Arhive etichetă: Dan Berindei

Dan Berindei – Ninic nu este veșnic


Nimic nu este veșnic, veșnicia este a Celui de Sus.

Academician Dan Berindei

Reclame

Conferința Armenia destinul unei natiuni


COMUNICAT DE PRESĂ

Uniunea Armenilor din România şi Arhiepiscopia Bisericii Armene din România organizează conferinţa

Armenia destinul unei naţiuni

ce va avea loc joi 26 mai ora 18 în AULA Academiei de Studii Economice

(Piaţa Romană nr. 6)

Vor conferenţia istoricul Taner Akcam de la Clark University (SUA)

şi istoricul Raymond Kevorkian de la  Université Paris-VIII-Saint-Denis (Franţa)

Istoricul Taner Akcam va avea ca temă

Negarea ca un concept naţional de securitate

iar Raymond Kevorkian

Genocidul Armenilor o distrugere în două etape 1915-1916.

DESPRE AUTORI

TANER AKÇAM, sociolog şi istoric, s-a născut în Provincia Ardahan, Turcia, în 1953. Recunoscut drept autoritate în privinţa genocidului armean.

Arestat în 1974, pe când era student, pentru că a participat la protestele studenţeşti împotriva invaziei turceşti în Cipru. Un an mai târziu, este rearestat pentru implicarea în realizarea unui ziar studenţesc („Devrimci Gençlik” – Tineretul revoluţionar) centrat pe tratamentul aplicat minorităţii kurde. A fost condamnat la 9 ani de închisoare, ceea ce l-a adus în atenţia Amnesty International, care l-a declarat „prizonier de conştiinţă”. A fost închis la penitenciarul central din Ankara, de unde a evadat în 1978, printr-un tunel săpat cu ajutorul piciorului de fier de la o sobă. În acelaşi an, a primit azil politic din partea statului german, de la care a obţinut şi cetăţenia.

În 1988 îşi începe activitatea de cercetător ştiinţific la Hamburg Foundation for the Advancement of Research and Culture, apoi susţine doctoratul la Universitatea din Hanovra, cu dizertaţia Turkish Nationalism and the Armenian Genocide: On the Background of the Military Tribunals in Istanbul between 1919 and 1922.

Taner Akçam a fost profesor ascociat de istorie la Universitatea din Minnesota. În prezent, este preşedinte al secţiei de Studii asupra Genocidului Armean, la Clark University.

Faţă de presiunile şi hărţuielile venite dinspre Ankara, Akçam a făcut demersuri pe lângă Consiliul Coordonator al Organizaţiei Armenilor din Franţa şi pe lângă preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, să îi ofere protecţie.

Este autorul unor lucrări de istorie şi sociologie, între care: Armenien und der Völkermord: Die Istanbuler Prozesse und die türkische Nationalbewegung (Armenii şi Genocidul: procesele de la Istanbul şi mişcarea naţională turcă); Rethinking Modernity and National Identity in Turkey (Regândirea modernităţii şi identităţii naţionale în Turcia); From Empire to Republic: Turkish Nationalism and the Armenian Genocide (De la Imperiu la Republică: naţionalismul turc şi genocidul armean); A Shameful Act: The Armenian Genocide and the Question of Turkish Responsibility (Un act condamnabil: genocidul armean şi problema responsabilităţii turce); Ermeni Meselesi Hallolunmuştur (Problema armenilor este rezolvată), precum şi autorul unor articole în turcă, engleză şi germană.

Bibliografie

Akçam, Taner (January 2008) (in Turkish). Ermeni Meselesi Hallolunmuştur. İletişim. ISBN 9789750505621.  (The Armenian Issue is Resolved)[39][40]

A Shameful Act : The Armenian Genocide and the Question of Turkish Responsibility, Metropolitan Books, May 16, 2006, ISBN 0-8050-7932-7 (received the 2007 Minnesota Book Award for General Nonfiction.[41])

From Empire to Republic : Turkish Nationalism and the Armenian Genocide, Zed Books, September 4, 2004, ISBN 1-84277-527-8

Dialogue across an international divide: Essays towards a Turkish-Armenian dialogue, Zoryan Institute, 2001, ISBN 1-895485-03-7; – About the book and foreword

