Răspunsul ni-l dă Ferenc Visky în volumaşul 70 de povestiri despre puşcărie şi prietenie:

Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Re­formei. Personajele sale favorite din istoria biseri­cilor erau, pe lângă Luther şi Calvin,

Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi.

Se referea cu plă­cere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cu­prinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.

Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predes­tinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther.

Era de acord cu îndemnul lutherian: „în­drăzneşte să păcătuieşti” şi propovăduia că iubi­rea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supra­licitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l îm­piedicau în critica obiectivă a protestantismului.

Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide”, cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt în­dopaţi credincioşii – aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici.

Dispreţuia profund sectarismul mărginit, dar deopotrivă şi clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.

Care erau teologii preferaţi ai lui Richard Wurmbrand? from Biografistu’ by emsal (25.02.2011)