Mircea Cărtărescu (vezi AICI) îmi face impresia că nu pricepe care este de fapt miza dezbaterii în jurul „familiei tradiționale”. Problema nu este că s-ar căsători 200, 300 sau o mie de cupluri gay și că ar scădea prin asta natalitatea României ori că se duce de râpă moralitatea neamului (capitol la care oricum s-ar putea să ieșim cu deficit măricel și fără căsătorii gay).

Miezul chestiunii este în primul rând faptul că un anumit tip de „overarching narrative” (narațiune-cupolă) se destramă odată cu legalizarea căsătoriilor gay. Fiecare societate are o anumită „narațiune-cupolă” sub care trăiește. În România, „cupola” de care vorbesc are câteva grinzi de rezistență de factură iudeo-creștină. Căsătoria presupune nu doar egalitatea în drepturi a celor doi soți, reciprocitate, ci și polaritate, chiar o anumită asimetrie. Implică, în mod necesar, un bărbat și o femeie. Alte societăți au spart deja această cupolă. Cu ce efecte, vedem…