Arhive etichetă: Oana Badea

Ce masuri a pregatit Ministerul Educatiei pentru noul an scolar: Evaluare intiala dupa primele doua saptamani, sistem de monitorizare a absentei la profesori si elevi si dictarea chiar si la clasele de liceu


Daniel Funeriu
Daniel Funeriu
Foto: Hotnews
 Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat intr-o conferinta de presa „fotografia organizarii startului anului scolar 2011-2012” si un set de noi masuri pentru anul scolar ce sta sa inceapa. Printre noile masuri: evaluare initiala la nivel de tara dupa primele doua saptamani, ore de lectura pentru clasele primare, sisteme de pontaj in scoli pentru a urmari absenteismul elevilor si al profesorilor si „momentul ortografic”, adica dictarea ce va fi data chiar si la clasele de liceu.

Funeriu a precizat ca 92 % dintre copiii Romaniei vor invata in scoli autorizate din punct de vedere sanitar, sau care sunt pe ultima suta de metri in obtinerea autorizatiei sanitare.

„Putem spune ca avem 100% din posturi acoperite. La ora actuala, mai sunt 22 de posturi din aproximativ 300.000 care la aceasta ora nu au ocupanti din motive obiective, dar situatia celor 22 de posturi va fi rezolvata pana marti dimineata. Vreau sa subliniez ca acest procent este cu atat mai imbucurator cu cat am avut in acest an o exigenta sporita in ceea ce priveste selectarea cadrelor didactice care intra in sistem. Estimez ca in lipsa unor astfel de masuri de exigenta am fi avut cateva zeci de mii de cadre didactice sub standardele de pregatire necesare”, a precizat Funeriu.

Funeriu: „80% dintre cadrele didactice sunt titulare”

Ministrul a mai subliniat ca la nivelul sistemului, „avem la ora actuala, 80% cadre didactice titulare. Avem suplinitori 18,72%, dar si acesti suplinitori sunt cadre didactice care au luat note convenabile la diferitele teste care au avut loc in acest an. Avem un procentaj de 1,21% pensionari, si aici, pastrarea pensionarilor s-a facut cu respectarea criteriilor de calitate”.

In ceea ce priveste situatia manualelor scolare, potrivit lui Daniel Funeriu, „99% dintre copii vor avea in prima zi de scoala manualele pe banci. In acest an am rezolvat sau suntem pe cale sa rezolvam si problemele legate de manualele pentru minoritati putin numeroase. Vreau sa subliniez ca 100% dintre copiii de clasa I au manuale noi si, in acest context, pot sa spun ca rata de retiparire a manualelor este de 20-25%”.

De asemenea, potrivit ministrului, a fost centralizata si situatia rechizitelor pentru copii. Astfel, ministerul ofera rechizite gratuite unui numar de 650.000-700.000 de copii, iar majoritatea judetelor vor finaliza distribuirea rechizitelor pana la termenul legal, 1 octombrie. Potrivit ministrului, in unele judete aceste rechizite sunt deja pe bancile copiilor, sunt situatii speciale in Botosani si Valcea, unde procedurile legale de achizitie dureaza, dar si acolo rechizitele vor fi distribuite in timp util.

Daniel Funeriu: Vom masura absenteismul elevilor, dar si al profesorilor / Din 2011-2012 se monteaza sisteme de pontaj la intrarea si iesirea din scoli

Ministrul Daniel Funeriu a prezentat si un set de masuri specifice pentru anul scolar 2011-2012.

„Toate masurile pe care le voi prezenta sintetic astazi, au fost cuprinse intr-o foaie de parcurs, un document in premiera. Aceasta foaie de parcurs a fost distribuit tuturor cadrelor didactice din tara si prelucrat la nivelul inspectoratelor scolare. Aceasta foaie de parcurs cuprinde masuri cu aplicabilitate imediata si de natura sa aduca rezultate concrete pe termen scurt, mediu si lung, pe trei axe: I) reducerea absenteismului scolar, atat al elevilor cat si al cadrelor didactice, II) imbunatatirea competentelor de lectura, III) primii pasi inspre transformarea evaluarii intr-un instrument standardizat cu scopul de orientare si optimizare a invatarii”.

Astfel, in ceea ce priveste prima axa, absenteismul elevilor si cadrelor didactice, potrivit ministrului „obiectivul principal este prevenirea, monitorizarea si reducerea absenteismului. Foaia de parcurs prevede masuri concrete care sa fie aplicate in cadrul fiecarei scoli, cu accent pe invatamantul liceal si profesional acolo unde exista cele mai mari probleme legate de absenteism. Vreau sa subliniez ca in acest domeniu masurile concrete vor fi adaptate la nivelul fiecarei scoli. Directorii de scoli sunt primii responsabili de, asa cum spuneam, prevenirea, monitorizarea si reducerea absenteismului”.

„Trebuie sa ne distantam de imaginea directorului-jupan cu spate politic, si impreuna sa impunem imaginea directorilor apropiati de elevi si parinti, apropiati de nevoile comunitatii care isi inteleg responsabilitatile uriase de pe umerii lor”, a mai precizat Funeriu.

Oana Badea
Oana Badea
Foto: Hotnews
In ceea ce priveste sistemul pe care unitatile scolare il vor folosi pentru a monitoriza absenteismul profesorilor si elevilor, secretarul de stat in Minisiterul Educatiei, Oana Badea, a preciza ca acesta va fi un sistem de pontaj pe baza de legitimatii.

„Foaia de parcurs da un termen, semestrul I al anului scolar 2011-2012, pentru instituirea unui sistem de pontaj la intrarea si iesirea in scoala. Sistemul va fi aplicat la fel la elevi si la profesori. Foaia de parcurs prevede data de 5 a fiecarei luni ca data de transmitere a numarului de absente la inspectoratele scolare.

Sistemul nu e pe baza de cartela, ci pe baza unei legitimatii. Nu insemana neaparat turnicheti sau sisteme scumpe. E foarte ieftin cu legitimatie si sistem de pontaj. Nu vom organiza o licitatie la nivelul Ministerului, e vorba de aplicare locala. Noi am pus la dispozitia inspectoratele modelul de la Miercurea Ciuc. Acolo era o legitimatie cu un cod de bare”, a precizat secretaruld e stat Oana Badea.

Funeriu: Pentru clasele I-IV se introduce o ora de lectura distincta

Cea de-a doua axa prezentata de catre Minsitrul Funeriu se refera la imbunatatirea competentelor de lectura.

„Stiti bine, la testele validate international, avem date care nu sunt foarte bune in ceea ce priveste competentele de lectura si analfabetismul funtional, reprezentat de copii care stiu sa citeasca, dar au dificultati in reproducerea a ceea ce citesc.

Prin aceste masuri impunem o interventie imediata si unitara la nivelul intregului sistem si avand beneficiari toti elevii din clasele I-VIII. Concret, la clasele I-IV se introduce ora de lectura distincta in orar, cu activitati specifice elevilor de clasa I si a II-a.

Pentru clasele V-VIII in cadrul orelor de limba romana sunt alocate minim doua secvente in structura lectiei pentru alfabetizare in intelegerea textului. 

De asemenea, un lucru nou si foarte important, in cadrul tuturor ariilor curriculare se vor introduce din acest an secvente care vor duce la alfabetizare in intelegerea textului specific ariei curriculare respective. Ce inseamna acest lucru: in cadrul orelor de matematica, fizica, stiinte naturale, istorie, geografie, se vor introduce secvente care le vor permite elevilor sa-si insuseasca vocabularul si modelitatile de exprimare specifice respectivelor arii curiculare”, a precizat Daniel Funeriu.

Potrivit explicatiilor date mai apoi de secretarul de stat Oana Badea, „aceste secvente reprezinta momente dintr-o lectie… Din punct de vedere al succesiunii momentelor dintr-o lectie, asa cum avem momentul organizatoric, anuntarea temei noi s.a.m.d, un moment pedagogic va fi pregatit de cadrul didactic si se va referi la aceasta alfabetizare in intelegerea textului”.

Din 2011-2012 se va face dictare chiar si la clasele de liceu

Ministrul Funeriu a mai anuntat si introducerea obligativitatii unui „moment ortografic, inclusiv la clasele de liceu”.

Momentul ortografic presupune exersarea scrierii ortografice. Si inclusiv dictarea. Dictarea este procedura prin care se consolideaza scrierea ortografica, inclusiv la clase de elevi. Veti vedea dictari in caietele de liceu”, a explicat secretarul de stat, Oana Badea.

Cea de-a treia axa din pachetul de masuri pentru nou an scolar anuntat de Minister „este legata de un lucru care isi va arata efectele in acest an, dar cu o bataie mai lunga in timp. Este vorba de transformarea evaluarii intr-un instrument standardizat cu scopul de orientare si optimizare a invatarii”.

„Pornim de la doua premise. Prima este aceea ca nota 8 sau 9 nu reprezinta acelasi lucru intr-o scoaladin mediul urban si alta din mediul rural. Al doilea lucru este ca nota reprezinta, astazi, o sentinta si reprezinta prea putin un instument pentru orientarea si optimizarea invatarii”, a precizat Funeriu.

Funeriu: La inceput de an, dupa doua saptamani de recapitulare, se face o evaluare initiala. Rezultatele nu vor fi publice

Astfel, potrivit anutului dat de minsitrur, la inceput de an scolar, dupa doua saptamani de recapitulare, la disciplinele indicate in foaia de parcurs, elevii vor sustine o evaluare initiala. Structura unitara va fi asigurata de Centrul National de Evaluare si Examinare. Obiectivele acestei evaluari sunt optimizarea predarii si invatarii in functie de nivelul constatat si reprezinta de asemenea, un prim pas inspre personalizarea invatarii.

Rezultatele acestor evaluari nu sunt publice, si nu duc, asa cum a fost sugerat in presa, la ierarhizarea elevilor sau a claselor. Accentuez aici importanta acestor evaluari in ceea ce-i priveste pe elevii de clasa a XI-a si a XII-a, in vederea examenului national de bacalaureat. Pentru acesti elevi, rezultatele evaluarii se vor regasi in fise standardizate ale elevului, semnate de profesori, diriginte si director si luate la cunostinta de parinti sau de tutori

In aceasta fisa se vor regasi rezultatele si eventualele elemente de risc in vederea bacalaureatului si mijloacele de adaptare a programului de invatare pentru cresterea sanselor la bacalaureat. Astfel dimensionam corect relatia parinte-elev-profesor, plasand inca de la inceput de an scolar coordonatelor a ceea ce este de facut in continuare pentru a otpimiza timpul care le mai raman elevilor de clasa a XI si a XII. De asemenea astfel ne propunem sa eliminam iluzia ca bacalaureatul poate fi luat de oricine, oricum”, a declarat Minsitrul Funeriu.

Citește mai multe pe http://www.hotnews.ro
%d blogeri au apreciat asta: