Arhive categorie: Religie

PROMO: Centenarul Cultului Creștin Penticostal


Centenarul penticostal (9-11 septembrie 2022) – evenimente publice


*
*
*

Sursa: Departamentul de Tineret al Cultului Creștin Penticostal din România

Centenarul penticostalismului românesc – Arad, septembrie 2022


Arad, 10 septembrie 2022 – lansarea Muzeului de Istorie Baptistă


Astăzi, 10 septembrie 2022, se lansează la Arad, Muzeul de Istorie Baptistă sub egida Centrului de Istorie Genealogie și Statistică Baptistă din Arad (CIGSB), centru care editează și Revista Arhiva Baptistă.

Mai multe detalii pot fi obținute de la istoricul Emanuel Jurcoi

Telefon: 0751 994 515

E-mail: emanuel_jurcoi@yahoo.com

Mai jos o aveți o prezentare a muzeului.

G4media : Premierul Ciucă, acuzat că a forțat demisia șefului Cultelor, Victor Opaschi, după o cină cu Patriarhul Daniel. Favoritul pentru funcție e șeful Trinitas TV, susținut de șeful Bisericii Ortodoxe și de Gheorghe Flutur


“Mai mulți lideri PNL sunt nemulțumiți după ce premierul Nicolae Ciucă a forțat demisia lui Victor Opaschi din funcția de șef al Secretariatului pentru Culte și au declarat pentru G4Media, sub protecția anonimatului, că decizia a fost luată după o cină cu Patriarhul Daniel”.

Potrivit surselor G4Media favorit la preluarea conducerii Secretariatului de Stat pentru Culte este „Ciprian Olinici, directorul general al Trinitas TV, televiziunea oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Olinici este susținut puternic de Patriarhul Daniel, dar și de mai mulți lideri PNL din Moldova, printre care și Gheorghe Flutur (Suceava). De altfel, Ciprian Olinici a absolvit Seminarul Teologic ,,Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași”.

https://www.g4media.ro/nemultumiri-in-pnl-premierul-ciuca-acuzat-ca-a-fortat-demisia-sefului-cultelor-dupa-o-cina-cu-patriarhul-daniel-favoritul-pentru-functie-e-seful-trinitas-tv-sustinut-de-seful-bisericii-ortodoxe-s.html

Teofil Stanciu – Cine sunt adevărații creștini?


Persistă o convingere care poate fi formulată cam așa: dacă vin vremuri grele, se „cern” adevărații creștini. Nu e imposibil, dar istoria (recentă și veche) ne învață că, de fapt, lucrurile nu se simplifică.

E suficient să citești o istorie mai puțin triumfalistă a Bisericii sau să-l citești pe Wurmbrand ca să vezi că, de fapt, în perioadele de prigoană, lucrurile sunt tot amestecate: există oameni care se opun fățiș, există disidenți discreți, există colaboratori șantajați, există colaboratori entuziaști și există necombatanții. N-am epuizat toate posibilitățile, evident.

Ce vreau să spun e că, cel mai probabil, așteptarea ca lucrurile să se cearnă la modul vizibil e iluzorie. Iar unul dintre cele mai importante motive este că nu avem acces la motivațiile oamenilor. Putem foarte bine să facem lucruri greșite cu motivații corecte și viceversa. Personal, cred că ar trebui luptat cu reflexul de a cerne permanent bunii și răii în mod absolut și de a aștepta ca ei să fie clar separați în lumea de dincoace. Pur și simplu, oamenii sunt incapabili să se judece definitiv unii pe alții. Întotdeauna ne scapă ceva.

Asta nu înseamnă că răul nu trebuie denunțat, că toți sunt o apă și un pământ, indiferent dacă au rezistat (vor rezista) eroic sau au colaborat (vor colabora) entuziast cu propriii opresori. Nicidecum. Dar să nu ne mai hrănim, zic, cu iluzia că lucrurile se vor clarifica și că vom vedea și noi clar în sfârșit. Nu cred că vom avea parte de un asemenea lux. Mereu va trebui să ne confruntăm cu realități complexe și cu alegeri dificile.

De aceea, avem nevoie de un discernământ care nu face împărțeli simpliste (deși, de acord, în ultimă instanță se va separa binele de rău), ci unul care va trebui să decanteze nuanțe. Nicio perioadă de persecuție cunoscută nu a împărțit vreodată creștinii doar în 2 tabere clare pentru toată lumea. Întotdeauna au fost mai multe tabere.

