Sergiu Grossu despre Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)
În virtutea Decretului 153, promulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase primite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Contestaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protestanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comitetul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţiatorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pentru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuzaţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refuzau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea socialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de responsabilitate.
– În concluziei?
– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” represiunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece România comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiritului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credincioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”
(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)
Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,
«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE» Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
Partajează asta:
Binecuvântată fii, închisoare – un film despre anchetarea și detenția scriitoarei Nicole Valéry-Grossu
„Binecuvântată fii, închisoare” este un film românesc realizat de regizorul Nicolae Mărgineanu în anul 2002, ecranizare a scrierii cu caracter autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu „Bénie sois-tu, prison”.
Nicole Valéry-Grossu (Nicoleta Valeria Bruteanu), nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu este soția lui Sergiu Grossu.
Acțiunea se petrece în România din jurul anului 1950, aflată sub influența stalinismului. 24 august 1949: Nicoleta, o tânără intelectuală, este arestată pentru simplul motiv că făcea parte dintr-un partid politic de opoziție și că era nepoata lui Iuliu Maniu. Este închisă în clădirea numită Malmaison. Aici este interogată și torturată până la extenuare, dar rezistă redescoperindu-și credința religioasă.
După trei luni, este transferată la penitenciarul de la Mislea, Prahova, unde se remarcă prin caracterul său ferm, apoi ajunge la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După patru ani de detenție, este eliberată fără a fi niciodată judecată.
Titlul cărții a fost împrumutat de la scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn (1918 – 2008), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1970, și el fost dizident anticomunist și deținut politic al Gulagului comunist: „Toți scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simțit obligați să-și arate simpatia față de deținuți și să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul și pot spune fără ocol: Binecuvântată fii, închisoare…, binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existența mea!” Aleksandr Soljenițîn
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Binecuv%C3%A2ntat%C4%83_fii,_%C3%AEnchisoare
Despre Sergiu Grossu aflăm că este licențiat în filosofie, filologie modernă și teologie, al Universității din București, iar ca tânăr licențiat acesta a refuzat să fie profesor în școlile comuniste, pentru a nu fi obligat să-i învețe pe copii materialismul dialectic impus de regimul comunist. Sergiu Grossu a activat clandestin în mișcarea religioasă ortodoxă „Oastea Domnului”, interzisă de regimul comunist.
În anul 1957, s-a căsătorit cu Nicoleta Valeria Bruteanu, nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu. În 1959 este arestat și condamnat pe motive politice, la 12 ani de detenție grea. În urma unui decret de grațiere, a fost eliberat din închisoare în 1962.
Împreună cu soția sa, se hotărăște să se refugieze în Occident și cei doi soți reușesc să se stabilească în Franța, în anul 1969.
În Franța s-a consacrat popularizării situației religioase a credincioșilor din România comunistă și din celelalte țări comuniste, denunțând comunismul ca fiinddușmanul lui Hristos în lume.
Începând cu anul 1971, a editat la Paris revista „Catacombes” (1971-1992), care avea drept subtitlu: mesager supraconfesional al „Bisericii Tăcerii”. Împreună cu soția sa Nicole Valéry-Grossu inițiază conferințe la radio (Radio Europa Liberă), precum și în numeroase orașe din Franța și Belgia, pentru a scoate la iveală, în rândul francezilor și belgienilor, adevărata soartă a credincioșilor din țările comuniste.
După 27 de ani de exil, Sergiu Grossu s-a întors pentru totdeauna la București, la 18 ianuarie 1996, cu sicriul soției sale, Nicoleta Valeria Grossu. La București, el a creat Fundația Foștilor Deținuți Politici „Nicoleta Valeria Grossu”, editura „Duh și adevăr”, și asociația „Centrul de Cultură creștină Nicoleta Valeria Grossu.”
În Chișinău, Sergiu Grossu a fondat Centrul Internațional de Cultură pentru Copii și Tineret „Sergiu Grossu” și a sponsorizat crearea Muzeului Memoriei Neamului, condus de fostul său coleg de clasă, Vadim Pirogan.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Grossu
Partajează asta:
Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu – Nicolae Moldoveanu (București Otopeni 1990)
Un mini reportaj de pe Aeroportul Otopeni din anul 1990 când Richard Wurmbrand rememorează amintirile pe care le are cu Nicolae Moldoveanu pe care nu l-a mai văzut de 25 de ani.
Alături de Richard Wurmbrand și Nicolae Moldoveanu în înregistrare mai apar: Constantin Tudose, Constantin Caraman, Emil Bulgăr, ş.a.
Sursa:Contul Oastea Domnului pe YouTube via Bogdan Emanuel Răduț
Partajează asta:
Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC
Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com
Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.
Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.
Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.
Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.
Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:
Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.
Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.
L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.
Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.
Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:
PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)
ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?
Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)
Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC
Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire
Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana
Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania
Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton
Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)
Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.
1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)
Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.
Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.
Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.
Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.
Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii
„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.
(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)
Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate
Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.
În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.
Partajează asta:
Prisoners of the Light
Their testimony put them in prison.
Their faith changed a nation.
*
*
Partajează asta:
Preot Marian Marcus, Hristos a inviat
Partajează asta:
Traian Dorz – nota biografica in legatura cu dorinta de realizarea a unei ,,Antologii de poezie crestina” – 1978 p.3
Prin intermediul acestei postări închei seria de trei articole despre Traian Dorz și încercarea de publicare a unei Antologii de poezie creștină.
Primul articol a fost publicat sub titlu: Memoriul lui Maier Ion catre CC al PCR privind publicarea unei ,,Antologii de poezie crestina” – 1978
Al doilea articol: Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion privind publicarea unei ,,Antologii de creatie poetica crestina” – 1978 p.2
Articole care fac referire la Traian Dorz:
Documentar despre Traian Dorz și Oastea Domnului în perioada comunistă
A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin?
Traian Dorz, Eram copil -cântată de Virginia-
Partajează asta:
Binecuvantata fii inchisoare
Despre experienta carcerala : De la Soljeniţîn la Steinhardt: Gulagul între suferinţă mărturisită şi credinţă
Film semnalat de Liviu pe blogul Pro(-)scris
Partajează asta:
Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion privind publicarea unei ,,Antologii de creatie poetica crestina” – 1978 p.2
Public acum referatul Departamentului Cultelor referitor la Memoriul depus de Maier Ion privind publicarea unei ,,Antologii de creație poetică creștina”.
Prima parte a seriei de documente referitoare la publicarea unei antologii de ,,creație poetică creștină” care să includă și poeziile lui Traian Dorz a fost publicată sub titlul: Memoriul lui Maier Ion catre CC al PCR privind publicarea unei ,,Antologii de poezie crestina” – 1978
Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion
Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion p.2
Știe cineva ce s-a întâmplat cu cele zece volume (caiete) de poezii însumând circa 3000 de titluri din creația lui Traian Dorz?
Partajează asta:
Memoriul lui Maier Ion catre CC al PCR privind publicarea unei ,,Antologii de poezie crestina” – 1978
Așa cum am promis aici și aici încep acum o serie de trei postări despre Traian Dorz și inițiativa publicării unei Antologii de poezie creștină. În cadrul acestui articol, public Memoriul lui Maier Ion către Consiliul de Stat al R.S.R., Comitetul Central al C.C. al P.C.R., Departamentul Cultelor.
Partajează asta:
Traian Dorz, Eram copil -cântată de Virginia-
Vasilică Croitor a publicat la sfârșitul anului 2010 o poezie a poetului Traian Dorz sub titlul A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? pe care am menționat-o și eu sub același nume A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? Acum, după ce am trecut în anul 2011, fapt pentru care sunt mulțumitor lui Dumnezeu, am găsit versurile poeziei lui Traian Dorz puse pe muzică și cântate de Virginia. Nu am uitat de promisiunea făcută anterior referitoare la prezentarea unor materiale inedite despre Traian Dorz, însă cu această ocazie aș dori să aduc în atenția celor interesați de istoria Bisericii prigonite din România și materialele de pe blogul lui Rodicăi, Agnes dei, prin intermediul căruia am preluat și eu acest material.
Menționez, tot prin intermediul aceleiași surse, și următoarele materiale referitoare la Traian Dorz.
Traian Dorz, poet crestin, un urias al credintei
O pagină cu peste 300 de poezii de Traian Dorz.
Istorie Evanghelica 