Arhive categorie: Politică

România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu


România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).

Iată un fragment din articolul cu pricina:

A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, ad­ventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.

Continuarea în România literară nr. 36-37/2019

News.ro: Un şofer din Norwich a fost suspendat de la locul de muncă pentru că a refuzat să conducă un autobuz cu număr în culorile curcubeului, simbolul comunităţii gay


Conform unei informații preluate de la The Guardian, un şofer din Norwich care nu a vrut să conducă un autobuz cu numărul decorat în culorile curcubeului, simbolul minorităţii gay, a fost suspendat de la locul de muncă.

Motivul a fost acela că în localitatea respectivă a avut loc săptămâna Pride. La această acțiune s-a alăturat și compania de transport, iar autobuzele Konectbus au afișat numerele în culorile curcubeului. Acesta este contextul în care șoferul a spus călătorilor că că „acest autobuz promovează homosexualitatea şi a refuzat să-l conducă”.

Relevant pentru înțelegerea atitudinii companiei este și comunicatul acesteia:

„Compania noastră nu permite niciun fel de comportament din partea şoferilor care nu susţin un astfel de punct de vedere. Şoferul implicat în incident a fost suspendat şi o anchetă este în derulare”. 

Sursa: https://www.news.ro/entertainment/un-sofer-din-norwich-a-fost-suspendat-de-la-locul-de-munca-pentru-ca-a-refuzat-sa-conduca-un-autobuz-cu-numar-in-culorile-curcubeului-simbolul-comunitatii-gay-1922405815002019081119088382

Care este Ziua Independenței României : 9 sau 10 mai 1877?


Ziua Independenței României este una care suscită încă dezbateri la trei decade de la căderea comunismului.

Profesorul Adrian Cioroianu demitizează o găselniță rostogolită ieri, 9 mai 2019, prin presă, la 30 de ani de la căderea comunismului, conform căreia data de 9 mai este Ziua Independenței României. Este adevărat că declarația de independență a fost citită în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, pe data de 9 mai 1877, dar independența a fost proclamată în mod solemn pe data de 10 mai 1877 de către conducătorul statului, domnitorul Carol I (rege din 1881).

Prin urmare, Ziua Independenței României este 10 mai 1877 și nu 9 mai 1877.

Putem să facem un exercițiu de imaginație: Ministrul de externe citește în Parlament o declarație, poate să fie chiar și una de război, dar asta nu înseamnă ca acea declarație intră în vigoare, își face efectul de la momentul respectiv nefiind promulgată de președintele țării. Cel care are aceste prerogative prin Constituție. La fel s-a întâmplat și în anul 1877.

Inducerea ideii că Ziua Inependenței este 9 mai și nu 10 mai au facut-o comuniștii cu scopul de a-l scoate din memoria publică pe regele Mihai și prin extensie a realiza o separare între independența României și monarhie.

Astfel, 10 mai are o dublă semnificație:

1. Ziua monarhiei

2. Ziua Independenței

Nihil Sine Deo

Adrian Sârbu „Corectitudinea politică nu înseamnă să numești minciuna adevăr, sau să taci în fața ororilor, doar pentru că acestea sunt comise împotriva creștinilor”


Dacă mai era vreun dubiu, atacurile recente din Sri Lanka au convins, o dată în plus, că islamul poate fi considerat oricum, mai puțin „religia păcii”, așa cum se străduiește să pozeze. Cu toate acestea, mass-media tace. Corectitudinea politică nu înseamnă să numești minciuna adevăr, sau să taci în fața ororilor, doar pentru că acestea sunt comise împotriva creștinilor (iar a fi creștin pare-se că nu mai e la modă).

www.facebook.com/1184894786/posts/10216778966444897

Religii seculare – conferință cu Mihail Neamțu la Facultatea de Teologie Baptistă (15.04.2019)


Luni, 15 aprilie 2019, la Facultatea de Teologie Baptistă din București, strada Berzei 29, Mihail Neamțu, intelectual creștin ortodox de dreapta, scriitor, politolog, va conferenția despre religiile seculare. Moderatorul întâlnirii va fi Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, pastor baptist și cadru didactic al Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București. Conform anunțului de pe afiș, evenimentul va începe la ora 14.

Sursa: Facebook Emil Bartoș

După o scurtă cercetare, dat fiind faptul că nu-mi era cunoscută expresia religii seculare, am înțeles că avem cel puțin două categorii de religii seculare. Pe de o parte religiile seculare clasice în care intră și comunismul, considerat ca fiind și o religie politică, iar pe de altă parte noile religii seculare.

Astfel, conform istoricului român al religiilor, Mircea Eliade, „o bună parte a lumii moderne, ajunsă la o anumită „maturitate”, uită de Dumnezeu. Ateii și indiferenții religioși fac posibilă o nouă „moarte a lui Dumnezeu” și chiar o uitare a „morții lui Dumnezeu. […] O lume fără Dumnezeu este o lume dominată de religii seculare.” Nicu Gavriluță, Noile religii seculare – corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și trans umanismul, pp. 10-11

Dintre noile religiile seculare, profesorul universitar Nicu Gavriluță menționează: corectitudinea politică, noile tehnologii și transumanismul.

Stelian Tănase „Cu filmele lui Sergiu Nicolaescu trecutul croit de propaganda regimului a căpătat un chip”


Politologul Stelian Tănase cu o analiză interesantă despre modul în care a fost modelat „omul nou”.

Comunismul dorea crearea unui om nou care să nu mai fie legat de valorile religioase sau politico – democratice, ci de cele comuniste. Impunerea modelului omului nou, preluat din creștinism și introdus în comunism, a fost o încercare de reconstrucție socială, ideologică și chiar religioasă a societății, în cazul de față a celei românești în a doua jumătate a secolului XX.

Iată acum două fragmente relevante din analiza „fenomenului Sergiu Nicolaescu” realizată de Stelian Tănase.

Cu filmele lui Nicolaescu trecutul croit de propaganda regimului a căpătat un chip. A fost o parte importantă din așa zisa epopee națională, care zidea cultul lui Ceaușescu. ” Omul nou” a fost modelat mai mult de asemenea filme spectaculoase decît de anostele plenare ale CC al PCR. Trebuia să credem că scenariul, ficțiunea de pe ecran era adevăr curat. Chiar așa se întîmplase în istorie. Ni se livra un drog. Pe scurt, Mihai Viteazu era de fapt Ceaușescu. (…)

Nicolaescu a fost o piese esențială în angrenajul propagandistic al regimului. Ceaușescu și-a dorit o epopee națională care să îl infățișeze ca pe un continuator al politicii domnitorilor, care să îi confere o anumită legimitate (lipsă). Îi oferea și un alibi despotismului său de tip feudal. Textele partidului le regăsim astfel rostite de multe personaje – de la Mihai Viteazu la Mircea cel Bătrîn, la comisarul Miclovan. etc. Un singur exemplu – sintagma “cu mîinile curate” este luată din plenara CC PCR din aprilie 1968, cînd Pătrășcanu a fost reabilitat. S-a pretins atunci de la tribună că trebuie să construim comunismul cu mîinile curate, nu cum o făcuse Dej, cu miinile pline de sînge. Ceaușescu era astfel înfățișat ca liderul care avea miinile curate. Replica este servită de Ilarion Ciobanu lui Nicolaescu in filmul cu același titlu Cu miinile curate într-un București care arăta ca un Chicago în timpul lui Al Capone. Asemenea ex. de mistificare sunt nenumărate în filmele lui Nicolaescu&Popovici. (…)

https://www.stelian-tanase.ro/omul-nou-eroul-din-epopeea-nationala/

Adrian Cioroianu „eu cred că [perioada anilor 30] a fost cea mai înșelătoare decadă din istoria noastră, în care efectiv mergeam pe sârmă având impresia că mergem pe un bulevard”


Istoricul Adrian Cioroianu vorbește despre perioada anilor ’30 ai secolului XX ca fiind o decadă înșelătoare în care aveam impresia că ne merge bine și trăim, dar noi eram morți.

„Nu voi ascunde că eu, ca român și profesor de Istorie, nu am nici un fel de nostalgie după România anilor ’30 – deși știu că unii intelectuali români cred că a fost cea mai bună perioadă a istoriei noastre. Unii chiar își imaginează că umbla cultura pe străzi, numai pentru că trăiau la noi Cioran, Eliade, P. Țuțea, C-tin Noica, E. Ionescu etc.

Or, eu cred că a fost cea mai înșelătoare decadă din istoria noastră, în care efectiv mergeam pe sârmă având impresia că mergem pe un bulevard. Câteva argumente: 1) aveam un sistem politic tradițional aparent solid, dar în paralel legionarii și comuniștii doreau, fiecare, o altă ordine mondială; 2) aveam aparent o Românie Mare și, totodată, trei vecini direcți care doreau, fiecare, să ne prindă cu spatele la zid și să ne rupă din teritoriu; 3) aveam aliați, teoretic, dar nici un tratat din care să rezulte clar că, dacă ne atacă cineva, atunci o mare putere ne va veni în ajutor. Drept care, logic, atunci când a căzut Franța (1940), a început și atacul vecinilor la România Mare.

Permiteți-mi să vă sugerez că situația de azi, 2019, din aceste puncte de vedere, este cu totul diferită – aș spune că lucrurile sunt mai clare, azi (cu condiția să nu ne auto-sabotăm noi înșine). Desigur, asta nu înseamnă să ne culcăm pe-o ureche: cum spuneam unor elevi mai săptămâna trecută (v. mai sus printre postări), Istoria ne învață că pacea nu se moștenește, ci se construiește de fiecare generație în parte.

Așadar, las altora nostalgia pentru anii ’30 din România secolului trecut – cu speranța că au și argumente realiste, pentru că la idealisme ne pricepem cu toții! 🙂

Fascinația mersului pe sârmă, Opinia unui prof de Istorie (12)

https://www.facebook.com/100008814226504/posts/2024201064550348?sfns=mo

Introducere – Rolul lui James Henry Rushbrooke


Pentru cei interesați prezint mai jos introducerea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Introducere

James Henry Rushbrooke (1870-1947), lider baptist englez, a fost cel de-al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându-se la conducerea acestei instituții între anii 1939-1947.

Suportul său s-a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit a celor din România pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, ca și creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.

Este cunoscut faptul că baptiști din România au beneficiat de prezența lui James Henry Rushbrooke care a fost capabil să înțeleagă corect problemele acestora și nu s-a lăsat intimidat de presiunea și criticile venite pe de-o parte din partea presei românești din acea vreme, iar pe de alta din partea Bisericii

Ortodoxe Române. Prin prezența sa a stârnit multe valuri și agitație pentru că era atât un intelectual de marcă, un poliglot, dar și un temerar, un om care știa să lupte pentru drepturile celor pe care îi reprezenta.

Datorită funcțiilor deținute și a cunoașterii situației politice, sociale și religioase de pe continentul european acesta s-a implicat activ în obținerea și respectarea libertății religioase pentru baptiștii din România. A venit ca reprezentat al baptiștilor din întreaga lume, aproape în fiecare an, uneori chiar și de două ori într-un an ca să stea de vorbă cu frații, să fie alături de suferințele ce le îndurau, să-i încurajeze. De asemenea, acesta a fost în audiență la Rege, prim-ministru și unii miniștrii, parlamentari, ambasadori și oameni de stat pentru a le explica că baptiștii din România sunt loiali statului și că nu vor să dezmoștenească pe nimeni, ci doar să fie credincioși lui Dumnezeu.

Despre J. H. Rushbrooke s-a scris în România, cu precădere în presa vremii, iar la moartea lui, frații au publicat în revista cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, cuvinte din cele mai mari. Dintre acestea amintim: „Am pierdut pe cel mai mare frate al nostru!”; „A căzut un cedru din Liban”; „Un mare luptător pentru libertatea religioasă”. Profesorul Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, care s-a preocupat și de istoria baptiștilor din România, a evocat la rândul său figura Dr. James HenryRushbrooke evidențiind faptul că acesta a fost conducător al Alianței Baptiste Mondiale, mare diplomat „și a avut un rol important în apărarea drepturilor baptiștilor din România în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial”.