Obsesia purismului a făcut însă victime și după ce persecuțiile sau perioada dificilă a încetat. Satisfacția de a vedea pe cineva pus la stâlpul infamiei este în sine foarte problematică și discutabilă, din perspectivă creștină. Nu cred că o eventuală perioadă dificilă ne va scăpa de dileme, ci doar va aduce altele. Iar judecățile finale nu ne aparțin. După cum, de răspunderea judecăților temporare și temporale nu putem scăpa.

De discernământ ține să accepți că nu poți înțelege tot, în mod absolut, că nu poți suspenda orice evaluare și orice judecată, dar și că nu poți face judecăți simpliste, convenabile, situându-te singur în categoria „purilor” care au dreptul să spună orice despre oricine.

Sursa : https://www.facebook.com/552052348/posts/pfbid0YpRv8uBvX6jxUjmfMCFpzz9XMpTPesgCtRqFx27Nxa4nCsEmoakQzeatCEC8Q4YKl/?d=n

(Text preluat cu permisiunea autorului; titlul ne aparține -MS-)

Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2 2.2- Despre cât de puține surse ne-au rămas și despre monahism/ monasticism…


Petru Lascău – Patru mituri ale societății contemporane


În cadrul acestei predici, care face parte dintr-o serie de predici intitulată Probleme de moralitate contemporană,

Patru mituri ale societății contemporane este cea de-a doua predică din serie unde Petru Lascău vorbește despre patru mituri ale societății contemporane. El are în vedere ceea ce spune Chuck Colson, anume că lumea este dominată de patru mituri foarte mari și aceste mituri sunt cei patru călăreți ai apocalipsei vremurilor noastre.

1. Mitul bunătăți omului. Omul este bun

Omul s- a născut bun, dar la corupt societatea după cum se exprima filosoful iluminist francez Jean Jacques Rousseau. De la minutul 13 este o relatare referitoare la unul dintre evreii supraviețuitori ai Holocaustului care au venit la procesul lui Eichman. Ideea era cea a depravării ființei umane și că fiecare dintre nou suntem capabili de lucruri abdominale, aspect care m-a dus cu gândul la cartea lui William Golding, Împăratul muștelor (Lord of the Flies).

2. Utopia lumii ideale.

Este mitul că natura umană poate fi perfecționată de guvern, de sistemul de guvernare. Este mitul că Noul Ierusalim va fi construit cu instrumentarul politic. Crearea unei lumi perfecte de către om este o utopie, ceva irealizabil. În secolul XX au fost mai mulți oameni omorâți de propriile guverne decât în oricare alt secol. Deși se afirmă că oamenii sunt egali totuși unii au devenit mai egali decât alții. În această lume în care trăim nu există utopie mai puternică decât ideile, o idee este cea mai puternică utopie. În numele unei idei utopice Stalin a omorât 20 milioane de oameni. Comuniștii doreau bu doar crearea unei lumi noi, ci și a unui om nou, ceea ce este o altă utopie. Salvarea din această utopie este numai credința în Dumnezeu deoarece doar El este cel care poate crea o societate nouă.

3 Mitul relativității valorilor morale

Acest mit îl regăsim în postmodernism unde nu mai există un adevăr absolut la care oamenii să se relaționeze ppentru că adevărul este relativ, fiecare are propriul adevăr, adevărul este în noi, fiecare dintre noi are propriile repere și valori morale. Acest mit șterge distincția dintre bine și rău. În consecință societatea devine suna preferințelor indivizilor ei astfel că toleranța devine substituită adevărului. Nu ne mai interesează ce este adevărat sau neadevărat trebuie să fim toleranți, Noi suntem dumnezei și stabilim ce este bine și ce este rău.

4. Mitul individualismului radical.

Eu contez și nu noi. „Noi” nu există. Ni-i trăim într-o comunitate și trebuie să fim parte din ea.

Cu toate acestea trebuie să avem în vedere și faptul că dintr-o altă perspectivă se tinde către anularea individualismului în favoarea colectivismului. Omul și valorile sale individuale trebuie să se supună intereselor societății. vezi în acest sens Evgheni Zamiatin, Noi. Asta se întâmplă în orice societate totalitară pentru că individul nu contează, ci statul, partidul, lunea utopică.

Așadar, îndemnul final al pastorului Petru Lascău este acela de a ne înnoi mintea și a discerne lucrurile din jurul nostru.

Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2 2.1 – Imperiul crștin și câteva aspecte politice – după 313


Andrei Cornea – Adrian Păunescu „știa să contamineze cu entuziasm debordant mulţimile de tineri, ştia să convertească energiile adolescentine în adorarea Conducătorului-Dumnezeu, a divinităţii false a Partidului, Neamului, Strămoşilor”


Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu. Spre deosebire însă de alţii, precum Sergiu Nicolaescu sau Eugen Barbu, Păunescu a introdus o aură mistică în acest cult, altminteri lipsit de viaţă şi de inimă, l-a însufleţit cu o fervoare religioasă în care mulţi au văzut nu numai naţional-comunism, dar şi neo-legionarism, epurat, fireşte, de dimensiunea ortodoxistă. Reprezentaţiile Cenaclului „Flacăra“, săptămînal preluate de televiziune, nu erau simple supape oferite unui tineret în criză de distracţii, ci erau bacanalele mistice pe altarul unui regim care se pretindea ateu şi ştiinţific. Păunescu n-a fost decît un poet sentimental minor, iar a-l face egalul lui Eminescu sau altor mari poeţi, cum s-a făcut zilele acestea, e o blasfemie. Dar a avut geniu de histrion melodramatic şi de conducător de mase. Ştia să contamineze cu entuziasm debordant mulţimile de tineri, ştia să convertească energiile adolescentine în adorarea Conducătorului-Dumnezeu, a divinităţii false a Partidului, Neamului, Strămoşilor şi, nu în ultimul rînd, în autoadorare. Într-o ţară plină de surogate, Păunescu, profetul unui cult idolatru, a confecţionat o mistică-surogat, iar succesul malefic al acesteia s-a mai putut citi pînă astăzi pe feţele plînse ale unora dintre cei care i-au adus ultimul omagiu.

Andrei Cornea, Realitatea și umbra, Humanitas, 2013

https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/cenaclul-flacara-20-1533360.html

Întâlnire cu Iosif Țon p I + p II – Centrul Creștin Caleb


Partea I este cea în care Iosif Țon și Elisabeta Țon vorbesc despre viața lor.

Elementul de noutate este mărturia Elisabetei Țon

Partea a II reprezintă sesiunea de întrebări și răspunsuri

Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2, episodul 1.5 – Apologeții bisericii primare


Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2, episodul 1.4 – Ereziile


Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2, episodul 1.3 – Creștinismul de la început și necazurile cu statul


Costel Ghioancă : Heartbeats și gloria lui Dumnezeu!


Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2, episodul 1.2 – Creștinismul și nevoia autodefinirii în contextul religios al vremii


Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2, episodul 1.1 – Perioada de formare a bisericii și contextul iudaic


10 iulie 1509 – Jean (John) Calvin


La 10 iulie 1509 s-a născut la Noyon în Franța, Jean (John) Calvin, teolog și reformator francez, cea mai importantă figură a celui de-a doua generații a reformatorilor protestanți. După a influențat lumea și teologia, Calvin a murit la 27 mai 1564 la Geneva, Elveția.

https://www.britannica.com/biography/John-Calvin

Jean Calvin

Cea mai importantă lucrare teologică a sa a fost tradusă în limba română sub titlul Învățătura religiei creștine publicată de editura Cartea Creștină

Pentru cei care vor să treacă dincolo de aspectele teologice le recomand volumul Jean Calvin și Reforma târzie de Keith Randell apărută în celebra colecție Acces la istorie a Editurii All

Educația laică și teologică de-a lungul istoriei în spațiul românesc – Marius Silveșan


Centenarul penticostalismului românesc – ITP București, 18-19 mai 2022


În acest an, comunitatea de credincioși penticostali români sărbătorește 100 de ani de la înființarea primei biserici penticostale din România.

Cu acest prilej deosebit, Institutul Teologic Penticostal din București organizează în 18 și 19 mai simpozionul științific internațional cu titlul: „Centenarul Penticostalismului Românesc: istorie și spiritualitate”.

În aceste două zile vom avea onoarea să avem alături de noi profesori și slujitori, atât din România, cât și din Europa, care ne vor prezenta lucrări despre spiritualitatea penticostală și despre momentele importante ale mișcării penticostale din acești 100 de ani.

Simpozionul va avea loc la Institutul Teologic Penticostal și ne dorim să transmitem și online pe canalul nostru de YouTube.

Design afiș: PR & More

https://www.facebook.com/318007758389013/posts/1993594034163702/?d=n

RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 13 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 12 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 11 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 7 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 6 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 4 ianuarie 2022


RVE Timișoara: Lumea pe scurt – 28 decembrie 2021


F. M. Dostoievski – De ce a venit Cristos în lumea noastră?


Dostoievski surprinde destul de bine aici scopul venirii lui Cristos și misiunea sa.

În capitolul „Răzvrătirea” din „Frații Karamazov”, Ivan îi explică lui Alioșa de ce nu se poate împăca cu ideea creștină a armoniei finale, potrivit căreia, într-o bună zi, „când tăriile Cerului se vor deschide” și când „judecățiile divine vor fi date pe față”, sensul cumplitei suferințe ce-i însoțește pe oameni de-a lungul istoriei lor se va lămuri, și victimele și călăii se vor îmbrățișa, prinși în hora iertării generale. Ivan nu crede că acest lucru este firesc. Căci nimeni pe această lume, nimeni, spune el, nu poate ierta fapta călăului care și-a torturat și ucis victima. Pentru ca armonia finală să se poată instaura, este nevoie ca ea să fie precedată de o compensație, alta decât răzbunarea (care nu poate repara nicicum soarta celor care au murit în chinuri). „Din dragoste pentru omenire”, spune Ivan, eu nu pot accepta nici împăcarea finală, nici gândul că cineva poate ierta în numele victimei, fie acest „cineva” chiar și mama copilului torturat și ucis.

Ei bine, răspunde Alioșa, există totuși cineva care, nefăcând parte din această lume, a coborât totuși în ea și care „dăruindu-și sângele nevinovat pentru toți și pentru toate” a căpătat dreptul și puterea de a ierta totul. Acest cineva este Isus Cristos.

Toată morala creștină este rezumată în această pagină din Dostoievski și în această morală, după cum spuneam, orice formă de ură se dizolvă în oceanul iubirii și iertării care se naște odată cu venirea lui Dumnezeu în trupul Fiului său infinit suferitor.

(Gabriel Liiceanu, Despre ură, pp. 19-21)

Fragment preluat de la Marius Cimpoae

Tot în Frății Karamazov ni se prezintă revenirea lui Cristos pe pământ, nu în glorie, și faptul că omenirea l-ar trata la fel. Deși oamenii știau cine este El, totuși se ajunge la o judecată din partea unei autorități ecleziastice.

De asemenea, autorul prezintă într-un mod inedit și misiunea Rusiei în această lume, cu mențiunea că în acest caz identificăm și elementele unui mesianism politic.

Ziua Reformei – 31 octombrie 2021


Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther în anul 1517.

31 octombrie – Ziua Reformei
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, călugăr augustinian și profesor de teologie la Universitate din Wittenberg, Germania, afișează pe ușa catedralei catolice din Wittenberg 95 de teze. Aceste 95 de teze erau 95 de puncte prin care mediul academic erau invitat la dezbatere teologică ele nereprezentând atunci un indemn la revoltă și separare. Dovadă în acest sens fiind faptul că tezele au fost scrise în limba latină și nu în germană. Acțiunea lui Martin Luther este considerată momentul declanșator a ceea ce noi numim astăzi Reforma protestantă. Deși inițial, așa cum am menționat deja, intenția lui nu era aceea de a ieși din Biserica Catolică, ci de a reforma anumite practici, precum vânzarea de indulgențe, s-a ajuns la o separare și apariția celei de-a treia ramuri a religiei creștine, protestantismul. Evident că implicațiile sunt mult mai profunde, dar scopul este acela de a menționa importanta acestei zile.

Doctrina protestantă are la bază cinci principii fundamentale denumite cele 5 sola:

1. Sola Scriptura = numai Scriptura

2. Solus Christus = numai Cristos/ Hristos

3. Sola gratia = numai harul

4. Sola fidae = numai credința

5. Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă sau toată gloria lui Dumnezeu.

Iată o prezentare a acestui eveniment:

31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.

În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.

În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.

Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu  este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei

În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)

Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.

Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”

Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.

Menționez cu acest prilej și o lucrare apărută în perioada comunistă care își menține actualitatea este Renașterea și Reforma scrisă de Andrei Oțetea.

Pentru cei interesați de subiect menționez că până în anul 2021 au apărut lucrări generale sau particulare pe acest subiect, iar Editura Casa Cărții din Oradea are meritul de a fi tradus materiale valoroase pe acest subiect:

Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul : o biografie, Editura Casa Cărții, Oradea

Tim Dowley, Atlas istoric al Reformei, Editura Casa Cărții, Oradea

Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Casa Cărții, Oradea

Erwin Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi, Editura Casa Cărții, Oradea 

Viața în obiectiv – Bogdan Emanuel Răduț


„Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut.” Amza Pelea

În cadrul ediției din această săptămână a emisiunii Viața în obiectiv vă invităm să faceți cunoștință cu un tânăr creștin, istoric de profesie, Bogdan Emanuel RĂDUȚ prezbiter în Biserica AGAPE, București. Urmărind emisiunea veți putea afla lucruri noi despre el și despre pasiunea lui pentru slujirea Mântuitorului Isus Hristos atât prin predicarea Evangheliei cât și prin studierea și evocarea filelor de istorie a Creștinilor după Evanghelie.

Proiectul LikeHim

Realizator Daniel Alexandrescu

%d blogeri au apreciat: