Arhive etichetă: Dropbox

Soluţii de stocare online


Când vine vorba de stocarea online a fişierelor, Dropboxeste una dintre cele mai folosite soluţii, mulţumită în parte şi aplicaţiei client foarte bine realizată, oferită în versiune pentru PC şi smartphone. Dar este Dropbox cea mai bună soluţie, sau avem şi alternative mai bune?

Avem şi alternative mai bune?

Google Drive

Google Drive

Relativ nou intrat în peisaj, Google Drive pune la dispoziţie 5 GB spaţiu de stocare gratuit. Fişierele încărcate pot fi accesibile doar celui care deţine numele de utilizator şi parola, sau partajate unui grup de utilizatori. Dacă alegem să asociem şi alţi utilizator unui cont Google Drive, aceştia vor putea crea, modifica şi accesa împreună fişierele partajate, de la locul de muncă sau de acasă. Mulţumit integrării cu serviciul Google Docs, participanţii pot deschide şi lucra simultan cu documentele stocate In Cloud, modificările făcute fiind vizibile în timp real pentru toţi utilizatorii.

Fişierele încărcate sunt accesibile din orice web browser, sau folosind aplicţiile dedicate pentru PC-uri Windows şi dispozitive Android. În prezent este în lucru şi o aplicaţie client pentru dispozitive Apple iOS, însă aceasta nu este finalizată.

La capitolul funcţii speciale avem un modul de căutare cu filtre pentru tipul de fişier dorit, utilizatorul asociat şi alte criterii. Documentele scrise de mână, scanate şi încărcate în Google Drive,pot fi convertite în format text folosind suportul OCR (Optical Caracter Recognition).

Cei care consideră insuficienţi cei 5 GB oferiţi ca spaţiu de stocare gratuit pot alege pachetul de 25 GB, disponibil contra unui abonament lunar de 2.49 dolari. Suplimentar, avem la dispoziţie pachetul de 100 GB pentru 4.99 dolari şi cel de 1 TB, la 49.99 dolari. La achiziţionarea oricăruia dintre abonamentele plătite, spaţiul de stocare pentru contul Gmail este crescut automat la 25 GB.

Microsoft SkyDrive

Microsoft SkyDrive

SkyDrive face parte din suita de servicii “Live” a companiei, alături de Hotmail şi aplcaţiile din suita Live software: Live Messenger, Movie Maker, Photo Gallery şi Writer.

Întâi de toate, pentru utilizarea serviciului SkyDrive avem nevoie de un cont Live. De această corvoadă sunt scutiţi utilizatorii existenţi ai serviciului Hotmail, care pot accesa contul SkyDrive folosind acelaşi ID cu care intră pe mail.

SkyDrive oferă câteva avantaje importante celor care încearcă pentru prima oară un serviciu de tip “cloud”:

  • 7 GB spaţiu de stocare gratuit (utilizatorii vechi au 25 GB)
  • Interfaţă familiară, ce se aseamănă izbitor cu cea Windows Explorer
  • Manager de fişiere bine pus la punct. Putem selecta mai multe fişiere deodată, trimite documente direct către un contact din lista de mail, sau prietenilor de pe Facebook şi LinkedIN. Alternativ, putem solicita un link public pe care să-l putem trimite oricui.
  • SkyDrive este integrat nativ pe telefoanele cu Windows Phone, dar este accesibil de pe terminale Apple iOS, după instalarea clientului disponibil în AppStore.

Din păcate în forma actuală, serviciul Microsoft SkyDrive are o serie de limitări de care trebuie să ţinem cont:

  • Dimensiunea maximă a unui fişier încărcat în SkyDrive nu poate fi mai mare de 2 GB
  • Fişierele audio şi video nu pot fi deschise direct, fără a fi copiate mai întâi pe hard disk

Apple iCloud

Apple iCloud

iCloud este serviciul de stocare online oferit utilizatorilor de produse Apple. Cum este şi normal, iCloud beneficiază de integrare avansată cu sistemul de operare iOS şi aplicaţiile livrate pe dispozitivele Apple.

Printre serviciile asociate cu Apple iCloud se numără:

  • iTunes in the Cloud – îţi permite să-ţi păstrezi online colecţia de melodii cumpărate din magazinul iTunes. De asemenea, poţi accesa de oriunde colecţia de muzică şi filme cumpărate anterior, fără a fi nevoie să transferi întreg fişierul în memoria locală a dispozitivului.
  • Photo Stream – cu acest serviciu, orice poză obţinută cu o tabletă sau smartphone Apple poate fi vizionată imediat de pe orice dispozitiv compatibil: Mac, PC sau Apple TV.
  • Documents in the Cloud – îţi permite să vizualizezi şi editezi documente de pe orice dispozitiv iOS
  • Apps – cu serviciul iCloud, toate aplicaţiile pe care le deţii sunt disponibile imediat, de pe orice dispozitiv din dotare.
  • iBooks – cu serviciul iCloud, colecţia de cărţi în format electronic este sincronizată automat pentru toate dispozitivele. În acest mod, putem începe să lecturăm o carte pe tableta iPad, însemna text şi lua notiţie pe aceasta, urmând ca acestea să apară automat şi pe telefonul mobil.
  • Evenimentele din calendar, contacte şi colecţia de mesaje email sunt sincronizate automat între dispozitive.
  • Backup automat pentru datele importante

Serviciul Apple iCloud pune la dispoziţie 5 GB spaţiu de stocare gratuit.

Dropbox

Dropbox

Cu un design practic şi set interesant de facilităţi, Dropbox poate deveni rapid o aplicaţie indispensabilă pentru cei care obişnuiesc să lucreze de la calculatoare diferite pe parcursul zilei şi doresc să aibă mereu la îndemână anumite fişiere, fără să ducă grija unui dispozitiv de stocare portabil.

În forma sa cea mai prietenoasă, Dropbox este o aplicaţie software intuitivă, ce leagă între ele PC-uri, telefoane mobile şi tablete, punând la dispoziţie un spaţiu de stocare comun, sincronizat în permanenţă cu serverele In Cloud aflate online. Practic, orice fişier copiat în Dropbox este sincronizat automat pentru toate dispozitivele ataşate contului de utilizator, astfel încât fiecare să aibă acces imediat la o copie actualizată.

Spaţiul de stocare gratuit este limitat la 2 GB, dar promite să fie extins în viitorul apropiat. Între timp, poţi invita şi alte persoane să-şi creeze cont Dropbox, fiind în schimb recompensat cu spaţiu suplimentar de stocare adăugat propriului cont Dropbox. Cu alte cuvinte, la cei 2 GB primiţi iniţial, poţi adăuga încă 16 GB, pentru un total de 18 GB. Contra cost, pot fi achiziţionate pachete cu 50 GB, 100 GB şi chiar 1 TB capacitate de stocare. Printre noutăţile aduse în ultima perioadă serviciului Dropbox se numără o funcţie pentru încărcarea automată a pozelor şi secvenţelor video obţinute folosind camera telefonului sau a tabletei.

Clientul pentru serviciul Dropbox este disponibil în versiune pentru PC-uri Windows şi sisteme Mac, respectiv dispozitive mobile cu sistem Android, iOS şi Blackberry OS. Alternativ, putem transfera fişiere direct din browserul web, de pe orice dispozitiv prevăzut cu conexiune la internet. Indiferent de modalitatea de conectare preferată, transferul dadelor se face prin protocol SSL (Secure Sockets Layer), iar fişierele stocate pe server sunt criptate cu cifru AES-256.

Box Cloud

Box

Box este un serviciu de file sharing adresat mediului de afaceri. Desigur, te poţi abona şi ca utilizator individual, primind 5 GB spaţiu de stocare gratuit, dar setul de facilităţi disponibil este optimizat mai degrabă pentru lucrul în echipă Spre exemplu, posesorii de conturi individuale nu beneficiază de aplicaţie pentru sincronizarea fişierelor între PC-uri desktop.

SugarSync

SugarSync

SugarSync este un serviciu de cloud storage bine garnisit cu facilităţi, depăşind la anumite capitole chiar şi popularul Dropbox. Spre deosebire de acesta, SugarSync oferă un control mai fin asupra fişierelor sincronizate, permiţând utilizatorilor să aleagă ce fişiere sunt sincronizate şi care sunt dispozitivele pentru care vor fi disponibile.

Cel mai mare dezavantaj, dacă poate fi numit aşa, este chiar abundenţa de setări şi opţiuni, care îi poate pune în dificultate pe utilizatorii neiniţiaţi.

SugarSync oferă 5 GB spaţiu de stocare gratuit, extensibil la 100 GB contra unui abonament de 150 dolari pe an.

Bitcasa

Bitcasa

Cei de la Bitcasa oferă un serviciu de cloud storage cu totul neobişnuit. Contra unui abonament lunar de 10 dolari, Bitcasa oferă spaţiu de stocare “nelimitat”, ce are ca mediu de stocare hard disk-urile PC-urilor tale. În realitate, spaţiul de stocare este limitat de capacitatea hard disk-urilor instalate pe fiecare PC.

Practic, serviciul Bitcasa funcţionează ca un intermediar pentru datele tale, asigurând transferul către PC-urile conectate, dar fără a păstra date stocate pe serverele proprii.

Bitcasa este momentan în fază de testare şi nu au fost stabilite detalii ca spaţiul de stocare oferit gratuit sau contra cost.

Concluzie

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai populare servicii de stocare In Cloud disponibile în acest moment. Care dintre ele este mai bun? Răspunsul depinde de cerinţele fiecăruia.

Posesorii de dispozitive Apple ar putea alege serviciul iCloud, datorită numărului mare de facilităţi şi integrarea cu sistemul iOS livrat cu produsele companiei. Tot din acelaşi motiv, posesorii de tablete şi telefoane cu Android ar putea prefera serviciul Google Drive, în timp ce utilizatorii Windows Phone vor prefera alternativa Microsoft Sky Drive. Cei care lucrează mult cu PC-uri Windows vor aprecia aspectul prietenos şi funcţionalitatea clientului Dropbox, dar şi compatibilitatea acestuia cu dispozitive bazate pe Android sau iOS.

http://www.go4it.ro/

 

 

 

%d blogeri au apreciat: