Arhive categorie: Meditația zilei

Maxima zilei – 8 octombrie 2017



Și de s-ar putea ca glasul meu să se audă în întreaga lume, așa cum orice minciună și orice păcat pe care l-am făcut se vor arăta în Ziua Judecății, aș abjura (retracta) înaintea întregii lumi fiecare minciună și greșeală pe care am gândit-o sau am spus-o!

Jan Hus, declarație finală în fața Conciliului de la Konstanz (1 iulie 1415)

Erwin W. Lutzer – Reforma și întoarcerea la Evanghelie, p. 37.

Anunțuri

Maxima zilei – 28 septembrie 2017



Fapta cea mai măreață a omului în această viață este să creadă mărturia Tatălui despre Fiul Său – că El ne-a dat viața veșnică prin Cristos.

Johann Gerhard Oncken 

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, p. 135.

Maxima zilei – 11 septembrie 2017 




Tuturor ne place să lecturăm povestiri fascinante despre marii oameni ai lui Dumnezeu, dar la foarte puțini ne-ar plăcea să trăim viața pe care au trăit-o ei.

John H. Cooke, Viața și lucrarea lui Johann Gerhard Oncken, traducere din limba engleză de Florin Mermeze, Editura Făclia, Oradea, 2016, p. 15.

Maxima zilei – 2 septembrie 2017


Nu noi ascultăm mai întâi de poruncile Lui și după aceea El ne iubește; ci El ne iubește și după aceea noi ascultăm de poruncile Lui.

Augustin

Maxima zilei – 28 august 2017 



Autoevaluarea fără călăuzirea lui Dumnezeu duce la negare sau la rușine. Putem fie să ne justificăm păcatul cu o mie și una de scuze, fie să ne construim o cameră de tortură în care să rămânem. 

Max Lucado, Harul, p. 76.

Maxima zilei – 12 iulie 2017 



Adevărata siguranță a mântuirii merge mereu mână în mână cu conștientizarea păcătoșeniei noastre. 

John MacArthur, Adevărul despre domnia lui Cristos, p. 106.

Maxima zilei – 11 iulie 2017



Orice creștin poate avea o siguranță totală a mântuirii lui dacă privește la promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu pentru credincios. 

John MacArthur, Adevărul despre domnia lui Cristos, p. 100.

Maxima zilei – 21 iunie 2017


Cei care cred că stima de sine este mai importantă decât sfințirea sunt orbi în fața adevărului.

John MacArthur, Adevărul despre domnia lui Cristos, p. 65.

Maxima zilei – 8 mai 2017


Rolul artistului este foarte asemănător cu acela al profetului. Nici acesta nu face teologie, ci dă naștere unor experiențe existențiale, în speranța  că  acestea îl vor scoate pe privitor din rutina religioasă care îi omoară sufletul. Tocmai de aceea, marii teologi sunt și profeți, adică un fel de artiști ai teologiei.

Dănuț Mănastireanu 

Maxima zilei – 11 septembrie 2016


Pereche (cuplu) romantică - iubire - dragoste

A comunica, a dărui cuvânt și a primi ceva din sufletul semenului înseamnă a arunca o punte peste abisul singurătății. Multe neînțelegeri, conflicte, acte de violență ar fi evitate dacă oamenii ar fi dispuși să jertfească un pic de timp pentru a sta de vorbă, pentru a asculta unul pe celălalt. Când se gândesc s-o facă adeseori e prea târziu.

Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 31.

Maxima zilei – 12 iulie 2016


Într-o măsură mai mică sau mai mare, orice om se confruntă cu tendința de a reordona lumea în proprii săi termeni. Dar viața trebuie privită în splendoarea ei eternă, nu în funcție de plăcerea de moment. 

Dietrich Bonhoeffer,Mielul și Fuhrerul. Isus Cristos vorbește cu Hitlerp. 80.

Maxima zilei – 27 mai 2016


Alegere - calea vietii sau calea usoara

Cine vrea să facă toate pe placul tuturor va pierde curând sensul drumului drept.

Anonim

Maxima zilei – 14 aprilie 2016


Există adevăr și există neadevăr și, dacă te ți strâns de adevăr, chiar și împotriva lumii întregi nu înseamnă că ești nebun.
George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru (1984), București, 1991, p. 192.

Maxima zilei – 12 aprilie 2016


Dacă omenirea ar avea de ales între libertate și fericire marea majoritate a omenirii ar prefera fericirea.
George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru (1984)

Maxima zilei – 27 martie 2016


Ciprian Bârsan, Din inimă pentru tine

Cel mai bun remediu împotriva descurajării, a durerii sufletești, a depresiei este Cuvântul Scripturii.
Ciprian Bârsan, Din inimă pentru tine ! Meditații pentru suflet, p. 140.

Prin intermediul: https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2016/03/27/din-inima-pentru-tine-8/

Maxima zilei – 23 martie 2016


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)

«Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri!»
Da, să împlinim noi înşine mai întâi învăţătura lui Hristos şi abia după aceea să cerem acelaşi lucru copiilor noştri. Altfel, nu ne putem numi părinţii, ci duşmanii lor, iar ei nu sunt copiii noştri, ci duşmanii noştri, pe care noi înşine ni i-am făcut vrăjmaşi! «Cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura!» –asta iarăşi nu v-o spun eu, ci cuvântul Evangheliei, care ne învaţă să măsurăm cu aceeaşi măsură de care am avut parte noi. Putem noi, oare, să-i acuzăm pe copii când ne întorc, măsură pentru măsură, ceea ce le-am oferit noi?
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 911.

Daniela Mariș: În timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA


image
În timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA.

https://facebook.com/daniela.maris.54/posts/1712537318962510

Maxima zilei – 24 februarie 2016


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)

Multe din cele mai năstrușnice simțăminte și imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe pământ; nu te lăsa uluit de ispită, nici nu-ți închipui cumva că pe temeiul acesta te-ai putea dezvinovăți; judecătorul ceresc nu-ți va cere să dai socoteală pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit să priceapă, ci pentru ceea ce era pe înțelesul tău. Și ai să te încredințezi că așa este când ai să te înfățișezi la scaunul judecății, pentru că atunci ai să le vezi pe toate așa cum sunt și n-ai să mai poți tăgădui nimic.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 548

Maxima zilei – 11 februarie 2016


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)
Cum se poate dezbăra de năravurile sale și unde poate să meargă cel care a căzut rob poftelor sale, de vreme ce s-a obișnuit să-și îndestuleze fără zăbavă atâtea nevoi pe care el însuși le-a scornit ? Ferecat cum este în singurătatea lui, nici nu-i mai pasă de ceilalți. Așa că oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri, în schimb li s-au împuținat bucuriile.
Cu totul deosebit este drumul duhovniciei. Lumea își bate joc când aude de ascultare, de post de rugăciune, și totuși, ele sunt cărările ce duc spre adevărata libertate.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, pp. 536-537.

Maxima zilei – 10 ianuarie 2016


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)
În loc de a cucerii libertatea, oamenii au căzut în robie.
F. M. Dostoievski, Frății Karamazov, vol. I, p. 536

Maxima zilei – 28 ianuarie 2016


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)

În locul clocotitoarei tinereți se așterne bătrânețea cu blajina ei seninătate.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov

Daniel Mariș, Un gând de mulțumire pentru ziua mulțumirii


„Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl , pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni 5:20)

Suntem într-o continuă alergare de dimineața până seara prin cotidianul supraaglomerat, în care înghesuim la începutul zilei un timp de părtășie, iar seara, în timp ce-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua încheiată, adormim chiar înainte de a fi ajuns să-i auzim părerea despre felul în care am folosit cadoul pe care ni-l făcuse în zorii zilei –ziua neîncepută.

Chemarea la mulțumire este un lucru des întâlnit în epistolele apostolului Pavel. Creștinul plin de Duhul Sfânt trăiește o viață plină de mulțumire. Atunci când trăim o viață sub influența Duhului Sfânt, noi îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl nostru, în numele Domnului Isus Hristos. Teologul evanghelic John Stott sugerează că expresia toate lucrurile (pentru care noi trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu) trebuie să fie însoțită de expresia lui Dumnezeu Tatălîn Numele Domnului nostru Isus Hristos. Cu alte cuvinte, mulțumirea noastră trebuie să fie pentru toate lucrurile care sunt compatibile cu calitatea lui Dumnezeu de Părinte iubitor și cu revelația despre Sine, pe care ne-a dat-o în Isus Hristos. Aceasta înseamnă să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru Suveranitatea Lui și să-I mulțumim pentru providența Lui iubitoare prin care El poate să transforme chiar și răul în bine (vezi Romani 8:28).  Așadar, mulțumirea deschide poarta unei vieți trăite din abundență. După cum spunea cineva, mulțumirea poate transforma ceea ce avem în destul sau  chiar mai mult, negarea și respingerea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate. Mulțumirea poate transforma un prânz într-o masă de sărbătoare, o casă într-un cămin, un străin într-un prieten. Mulțumirea dă sens trecutului, aduce pace prezentului și dă naștere unei viziuni pentru ziua de mâine.

La sfârșitul fiecărei zile nu uita să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ce ți-a dat, chiar și pentru ceea ce ți-a luat, dar mai ales pentru ceea ce ți-a mai lăsat. Nu uita că bogat nu e cel ce are mult, ci acela care se mulțumește cu puțin și își amintește cât de mult l-a îmbogățit Dumnezeu prin oamenii pe care i-a pus în jurul lui, în familia Domnului Isus Hristos.

Pastor, Dr. Daniel Mariș 

Maxima zilei – 29 septembrie 2015


Photo credit : cuvantul-ortodox.ro

Faptul că o acţiune precum avortul sau căsătoria gay este legală, nu înseamnă că ea este şi morală

Richard Mast, avocat la Liberty Counsel

Părintele Dumitru Stăniloae despre timp


clepsidră (codulluioreste.ro)

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „timpul este pentru noi intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale.”

Arhim, Mihailș Daniliuc, „Gânduri de început” în Ziarul Lumina, Nr. 3 (2704) Anul X, Marți, 7 ianuarie 2014,  p. 6.

Alexandru Filip Popovici, Revolta împotriva neputinței și Evanghelia


 Revolta împotriva neputinței se manifestă prin aducerea sinelui înaintea tuturor lucrurilor. Aceasta se întâmplă deoarece „românii sunt nestatornici, impulsivi, brutali”, „sunt recunoscători pentru binele ce li se face, dar și foarte răzbunători când sunt jigniți” dar mai ales, „ei nu se supun decât propriei nevoi de a reacționa imediat”. Atunci când apare această raportare la sine, atunci omul este cel mai liber și totuși cel mai legat. Atunci este cel mai puternic și totuși cel mai slab. Atunci mândria lui țipă tot mai tare și totuși se aude încet. Istoria are un anumit grad de recurență, prin urmare, nu mai avem nevoie de demonstrații empirice. Ce a fost va mai fi. Faptele observate astăzi în societate își strigă propria demonstrație. Poporul român, cel descris de alții deunăzi, este același astăzi.

            Atunci când „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii” asistăm indirect la o relativizare a valorilor tradiționale. Lucrul aceste se întâmplă deoarece omului contemporan nu îi mai place tradiționalismul. Omul contemporan este rupt de trecut. Pentru el semnificația este dată de ceea ce nici nu a ajuns încă să fie – viitorul – potențialitatea. Omul contemporan este mereu omul viitorului, pentru că atunci când „trăiești raportându-te la infinit nu te poți compara cu nimeni”, iar faptul acesta conferă controlul asupra neputinței. Revolta împotriva neputinței naște ironie. Ironie întrucât neputința regăsită în sine este proiectată celorlalți, iar „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii sale”.

            Cum integrăm Evanghelia în contextul acesta? În modul cel mai simplu. Cuvântul ne spune că „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. În acest „ce era pierdut” suntem noi. Omul contemporan își poate da cu ușurință seama că s-a pierdut. Că nu vrea s-o recunoască – în aceasta stă revolta împotriva neputinței sale, iar tocmai în această pierzanie a sa intervine Evanghelia. Drama omului modern este drama lui Toma. Pentru câteva momente Toma se pierde –  „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Pe cât de categoric ne răsună în minte atunci când citim declarația sa, pe atât de liniștit sună invitația Domnului Isus: „adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele solicită acțiune. Poporul nostru s-a pierdut în declarații; a pierdut acțiunea de a fi creștin. Homo religiosus a căzut în desuetudine. El caută semne în Cel ce stă înaintea sa, dar nu-L vede pe Cel ce stă în fața sa. Când trăiești „după legea firii mai mult decât după religie”, firea devine o religie în sine și nu mai vezi nimic.

            După cum spunea Noica, „fiindcă nu s-a interesat de teologie, secolul nouăsprezece nu s-a preocupat de om; fiindcă se preocupă de omul concret, secolul douăzeci revine la teologie”. Locul acesta privilegiat se explică prin faptul că, spre deosebire de alte științe, teologia nu explică pe om de jos în sus sau din afară înlăuntru „ci de sus în jos, de la decăderea dintr-o stare superioară, și dinăuntru în afară”. Această descriere a omului îl explică și îl desfășoară în toată plinătatea lui. Tocmai de aici să plecăm. Noi, în vestirea Evangheliei, nu intrăm în competiție cu celelalte științe și nici cu spiritul vremii. Știința nu și-a găsit încă o metodă validată „dinăuntru – în afară”. Noi, în vestirea Evangheliei, credem că fiecare om are o nevoie… Și care-i nevoia cea mai aprigă? Să văd în mâinile Lui semnul cuielor, să pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui. Cu alte cuvinte, omul vrea să-L vadă pe Dumnezeu. În fond, toate nevoile se subordonează acesteia. Și pentru că „paradigma” noastră este de sus în jos, noi trebuie să-i învățăm pe oameni că ridicarea din decădere înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacov 4:8), iată acțiunea pierdută în timp a omului contemporan. Mereu în istorie, în diferite domenii, s-au propus, atunci când împrejurările o cereau, reîntoarceri la sursele de inspirație originare. Când au văzut că s-a instaurat un oarecare tradiționalism sec, s-au reîntors la trecut, pesemne că l-au găsit valoros. În creștinism atunci când se constată o criză, unii se gândesc înspre viitor. Cum să dispară (criza, bineînțeles) și să nu mai apară? Ce să mai aducem nou? De unde să luăm și să mai adăugăm? Cum să ne integrăm în modernitate?

            Revin la pierderea noastră. Noi ne-am pierdut de două ori. Eram pierduți, ce-i drept, și apoi ne-am pierdut de trecut. Integrarea Evangheliei se va face prin reconsiderarea ei. Evanghelia nu este nici tradiție, nici cultură. Ea este trăire. Omul contemporan are nevoie de Cuvânt, chiar dacă nu vrea s-o recunoască. Dar nu orice fel de Cuvânt, ci Cuvântul trăit…apoi Toma își isprăvește necredința…

Autorul precizează următoarele despre acest articol:

L-am redactat urmând câteva descrieri despre români așa cum apar în cartea Firea romanilor de Daniel Barbu. Am renunțat la stilul academic dar am adăugat între ghilimele descrierile respective.

Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză,Alexandru  Filip Popovici
Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) 
și student al
Facultății de Teologie Baptistă Pastorală 
din cadrul
Institutului Teologic Baptist din București

Vă recomandăm să citiți și

ALEXANDRU FILIP POPOVICI, IERI DESPRE… ASTĂZI

Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta […]

ALEXANDRU FILIP POPOVICI, DIALECTICA TRĂIRII

Adesea viața ni se înfățișează sub forma unei scene. Nu știm câți spectatori avem, dar știm că totul începe atunci când se ridică cortina și totul se termină atunci când cortina se lasă. Mai mult, cei care joacă bine au parte de aplauze, și-au cucerit publicul, iar cei care aplaudă vor avea impresia că n-au […]

Alexandru Filip Popovici, Ieri despre… astăzi


Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta izbândă, ci a lui. Acum, ai remarcat că, privindu-te în oglindă, cu mândrie sau nu, cu teamă sau nu, nu mai ești astăzi cel care ai fost ieri. Mereu cel pe care-l privești și cel ce te privește este la fel de nedumerit ca și tine…urmează aceeași metafizică a necunoașterii. Tu treci iar timpul rămâne, sau tu rămâi iar timpul trece?!

În raport cu timpul, nu poți adopta revolta, nu poți fi omul care spune nu ireversibilității, prin simplul fapt că nu tu ai puterea. Aici omul revoltat n-are a face deși, ciudată aparență, uneori pare stăpân peste toate. Revendicarea exasperată a timpului prin orice mijloace, iată refrenul mundan al „netrecerii”. Probabil și de aici un oarecare fatalism al temporalității. Poate că, te vei gândi la un moment dat, ca să biruiești timpul trebuie să te situezi undeva în netimp sau în eternitate, între ieri și azi. Dacă situarea ta în această poziție îți va aminti de viitor așa cum îți amintești acum de trecut, atunci amintirea nu va determina dinainte viitorul și nici destinul. Ești în afara timpului. Dar oare poți?

Timpul și omul sunt copii ai aceluiași pământ. Unul există de la început, iar celălalt se tot gândește ce-i începutul, pesemne că îl va ajuta întrucâtva să-și afirme voința de putere asupra celuilalt și, de ce nu, să se înțeleagă…

Stendhal scria la un moment dat despre o musculiță efemeră, ce se naște la nouă dimineața, în lungile zile ale verii, ca să moară, mai apoi, la cinci seara. Cum ar putea musculița să înțeleagă cuvântul noapte? Mai dă-i cinci ore de viață, spunea el, și ea va vedea și înțelege ce e noaptea. Aș zice că eu și tu suntem efemera musculiță, predestinată unui firav al ființării, însă nouă ni s-au dat acele ore în plus… doar așa, să știm ce e noaptea.

Te gândești, ca și mine poate, că cele 1440 de minute dintr-o zi sau cele 86400 de secunde nu-ți ajung așa cum ți-ar plăcea ție să-ți ajungă. Nu-i nimic. Raportează timpul la tine, schimbă unitățile de măsură, umanizează-le. În toate acele minute sunt 115 200 de bătăi ale inimii, 23 000 de respirații….între bătăile inimii tot mai este loc…. Ieri despre astăzi spune ceva, timpul epuizează posibilul, dar omul eternitatea.

Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză, Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) și student al Facultății de Teologie Baptistă Pastorală din cadrul Institutului Teologic Baptist din București

Articolul a fost publicat inițialpe blogul Editurii Sper http://editurasper.wordpress.com/2013/02/16/ieri-despre-astazi/și este preluat cu acordul autorului.

9 Elisei Pecheanu, Rugăciune de anul nou – poezie (31.12.2012)


Articole relaționate

2 ADRIAN ILEA, CINEVA SE ÎNGRIJEȘTE DE MINE MEREU (31.12.2012)

4 MARIANA CARAMAN, ESTI NECUPRINS ȘI SFÂNT (31.12.2012)

5 CRISTIAN CARAMAN, TREC ANII NOȘTRI (31.12.2012)

”Doamne… aproape ca ti-am vândut din nou Fiul … pentru 25 de centi …”


Cu câțiva ani în urma un pastor care venea din alt stat, a acceptat o poziție la o Biserica din Hudson, Texas. După câteva săptămâni de la sosire, a avut ocazia sa meargă cu autobuzul de la el de acasă până în partea veche a orașului. S-a urcat în autobuz, și-a cumpărat bilet, dar când s-a așezat jos pe scaun și s-a uitat la restul ce l-a primit, a realizat ca șoferul autobuzului i-a dat mai mult înapoi decât trebuia.