(Turkish) İnsan hakları ve Ermeni sorunu: İttihat ve Terakki’den Kurtuluş Savaşı’na, İmge Kitabevi, 1. edition, 1999, ISBN 975-533-246-4

Rethinking Modernity and National Identity in Turkey, Publications on the Near East, University of Washington, Sibel Bozdogan (Editor), University of Washington Press, July, 1997, ISBN 0-295-97597-0

(German) Armenien und der Völkermord: Die Istanbuler Prozesse und die türkische Nationalbewegung, Hamburger Edition, 1. edition, 1996, ISBN 3-930908-26-3

(Turkish) Siyasi kültürümüzde zulüm ve işkence (Araştırma-inceleme dizisi), İletişim Yayıncılık, 1. edition, 1992, ISBN 975-470-249-7

HAROUTIUN RAYMOND KEVORKIAN este  istoric francez de origine armeană.

S-a născut la 22 februarie 1953. În prezent predă la Institutul francez de geopolitică (Universitatea Paris VIII-Saint-Denis), şi este curator al bibliotecii Nubar din Paris. Kevorkian este, de asemenea, director şi redactor-şef al revistei de Istorie Contemporană Armean. El a scris numeroase cărţi, inclusiv istoria Armeniei.

Raymond Kevorkian se află într-un turneu, în Canada şi SUA, pentru promovarea ultimului său volum apărut în acest an intitulat The Armenian Genocide: A Complete History.

Bibliografie

Le livre arménien à travers les âges, avec Jean-Pierre Mahé, Catalogue de l’Exposition Marseille 1985 : Le livre arménien à travers les âges. 1985.

Catalogue des « incunables » arméniens, 1511-1695 ou Chronique de l’imprimerie arménienne, avec Jean-Pierre Mahé, Genève : P. Cramer. 1986.

Les Imprimés arméniens des XVIe et XVIIe siècles : catalogue, Bibliothèque Nationale de France. 1987.

Arménie : 3000 ans d’histoire, avec Jean-Pierre Mahé, Maison armenienne de la jeunesse et de la culture. 1988.

Les Imprimés arméniens : 1701-1850, Bibliothèque Nationale de France. 1989.

Tapis et textiles arméniens, avec Berdj Achdjian, Maison armenienne de la jeunesse et de la culture. 1991.

Les Arméniens dans l’Empire ottoman à la veille du génocide, avec Paul B. Paboudjian, Paris : Arhis. 1992.

Arménie entre Orient et Occident : trois mille ans de civilisation, Bibliothèque Nationale de France. 1996.

Manuscrits arméniens de la Bibliothèque nationale de France : catalogue, avec Bernard Outtier, Bibliothèque Nationale de France. 1998.

Parler les camps, Penser les génocides, Albin Michel. 1999

Traduction d’« Histoire de la médecine en Arménie : de l’Antiquité à nos jours », Union médicale arménienne de France. 1999.

Ani, capitale de l’Arménie en l’an 1000, Paris-Musées. 2001

Les Yeux Brûlants — Mémoire des Arméniens, avec Antoine Agoudjian, Actes sud. 2006

Le Génocide des Arméniens, Odile Jacob. 2006.

Les Arméniens 1917-1939 — La quête d’un refuge, avec Vahé Tachjian et Lévon Nordiguian, Presses de l Université Saint-Joseph (Liban). 2006

Lumière de l’Arménie chrétienne, avec Yvan Travert, editions du patrimoine. 2006.

Un siècle de l’Union Générale Arménienne de Bienfaisance, Vol. 1, 1906-1940, avec Vahé Tachjian , Union Générale Arménienne de Bienfaisance. 2006.

Une mémoire arménienne, avec Yervant Der Goumcian, Direction du Patrimoine du Conseil général de l’Isère. 2007.

http://www.araratonline.com

Invitația a fost publicată sub titlul

Armenia destinul unei natiuni – invitatie

Armenia destinul unei natiuni – invitatie


Dan Berindei despre Biserică și societate


Lumina de duminică, Duminică, 24 octombrie 2010, Nr.42(259), Anul VI, p.3

%d blogeri au apreciat asta: