Arhive etichetă: Thomas Jefferson

Maxima zilei – 5 octombrie 2014


Biblie, notițe, studiu, mituri (semneletimpului.ro)

Onestitatea este primul capitol din cartea înțelepciunii.

Thomas Jefferson

Maxima zilei – 26 mai 2014


Prietenia are valoare nu doar în cotloanele întunecate ale vieții,
ci și în locurile ei cele mai luminoase.

Thomas Jefferson

Este creștinismul compatibil cu democrația? via Piata ideilor si sufletul cetatii by Mihail Neamtu


Într-un text percutant care discută starea de fierbere din Egipt, dl Andrei Cornea — reputat filosof, istoric al ideilor și comentator politic — face câteva surprinzătoare afirmații.

Creștinismul este incompatibil structural cu democrația de tip liberal, așa cum a arătat-o istoria. Intoleranța a fost o caracteristică  a sa în Evul Mediu, atunci cînd era la apogeul său, avînd cam aceeași vîrstă cu Islamul azi: persecutarea ereticilor, vrăjitoarelor, evreilor, leproșilor nu au fost tocmai dovezi de tolerență  și pluralism! Diferența dintre Islam și creștinism a dat-o nu natura credinței în sine, ci relația originară  cu socio-politicul: creștinismul a apărut și a trebuit să viețuiască  dintru bun început într-un stat puternic, preexistent cu care nu avea nicio legătură genetică – statul roman. Celebrul „dați Cezarului ce e al Cezarului și dați lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”!, rămâne, înainte de toate, o maximă a conviețuirii obligate dintre Dumnezeu (sau locțiitorii săi) și Cezar (sau regi, principii, președinți).

 

Cuvintele lui Iisus care cer distingerea între Cezar și Dumnezeu (precum și exegeza paulină ulterioară, cu referința centrală din Romani, cap. 13) sunt atribuite unei dibace încercări de diplomație publică. Cel răstignit pe Cruce la marginea Ierusalimului ar fi căutat inițial, pare-se, calea împăcării cu un regim opresiv. Profetul lăudat de Coran, în schimb, n-ar fi avut de înfruntat această limitare socio-politică, declanșînd de la bun început proiectul de colonizare teocratică a Peninsulei arabe. Credincioșii musulmani au, așadar, vocația naturală  de-a converti orice formă de guvernămînt la preceptele aspre ale Legii (Sharia). Incompatibilitatea principială între Statul secular de tip modern și religia islamică este o ipoteză  interesantă, nelipsită de invalidări empirice (cazul Iordaniei sau al Indoneziei, bunăoară). Vom reține însă aceste sugestii pentru o confruntare ulterioară. (…)

A spune că diferenţele teologice între iudaism, creştinism şi Islam nu conteaza este echivalent cu a declara că toate convertirile sunt iluzorii (sau că filosofia lui Aristotel şi Platon seamănă întrucit amândoi… vorbeau greaca). Când decizi faptul că învăţătura morală a Coranului şi a Noului Testament sunt cvasi-identice prin raportarea lor la tema libertăţii, atunci poţi purcede la orice ilustrare selectivă a pildei cu fragmente din istoria religiilor.

Este şi argumentul reacţionarilor ultra-conservatori care, obosiţi de agnosticismul democraţiei liberale, decid să atace modernitatea şi secularizarea cu următorul tertip logic: comunismul şi nazismul sunt fenomene politice ale modernităţii, fără precedent în istorie. De ce nu am socoti totalitarismul o formă supremă de împlinire istorică a utopiei moderne? De ce n-am afirma că anticlericalismul lui Voltaire se materializeaza ideologic în campaniile anti-religioase ale lui Lenin şi Stalin? De ce n-am spune că Diderot a prevăzut celulele din Gulag destinate preoţilor şi credincioşilor? Ar acuza oare aici dl Cornea o lipsă  de nuanţă? A reduce o civilizație veche de două mii de ani la aberațiile sale cele mai respingătoare nu ține oare de resentiment, pripă silogistică, reductivism hermeneutic sau hybris epistemic?

