Arhive categorie: Cultură

De ce să studiezi teologia? – Radu Preda


Cunoscutul teolog, actualmente preot, Radu Preda realizează în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook o incursiune interesantă în beneficiile pe care le oferă studierea teologiei.

LA CE BUN SĂ STUDIEZI TEOLOGIA?

Multe Universități din România (dar nu numai) și Facultățile din componența lor își fac, pe drept, reclamă în dorința de a atrage noi studenți. Unele promit să facă din viitorii lor studenți, ca prin minune, lideri. Altele că absolvenții lor vor avea, negreșit, locuri de muncă și salarii de vis. Mai există și categoria acelor „unități de învățământ” care, subtil, sugerează că nu o să ai stres, dar că diploma este asigurată. Oferte, așadar, diferite, de unde ai de ales. Acum, pe mine mă privește o întrebare aparent simplă: la ce bun să studiezi teologia? Evident, mă gândesc la cea ortodoxă, dar poate avea de a face și cu alte confesiuni. Pe scurt:

  • Teologia este un univers, nu o materie. De la limbi vechi (greacă, latină și ebraică) la cele moderne, de la istorie la filosofie, de la aspecte dogmatice la cele care țin de ritual, de îmbrăcarea prin gesturi și materialitate a tentativei de dialog cu Dumnezeu, de la chestiuni de drept (civil și canonic) la bioetică și de la implicarea socială la restaurarea icoanelor, acoperișul Teologiei (cu majusculă!) este generos.
  • Teologia nu este doar suma unor convingeri, ci nu mai puțin a unor căutări. Exemplul este limpede: de multe ori, în Noul Testament, ucenicii îl întreabă pe Domnul Hristos „ce vrei să spui cu asta”? Așadar, tocmai pentru că ai dubii, căutări și neliniști, teologia poate fi un spațiu al sondării, al pescuirii de răspunsuri în adânc, dincolo de pojghița subțire a conformisului cotidian.
  • Teologia nu are de a face doar cu trecutul, ci inclusiv cu prezentul și mai ales cu viitorul. Ea te ajută să te plasezi de o manieră complexă, adică nu simplistă, în timp și pe hartă. Îți oferă capete de intrepretare pentru provocări actuale. Vezi recenta decizie de anulare a fostului statut de muzeu a ex-catedralei bizantine Sfânta Sofia de la Constantinopol/Istanbul.
  • Teologia este un medium, o poartă, o invitație. La dialog cu tine însuți, cu ceilalți, cu Dumnezeu. Rugăciunea nu exclude însă curiozitatea, așa cum inteligența nu este completă fără credință. Nu trebuie să renunți la nimic din ceea ce ești, ci doar să te transformi. Până la transfigurare. Adică aidoma sfinților. Nici mai mult și nici mai puțin.
  • Teologia este vindecare. De spaime, de îngrijorări obsesive, de nesiguranță, de gama largă, din ce în ce mai largă, a depresiilor omului modern. Oferindu-ți, dacă ești în căutare, un set de achiziții clare, ea te reconfortează. Știi că nu știi (totul), știi că ești muritor (dar nu imediat), știi că ai un orizont de așteptare, că Învierea nu rămâne o metaforă.
  • Teologia nu este geloasă. O poți studia alături, după sau înaintea altor domenii. În fapt, aceasta ar fi și formula cea mai bună: să duci teologia în alte științe și pe acestea să le aduci în pridvorul teologic. Un câștig imens. Personal și comunitar.
  • Teologia nu este o garanție. Nici pentru că ai avea credință, nici că ai fi om bun. Dar ea poate fi o premiză, un punct de plecare, un sprijin, un reper.
  • Teologia nu te sechestrează. Poți să faci orice după aceea, mai puțin să devii slujitor al forțelor întunericului. Adică este compatibilă cu viața post-teologică. Pentru că ea a devenit o prezență în tine, chiar dacă, aparent, tu colinzi alte meleaguri de cunoaștere și pricepere.
  • Teologia te poate învăța școala libertății, a iubirii profunde a lui Dumnezeu față de creația lui.
  • Desigur, toate acestea sunt posibile dacă mergi unde trebuie. Adică să nu ai neșansa de a întâlni dascăli obtuzi, moace acre și dictatori ai Adevărului. Dar riscul acesta este comun tuturor științelor. Așa că, fără mari promisiuni și amgăgiri, înainte!

Sus să avem inimile!

Părintele Radu

Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel


Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.

Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Audiență cu folos!

Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani


Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.

În căutarea identităţii. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern – Alin Cristea


Identitatea individului sau a unei colectivități sunt aspecte care ar trebui să ne intereseze în contextul postmodern contemporan. Tocmai de aceea este utilă semnalarea structurii lucrării de licență a lui Alin Cristea primită pe email în cadrul unui newsletter. Este de menționat și faptul că lucrarea a fost susținută în anul 1999 la absolvirea Institutului Biblic Emanuel Oradea (actuala Universitatea Emanuel din Oradea), Facultatea de Teologie, specializarea: teologie baptistă.

Structura lucrării de licență În căutarea identității. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern

1.  EUL MODERN
1.1  Fundamentele istorice ale eului modern
1.2  Apariția eului modern
1.3  Aspecte contemporane ale eului modern
2.  INDIVIDUL POSTMODERN
2.1  Subminarea subiectului
2.2  De la subiect la individ
2.3  Întoarcerea subiectului
3.  POST-MODERNIZAREA UMANULUI
3.1  Reificarea omului
3.2  Fragmentarea lingvistică
3.3  Retribalizare şi virtualizare
4.  RELATIVISMUL ETIC
4.1  Epoca postmoralistă
4.2  Neoindividualism, responsabilitate şi toleranţă
4.3  Hedonismul dual
4.4  Superficializarea culpabilităţii
4.5  Paradoxul victimei
5.  TEOLOGIA IDENTITĂŢII
5.1  În căutarea identităţii
5.2  Chipul lui Dumnezeu în om
5.3  Omul ascuns al inimii
5.4  Caracterul narativ al identităţii
5.5  Îmbrăţişare şi respingere

 

Teodor Baconschi despre provincialismul temporal


T.S. Eliot descria civilizația ca pe o ieșire din provincialismul spațial și temporal: depășești locușorul tău narcisic de naștere și îmbrățișezi universalul din ambele perspective (istorie și geografie). Noi am recăzut într-un provincialism al timpului, spune Chantal Delsol, și anume cel în care se instalează umanitarismul post-modern occidental, acest urmaș fără transcendență al umanismului creștin.

Noua cruciadă a unui moralism dogmatic, care vrea impunerea virtuții aici și acum, păcătuiește tocmai prin provincialismul său temporal: numai cutuma stabilită în Prezent are valoare etică: trecutul nu mai e decât opusul dispensabil al actualității copleșite de compasiune, în lupta cu Satanul Suferinței. În acest ritm, copiii noștri ne vor acuza de ”crime” care n-au fost încă inventate…

 

Teodor Baconschi

Despre dragoste și credință în vreme de război (II)


După ce am prezentat AICI prima parte a postfeței mele la romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu și publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020), continui acum prezentarea părții a două și ultima din interacțiunea mea ca istoric cu această carte.

O altă trimitere în care putem identifica un  accent autobiografic este acela în care Dinu vorbește cu Miruna și îi spune că aceasta are talent și că pe viitor poate vor scrie o carte împreună. Să fie aceasta? Sau poate nu. Oricum, un crâmpei deja ne-a fost oferit.

În privința cărții, a scrisului, îmi păstrez recomandarea adresată autorului ca acesta să aștearnă pe foaia de hârtie în viitoarele lucrări, tot bagajul informațional pe care simte că trebuie să-l scrie. Simt uneori o cenzurare, o trecere peste anumite detalii şi chiar teme, însă ele trebuie reliefate pentru că dispune, probabil nativ sau nu, de filon narativ, psihologic, textul său având miez.

Un alt subiect important care reiese de pe paginile acestui roman este acela al vieții de credință autentice, dar și relațiile familiale aduse în atenția cititorului prin prezentarea cazului „familiei”, mamă și frate, Mirunei Deleanu.

În privința vieții de credință și a importanței acesteia avem ca model relația și trăirea Mirunei Deleanu și a lui Dinu Romanescu. De asemenea, este interesant contrastul care reiese din relatarea Mirunei despre Dorina, fata pe care a întâlnit-o la Dunăre, când era copilă și lecția de simplitate și compasiune pe care i-o oferă tatăl ei, plecat prea devreme de pe acest pământ. Contrastul este construit între atitudinea Mirunei, care cânta despre Isus, dar avea o atitudine de superioritate față de Dorina, fata de la Dunăre rămasă fără mamă.

În ceea ce privește limbajul se observă introducerea în carte a unor termeni din vorbirea cotidiană pe care îi recomandăm autorului ca în viitoarele lucrări să nu-i mai folosească. Aceștia sunt: individul, un termen de argou pe care îl considerăm impropriu în acest context, plisculsă întâlnească așa piesăclocitoareailaltăpramatiatipușorul. Cu toate că autorul este uneori ironic în exprimare, avem pasaje pline de inspirație, iar unele poezii, toate scrise de autor, sunt deosebite.

Prietenia este un alt subiect tratat în cadrul acestei cărțiiar Cătălin Dupu vorbește aici despre prietenii adevărați. Un grup de prieteni adevărați se formează doar pe baza pasiunilor reale, comune. „Unii oameni nu sunt doar rău intenționați, ci bolnavi. Sunt în depresie și au câteva variante în legătură̆ cu aceasta: știu că sunt depresivi, dar nu vor să o recunoască̆, cunosc în ce situație sunt și caută̆ o soluție sau se răzbună pe alții pentru starea lor. Ei pozează̆ în prieteni, dar fac aceasta ca un paravan”. Este ca un avertisment pe care autorul îl transmite prin intermediul romanului celor din viața reală, care pozează în prieteni adevărați, dar de fapt ei nu sunt ceea ce pretind. Pentru prietenii adevărați, dar și pentru celelalte lucruri este nevoie să fim mulțumitori, deoarece mulțumirea este nu doar un lucru important în viața de zi cu zi, cât și un factor indispensabil al relaționării și al păstrării relațiilor. Cu atât mai mult acum, în aceste vremuri, este nevoie să înțelegem că „nu există iubire fără respect, dragoste fără de apreciere și dor lipsit de fapte făcute din devotament”. Putem spune ca și personajele principale că este nevoie de dreptate, iubire și curaj. Dreptate în societate, iubire în viața de familie și curaj pentru a spune lucrurilor pe nume și pentru a face dreptate și a arăta iubire și compasiune celor din jurul nostru.

Periplul nostru prin romanul Tăcerea zorilor s-a încheiat, dar viața personajelor se continuă dincolo de paginile cărții, însă în alt timp istoric. Cititorul este purtat dincolo de ororile războiului, în perioada regimului comunist din România, regim politic care chiar dacă a fost ostil credinței și împărtășirii adevăratelor valori, le-a permis lui Dinu și Miruna Romanescu, dar și altora ca ei, să-și demonstreze lor înșiși ca familie, dar și celor din jur că, așa cum avem nevoie de libertate, egalitate și dreptate (Liberté, Egalite, Fraternité), avem nevoie și de Dreptate, Iubire și Curaj.

Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.

Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor

Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu

Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date


Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date, poate doar în vreun manual neinspirat. Istoria este de fapt întotdeauna plină de viață, de drame și răsturnări spectaculoase de situație, punctată de persoane în carne și oase, devenite între timp personaje de poveste.

Carturesti.ro

Despre dragoste și credință în vreme de război (I)


Dragostea și credința sunt două teme importante pe care le regăsim în literatură sub forme și aspecte diverse. Am făcut referire la ele datorită faptului că acestea se împletesc în romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020).

Pentru cei interesați prezint aici prima parte a postfeței pe care am scris-o pentru această carte.

Tăcerea face parte din ființa noastră efemeră creată de Ziditorul tuturor lucrurilor şidevine element constitutiv al unei povești de dragoste în romanul Tăcerea zorilor al scriitorului Cătălin Dupu. Aș putea spune, parafrazând un titlu celebru, Dragoste și război, cartea lui Hemingway, In love at war tradusă la noi cu acest titlu. Dacă tot am avut Dragoste în vremea holerei al lui Gabriel Garcia Marquez, acum avem și dragoste în vreme de război.

Acțiunea romanului se derulează pe câteva planuri principale și abordează mai multe teme importante, totul pe fondul unei Românii aflată în plin război mondial la mijlocul anilor ’40, respectiv 1943-1944. Unul dintre acestea, cel istoric, prezintă viața din România acelor ani, o țară implicată în cel de-al doilea război mondial luptând alături de Germania, iar un al doilea plan, cel social, este reprezentat de povestea de dragoste dintre Dinu Romanescu și Miruna Deleanu. Povestea lui Dinu, un ofițer român și Miruna, o pictoriță, elevă la școala de contabilitate, este una care conține accente autobiografice, relevate și de faptul că dincolo de paginile cărţii de față autorul este și poet, iar Diana Dupu artist plastic.În plan istoric autorul schițează un tablou sumbru, o Românie care pierduse în vara și toamna anului 1940 aproximativ 1/3 din teritoriul național. Referire la cele două ultimatumuri sovietice din iunie 1940 și răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. Acest fapt este urmat de cel de-al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940 prin arbitrajul lui Hitler și Ciano, în urma căruia România este nevoită să cedeze NV Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, către Bulgaria.De acum înainte se poate vorbi de o colaborare mult mai strânsă între români și germanii, condiționată de situația politică existentă în Europa la momentul respectiv. Pentru decriptarea tuturor aspectelor este nevoie de documentare, de surse despre care autorul ne avertizează că suntem în război, motiv pentru care este nevoie să ne alegem cu grijă știrile. Prezentarea situației istorice nu se limitează doar la referirile ample pe care autorul le face la evenimentele din anul 1940, ci se continuă prin menționarea prezenței trupelor germane pe teritoriul României, la relațiile dintre germani și români, activitatea legației germane la București. Talentul de narator este evidențiat de prezentarea atmosferei din perioada respectivă, dar și din mini portretul lui Ion Antonescu și relațiile sinuoase ale acestuia cu legionarii conduși de Horia Sima. De asemenea, sunt evidențiate destul de bine și tensiunile sociale, precum și starea de spirit a populației ca urmare a bombardamentelor aliaților, precum cel 4.4.’44. Se poate întâmpla ca aceste detalii istorice să-i îndepărteze pe unii cititori de firul naraţiunii, dar, ele sunt justificate în tabloul romanului. Se pot face în acest context trimiteri la autori de romane istorice, precum Vintilă Corbul și Eugen Burada ale căror lucrări abundă de informații istorice. Pe măsură ce am aprofundat Tăcerea zorilor mi-a fost tot mai clar că, dincolo de proză și ficțiune, vorbim de viața reală, că acest roman are trimiteri fine autobio-grafice. Fac această referire ca un cunoscător al scrierilor lui Dupu, la care am semnat mai multe analize socio-istorice la majoritatea cărților publicate. În tușă fină, autorul apare în mai multe ipostaze, precum cel al aviatorului Dinu și al profesorului Dumitru Chelaru. Se poate spune că elementele autobiografice sunt îmbinate cu ficțiunea și misterul fiind transpuse în altă perioadă istorică decât cea în care trăiește autorul. De remarcat și faptul că personajul principal, aviatorul Dinu Romanescu este într-o anumită măsură un alter ego al autorului. În ceea ce-l privește pe profesorul Dumitru Chelaru acesta transpune pe paginile romanului din ideile şi prelegerile lui Cătălin Dupu, acesta susţinând o bogată activitate în calitate de conferențiar. Mai mult, discursul profesorului Chelaru are ceva din misterul scriitorului Paulo Coelho, acel ezoterism oriental așa cum acesta apare în romane celebre precum Alchimistul sau Al cincilea munte.

Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.

Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor

Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu

Ce este istoria?


Această întrebare se află pe buzele multora în aceste vremuri tulburi, dar un răspuns exhaustiv nu a fost încă oferit. Astăzi avem și o întrebare conexă celei din titlu: Mai reprezintă istoria ceva pentru noi? Răspunsurile oferite pot diferi, însă Istoria nu este doar o știință, ci ea reprezintă și evenimentele trecute sau prezente.

Un posibil răspuns la întrebarea din titlu ne este oferit de Napoleon Bonaparte, împărat al Franței între 1804-1814/1815.

„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra căreia oamenii s-au decis să fie de acord.” – NAPOLEON BONAPARTE

Citatul este preluat de aici: https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-25-mai-2020

26 Martie 1881-26 martie 2020: 139 de ani de la Proclamarea Regatului României


În data de 14/26 martie s-au împlinit 139 de ani de la proclamarea Regatului României. Evenimentul a avut loc în anul 1881 după ce România obținuse independența pe câmpul de luptă în cadrul Războiului de Independență (1877-1878). Tot în anul 1881, dar la 10 mai, dată cu multiple semnificații, Carol I și Elisabeta au fost încoronați ca regi ai României.

Evocarea momentului din martie 1881 este evocat de către Muzeul Național de Artă al României.

Astăzi se împlinesc 139 de ani de la Proclamarea Regatului României, după ce România a fost recunoscută ca stat independent ca urmare a Războiului de Independență din 1877.

Ceremonia de încoronare a fost stabilită pentru data de 10 mai 1881, o zi cu multiple semnificații în istoria țării noastre. Carol I este numit „Rege” iar noul statut cere o reședință pe măsură, impunătoare și somptuoasă, fapt ce a dus la contractarea arhitectului francez Paul Gottreau pentru ridicarea acesteia.

Gottreau a construit palatul regal între 1882 și 1885, noul edificiu incluzând și fostul palat domnesc (casa Golescu) în aripa Kretzulescu. Palatul a dăinuit în forma concepută de arhitectul francez până la incendiul din 1926.

Imagine: Palatul Regal în vremea lui Carol I – carte poștală. Sursa: cartea „Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României” de Nicolae Șt. Noica

Palatul Regal în vremea lui Carol I

Sursa: Muzeul Național de Artă al României

YHWH YIRE (Iehova Ire), Studiu biblic


Studiu biblic prezentat în Biserica Creștină Baptistă Nădejdea București prezentat de Adrian Dumitru.

Agerpres: Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online


O veste bună venită de la Muzeul Național Cotroceni făcută cunoscută prin intermediul unui comunicat transmis Agrnției Naționale de Presă Agerpres.

Iată comunicatul celor de la Muzeul Național Cotroceni:

Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online de pe site-ul oficial al instituţiei muzeale.

„Accesând linkul http://www.muzeulcotroceni.ro/proiecte/1_publicatii_online.html pot fi descărcate gratuit titluri precum

„Ceremonialul la Curtea lui Carol I de Hohenzollern (1866-1914)”,

„Istoria Cotrocenilor în documente (sec. XVII-XX)”,

„Mănăstirea Cotroceni. Un monument istoric dispărut”,

„Lucia Beller. Poveste, graţie, creaţie”,

„Portrete comice. Istoria în caricatură”,

„Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII lea”,

„Ex Libris Brâncuşi 2018”,

„Familia Regală pe frontul Marelui Război (1916-1918)”,

Sursa: AGERPRES.

Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin


Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.


Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.

În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării

Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.

Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/

 

Winston Churchill – Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău


Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău din câte cunoaștem.

Winston Churchill

Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 343.

Neagu Djuvara – Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite


În cadrul secțiunii dedicate perioadei comuniste din cartea O scurtă istorie ilustrată a românilor, istoricul Neagu Djuvara face o analiză pertinentă, și totodată o demitizare a realizărilor regimului comunist din România, fără a contesta ce anume s-a făcut în perioada amintită. Un alt aspect adus în discuție de autor, atunci când vorbește despre reconstrucție și progres economic, este acela că situația economică a țării noastre ar fi fost alta dacă puteam accepta Planul Marshall și nu am fi avut exploatarea economică prin intermediul societăților mixte sovieto-române cunoscute sub denumirea de SOVROM-uri.

Cu toate acestea este clar, conchide Neagu Djuvara, că într-o anunită măsură am progresat în domeniul economic, dar am regresat în cel moral.


Sursa foto AICI

„Moștenirea cea mai tragică [a regimului comunist din România] constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul. Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat lașitatea la cei mai mulți și eroismul imprudent la câțiva, în care delațiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din banul statului, dar și din cel al vecinului, a sfârșit prin a apărea legitim din cauza privațiunilor permanente și a exemplului de înșelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalități și comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc și de generalizat, încât nu știu dacă generația celor care acum sunt tineri îl ca mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar generațiile următoare să reușească a regăsi echilibrul, , dacă ar ști cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat și pentru semeni”.

Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 342.

Hora Unirii (vioară) – Ioan Albert Silveșan


24 Ianuarie 1859-24 Ianuarie 2020, 161 de ani de la Unirea Principatelor Române
La mulți ani, România!

Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă


Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.

Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.

Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.

Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.

În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.

Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.

Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.

Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).

Emanuel Conțac: „cum se face oare că cei care se revendică drept moștenitorii post-moderni ai Epocii Luminilor au ajuns să răspândească atâta întuneric moral și spiritual?”


Anul 2020, care abia a început, aduce în atenția opiniei publice o serie de probleme legate de moralitatea unor persoana publice considerate până nu demult modele și promovate ca atare.

Sunt prezentate cazuri din Statele Unite ale Americii, Anglia (chiar din cadrul monarhiei) și Franța.

În partea de final Emanuel Conțac se întreabă retoric: „cum se face oare că cei care se revendică drept moștenitorii post-moderni ai Epocii Luminilor au ajuns să răspândească atâta întuneric moral și spiritual?”

Citiți restul în postarea lui Emanuel Conțac

„Le Consentement”. Establishmentul cultural francez, zguduit de „afacerea Matzneff”

https://vaisamar.wordpress.com/2020/01/08/le-consentement-establishmentul-cultural-francez-zguduit-de-afacerea-matzneff/

Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020


https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1

Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

Gordon Conwell – Status of Global Christianity 2020


Every year in the International Bulletin of Mission Research, Gordon Conwell Theological Seminary present an annual snapshot of global Christianity, a one-page version of which can be downloaded for free here. The table provides a statistical overview of the world’s 2.5 billion Christians and their activities.

https://gordonconwell.edu/center-for-global-christianity/resources/status-of-global-christianity/

Ziarul Lumina : „Prima condiție a unei bune judecăți este buna informare”


Conform unei știri recente, o treime dintre „mileniali” (tinerii născuți între 1981 și 1996) ar vota în 2020 cu candidații de extremă stângă, 36% declarând explicit că aprobă comunismul, față de 28% anul trecut. (…)

[Prin urmare], prima condiție a unei bune judecăți este buna informare. Poți să ai IQ 150, e degeaba, dacă nu ești în posesia informațiilor cât mai complete pe baza cărora să-ți formezi o opinie. Să mai adăugăm că acum câțiva ani, într-un sondaj făcut exclusiv între tinerii născuți după 1989, 60% dintre respondenți considerau că era mai bine înainte.

Tudor Călin Zarojanu, „Arheologia sufletului” în Ziarul Lumina, miercuri, 13 noiembrie 2019, p. 9.

Istorie Baptistă: Primul congres al Uniunii din 1 decembrie 1918 de la București


Credincioșii baptiști din România se reunesc la data de 1 decembrie 1919 în cadrul unui prim congres la București. În noua configurație teritorială după Marea Unire, acest congres, care nu a fost recunoscut ca și congres datorită neintrunirii numărului de delegați, este un bun prilej pentru a discuta aspecte importante privind organizarea internă a comunității baptiste. În cadrul acestei reuniuni fratesti sunt discutate aspecte financiare, dar și aspecte referitoare la misiune, lucrarea cu tinerii, copiii și școala duminică. A fost abordată și problema formei pe care ar trebui să o aibă serviciul religios, modelul care ar trebui luat ca etalon, respectiv german sau american, precum și o încercare de standardizare a lăcașurilor de cult, aceasta din urmă propusă de Constantin Adorian. La acest congres participă mai mulți reprezentanți ai baptiștilor din România Mare dintre care amintesc pe Constantin Adorian, Gheorghiu Slăvu, Vasile Berbecar, Ioan Popa, Tașcă, Hodoroabă, Leon Averbuch și alții.

Vezi în acest sens procesul verbal al congresului publicat de neobositul cercetător pe tărâmul istoriei baptiste, Vasile Bel.

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2019/11/primul-congres-al-uniunii-din-1.html?m=1

Andrei Pleșu: Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală


Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală, eficientă, riscantă (cu excepțiile de rigoare: Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Vasile Paraschiv, Dan Petrescu și alții, nu mulți). Am recuperat „onoarea nereperată“ fie prin amplă gesticulație antiguvernamentală după 1989, fie prin forjarea unui concept discutabil: „rezistența prin cultură“. În alte foste țări comuniste, lucrurile au arătat (și arată) altfel.

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/binele-raului-totalitar

Acomodarea a fost unul dintre cele trei paliere alâturi de rezistență și colaborare care au caracterizat și spațiul evanghelic în comunism, inclusiv cel baptist. A se vedea în acest sens studiile și lucrările de specialitate printre care si Marius Silvesan, Bisericile Creștine Baptiste din România (1948-1965) între acomodare, persecuție și rezistență.

Mesajul pastorului Viorel Iuga, președintele Uniunii Baptiste, la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens


Mesajul pastorului Viorel Iuga, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România si Președintele Alianței Evanghelice din România la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens. Palatul Parlamentului, 24 septembrie 2019.

Cristina Olariu în dialog cu Cătălin Vasile despre Platforma Prodocens


Cristina Olariu, redactor-șef RVE Timișoara, în dialog cu Cătălin Vasile, Director & Fondator Prodocens Media, despre Platforma Prodocens la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens, Palatul Parlamentului, 24 septembrie 2019.

Cum să te bucuri de Festivalul Enescu și fără papion. Aplicația mobilă Enescu Experience – Victor Kapra


Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii.

Pentru cei care nu și-au cumpărat bilete, dar vor să urmărească programele acestui festival există aplicația mobilă Enescu Experience.

Mai multe detalii aici:

https://www.victorkapra.ro/2019/08/cum-sa-te-bucuri-de-festivalul-enescu-si-fara-papion-aplicatia-mobila-enescu-experience/

Foto: Un secol de har (1919-2019) – Centenarul Bisericii Creștine Baptiste „Betel” Câmpulung Moldovenesc


Duminică, 11 august 2019, Biserica Creștină Baptistă „Betel” din Câmpulung Moldovenesc și-a serbat centenarul, prilej cu care au fost realizate și câteva fotografii.

Biserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 1 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 2 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 3 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 4 eBiserica Baptistă Betel din Câmpulung Moldovenesc 5 e

Cărți despre istoria baptiștilor din județul Arad


La mijlocul lunii iulie 2019 am făcut o vizită la Arad pentru a susține o prelegere despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Vizita la Arad mi-a prilejuit oportunitatea de a vorbi despre comunism ca regim politic, despre ideologia acestuia și schimbările legislative cu impact asupra vieții religioase. Mulțumesc pentru această oportunitate Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad. A fost un timp binecuvântat în care am avut discuții și dezbateri interesante, am schimbat opinii și am legat prietenii.

De asemenea, cu acest prilej am primit mai multe cărți, comori care mă ajută în activitatea didactică, dar și de cercetare în calitate de istoric care a publicat 4 cărți și peste 30 de articole și studii științifice alături de articole cu rol de popularizare a istoriei.

Le sunt îndotorat pentru timpul minunat petrecut acolo lui Jurcoi Emanuel, Bulboaca Sorin Ovidiu și Mirăuțe Ioan. Cei menționați sunt și autorii unora dintre materialele (cărți, articole, studii) prezentate în fotografia de mai jos.

Handra Sima – un secol de viață sub providența lui Dumnezeu (video)


Handra Sima s-a născut la mijlocul anilor ’20 ai secolului XX, iar în anii vieții sale, ajunși acum la 93, a trecut prin multe și a a fost contemporan cu trei dintre cei patru regi ai României (Ferdinand, Mihai I, Carol II, Mihai I). De asemenea a cunoscut de mic comunitatea baptistă din România despre care ne-a dezvăluit aspecte inedite.

În cadrul dialogului pe care l-am avut cu domnia sa, ne-a vorbit despre familia sa, convertirea și botezul părinților, dar și al domniei sale, despre viața din trecut și cea prezentă.

De asemenea, așa cum anunțam și AICI, am vorbit despre Ioan Ungureanu, Alexa Popovici, Ioan Socaciu, Jean Staneschi.

Discuțiile s-au purtat între pastorul Handra Sima, pastorul și istoricul Emanuel Jurcoi și istoricul Marius Silveșan.

Cântările Evangheliei, Ediția a X a 1968, reeditată în 1988.


Cântările Evangheliei, Ediția a X a 1968, reeditată în 1988.

*

*

*

*

*

%d blogeri au apreciat: