Vă invit să citiți o analiză extrem de interesantă despre relația dintre religie și politică.
Religie şi politică – o introducere De Theophyle | 23.12.2010
Toate democratiile liberale sunt bazate pe secularitatea guvernământului şi libertatea practicilor religioase, intr-un cuvant, separarea totala între biserică şi statul de drept. Cu toate acestea, amprenta religioasa este prezenta si de multe ori dominanta in politica unor tari democrat-liberale, in majoritatea – democratii occidentale consacrate de multe decenii.
Fraza separarea între biserică şi stat (… building a wall of separation between Church & State…) este în general considerată a proveni de la scrisoarea lui Thomas Jefferson din 1802 catre baptiştii din Danbury, în care s-a referit la Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite ca baza in creatia “peretelui de separare” între biserică şi stat. Fraza a fost apoi citată si este citată pana in zilele noastre de Tribunalul Suprem al Statelor Unite ale Americii. (…)
Religie şi politică – O ratare românească De Theophyle | 14.1.2011 . Articolul a fost preluat și pe blogul Politeía
Religia de multe ori, cel putin in ultimul secol, a fost o contrapondere a regimurilor totalitare. Aceasta forta a fost simtita si de multe ori prigonita pana la incercarea de anihilare si in regimurile fasciste si in cele comuniste. Daca Biserica Catolica, prin caracterul ei universal, a devenit un adversar eficient contra dictatorilor Europeni, bisericile nationale, de obste ortodoxe, prin caracterul lor autocefal [*] au avut mult mai multe probleme cu regimurile totalitare, in special comuniste. (…)
Una din sursele acestor articole a constitut-o următorul material:
Creştin democraţia, un sincretism politic
Creştin-democraţia, Partizanat politic, Sisteme Economice
Creştin-democraţia este o doctrină politică care a aparut si a evoluat după cel de-al doilea război mondial, ea este considerată în multe ţări europene drept o formă de neoconservatorism si se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul faţă de valorile tradiţionale, credinţa şi familia. În Europa, adversarii lor au fost în mod tradiţional socialiştii fiind moderat conservatoare, în mediului politic din America Latină ele tind să incline spre stânga. reştin-democraţia nu se incadreaza exact în categoriile obişnuite de gândire politică, ci mai degrabă include elemente comune mai multor alte ideologii politice.















[…] Religie şi politică Sat Jan 15, 2011 16:39 pm Vă invit să citiți o analiză extrem de interesantă despre relația dintre religie și politică. Religie şi politică – o introducere De Theophyle | 23.12.2010 Toate democratiile liberale sunt bazate pe secularitatea guvernământului şi libertatea practicilor religioase, intr-un cuvant, separarea totala între biserică şi statul de drept. Cu toate acestea, amprenta religioasa este prezenta si […] […]
ApreciazăApreciază