Tema relaţiei între religiile abrahamice şi democraţiile moderne este sobră şi urgentă. Ea ar merita reluată fără a ignora miezul constitutiv al discursului religios (teologia). Susţinătorii argumentelor pro şi contra ar trebui să evite esenţialismele pernicioase, să recunoască  caracterul viu al religiilor, caracterul elastic al auto-interpretării corpului eclezial, dar şi natura deschisă a proiectului politic modern. Democraţiile sunt mereu plurale, ca şi ideile religioase. În Grecia lui Pericle, democrația antică permitea sclavia, discriminarea femeii, excluziunea pe criterii etnice.

Regimul parlamentar englezesc, în schimb, a permis unui politician creștin precum William Wilberforce (1759–1833) să devină, în numele Evangheliei, un campion al aboliționismului. În Transilvania secolului XIX, un prelat ortodox ca Andrei Șaguna (1809-1873) prelua idei democratice occidentale pentru înnoirea organizării Bisericii.

Au existat apoi în secolul XX democraţii slabe, care au deschis poarta regimurilor autoritare sau dictatoriale. În Europa, vor spune unii, votul democratic și universal l-a plebiscitat pe Hitler. În Palestina, democrația a permis ascensiunea grupării Hamas, cunoscută pentru atacurile teroriste asupra Israelului? Să fi fost alegerile libere de vină? Elita politică? Cultura? Poporul de rând? Analfabetismul civic? Toate aceste întrebări se nasc atunci când operăm cu definiții înguste.

Căci știm, pe de altă parte, în ce măsură modernitatea euro-atlantică se mândrește cu democraţii consolidate, cum este cazul Statelor Unite ale Americii. Urmașii lui Thomas Jefferson și John Adams au evitat patinajul totalitar coabitînd perfect cu valorile tradiţiei iudeo-creştine. Nici istoria creștin-democrației europene, de la Luigi Sturzo și Iuliu Maniu până la Konrad Adenauer și Corneliu Coposu, nu e chiar străină de proiectul coabitării pașnice între religie și politică. De ce-am trata atunci subiectul cu prejudecăți, într-un stil expeditiv?

Citește articolul complet accesând link-ul de mai jos.

Este creștinismul compatibil cu democrația? (O întrebare pentru Andrei Cornea) from Piața ideilor și sufletul cetății by Mihail Neamtu (03.01.2011)

Religie şi politică


Vă invit să citiți o analiză extrem de interesantă despre relația dintre religie și politică.

Religie şi politică – o introducere De Theophyle | 23.12.2010

Toate  democratiile liberale sunt bazate pe secularitatea guvernământului şi libertatea practicilor religioase, intr-un cuvant, separarea totala între biserică şi statul de drept. Cu toate acestea, amprenta religioasa este prezenta si de multe ori dominanta in politica unor tari democrat-liberale, in majoritatea – democratii occidentale consacrate de multe decenii.

Fraza separarea între biserică şi stat (… building a wall of separation between Church & State…) este în general considerată a proveni de la scrisoarea lui Thomas Jefferson din 1802 catre baptiştii din Danbury, în care s-a referit la Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite ca baza in  creatia “peretelui de separare” între biserică şi stat. Fraza a fost apoi citată si este citată pana in zilele noastre de Tribunalul Suprem al Statelor Unite ale Americii. (…)

 

Religie şi politică – O ratare românească De Theophyle | 14.1.2011 . Articolul a fost preluat și pe blogul  Politeía

Religia de multe ori, cel putin in ultimul secol, a fost o contrapondere a regimurilor totalitare. Aceasta forta a fost simtita si de multe ori prigonita pana la incercarea de anihilare si in regimurile fasciste si in cele comuniste. Daca Biserica Catolica, prin caracterul ei universal, a devenit un adversar eficient contra dictatorilor Europeni, bisericile nationale, de obste ortodoxe, prin caracterul lor autocefal [*] au avut mult mai multe probleme cu regimurile totalitare, in special comuniste. (…)

Una din sursele acestor articole a constitut-o următorul material:

Creştin democraţia, un sincretism politic

, ,

Creştin-democraţia este o doctrină politică care a aparut si a evoluat după cel de-al doilea război mondial, ea este considerată în multe ţări europene drept o formă de neoconservatorism si se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul faţă de valorile tradiţionale, credinţa şi familia. În Europa, adversarii lor au fost în mod tradiţional socialiştii fiind moderat conservatoare, în mediului politic din America Latină ele tind să incline spre stânga. reştin-democraţia nu se incadreaza exact în categoriile obişnuite de gândire politică, ci mai degrabă include elemente comune mai multor alte ideologii politice.
%d blogeri au apreciat: