N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet”. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul – aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.

Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului – în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi – aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor. George Matheson

Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său. selectat.

„De ce nu m-a ajutat Dumnezeu mai devreme?” Aceasta este o întrebare care se pune deseori, dar nu este voia Lui să acţioneze după programul nostru. El doreşte să te schimbe prin necazul acesta şi să te facă să înveţi o lecţie din asta. El a promis: „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmul 91:15). El va fi cu tine în strâmtorare toată ziua şi toată noaptea. După aceea, El te va scoate din ea, dar nu înainte ca tu să încetezi să mai fi neliniştit şi îngrijorat din cauza ei şi să devii calm şi liniştit. Atunci El va spune: „Ajunge”.

Dumnezeu foloseşte necazul ca să-i înveţe pe copiii Săi lecţii preţioase. Dificultăţile sunt făcute să ne educe, şi când lucrarea lor bună s-a împlinit, vom primi o răsplată glorioasă prin ele. Există o bucurie dulce şi o valoare reală în dificultăţi, pentru că El le priveşte nu ca dificultăţi, ci ca oportunităţi. selectat

Nu întotdeauna scoşi DIN vremurile noastre de necaz,

Şi din luptele aprige şi cumplite,

Ci ÎN – mai adânc ÎN – pentru odihna noastră sigură,

Locul păcii noastre, în El.

Annie Johnson Flint

Odată am auzit următoarea afirmaţie de la un bătrân simplu, şi n-am uitat-o niciodată: „Când Dumnezeu te încearcă, este timpul potrivit să-L încerci, punând la încercare promisiunile Sale şi apoi cerând de la El exact ceea ce încercările tale au făcut necesar”.

Există două căi de a ieşi dintr-o încercare. Una este pur şi simplu să încerci să scapi de încercare, şi apoi să fii mulţumitor când s-a terminat. Cealaltă este să recunoşti încercarea ca fiind o provocare de la Dumnezeu ca să ceri o binecuvântare mai mare decât ai experimentat vreodată înainte, şi s-o accepţi cu plăcere ca o oportunitate de a primi o măsură mai mare din harul divin al lui Dumnezeu.

În felul acesta, chiar şi Adversarul devine un ajutor pentru noi, şi toate lucrurile care par să fie împotriva noastră ajung să ne ajute pe drum. Cu siguranţă, aceasta vor să spună cuvintele: „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). A. B. Simpson

Sunt aşa de mulţi oameni care stau singuri lângă şemineul lor! Ei stau lângă un alt scaun, odată ocupat, şi nu-şi pot reţine lacrimile care curg. Ei stau singuri atât de mult, dar este Cineva care este nevăzut şi foarte aproape de ei. Dar dintr-un motiv oarecare, ei nu-şi dau seama de prezenţa Lui. A realiza aceasta este o binecuvântare, însă este foarte rară. Depinde de dispoziţia lor, de sentimentele lor, de condiţia lor fizică şi de vreme. Ploaia sau ceaţa deasă de afară, insomnia sau durerea intensă, par să afecteze dispoziţia lor şi să le tulbure vederea, astfel încât ei nu realizează prezenţa Lui.

Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.

Da, este infinit mai mult – adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare. Samuel Dickey Gordon

Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

http://www.misiune.ro

Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.

Da, este infinit mai mult – adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare. Samuel Dickey Gordon

Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

http://www.misiune.ro

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

din Susurul blând şi liniştit

Am dorit să merg pe un drum uşor,

Şi să las în urmă rutina plictisitoare de acasă,

Gândindu-mă să slujesc Dumnezeului meu în alte câmpuri de lucru;

Dar Isus a spus: „Timpul Meu n-a sosit încă”.

Am dorit să semăn sămânţa în alt pământ,

Să fiu dezlegat din legături în lucrare, şi liber,

Să mă alătur altor lucrători în munca lor;

Dar Isus a spus: „Nu este aceasta alegerea Mea pentru tine”.

Am dorit să las pustiul, şi să fiu condus

Să lucrez acolo unde sufletele erau cufundate în păcat şi ruşine,

Ca să-i pot câştiga; dar Stăpânul a spus:

„Eu nu te-am chemat, vesteşte aici Numele meu”.

Am dorit să duc bătăliile Împăratului meu,

Să înalţ steagurile Lui în toiul celei mai grele lupte;

Dar marele meu Căpitan m-a pus să aştept şi să cânt

Cântările biruinţelor Lui în viaţa mea liniştită.

Am dorit să las sfera grea şi dificilă,

Unde trebuia să stau şi să aştept singur,

Ca să simt că am lângă mine un ajutor uman,

Dar Isus m-a pus să păzesc o poartă părăsită.

Am dorit să las munca obişnuită de fiecare zi,

Unde nimeni nu părea să mă înţeleagă sau să-i pese;

Dar Isus a spus: „Am ales pentru tine acest teren,

Ca tu să creşti pentru Mine flori rare”.

Şi acum nu mai doresc nimic decât să fac

Acasă, sau departe, voia Lui binecuvântată,

Să lucrez cu mulţi sau cu puţini;

Şi astfel, „alegând să nu aleg”, inima mea va fi liniştită.

selectat

Şi Răbdarea vroia să aştepte. din Călătoria Creştinului

Necăjindu-ne şi luptându-ne nu împlinim lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de făcut. Numai Dumnezeu Însuşi, care lucrează întotdeauna fără stres şi fără încordare şi care niciodată nu Se surmenează, poate face lucrarea pe care o dă copiilor Lui. Când ne încredem liniştiţi în El ca s-o facem, lucrarea va fi completă şi va fi bine făcută. Şi felul în care putem să-L lăsăm pe El să-Şi facă lucrarea prin noi este să rămânem atât de deplin în Hristos prin credinţă încât El să ne umple până la refuz.

Un om care a aflat acest secret a spus odată: „Am venit la Domnul Isus şi am băut, şi cred că nu-mi va mai fi sete niciodată. Motto-ul vieţii mele a devenit: «Nu te surmena, ci revarsă-te» şi a schimbat deja în întregime viaţa mea”.

Nu este nici un efort istovitor într-o viaţă din belşug, şi aceasta este irezistibil de liniştită. Este viaţa normală de omnipotenţă şi necurmată împlinire în care Hristos ne invită pe fiecare din noi să intrăm – astăzi şi întotdeauna.

din Vremurile şcolii duminicale

Odihneşte-te, suflete al meu, o, taină binecuvântată,

A vieţii adevărate care Îl glorifică pe Domnul:

Nu întotdeauna sufletul cel mai ocupat Îl slujeşte cel mai bine,

Ci acela care se odihneşte pe Cuvântul Lui vrednic de încredere.

Odihneşte-te, nu-ţi lăsa inima să se tulbure,

Pentru că valurile foarte mici strică imaginea frumoasă

A gloriei cereşti pe care lacul liniştit o reflectă –

Şi astfel tu porţi imaginea pe care El o are.

Odihneşte-te, suflete al meu, căci odihna este de folos;

Inimii liniştite Dumnezeu îi face cunoscut tainele Sale;

Astfel vei învăţa să aştepţi, şi să veghezi, şi să munceşti,

Întărit ca să suporţi, întrucât Hristos locuieşte în tine.

Căci ce este slujirea decât viaţa lui Isus,

Trăită într-un vas făcut din lutul fragil al pământului,

Care iubeşte şi dăruieşte şi se deschide pentru alţii,

O jertfă vie de la zi la zi.

Odihneşte-te, ca să fii un răspuns

Pentru cei care întreabă: „Cine este Dumnezeu şi unde este?”

Pentru că Dumnezeu este odihnă, şi unde locuieşte El este linişte,

Şi cei ce locuiesc în El, au parte de odihna Lui.

Şi ce ar putea satisface marea nelinişte din jurul tău,

Decât pacea profundă a lui Dumnezeu care I-a umplut inima?

Pentru că un Glas viu încă mai cheamă pe cei trudiţi

La Cel care a spus: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă”.

Freda Hanbury Allen

În liniştea învierii este puterea învierii.

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din munţii îndepărtaţi – din coasta stâncilor colţuroase. Focul şi apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât nişte crăpături. Însă mâinile omeneşti ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă şi adăpost, şi învaţă lecţiile pe care Creatorul nostru şi al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâşiat inima, şi târnăcoapele ne-au spart în bucăţi. Deseori când zăceam deformate şi sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, şi unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuţite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârşite, suntem în locurile noastre potrivite şi suntem de folos.Voi, însă, sunteţi încă în cariera voastră. Voi nu sunteţi desăvârşiţi, şi din această cauză, aşa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înţelegeţi. Dar voi sunteţi destinaţi pentru o clădire mai înaltă, şi într-o zi veţi fi aşezaţi în ea de mâini îngereşti, devenind pietre vii într-un templu ceresc”.

În aerul nemişcat muzica nu se aude;

În marmura brută se ascunde o frumuseţe nevăzută;

Ca să iasă muzică şi frumuseţe e nevoie

De atingerea meşterului, de dalta ascuţită a sculptorului.

Marele Meşter, ne atinge cu mâinile Lui îndemânatice;

Nu lăsaţi muzica din noi să moară!

Marele Sculptor, ciopleşte-ne şi şlefuieşte-ne; nu lăsa

Să rămână, ascuns şi pierdut, chipul Tău în noi!

Pastorul Jerry Sittser scrie: „Ce s-ar întâmpla dacă am primi răspuns la toate rugăciunile noastre? M-am gândit la anii tinereţii când eram gata să cuceresc lumea, cu sau fără Hristos. Grupul pe care îl conduceam a crescut, mă aflam pe valul succesului, tot ce atingeam se transforma în aur. În cele din urmă lucrarea a devenit monotonă şi şi-a pierdut avântul. Slavă Domnului că a fost aşa … am devenit nesuferit de mândru şi un egocentric. Ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi primit răspuns la rugă­ciunile mele, grupul nostru ar fi continuat să crească, iar programul nostru ar fi avut în continuare parte de apreciere?”

Iacov a spus: „cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău”. Există anumite rugăciuni la care Dumnezeu nu va răspunde pentru binele tău. Sittser continuă: „Poate cauza ta este bună, dar tot greşeşti; prin manifestarea mândriei, desfătându-te în victorii, pedepsindu-i pe cei care au greşit prin severitate excesivă şi scuzând păcatul tău. Marele pericol pentru oamenii aflaţi într-o cruciadă este că ei devin orbi la propriile lor greşeli.- Ei luptă pentru drepturile omului, dar le tratează pe femeile de serviciu ca pe nişte cetăţeni de mâna a doua. Ei susţin standardele biblice referitor la relaţiile intime, dar nu arată bunătate faţă de partenerul lor. Rugăciunea fără răspuns este darul lui Dumnezeu … ea ne protejează de noi înşine. Dacă am primi răspuns la toate rugăciunile, am abuza de putere … am folosi puterea pentru a schimba lumea după bunul nostru plac şi ar veni iadul pe pământ. Asemenea copiilor răsfăţaţi care au prea multe jucării şi prea mulţi bani, am dori mai mult. Ne-am ruga pentru victorie în detrimentul altora … am fi intoxicaţi cu putere … i-am răni pe alţii şi ne-am slăvi pe noi înşine. Isaia a spus: „Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare” (Isaia 30:18). Rugăciunea care nu primeşte răspuns ne protejează … ne zdrobeşte … şi ne transfor­mă. Rugăciunile trecute care nu au primit răspuns şi care au lăsat răni şi deziluzii sunt asemenea focului care ne curăţeşte şi ne pregăteşte pentru răspunsurile viitoare”.