Traian Dorz, Eram copil -cântată de Virginia-


Vasilică Croitor a publicat la sfârșitul anului 2010 o poezie a poetului Traian Dorz sub titlul A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? pe care am menționat-o și eu sub același nume A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? Acum, după ce am trecut în anul 2011, fapt pentru care sunt mulțumitor lui Dumnezeu, am găsit versurile poeziei lui Traian Dorz puse pe muzică și cântate de Virginia. Nu am uitat de promisiunea făcută anterior referitoare la prezentarea unor materiale inedite despre Traian Dorz, însă cu această ocazie aș dori să aduc în atenția celor interesați de istoria Bisericii prigonite din România și materialele de pe blogul lui Rodicăi, Agnes dei, prin intermediul căruia am preluat și eu acest material.

Menționez, tot prin intermediul aceleiași surse, și următoarele materiale referitoare la Traian Dorz.

Traian Dorz, poet crestin, un urias al credintei

Pagina lui Traian Dorz.

O pagină cu peste 300 de poezii de Traian Dorz.


5 răspunsuri

  1. […] Traian Dorz, Eram copil -cântată de Virginia- Tue Jan 11, 2011 10:37 am Vasilică Croitor a publicat la sfârșitul anului 2010 o poezie a poetului Traian Dorz sub titlul A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? pe care am menționat-o și eu sub același nume A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? Acum, după ce am trecut în anul 2011, […] […]

    Apreciază

  2. Avatarul lui Ioan Silvesan
    Ioan Silvesan | Răspunde

    O adevarata mangaiere.

    Apreciază

  3. Avatarul lui Necunoscut

    […] cum am promis aici și aici încep acum o serie de trei postări despre Traian Dorz și inițiativa publicării unei Antologii […]

    Apreciază

  4. […] Traian Dorz, Eram copil -cântată de Virginia- […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.