Tăntica – categoria mămicuţe – p-un scaun, copilul alături. Vreo 3 ani, aşa. Se fâţâie, se urcă cu picioarele, mănâncă, face mizerie. Vagonul se uită pe sub sprâncene. S-apropie staţia. Tăntica dă jos copilul, îl scutură de firimituri, dă să se-ndrepte spre uşă. – Nu ştergeţi scaunul? o-ntreb. Vagonul cască ochii mari la mine. Cum am îndrăznit? – Ba da, zice tăntica. Şi dă bine cu palma pe scaun – praful de pe ghetele odorului şi firimituri de plăcintă. Rămâne cu palma neagră, n-a avut curajul să se şteargă pe pantaloni. Pleacă. În urma ei, o doamnă nu s-a murdărit.