Plecând de la aspectele menționate, prin intermediul acestei cărți publicăm pentru prima dată o lucrare în limba română despre activitatea lui James Henry Rushbrooke în sprijinul apărării libertății religioase a baptiștilor din țara noastră. Acest demers l-am considerat cu atât mai necesar, cu cât anul acesta (2017) se împlinesc 70 de ani de la moartea omului lui Dumnezeu, James Henry Rushbrooke.

Prin parcurgerea acestei lucrări veți putea aprecia dragostea, curajul, dăruirea de sine, pasiunea Dr. James Henry Rushbrooke pentru Dumnezeu, dar și pentru credincioșii baptiști din întreaga lume. Această carte este una de aducere aminte și are rolul de a face cunoscut ce a realizat J. H. Rushbrooke pentru poporul baptist din România, integrând cuvântări, intervenții și documente identificate în presa românească, străină sau în arhive.

Cartea se deschide cu o prefață semnată de domnul conferențiar universitar Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București în cadrul căreia evocă importanța libertății religioase pentru baptiști. Urmează o introducere în cadrul căreia sunt prezentate informații despre omul și liderul James Henry Rushbrooke, alături de elementele care fac din această lucrare una inedită. Se continuă apoi cu un studiu al profesorului universitar Otniel Ioan Bunaciu, fost președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, secretar general și președinte al Federației Baptiste Europene. Domnia sa scrie despre Alianța Mondială Baptistă și lupta pentruobținerea libertății religioase a baptiștilor din România.

Urmează o biografie a Dr. J. H. Rushbrooke completată de un studiu privind vizitele acestuia în România și necesitatea implicării sale în asigurarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din țara noastră. În cadrul acestei secțiuni sunt prezentate succint informații privind situația comunității baptiste din România în prima parte a secolului XX, împreună cu motivele care au făcut necesară intervenția Dr. J. H. Rushbrooke. Se regăsesc aici date despre fiecare vizită în parte împreună cu un tabel în care sunt prezentate doar informațiile cronologice ale misiunilor sale în România pe parcursul perioadei menționate. Informațiile enunțate mai sus sunt completate de un tabel cronologic care are rolul de a-l familiariza pe cititor cu cele mai importante evenimente din viața și activitatea lui J. H. Rushbrooke și aspectele legislative care au conturat situația drepturilor și libertăților baptiștilor din România pe parcursul perioadei analizate.

Partea cea mai consistentă a lucrării este reprezentată de secțiunea Documente. În cadrul acesteia prezentăm cronologic acțiuni, luări de poziție, audiențe, legislație, dar și mesaje de încurajare adresate credincioșilor baptiști din România care treceau prin persecuții pe baza informațiilor furnizate de presa românească și străină.

Postfața acestei lucrări, scrisă de Dr. Constantin Ghioancă, se apleacă asupra discuției despre libertatea negativă vs. libertate pozitivă cu scopul de a înțelege mai bine personalitatea lui Rushbrooke, erudiția sa, formarea intelectuală și ideologică într-un climat cât se poate de fertil în ce privește discuțiile despre libertate, în general, și despre libertatea religioasă, în particular.

În finalul acestei introduceri dorim să evidențiem faptul că scopul nostru nu a fost acela de a-l lăuda pe Dr. J. H. Rushbrooke și activitatea sa, ci pe Dumnezeu care ridică oameni cu scopul de a duce la îndeplinire planul Său.

Autorii

Apel la contribuții privind constituirea unei baze de date cu memorialistică evanghelică referitoare la România


Este cunoscut faptul că nu numai din punct de vedere politic am intrat într-o nouă etapă odată cu celebrarea celor 100 de ani de la realizarea unirii din 1918 și a 160 de ani de la Unirea Principalelor Române, ci și din punct de vedere religios. Fiecare an nou aduce cu sine noi provocări, încercări și binecuvântări cărora comunitățile evanghelice trebuie să le facă față. Dacă tot am amintit de istoricul constituirii României ca stat modern, este de menționat faptul că unele dintre comunitățile evanghelice, cum este cazul baptiștilor, au o prezenta mai mare de un secol și jumătate în acest spațiu. De aceea, consider că demersul inițiat de Dănuț Mănastireanu, de creare a unei arhive electronice care să cuprindă memorialistica evanghelică, este bine venit.

Iată anunțul său:

„Un mesaj pentru prietenii mei evanghelici de pe această listă, mai ales pentru cei care au preocupări istorice.

Deoarece titlurile din categoria memorialistică evanghelica sunt foarte greu de găsit, multe dintre ala apărând la edituri obscure sau fiind epuizate, am decis sa adun o bază de date digitală cu aceste texte, pentru a le pune, la cerere, la dispoziția cercetătorilor interesați de istoria evanghelica. Prietenul Dorin Dobrincu a adunat o lista în acest sens, pe care o găsiți și în finalul volumului Omul evanghelic, alături de alte câteva categorii de texte. Am creat de acolo o listă separată, doar pentru memorialistica, marcând cu albastru titlurile pe care le am deja în format digital (dacă vreți, o puteți descărca de la linkul de mai jos).

evanghelicii-din-romania-memorialistica-2019.01.24

Am doua rugăminți la voi:

1. dacă știți și alte titluri, sa mi le comunicați în privat, dacă se poate cu datele bibliografice complete, pentru a completa lista;

2. dacă aveți vreuna dintre cartile de pe lista, mai ales cele epuizate, și puteți sa scanați și sa-mi trimiteți, tot în privat, prin Messenger sau email, o copie în PDF, ar fi colosal.”

Dat fiind faptul că acest demers este unul laborios, Dănuț vine cu precizări suplimentare

„O precizare importantă. Nu sugerez nicidecum ca cei care au materiale de memorialistica, din lista, sau suplimentare, sa le scaneze ei înșiși. Nici eu nu fac asta. Este ceva laborios și consumator de timp. Exista însă astăzi peste tot oficii de multiplicări, care de obicei fac și scanări. Sunt gata să acopăr costul scanării, dacă acesta nu este exorbitant și primesc IBAN-ul unui cont bancar în care pot transfera banii.

Mulțumesc!”

Danuț Mănăstireanu

Email – danutm@gmail.com
Blog – danutm.wordpress.com
Twitter – @PersonaDM

Academic – danutmanastireanu.academia.edu

Newsweek – Mărturiile românilor despre atrocitățile comise de soldații sovietici


Peste 2.000 de români au reacționat la postarea Ambasadei Rusiei, care susținea că soldații sovietici n-au comis atrocități pe teritoriul României. Ei au povestit cum soldații ruși le-au umilit bunicii, cum femeile din satele lor au fost violate și cum li s-au furat animalele.

https://newsweek.ro/actualitate/marturiile-romanilor-despre-atrocitatile-comise-de-soldatii-sovietici

Stelian Tănase – ISTORIA CA O GRĂMADĂ DE GUNOAIE


Mistificarea adevărului istoric prin filmele avându-l ca scenarist pe Titus Popovici pentru a servi propagandei comuniste.

https://www.stelian-tanase.ro/istoria-ca-o-gramada-de-gunoaie/

„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ – Ordinul care a declanșat Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu


Expresia din titlu face referire la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572. Un moment teribil din istoria Franței, dar și a Europei cu consecințe incalculabile pe termen lung. Atunci au fost masacrați protestanții din Franța care purtau numele de hughenoți. Nu toți, dar într-un număr considerabil.

Protestantismul a câştigat mult teren, încurajat de nişte circumstanţe culturale şi istorice care organizează lumea nouă a timpurilor moderne: „Abuzurile Bisericii romane, învăţământul mecanic al teologilor trăind rupţi de realitate, inventarea tiparului, eliberarea ideilor, o intoleranţă mutuală, ravagiile provocate de războaie şi de nenumărate invazii, o pace realizată prea în grabă, o criză economică şi o fiscalitate ruinătoare, greşelile şi slăbiciunile unui suveran care îşi încredinţează sceptrul câtorva favoriţi, învrăjbind noile feudalităţi unele împotriva altora, a fost nevoie de toate acestea pentru a ajunge într-o situaţie de neconceput odinioară în regatul cel mai centralizat din Occident“.

„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ au fost cuvintele regelui Franței, Carol al IX – lea, care la îndemnul mamei sale Caterina de Medici, „Doamna Satan” a dat ordinul care va duce la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). Masacru care s-a declanșat prin asasinarea amiralului Coligny, liderul partidului protestant (hughenot) și a dus în final la moartea a aproape 3000 de protestanți. Din Paris masacrul s-a extins și în alte zone ale Franței acelui an fatidic al confrunatării dintre catolici și protestanți.

Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu

Este de menționat faptul că au fost uciși și cei care nu erau protestanți, dar aveau o state materială care trezea invidii. De asemenea, Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu și zilele următoare a constituit un bun prilej pentru rezolvarea unor probleme personale. Sub acuzația de apartenență la protestantism au căzut multe capete numai din vina că aveau un alt set de valori sau bogății care stârneau invidia celor din jur.

Pe străzi izbucnesc strigăte: „La arme! Ucideţi! Ucideţi!“, „Trăiască Dumnezeu, trăiască regele!“ Brassard umblă cu o banderolă albă pe braţ şi o cruce pe pălărie, partizanii familiei Guise scotocesc Parisul, vânându-l până şi pe cel mai neînsemnat protestant. Crimă, masacru, măcel, toate se vor a fi metodice, „sângele şi moartea străbat străzile“.

Soldaţii se înverşunează asupra femeilor însărcinate. Jaf, tâlhãrii, reglări de conturi, toate se multiplică. Locuinţele negustorilor hughenoţi sunt pustiite de bogăţiile lor. Bijutierii şi şlefuitorii de pietre preţioase de pe Podul Notre-Dame, consideraţi eretici, sunt jefuiţi. Alţi comercianţi şi servitorii lor sunt aruncaţi pe fereastră sau în Sena. Doamna de Popincourt, soţia neguţătorului de pene al regelui, este aruncată în apă şi ucisă cu lovituri de pietre, trupul ei rămânând patru zile cu părul agăţat de pilonul unui pod.

Trecătorii se îngrămădesc pe cheiuri, insultând morţii. Cadavrele sunt dezbrăcate, iar casele prădate. Într-o cavalcadă nebună, o sută de reformaţi reuşesc de bine, de rău să fugă din Paris, urmăriţi zadarnic de partizanii familiei Guise. Dar aproape trei mii de protestanţi vor fi ucişi în acea tragică noapte de 24 august 1572.

Situația de mai sus descrie destul de elocvent ce s-a întâmplat în Franța secolului al XVI -lea la 55 de ani de la decalnșarea Reformei protestante la 31 octombrie 1517 la Wittenberg în Imperiul Romano-German. Jean Calvin reușise să plece din Franța după înrăutățirea situației religioase și declanșarea persecutării și executării protestanților.

Ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, dar nu avem nicio certitudine că evenimente similare nu vor avea loc în Europa sau în alt colț al acestei planete numită Pământ.

sursa: https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/12/20/sa-fie-starpita-erezia-protestanta-masacrul-din-noaptea-sfantului-bartolomeu/amp/

Michel Faucheux, O istorie a răului, Bucureşti, Ed. Lider, 2007

Baptiștii români şi implicarea acestora în Marea Unire din 1918


Anul 2018 este unul important si pentru comunitatea baptista din România, fapt evidențiat si de aparițiile editoriale care vin sa prezinte implicarea baptiștilor in evenimentele din anul 1918 sau premergătoare acestuia.

Dintre aparițiile editoriale care fac o legatura între baptiștii români si Unirea din 1918, Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Seghedin s-a oprit la două lucrări despre care puteți citi AICI.

Baptiștii și Marea Unire din 1918: adevăruri și fapte scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica

Cea de-a doua lucrare este realizată de Teodor – Ioan Colda, cuvânt înainte Daniel Mariș și se intitulează Biserica Baptistă Golgota din București și Marea Unire a Românilor.

Ambele volume evidențiază implicarea baptiștilor în societatea românească la începutul secolului XX, atât în timpul Războiului pentru Reîntregire Națională, cât și în anul de grație 1918 când s-a realizat România Mare prin unirea provinciilor românești cu Regatul României.

Aceste lucrări, scrise de către pastori baptiști, constituie un imbold pentru cercetarea istoriei baptiștilor din acea perioadă într-un mod sistematic.

Revenind la subiectul celor două volume este de evidențiat contribuția importantă pe care acestea o aduc la cunoașterea istoriei confesionale și implicit a celei naționale.

Cartea scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica este un volum care cuprinde pe lângă articole de presă referitoare la baptiștii din România și Marea Unire din 1918, care constituie materialul principal al cărții, documente de arhivă, secțiune care merită îmbunătățită, precum și mărturii despre baptiști români care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce s-a ținut la 1 decembrie 1918.

Cea de-a doua lucrare prezentată și în ordinea apariției editoriale este a Lect. Univ. Dr. Teodor-Ioan Colda care dovedește si onaplecare asupra istoriei comunității baptiste din România pe parcursul secolelor XIX și XX.

Biserica Baptistă Golgota din București, a cărei istorie seculară se împletește cu cea a României moderne, are meritul de a fi un far de lumină în orașul București. Implicarea acesteia în treburile cetății, atașamentul față de valorile creștine și naționale, precum și oamenii dedicați Cuvântului lui Dumnezeu, precum Constantin Adorian, sunt evidențiate de această lucrare. Meritul cărții constă și în prezentarea într-un mod cronologic și concis a evoluției din punct de vedere spiritual și administrativ, dar și a implicării în plan social a Bisericii Baptiste Golgota din București, prima biserică baptistă română din Vechiul Regat. La un secol de la Marea Unire din 1918, cartea documentează implicarea credincioșilor baptiști în realizarea idealului de veacuri al românilor, acela de a trăi liberi și a avea un stat al lor.

Demersul editorial este unul binevenit, iar subiectul este de asemenea interesant și de dorit a fi inteles, cu atât mai mult cu cât anul 2018 este Anul Centenar al României.

La mulți ani, România!


Anul 2018 marchează centenarul României, împlinirea a 100 de ani de la momentul 1918 când în trei etape (martie, noiembrie, decembrie) provinciile românești s-au unit cu Regatul României. La 27 martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu Țara Mamă (România), la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea Bucovinei cu România, iar ca o încununare a tuturor acestor eforturi, la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a dat citire de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a Rezoluției Marii Adunări Naționale prin care s-a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat.

Acest proiect de unitate națională nu a fost unul facil, beneficiind de un context politic internațional favorabil, de jertfa unor generații întregi, dar și de implicarea unor oameni politici, remarcând aici contribuția deosebită a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris. Sfârșitul Primului Război Mondial (1914-1918) și dispariția imperiilor multinaționale din vecinătatea noastră în cadrul cărora se aflau sau se aflaseră teritorii românești (Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman) au fost de asemenea factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.

Deși România Mare a încetat să existe în vara anului 1940, România ca țară a rezistat vitregiilor timpului și astăzi, 1 Decembrie 2018, îi serbăm centenarul.

Dincolo de aspectul politic avem și unul social și religios. La realizarea visului de veacuri al românilor, unirea, și-au adus contribuția și oameni de cultură, dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Greco-Catolice, dar și ai altor confesiuni religioase. Printre acestea din urmă doresc să evoc și contribuția celor de factură protestantă, precum confesiunea baptistă ai căror credincioși s-au jertfit pentru țară în Războiul de Reîntregire Națională, au dorit unirea și au militat pentru ea prin modul lor de a gândi și acțiunile lor.

Doresc să evoc aici și jertfa lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, care și-a vândut o pereche de boi pentru a-și cumpăra un apărat de fotografiat cu care a imortalizat momente unice de la Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.

Faptul că unirea românilor într-un singur stat nu a fost proiectul unei singure persoane sau partid politic este evidențiat și de istoricul Florin Constantiniu:

“Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”

Pentru toate acestea se cuvină să le aducem tuturor recunoștiință și să nu ne uităm istoria.

Criterii noi privind acordarea titlului științific de doctor


Studenții admiși la doctorat începând cu anul universitar 2018-2019 vor trebui să aibă în vedere noile cerințe stabilite de către Ministerul Educației.

Astfel, nu va mai fi suficient ca doctorandul să susțină trei referate, iar teza să-i fie validată de o comisie de referenți și, mai apoi, de CNATDCU.

Toți doctoranzii vor fi obligați ca, în cei trei ani legali de studiu, să publice articole de specialitate în reviste științifice. Criteriile diferă de la domeniu la domeniu, la fel și tipul de reviste indicate în Ordinul ministerial.

Dintre toate cele 35 de domenii doctorale omologate în România prin tot atâtea comisii de specialitate ale CNATDCU, cel mai mare semn de întrebare îl ridică domeniul Științe militare, Informații și Ordine publică, fiindcă aici au fost descoperite cele mai multe teze plagiate.

https://pressone.ro/conducatori-de-renume-mondial/

Ordinul 5110 din 17 septembrie 2018 al Ministerului Educației Naționale poate fi citit și descărcat în format PDF printr-un click AICI

Video: Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală


O discuție despre Marea Unire din 1918 și rolul baptiștilor în realizarea acestui ideal național alături de pastorul Vasile Bel, coautor al cărții Baptiștii și Marea Unire din 1918 : adevăruri și fapte, Dr. Marius Silveșan, istoric, Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” 

Moderatorul serii a fost Dr. Ștefan Cornu, pastorul bisericii gazdă, Biserica Adonai.

Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală – Adonai București, 18 noiembrie 2018


În Primul război mondial existau doar câteva facțiuni protestante în România. Printre acestea se numără și baptiștii.
Care a fost rolul acestora în marea unire? Au fost ei dizidenți, împotrivitori unirii, așa cum presupun unii? Cum au străbătut ei vremuri așa de frumoase pentru această națiune, dar așa de complicate, cu niște convingeri ferm ancorate în Scripturi?

Formatul întâlnirii va fi unul antrenant, de tipul întrebări și răspunsuri, împreună cu invitații noștri speciali.
În compania pastorului Vasile Bel, autor al cărții „Baptiștii și marea unire din 1918” și a istoricului Dr. Marius Silveșan vom analiza aspectele istorice ale relației baptiștilor cu Marea unire.
De asemenea, vom analiza și latura teologică a baptiștilor împreună cu Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” În ce mod teologia și practica baptiștilor le-au influențat convingerile politice și cetățenești.
De asemenea Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, ne va ajuta să înțelegem mai bine lumea de la începutul veacului trecut, abordând aspectele socio-culturale ale României acelor vremuri.
Moderatorul serii va fi Dr. Ștefan Cornu, pastor al bisericii gazdă, biserica Adonai.

Va fi un timp de reflecție asupra trecutului și asupra unor oameni care nu s-au sfiit să creadă și să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi în vremuri în care ar fi putut fi înțeleși total greșit.

https://www.facebook.com/events/305829010017795

 

Deportarea credincioșilor baptiști din Basarabia în lagăr – un material de Vasile Filat


La 22 iunie 1941 era pus in aplicare planul Barbarosa care prevedea atacarea Uniunii Sovietice de către Germania și aliații săi. România era aliata Germaniei din toamna anului 1940 după ce a pierdut teritorii însemnate către URSS, Ungaria și Bulgaria.

Basarabia fusese încorporată în Imperiul Țarist în anul 1812 la sfârșitul războiului ruso-turc (1806-1812), iar stăpânirea Rusiei asupra acestui teritoriu fusese confirmată de Marile Puteri Europene (Anglia, Austria, Prusia) prin Actul final al Congresului de la Viena semnat la 9 iunie 1815.

În 1918 se formează România Mare, iar Basarabia se unește cu România (Vechiul Regat) alături de Bucovina și Transilvania. România Mare va avea o existență scurtă, respectiv din decembrie 1918 până în iunie 1940 când a trebuit să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia către URSS. Se punea astfel în aplicarea prevederile secrete ale Pactului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop – Molotov) semnat la 23 august 1939. A urmat Nord Vestul Transilvaniei cedat Ungariei (30 august 1940) și Cadrilaterul cedat Bulgariei (Tratatul de la Craiova din septembrie 1940). Dintre teritoriile cedate în 1940 vom recupera după război doar Transilvania.

Am prezentat pe scurt cadrul istoric pentru a înțelege situația prezentată de Vasile Filat.

La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică.  Înainte de a se retrage, autoritățile sovietice au declanșat o mare teroare.

Baptisti Uniunea SovieticÄa

Peste patru zile de la începutul războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste: Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel, Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].

La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.

Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.

Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.

Grigorie Pșenicinii la 4 ani de detenție în lagăr.

Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagăr[3].

Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost condusă de M. Belousov.

[1] Arhiva personală, DIB-001, p.1

[2] Arhiva personală, DIB-001, p. 3

[3] Arhiva personală, MP-005, p. 2

Surse:

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/vasile-filat-viitor-doctor-in-istorie.html

https://moldovacrestina.md/9-mai-1945-baptistii-moldova/

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/busila-boris-1894-deportat.html

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html

Oliver Jens Schmitt : Observăm tensiuni mari în sânul populației românești – între BOR și Biserica Greco-Catolică, între BOR și români neoprotestanți, între BOR și un milion de stiliști


În presa românească a apărut recent un interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și puterea politică, din care am selectat câteva aspecte care se referă la relația cu românii neoprotestanți.

Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.

In acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca „biserica dominanta”.

BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti – intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.

BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.

Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. […]

BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta – in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii – pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.

http://ziare.com/stiri/istoricul-oliver-jens-schmitt-despre-relatia-dintre-biserica-ortodoxa-si-puterea-politica-intr-o-romanie-devenita-tinta-a-strategiei-de-destabilizare-a-rusiei

Stelian Tănase – Vin rușii pe tancuri!


Spaima bucureşteanului, în anul de pomină 1944, a fost că ruşii vor ocupa oraşul. De ce ţi-e frică, nu scapi. La sfîrşitul lunii august la barierele Colentina şi Pantelimon şi-au făcut apariţia cohortele Armatei Roşii. (am descris acea zi în “Moartea unui dansator de tango”, roman, ed.TREI 2011 ). Populaţia a fost mobilizată şi i-a întîmpinat pe ruşi ca pe nişte “eliberatori”, cu flori, scandări de slogane, fanfare şi discursuri. A fost prezentă aproape toată suflarea. Guvern, primărie, generali, oameni simpli aduşi de organizatori sau simpli curioşi. S-a încercat cîştigarea bunăvoinţei cuceritorului. Românii lor erau înfrînţi, după ce ajunseseră pînă în munţii Caucaz şi pe Volga, la Stalingrad. Din iarna 42/3 se retrăgeau continuu.

Circulau toate fantasmele. Motive de teamă, nenumărate. Bucureşteanul se temea de jafuri, violuri şi ucideri. De kolhozuri, confiscarea proprietăţilor (case, magazine, etc.). De Siberia, de poliţia secretă şi mai ales de Stalin, despotul de la Kremlin. Se ştia despre represiunea şi teroarea din anii 30, de metodele dure cu care cîştigase războiul. Aceleaşi metode urmau să fie aplicate şi într-o ţară ocupată cum era România. Puţini îşi făceau iluzii că va fi bine. Prudenţii, cei lucizi, realiştii, îşi făceau bagajele după ce îşi trimiseseră banii în Occident şi plecau şi ei. Cei fără avere sau naivi, sperau într-o minune. Ea nu a venit.

https://www.stelian-tanase.ro/vin-rusii-pe-tancuri/

În curs de apariție : Marius Silveșan, “Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară” în vol. Studii de istorie eclesiastică


Sunt bucuros să anunț aici apariția unui studiu inedit privind situația baptiștilor din România în perioada 1930-1947. Grație eforturilor editoriale depuse de Marius Oanță, va apărea curând un volum de studii consistent intitulat Studii de istorie eclesiastică, Editura Sitech, Craiova, 2018.

În cadrul acestui volum (pp. 137-170) se regăsește și studiul „Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară”. Acesta oferă o analiză documentată și argumentată a situației baptiștilor din România pe parcursul dictaturii regale al lui Carol al II-lea (1930-1940), in timpul regimului Antonescu (1940-1944) și în perioada de trecere (1944-1947) către regimul comunist, care se considera unul de democrație populară.

AP News: Trump imposes sanctions over Turkey’s detaining of minister


President Donald Trump warned last week that he might impose sanctions against Turkey, a key NATO ally, for its treatment of Andrew Craig Brunson in a case that has strained U.S.-Turkish relations. Turkish President Recep Tayyip Erdogan has said his government won’t back down and was willing to „go its own way” if the U.S. imposes sanctions.

White House spokeswoman Sarah Huckabee Sanders said the sanctions would target Turkey’s justice and interior ministers, whose agencies she said were responsible for the pastor’s arrest and detention.

„We’ve seen no evidence that Pastor Brunson has done anything wrong, and we believe he is a victim of unfair and unjust attention by the government of Turkey,” Sanders said.

Secretary of State Mike Pompeo said the Turkish government refused to release Brunson „after numerous conversations between President Trump and President Erdogan,” along with his conversations with Turkish Foreign Minister Mevlut Cavosuglo. „President Trump concluded that these sanctions are the appropriate action,” Pompeo said.

https://apnews.com/

Mărturie Liviu Beriș despre Holocaustul din România și deportările din Transnistria – partea a II


Liviu Beriș este unul dintre supraviețuitorii deportării evreilor în Transnistria de către administrația românească a Basarabiei și Bucovinei de N. Originar din Herța, a scăpat de prima fază a deportării realizată de autoritățile sovietice care i-au ocupat localitatea natală între 1940-1941, dar a fost deportat în 1941 când s-au reîntors autoritățile românești.

Domnul Liviu Beriș a fost prezent la Școala de vară “Holocaustul din România între memorie și istorie”, care s-a desfășuarat la Surduc între 16-19 iulie 2018, unde și-a prezentat mărturia.

Mărturie Liviu Beriș – supraviețuitor al Holocaustului din Transnistria


Liviu Beriș, 90 de ani, este unul dintre puținii supraviețuitori ai deportărilor din Transnistria care mai trăiesc. A fost prezent la Școala de vară “Holocaustul din România între memorie și istorie”, care s-a desfășuarat la Surduc între 16-19 iulie 2018, unde și-a prezentat mărturia.

Larisa Grenaderov – Amintiri


În luna iunie 2018, împreună cu pastorul Vasile Bel am avut ocazia deosebită de a o cunoaște și a sta de vorbă cu doamna Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov. Urmărind aceste materiale video veți descoperi multe lucruri interesante despre cele două familii amintite, despre copilăria, adolescența și viața în perioada comunistă a doamnei Larisa Grenaderov. De asemena, amintirile dumneaei despre bunicul, tatăl și mama dânsei reconstituie o epocă istorică. Totodată aduce lămuriri referitoare la viața comunității baptiste din Tulcea și împrejurimi în anii 40 ai secolului XX.
Amintiri I

Amintiri II

Situația baptiștilor din România la sfârșitul anilor 30 și în anii 40 ai secolului XX


Articolul de față dorește să ofere un răspuns la situația baptiștilor din România în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.

Referindu-mă strict la situația din 1938 se poate menționa pe bază de documente că nu toate bisericile baptiste au fost închise.

Dar iată ce informații avem de la Alexa Popovici, contemporan cu acele vremuri:

„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii dintre aceștia au fost arestați și aruncați în închisori […].” (p. 617)

…prigoană care a durat de la 14 decembrie 1938 până la 31 martie 1939, adică 3 luni şi 17 zile. Anularea în fapt a deciziei se datorează lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor, și lui Armand Călineacu, prim-ministru.” (p. 619-620)

Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.

https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/22/1938-noua-decizie-ministeriala/

Față de cele prezentate de Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România se impun câteva precizări succinte.

Nu toate bisericile baptiste au fost închise. Este adevărat că au fost închise multe și unele s-au închis singure, dar nu toate. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia privitoare la obligativitatea ca o biserica sa fie formată din 100 de bărbați, capi de familie de etnie română, a fost schimbată cu puțin timp inainte de a expira termenul până la care bisericile baptiste trebuiau să se conformeze pentru a putea funcționa. Numărul capilor de familie necesari pentru a primii aprobarea funcționarii unei biserici a fost redus de la 100 la 50, dar și așa era mult. Anul 1939 va aduce cu sine alte prevederi la fel de restrictive ca cele anterioare.

Alexa Popovici, documentele vechi din Arhiva UBR, revistele baptiste sunt utile, dar insuficiente pentru o înțelegere obiectivă și complexă a istoriei baptiștilor din România. Un cercetător care se limitează la ele va avea o imagine parțiala a ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelica si a celui de-al doilea război mondial și nu va putea fi obiectiv în ceea ce prezintă sau scrie. În București sunt mai multe instituții care au documente, arhive în cadrul cărora se regăsesc informații referitoare la situația religioasa din România in perioada menționată și implicit la baptiști. De asemenea, sunt disponibile și în limba română articole/ studii care tratează subiectul în discuție. Citind un astfel de studiu, despre perioada guvernării Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939), am fost surprins sa constat ca informatii se găsesc si la Foreign Office în Londra. În limba engleză, de asemenea, sunt disponibile pentru cercetare studii șibarticole științifice, cărți, biografii, articole din revistele vremii care tratează specific anumite aspecte referitoare la situația baptiștilor din România în perioada interbelică, ce a celui de-al doilea război mondial sau perioada comunistă.

De asemenea, o idee pe care mi-am format-o trecand prin mai multe documente este aceea ca eliberarea nu a venit ca un dar din partea autorităților, ci a fost datorată unor acțiuni complexe. Vorbim de solicitări, memorii din partea conducătorilor comunităților baptiste, a Uniunii Baptiste din România, dar și din afara țării. Este de menționat activitatea, efortul, dăruirea și abnegația în asigurarea, obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România depuse de J. H. Rushbrooke.

Una din persoanele cărora baptiștii români ar trebui sa le fie mulțumitori este J. H. Rushbrooke, Comisar (comisioner) din partea Alianței Mondiale Baptiste pentru Europa, Secretar general și apoi Președinte al Alianței Baptiste Mondiale (1939-1947). Până în anul 1940 când România a declarat război Marii Britanii și i s-a interzis accesul în țara noastră, acesta ne-a vizitat de mai mult de 15 ori având întâlniri cu factori de decizie aflați în diferite poziții în cadrul administrației centrale în țară sau în afară (Anglia și SUA). Pentru ușurarea și reglementarea, clarificarea situației baptiștilor acesta a fost primit inclusiv de regele Carol al II-lea.

Se observă astfel faptul că istoria baptiștilor este frumoasă, tumultoasă și totodată complexă

În final doresc să menționez că perioada anilor 30 – 40 din istoria baptiștilor din România este analizată pe baza de documente în cadrul unui articol care sper să apară în această vară. O secvență din acest studiu amplu este cea care se referă la legislația religioasă privitoare la baptiști în timpul guvernării antinesciene. Dat fiind importanța acesteia am considerat oportun să o public și separat în cadrul unui articol apărut în Jurnalul libertății de conștiință eduția din anul 2015.

RVE Timișoara – Iosif Țon despre vizita lui Billy Graham în România (1985)


Iosif Țon a fost invitatul lui Ioan Ciobotă la emisiunea La Ordinea zilei de la RVE Timișoara din 22 februarie 2018. Interviul s-a realizat prin telefon din Portland și a avut ca subiect personalitatea lui Billy Graham și vizita acestuia în România în toamna anului 1985.

În partea de început a acestui dialog/ interviu Iosif Țon face referire la unele aspecte istorice ale vizitei lui Billy Graham în România comunistă (1985) pe care doresc să le amintesc aici:

1. Prima vizită a lui Billy Graham în blocul comunist a avut loc în URSS, iar a doua în Ungaria

2. Vizitele nu au avut audiență deoarece conform înțelegerii cu Alexander Haraszty, consilierul lui Billy Graham, și acceptată de evanghelist și echipa lui, primeau acordul să vină și să predice, dar fără a se face publicitate în legătură cu vizita sa. Acest aspect pare susținut de realitate dacă avem in vedere înregistrarea de la vizita din Ungaria de la sfârșitul anilor 70.

3. Iosif Țon a aflat că Billy Graham urma să vină în România și prin intermediul unui prieten a facut rost de itinerariul vizitei pe care apoi l-a facut public la Radio Europa Liberă. Astfel, beneficiind de „publicitate” vizita în România a avut o audiență destul de mare.

Audiență este dovedită de fotografii (vezi și pe Istorie Evanghelică), dar și de filmulețul realizat după aceea.

4. Iosif Țon avea cunoștiințe în România pe care le suna pentru a-i relata informatii despre cum a decurs programul/ Evanghelizarea în localitațile unde predica Billy Graham. Pe baza acestor informații Iosif Țon realiza o sinteză către Radio Europa Liberă, iar Europa Liberă prezenta informații actualizate despre cruciada evanghelistică a lui Billy Graham din România în cadrul buletinului de știri de la ora 10.

Pentru mine personal aceste informatii sunt inedite. Nu-mi aduc aminte să fii găsit astfel de informatii la Secția Română a Radio Europa Liberă și nici în cartea Denisei Bodeanu, Afacerea „Evanghelistul” : vizita lui Billy Graham în România (1985).

5. În 1948, chiar înainte de cruciada evanghelistică din Los Angeles, Billy Graham s-ar fi confruntat cu o criză spirituală datorită teologiei liberale. Din această criză a ieșit întărit datorită îndurării lui Dumnezeu și a încrederii pe care a primit-o în Biblie. Ca urmare cruciada din Los Angeles a fost una reușită, iar Billy Graham a propus apoi unor teologi înființarea unor seminarii teologice de nivel academic care să contracareze teologia liberală.

Un aspect despre care nu s-a vorbit în emisiune este cel referitor la condițiile vizitei. Mă refer aici la faptul că Billy Graham trebuia să nu atace comunismul și să nu vorbească despre persecuția creștinilor din „lagărul comunist”. Dintr-un interviu pe care l-am luat unui pastor acum câțiva ani am reținut faptul că la terminarea serviciilor religioase Billy Graham pleca destul de repede pentru ca oamenii să nu îi transmită scrisori sau să-i comunice informații despre persecuția din România. De asemenea, erau mulți securiști care aveau grijă ca oamenii să nu transmită informații confidențiale în opinia autorităților.

Deși s-ar fi dorit ca evanghelizările să se țină în aer liber, în majoritatea cazurilor acestea au avut loc în spații închise cu excepția Mânăstirii Vorona, dacă nu greșesc.

P.S. Interviul mi-a fost semnalat de Alin Cristea.

La drept vorbind, ce înseamnă să spui adevărul? – Biblioteca Națională a României, 20 februarie 2018


Marți, 20 februarie 2018, de la ora 18:00, la Biblioteca Națională (spațiul Pergament, parter) va avea loc dezbaterea La drept vorbind, ce înseamnă să spui adevărul şi cum îl poţi rosti?, în care profesorii Mircea Dumitru şi Daniel Barbu vor încerca să formuleze răspunsuri la întrebări precum: Există adevăr?; Cum putem defini adevărul obiectiv?; Cum putem stabili faptele în lumina adevărului?; Ce înseamnă să spui adevărul?; Care este raportul dintre opinie şi adevăr, expertiză şi adevăr, credinţă şi adevăr?. Moderator: prof. univ. dr. Otniel Bunaciu.

Inițiat de prof. univ. dr. Daniel Barbu, prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, dr. Ana Petrache, dr. Iuliana Conovici, dr. Cătălin Raiu și dr. Bogdan Duca, în colaborare cu Biblioteca Națională a României, Proiectul Emmaus: cunoaşterea ca interpretare, călătorie, mărturie propune o serie de dezbateri şi conferinţe care se adresează universitarilor, cercetătorilor, specialiştilor, dar și tuturor celor interesați de subiect.

https://m.facebook.com/events/

Viața are un singur sens – un dialog cu Cătălin Dupu


Un dialog despre sensul vieții, abnegație și speranță.

Promoție: Viorel Achim, Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente – 10 RON


Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Lucrarea domnului Viorel Achim (936 pagini) este una valoroasă pentru cultele neoprotestante din România documentând minuțios persecuția din perioada Regimului Antonescu. Din nefericire în acea perioadă baptiștii, creștinii după Evanghelie și adventiștii (cultele tratate în carte) erau persecutate atât de stat cât și de Biserica Ortodoxă (exemple concludente în carte pe baza documentelor de arhivă).

Daniel Mariș și Viorel Achim la Gaudeamus 2013

Cercet. Viorel Achim și Conf. Daniel Mariș la lansarea cărții Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Bookfest, București, 2013. Foto: Marius Silvesan

Iată și prezentarea cărții așa cum se regăsește pe site-ul Editurii Polirom

In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.

Cumpara cartea la prețul promoțional de 10 RON accesând link-ul de mai jos.

http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/5090

%d blogeri au apreciat asta: