Un text interesant despre educația copiilor la începutul anului școlar. Cumva demonstrează că nu putem vorbi de „liberul arbitru” în educația acestora, în sensul în care noi le prezentăm doar lucrurile generale lăsându-i pe ei să decidă ce vor să facă. În opinia mea, Dyo a demontat un mit, pentru că influențe oricum există, copii nefiind lăsați chiar „liberi”. Cred că putem vorbi și de o educare copiilor, realizată de către societate, în direcții contrare uneori moralei și practicii creștine.
Creșteți-vă copiii fără să-i îndoctrinați!
Spuneți-le doar istorii, teoreme, fapte, principii empirice,
iar apoi lăsați-i pe ei să își aleagă drumurile în viață, crezurile, ideologiile!
Nu pot alege să-mi educ copilul în afara spațiului propriilor mele convingeri, religioase sau ideologice, fără a face recurs tot la o convingere ideologică, aceea că e mai bine să ne educăm copiii cum să gândească, lăsându-i pe ei să decidă restul. Asta pentru că nimeni nu poate spune ce e mai bine pe lume doar în baza unor axiome, principii sau fapte ale științei. Nu mai știm nici măcar ce este bine și ce este rău – șarpele ne-a tras clapa, ce să-i faci – ci doar nutrim convingeri despre acestea, religioase, ideologice, politice … Cel ce deține puterea, de orice fel o fi aceasta, decretează ce ”e mai bine”.
Îmi zic ei: să nu încerc a-mi convinge odrasla de virtuțile credinței mele, ci…
Vezi articolul original 98 de cuvinte mai mult
Istorie Evanghelica 