O analiză interesantă a lui Teofil Stânciu privind relația evanghelicilor cu autoritățile pământești. Deși la prima vedere s-ar putea înțelege relația biserică – stat, Teofil tratează aspectul autorității teologice, a modului în care evanghelicii se raportează la teologi și Biblie.
Westfaelischer Friede in Muenster (Gerard Terborch 1648) (sursa)
Oricât de ortodoxă (în sensul de corectă dogmatic) sau de fantezistă ar fi o învățătură pe care o îmbrățișează, evanghelicul de rând arareori va cita o sursă de autoritate exterioară (un teolog, un învățător, un gânditor). Cel mai frecvent, se va duce la Biblie, de unde va culege niște versete cu care să-și susțină ideea la care a aderat.
Acest fapt se vede cel mai bine în cazul în care un ins dintr-o biserică evanghelică încearcă să facă prozeliți pentru o cauză sau pentru o credință dragă lui. El nu va spune că a auzit cutare învățătură de la cutare teolog, pastor, predicator itinerant, lider fără funcție, ci va sări repede cu texte biblice, ca și când el însuși ar fi făcut marea descoperire.
O altă ilustrare foarte grăitoare (încă mai) poate fi întâlnită la vorbitorii care, atunci când citează…
Vezi articolul original 590 de cuvinte mai mult
Istorie Evanghelica 
.jpg){kind=link}