În mintea lui considera ce are de făcut și gândii cam așa …”Mai bine să-i dau cei 25 de cenți înapoi”… gândi el…”nu e drept să-i țin”…

Apoi se gândi iară…”Nu sunt decât 25 de cenți cui îi pasa de atâta  Compania de autobuze și așa ne ia prea multi bani, n-o sa le lipsească tocmai bănuții ăștia. Ii accept ca pe un dar de la Dumnezeu și-mi vad de treaba…”

Când veni însă stația unde trebuia să se dea jos, se oprii în fața șoferului pentru câteva clipe și îi spuse…

-”Uite ține aici , că mi-ai dat prea mult rest când am cumpărat biletul…” Șoferul zâmbii și răspunse…

-“Nu ești tu noul pastor din oraș?”

-“Da” răspunse acesta…

-În ultima vreme m-am gândit să mă duc și eu la o biserica sa mă închin. Așa că intenționat ți-am dat mai mult înapoi să văd ce faci. Te văd duminică la Biserică…”

Pastorul păși jos de pe treapta autobuzului și în mod real se prinse cu amândouă mâinile de primul stâlp întâlnit în cale…să nu cadă…se ținu de el și spuse stins…”Doamne… aproape ca ți am vândut din nou Fiul … pentru 25 de cenți …”

Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com

Vezi și INFO misionar MARTIE 2009 / NR. 67

J.C. Ryle: The Perfect Unison of the Trinity


I hold that there is a perfect harmony and unison in the action of the three People of the Trinity, in bringing any person to glory, and that all three cooperate and work a joint work in his deliverance from sin and hell. Such as the Father is, such is the Son, and such is the Holy Spirit. The Father is merciful, the Son is merciful, the Holy Spirit is merciful. The same Three who said at the beginning, „Let us create,” said also, „Let us redeem and save.” I hold that everyone who reaches heaven will ascribe all the glory of his salvation to Father, Son and Holy Spirit, three People in one God.

~ J.C. Ryle

Tract: Christ is All

Sursa: http://jcrylequotes.com

Meditatia zilei – 23 Martie 2012 PLANIFICARE FINANCIARĂ


„Du-te la furnică, leneşule; … îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului”
(Proverbe 6:6-8)

Anii în care ai un venit sunt limitaţi, aşa că nu-i irosi. Mişcă-te cât mai poţi! Unii creştini cred că orice referire la bani este un lucru carnal; în consecinţă, ei ajung să fie ademeniţi de planifi­carea proastă şi spiritualitate nechibzuită. Acum bătrâneţea şi venitul pierdut i-a lăsat cu vrafuri de facturi pe care nu le pot plăti şi copii care nu pot avea grijă de ei singuri, cu atât mai puţin de părinţii lor bătrâni. Sărăcia este o închisoare tăcută care nu are nevoie de ziduri şi de lanţuri; ea ne închide acolo fără a mai avea opţiuni şi speranţă. Dar nu trebuie să ajungi acolo dacă îţi faci planuri înţelepte şi te ţii de ele. Biblia ne învaţă despre planificare financiară; ni se spune: „Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi” (Proverbe 13:22). Nu lăsa pe nimeni să te convingă că Dumnezeu se supără dacă ai bani. Nu e aşa; El se supără când banii îţi posedă sufletul! Dumnezeu face planuri şi El poartă de grijă şi se aşteaptă să fii şi tu ca El (1 Timotei 5:8). Dumnezeu îţi va binecuvânta planurile; dacă ai planuri pe care El să le binecuvânteze. Ai tu pla­nuri? O boală sau un accident îţi pot lua tot ce ai. O rană pe termen lung îţi poate schimba viaţa pe care o ai acum. Dacă ultimii câţiva ani ne-au învăţat ceva, iată care este lecţia: locurile de muncă se pierd şi firmele se închid; acţiunile scad şi băncile dau faliment. Asta nu înseamnă că trebuie să eviţi planificarea, investiţia sau munca. Nu, ci înseamnă că după ce ai făcut tot ce cere înţelepciunea, nu te încrede în altceva decât în Dumnezeu! El îţi poartă de grijă, El este protec­torul tău şi dătătorul fiecărei idei care îţi aduce venit şi pe care o vei avea vreodată.

www.misiune.ro

%d blogeri au apreciat asta: