Mintea noastră limitată nu poate cuprinde dragostea lui Dumnezeu deoarece ea este fără condiţii. El nu ne iubeşte „dacă”, ci „în ciuda”. Ca părinte, poate nu eşti de acord cu comporta­mentul copilului tău, dar întotdeauna îl iubeşti şi îl accepţi. Pavel întreabă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35). Apoi răspunde: „Sunt bine încredinţat că nimic nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8:38). Nu ţi se pare de neînţe­les? Eu-l tău este suficient de mare pentru a crede că există anumite păcate peste care Dumnezeu nu poate trece; cum ar fi cele pe care nu le comitem niciodată. Îţi aduci aminte de fariseul din Templu care se ruga: „Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta” (Luca 18:11). Trebuie să înţelegi un lucru: standardul lui Dumnezeu este perfecţiunea şi nu ai putea-o atinge nici într-o mie de vieţi! Harul este singura nădejde pe care fiecare dintre noi o are.

Dragostea noastră pentru Dumnezeu are legătură cu iertarea pe care am primit-o de la El. Fariseii au fost şocaţi că Isus îi îngăduie acelei femei cu reputaţia şubredă să îngenuncheze la picioarele Lui, spălându-i-le cu lacrimile ei şi ştergându-i-le cu părul ei. Ei gândeau: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti… că este o păcătoasă” (Luca 7:39). Problema nu era că Isus nu ştia, ci că nu I-a păsat. „Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” (Luca 7:48). Apoi El ne spune con­cluzia: „cui i se iartă puţin, iubeşte puţin” (Luca 7:47). Care ar trebui să fie răspunsul nostru faţă de dragostea lui Dumnezeu? „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 loan 5:3).

Domnul Isus a spus: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri” (loan 10:28). În calitate de părinţi, înţelegem un lucru. Când copiii noştri cad, îi ridicăm. Îi corectăm, dar nu-i renegăm. Ei s-au născut cu ADN-ul nostru şi vor muri cu el. Dumnezeu are o relaţie similară cu noi. Când cre­dem şi devenim „copii ai lui Dumnezeu”, El ne modifică neamul, ne redefineşte paternitatea spi­rituală şi făcând astfel ne asigură mântuirea. Pentru a face lucrul acesta, el ne pecetluieşte cu Duhul Său. „Ați crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13).

Max Lucado scrie: „în facultate am lucrat o scurtă perioadă la o fabrică de aspiratoare. Trebuia să asamblăm aparatele de la ştecăr până la tub. Ultimul pas al liniei de asamblare era „ştampilarea şi livrarea”. Până în acel punct, compania investise ore şi bani în aceste aparate. Aşa că aveau o atenţie sporită ca să le protejeze. Le împachetau în folie cu bule de aer, le ambalau în polistiren, le aşezau în cutii lipite cu bandă rezistentă, scriau destinaţia pe cutie şi le puneau în camion legate. Maşina era securizată. Dar în comparaţie cu grija pe care le-o poartă Dumnezeu sfinţilor, aparatele puteau foarte bine să fie aruncate într-un camion obişnuit. Dumnezeu ne pecetluieşte cu cea mai puternică forţă a Sa: Duhul Său. îi îmbracă pe copiii Săi într-o armură, îi încercuieşte cu îngerii Săi şi îi locuieşte El însuşi. Vestea cea bună este că Dumnezeu ne-a făcut copiii Săi şi ne-a dat „Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răs­cumpărării” (Efeseni 4:30)

„Te-am cunoscut înainte de-a te naşte. Ştiu câte fire de păr ai pe cap. Cum e părintele aşa e şi copilul, tu ai fost creat după chipul Meu. Am planuri pentru tine. Ţi-am dat şi „darurile” necesare pentru a le duce la îndeplinire; şi ceea ce îţi dăruiesc Eu, nimeni nu-ţi poate lua. Dar nu le negli­ja; foloseşte-le şi îflăcărează-le zi de zi. Fii încredinţat, am început o lucrare bună în tine şi o voi duce la bun sfârşit. Totdeauna termin ce am început. Cuvântul Meu cu privire la tine este stabilit dinainte, iar angajamentul Meu faţă de tine este fără sfârşit. În această viaţă vei avea parte de încercări, dar bucură-te; i-am luat lui satan puterea de a te controla, iar lumea nu mai are puterea de a te distruge.

Când te afli la încercare, ţine minte, Eu sunt cu tine ca să te ajut. Dă-mi Mie poverile tale şi te voi susţine. Când eşti stresat şi epuizat de presiunile vieţii, sprijină-te pe Mine. Eu voi fi stânca ta, cetatea ta, ajutorul şi tăria ta. Chiar dacă dai greş din când în când, nu vei fi lepădat pentru că Eu te susţin. Dar iată o atenţionare: nu primi sfaturi de la cei ce sunt orbi spi­ritual şi nu petrece timp cu cei sceptici. Desfată-te în Cuvântul Meu şi, asemenea unui stejar care crește pe malul unui râu, vei prospera în tot ceea ce vei face. P.S. Mi-ar plăcea să îmi dai răspuns”. „Noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el” (1 loan 4:16).

Nu ştii că ziua apare după noapte, ploile înlocuiesc seceta, şi primăvara şi vara vin după iarnă? Deci, nădăjduieşte! Nădăjduieşte întotdeauna, pentru că Dumnezeu nu te va părăsi! Charles H. Spurgeon

El a fost mai bun pentru mine decât toate speranţele mele;

El a fost mai bun decât toate temerile mele;

El a făcut un pod din lucrările mele distruse,

Şi un curcubeu din lacrimile mele.

Valurile furtunoase care au marcat cărarea mea pe ocean,

L-au purtat pe Domnul meu pe creasta lor;

Când trăiesc zilele marşului meu prin pustie,

Pot să mă bizui pe dragostea Lui pentru odihnă.

El mi-a golit mâinile de comorile agonisite,

Şi mi-a descoperit legământul dragostei Lui,

N-a existat nici o rană în inima mea bolnavă,

Pe care balsamul răsuflării Lui să n-o fi vindecat.

O, adevărată şi cu măsură a fost disciplina Lui dureroasă,

Cu înţelepciune, care ne-a învăţat şi ne-a încercat,

Până când sufletul pe care El l-a căutat s-a încrezut în El,

Şi în nimic altceva de pe pământ.

El mi-a arătat cărările pe care nu le puteam vedea,

Prin căi pe care nu le cunoşteam;

Cele întortocheate erau drepte, şi cele denivelate erau netede

Când Îl urmam numai pe Domnul singur.

Îl laud şi acum pentru palmierii plăcuţi,

Şi izvoarele de pe drumul deşertului,

Pentru stâlpul luminos de foc din timpul nopţii,

Şi pentru adăpostul oferit de nor în timpul zilei.

Niciodată nu îndrăgim mai mult o promisiune a dragostei

Ca în cea mai întunecată zi din viaţa noastră;

Înţeleg din trecut că viitorul meu va fi

Cu mult mai bun decât toate temerile mele.

Ca vasul de aur al manei din pustie,

Păstrat împreună cu toiagul înflorit,

În toată siguranţa în chivot, cu legea Domnului,

Aşa este legământul purtării de grijă al Dumnezeului meu.

Ce lucru ciudat pentru Domnul să le interzică, pentru că ei mergeau în Bitinia ca să facă lucrarea lui Hristos! Şi uşa era închisă înaintea lor de Duhul lui Hristos.

Au fost timpuri când şi eu am experimentat acelaşi lucru. Uneori am fost întrerupt de la ceea ce părea a fi o lucrare foarte prosperă. Şi câteodată, a venit împotrivirea şi m-a forţat să dau înapoi, sau a venit boala şi m-a forţat să mă odihnesc într-un loc izolat.

În acele timpuri, era dificil pentru mine să-mi las lucrarea neterminată, când eu credeam că era o slujbă făcută prin puterea Duhului Său. Dar în final îmi aminteam că Duhul nu cere numai o slujbă de lucrare, ci şi o slujbă de aşteptare. Am ajuns să înţeleg că în împărăţia lui Hristos nu sunt numai momente de acţiune, ci şi momente de reţinere de la acţiune. Şi de asemenea am ajuns să învăţ că un loc de izolare este deseori cel mai folositor loc dintre toate în această lume diversă. Recolta lui este mult mai bogată decât sezoanele în care grâul şi vinul sunt cel mai din belşug. Deci am învăţat să-I mulţumesc binecuvântatului Duh Sfânt că multe frumoase Bitinii a trebuit să fie părăsite fără o vizită din partea mea.

Dragă Duhule Sfânt, dorinţa mea este să fiu condus de Tine. Cu toate acestea, oportunităţile mele de a fi folositor par să mă dezamăgească, pentru că astăzi uşa pare deschisă spre o viaţă de slujire pentru Tine, dar mâine se închide înaintea mea tocmai când vreau să intru. Învaţă-mă să văd o altă uşă chiar în mijlocul inactivităţii acelui moment. Ajută-mă să găsesc, chiar în zona slujirii în care Tu ai închis o uşă, o nouă intrare în slujba Ta. Inspiră-mă cu cunoştinţa că un om poate uneori să fie chemat să slujească nefăcând nimic, stând liniştit şi aşteptând. Şi când îmi aduc aminte de puterea „susurului blând” (1 Împăraţi 19:12), nu mă voi plânge că uneori Duhul nu-mi îngăduie să merg. George Matheson

Când nu pot să-nţeleg îndemnul Tatălui meu,

Ce pare să nu fie decât o soartă rea şi crudă,

Încă aud acel susur blând şoptind mereu,

Dumnezeu lucrează, Dumnezeu e credincios, AŞTEAPTĂ NUMAI.

Nici o muzică nu este atât de cerească cum este cea făcută de o harfă eoliană. Este un frumos eveniment al naturii, dar el are o paralelă spirituală. Harfa nu este nimic altceva decât o cutie de lemn cu corzi aranjate în armonie, aşteptând să fie atinse de degetele nevăzute ale vântului rătăcitor. În timp ce răsuflarea cerului alunecă peste corzi, notele care sunt aproape divine plutesc prin aer, ca şi cum un cor de îngeri ar trece pe acolo şi ar atinge corzile.

În acelaşi fel, este posibil să ne ţinem inimile deschise pentru atingerea Duhului Sfânt care poate cânta pe ele după cum alege, în timp ce noi aşteptăm în linişte pe calea slujirii Lui. din Zilele cerului pe pământ

Când apostolii „s-au umplut de Duh Sfânt” (Fapte 2:4), ei n-au închiriat camera de sus şi au stat acolo ca să ţină adunări despre sfinţenie. Ei au mers pretutindeni, predicând evanghelia. Will Huff

„Dacă mi-am mâncat singur pâinea”,

Spunea patriarhul cu dispreţ;

Ce ar fi crezut el despre Biserica în care se vede

Păgânismul – uriaşă, singuratică,

Fără Dumnezeu, fără Hristos, cu sufletul nehrănit,

În timp ce durerea Bisericii este belşugul de pâine,

Pe care ea îl mănâncă singură?

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”,

Spune Cel care ne-a dat totul.

Cum va putea sufletul din noi să mai trăiască

Surd la chemarea celor flămânzi,

Pentru care sângele Domnului a fost vărsat,

Şi trupul Lui a fost frânt ca să le dea lor pâinea,

Dacă noi ne mâncăm singuri pâinea?

Arhiepiscopul William Alexander

Unde este fratele tău Abel? Geneza 4:9

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei – ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori – ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.

Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea! Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună”, a „isprăvit alergarea”, şi a „păzit credinţa”. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu – el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să pe Hristos” (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită – el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim.

Sezonul toamnei în care intrăm acum este un sezon al holdelor coapte pentru seceriş, al cântecelor vesele ale acelora care strâng recoltele, şi a grânelor adunate şi depozitate în siguranţă. Aşa că permite-mi să-ţi atrag atenţia asupra predicii ogoarelor. Acesta este mesajul lor solemn: „Tu trebuie să mori ca să trăieşti. Trebuie să refuzi să iei în consideraţie comfortul şi bunăstarea ta. Trebuie să fii răstignit, nu numai faţă de dorinţele şi obiceiurile tale care sunt evident păcătoase, ci şi faţă de mulţi alţii care pot părea nevinovaţi şi drepţi. Dacă doreşti să-i salvezi pe alţii, nu te poţi salva pe tine însuţi, şi dacă doreşti să porţi mai mult rod, trebuie să fii îngropat în întuneric şi în singurătate”.

Curajul mă părăseşte când ascult. Dar când cuvintele sunt din partea Domnului Isus, îmi amintesc că este marele meu privilegiu să intru în „părtăşia suferinţelor Lui” (Filipeni 3:10) şi deci sunt într-o companie minunată. Îmi amintesc de asemenea că toată suferinţa este menită să mă facă un vas destoinic şi folositor pentru El. Şi vreau să-mi aduc aminte că drumul Lui de calvar a înflorit şi a dat rod îmbelşugat, şi aşa va înflori şi al meu.

Durerea duce la plinătate, şi moartea la viaţă – aceasta este legea împărăţiei!

din În ora liniştită

Numim noi moarte când un boboc se deschide într-o floare? selectat

Căutarea, urmarea, păstrarea, lupta,

Sigur El le binecuvântează?

Sfinţii, apostolii, profeţii, martirii,

Răspund: „Da”.

Maria şi Marta nu puteau să înţeleagă ce făcea Domnul lor. Fiecare din ele Îi spusese: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (v. 21,32). Şi în spatele cuvintelor lor parcă citim adevăratele lor gânduri: „Doamne, noi nu înţelegem de ce ai zăbovit atât de mult să vii sau cum ai putut să-l laşi pe omul pe care îl iubeşti atât de mult să moară. Nu înţelegem cum ai putut să îngădui ca atâta durere şi suferinţă să devasteze vieţile noastre, când prezenţa Ta ar fi putut opri totul. De ce n-ai venit? Acum e prea târziu, pentru că Lazăr e mort de patru zile!” Dar Domnul Isus avea un singur mare adevăr ca răspuns la toate acestea. El a spus, în esenţă: „Poate că nu înţelegeţi, dar Eu vă spun că, dacă veţi crede, veţi vedea”.

Avraam nu putea înţelege de ce Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească pe fiul său, dar el s-a încrezut în Dumnezeu. Deci el a văzut gloria Domnului când fiul pe care îl iubea i-a fost dat înapoi. Moise nu putea să înţeleagă de ce Dumnezeu i-a cerut să stea patruzeci de ani în pustiu, dar şi el s-a încrezut în Dumnezeu. Şi a văzut când Dumnezeu l-a chemat să scoată Israelul din robia egipteană.

Iosif nu putea să înţeleagă cruzimea fraţilor săi faţă de el, falsa mărturie a unei femei perfide, sau anii lungi de întemniţare nedreaptă, dar el s-a încrezut în Dumnezeu şi în final a văzut gloria Lui în toate. Şi tatăl lui Iosif, Iacov, nu putea înţelege cum a putut providenţa stranie a lui Dumnezeu să îngăduie ca Iosif să fie luat de la el. Totuşi, mai târziu, el a văzut gloria Domnului când a privit faţa fiului său, care devenise guvernatorul unui mare împărat şi omul folosit pentru salvarea vieţii lui şi a vieţii unei întregi naţiuni.

Poate că este şi în viaţa ta ceva care te face să-L întrebi pe Dumnezeu. Te trezeşti spunând: „Nu înţeleg de ce Dumnezeu a îngăduit ca cel pe care îl iubesc să fie luat. Nu înţeleg de ce a permis nenorocirii să mă lovească. Nu înţeleg de ce Domnul m-a condus pe aceste cărări sucite. Nu înţeleg de ce planurile mele, care păreau atât de bune, m-au dezamăgit atât de mult. Nu înţeleg de ce binecuvântările de care am disperată nevoie întârzie atât de mult să vină”.

Dragă prietene, tu nu trebuie să înţelegi toate căile prin care lucrează Dumnezeu cu tine. El nu Se aşteaptă ca tu să le înţelegi. Tu nu te aştepţi ca copiii tăi să înţeleagă tot ce faci – tu pur şi simplu vrei ca ei să aibă încredere în tine. Şi într-o zi şi tu vei vedea gloria lui Dumnezeu în lucrurile pe care nu le înţelegi.

J. H. M.

Dacă am putea să întredeschidem porţile vieţii,

Şi să stăm înăuntru, şi să vedem tot ce lucrează Dumnezeu,

Am putea interpreta toate aceste îndoieli şi lupte,

Şi pentru fiecare mister am putea găsi o cheie.

Dar nu astăzi. Deci fii mulţumită, dragă inimă;

Planurile lui Dumnezeu se desfac precum crinii puri şi albi.

Noi nu trebuie să rupem frunzele care acoperă complet floarea –

Timpul va descoperi într-o zi florile de aur.

Şi dacă, prin trudă cu răbdare, vom ajunge în ţara

În care picioarele obosite, cu sandalele desfăcute, se pot odihni,

Când vom cunoaşte şi vom înţelege limpede totul,

Cred că vom spune: „Dumnezeu a ştiut cel mai bine”.