Conferința științifică „Reforma și limbajul credinței“ Sesiunea de întrebări și răspunsuri (partea II)
În această sesiune răspunde întrebărilor doamna conferențiar Mihaela Bucin, domnul conferențiar Cristian Caraman și domnul profesor Otniel Bunaciu.
Pe doamna profesoara Mihaela Bucin am întrebat-o care a fost motivația statului maghiar atunci când a permis ca baptiștii de etnie română să fie angajați în administrația locală ca reprezentanți ai românilor din Ungaria.
Reforma Protestantă în Transilvania : cauze, evoluție și efecte
Institutul Teologic Penticostal din București în colaborare cu Editura Ratio et Revelatio a organizat marți, 24 noiembrie 2015 un eveniment științific despre „Reforma protestantă din Transilvania : cauze, evoluție și efecte” Cu acest prilej a fost prezentată și cartea doamne Ana Dumitran, Religie ortodoxă – Religie reformată.
Reforma Protestantă în Transilvania : cauze, evoluție și efecte este tema dialogului între istoricul Ana Dumitran și Emanuel Conțac pe marginea cărții Religie Ortodoxă, Religie reformată. Ipostaze ale identității confesionale a românilor din Transilvania în secolele XVI -XVII.
Lucrarea doamnei Dumitran este „un studiu istoric minuțios asupra influenței Reformei protestante asupra românilor ortodocși din Transilvania. Cercetarea urmărește modul în care acțiunile autorităților maghiare au avut drept rezultat revigorarea și transformarea Bisericii Ortodoxe a românilor.”
Cartea, apărută la Editura Ratio et Revelatio, este interesată și bine documentară venind cu informații inedite despre relația dintre ortodoxie și protestantism, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și protestantism în Transilvania secolelor XVI – XVII. Totodată, lucrarea este o lectură utilă în acest an 2017 când sărbătorim 500 de ani de Reformă.
Adevarul.ro: 500 de ani de Protestantism. Cine a fost Martin Luther şi ce a însemnat Reforma pentru Occident
Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la realizarea Reformei Protestante de către Martin Luther, care, pe 31 octombrie 1517, publica cele „95 de teze“ prin care critica abuzurile Papei de la Roma şi vânzarea de indulgențe. Alături de Edictul de la Milano şi de Marea Schismă, Reforma a fost cel de-al treilea mare moment istoric al creștinismului, cu implicații politico-sociale semnificative
Citește mai mult: adevarul.ro/cultura/istorie/500-ani-protestantism
Un articol succint despre începuturile Reformei protestante scris de Alexandra Șerban, reporter „Adevărul”.
Persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică. Cazul creștinilor baptiști din Bocșa
Prin intermediul doamnei Mihaela Bucin am ajuns la textul de mai jos. Acesta prezintă persecuțiile suferite de credincioșii creștini baptiști din Banat în perioada interbelică. Documentele pe care le-am consultat cu prilejul documentării pentru diferite lucrări sau conferințe relevă că astfel de acțiuni nu au fost singulare, iar în anumite cazuri chiar de o intensitate mai mare decât cele din perioada comunistă. În perioada comunistă s-a acționat altfel. Au fost persecuții generale la începutul regimului comunist, iar apoi cazuri particulare. După consolidarea regimului s-a acționat în principal pe plan ideologic, dar cei care s-au acomodat cu regimul au putut să-și desfășoare în oarecare siguranță viața religioasă. Fac referire aici la evanghelici (neoprotestanți) și prin extensie la celelalte culte religioase recunoscute de regimul comunist.
Persecuțiile baptiștilor pe parcursul perioadei interbelice sunt documentate și de către Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România.
De asemenea, Revista Farul Mântuirii și Farul Creștin au articole în care prezintă cazuri de persecuție. Basarabia și Bucovina sunt cazuri particulare. Pentru perioada regimului Antonescu cazurile de persecuție sunt documentate riguros de către Viorel Achim în volumul de documente Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante.
Un neobosit luptător pentru drepturile creștinilor baptiști din România în perioada interbelică a fost J. H. Rushbrook.
Constantin Adorian s-a remarcat și el printre cei care au luptat pentru ca baptiștii să aibă și în practică drepturile recunoscute prin Constituție și alte acte normative. A se vedea în acest sens lucrarea despre Constantin Adorian realizată de Daniel Mariș și Teodor Colda.
Iată textul la care am făcut referire :
„Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin, a luat fiinţă în anul 1920. De la acest an, începe lucrarea evanghelică baptistă în oraşul Bocşa Vasiova.
ÎMPREJURĂRILE ISTORICE ÎN CARE A LUAT FIINŢĂ BISERICA
Împrejurările istorice au fost destul de grele şi tulburi. Încă din toamna anului 1919 în diferite zone ale ţării au început aspre persecuţii împotriva baptiştilor. După alipirea Transilvaniei şi Banatului la ţara MAMĂ, în 1 decembrie 1918, majoritatea funcţionarilor şi ofiţerilor, veniţi din Vechiul Regat, nu cunoştea pe baptişti şi au fost informaţi greşit şi tendenţios de către cei de către cei interesaţi, aţâţându-i contra baptiştilor. Aceste prigoane au avut diferite caractere: bătăi corporale de o barbarie groaznică, amenzi împovărătoare greu de plătit, confiscări ale Caselor de Rugăciune, închisoare aplicată unor credincioşi şi în special predicatorilor, ponegriri şi calomnii de tot felul, interdicţia de a se înmormânta în cimitirele existente trimiţându-i să-şi înmormânteze morţii în cimitirele animalelor. Iată cum este redată într-un Monitor Oficial din 1921, vorbirea în Senatul ţării a deputatului Grigorevici din acea vreme: „Arestări se fac zilnic, prin toate satele şi nu numai individual ci şi în bloc. Când se întâlnesc baptiştii duminica în câte o casă pentru rugăciune, în baza dreptului pe care conform ordonanţei dlui Goga cât şi al Constituţiei îl au, vine câte o bandă de jandarmi şi îi arestează şi îi leagă câte 30 de inşi cu funii, şi-i poartă prin sate, bătându-i mereu. Arestările şi bătăile baptiştilor sunt la ordinea zilei, în Bucovina şi în alte părţiale ţării. Am stat de vorbă, zicea senatorul, cu Mitropolitul Primat, căruia i-am spus aceste cazuri, întrucât unii preoţi au „aţâţat pe jandarmi contra baptiştilor” şi domnia sa, mi-a spus: „Eu cunosc pe baptiştii din Banat şi ştiu că sunt cei mai morali oameni, au viaţă frumoasă şi că sunt creştini. Ceeace se face împotriva lor este o greşeală, care nu este în interesul Statului şi ţării noastre”. Acest senator şi-a încheiat vorbirea în Senat zicând: „Aceşti creştini asupriţi şi terorizaţi, oameni simpli şi harnici, umblă cu ordonanţele de libertate date de domnii Goga şi Răşcanu – miniştri – în mâini, le arată prefecţilor şi celor ce-i asupresc, fără nici un rezultat”. Dar persecuţiile au continuat nu numai în Bucovina, ci şi în Ardeal şi Banat. Iată un caz petrecut la 1 oct. 1921 „noaptea un grup de credincioşi baptişti, au fost luaţi şi duşi la Sânmartin, unde au fost predaţi căpitanului Petrescu, care i-a încarcerat, apoi îi ducea pe câte unul într-un grajd unde erau bătuţi cu o funie de către jandarmi, care se tot schimbau fiind obosiţi de atâta bătaie, iar când cei bătuţi strigau de durere, li se umplea gura cu gunoi de grajd, ca să nu se mai audă strigătele lor de durere. În Banatul nostru la Voislova, au fost bătuţi crunt tot în acelaşi timp de către jandarmi, un grup de credincioşi, fraţi de-ai noştri. În comuna Firiteaz progoana a luat forma de împovărare economică, unde baptiştii au fost amendaţi cu câte 1000 lei şi 15 zile de închisoare, mai ales pe timpul lucrului de la câmp. La Răcăjdia – tot în Banat – le-a respins cererea de construire a Casei de Rugăciune. La Ciclova de asemenea au fost bătuţi în chip violent şi cu tortură corporală. Adevărată barbarie. Deşi s-a decretat „Libertate absolută” pentru credincioşii baptişti, ei continuau să fie prigoniţi, calomniaţi şi terorizaţi în multe feluri de autorităţile locale din acele timpuri. Predicatorii baptişti în mod special erau arestaţi şi bătuţi în mod groaznic, ca pe vremea Inchiziţiei. Casele de Rugăciune erau închise iar mulţi credincioşi amendaţi şi băgaţi la închisoare pe 10-15 zile, unde erau ameninţaţi şi chiar bătutţi. Ceeace este mai trist este faptul că în spatele acestei crunte prigoane se afla Episcopul Grigore Comşa al Aradului, care punea la cale cele mai groaznice fărădelegi. Aceasta este istoria cu faptele ei dureroase. Acesta este tabloul sumbru al împrejurărilor în care s-a născut Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa”.
https://m.facebook.com/bocsadeierideazi.demaine
O istorie cronologică a baptiștilor din România (1856-2015)
Prin intermediul acestei cronologii doresc să realizez o incursiune în istoria baptiștilor din România.
Materialul este în curs de actualizare, astfel încât orice sugestii sunt binevenite.
1856 – prima biserică baptistă recunoscută de autorități este Biserica Baptistă germană din București (Popa Rusu)
1875 – la Salonta se înființează prima biserică baptistă din Transilvania
1877-1878 – Războiul ruso-turc cunoscut în România sub numele de Războiul de independență.
1878 – Prin Tratatul de la Berlin sunt prevăzute și libertăți religioase
1910 – Miron Cristea, la momentul respectiv Episcop de Caransebeș, face o plângere împotriva pastorului baptist Ignea Istvan din Lalasint pentru prozelitism și botezarea unor credincioși ortodocși și catolici fără respectarea legislației în vigoare”
1912 – Formarea primei biserici baptiste românești în București pe strada Apele Minerale Nr. 14-16 (Cf. Aurel Mateescu, „Prima biserică baptistă română în București: origine și dezvoltare)
1914 – Se declanșează Primul Război Mondial (1914-1918)
1916 – România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei (Rusia, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia)
1918 – la sfârșitul Primului Război Mondial se formează România mare, fapt care îi aduce împreună pe credincioșii baptiști din Vechiul Regat (Țara Românească și Moldova), Bucovina, Basarabia, Transilvania)
1919 – se înființează Uniunea Comunităților Creștine Baptiste Române ca organ reprezentativ pentru baptiștii din toate teritoriile românești. Hotărârea înființării a fost luată în cadrul unei adunări ad-hoc care s-a ținut la Buteni, județul Arad între 8-10 iunie 1919. (Marius Silveșan, Bisericile creștine Baptiste din România 1948-1965, pp. 94-95 http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania/)
1919 decembrie – Apare Farul Mântuirii, revista Uniunii Comunităților Baptiste din România. Își încetează apariția în martie 1932 (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1920 – primul congres al Uniunii Comunităților Baptiste Române a avut loc în localitatea Buteni, județul Arad. În cadrul acestui Congres s-a adoptat Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare, care avea 14 capitole și 63 de articole. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România, vol. II). În statutul de organizare al Uniunii apare prevederea, care se păstrează și astăzi conform căreia copii membrii ai bisericilor baptiste erau numiți aparținători.
1920 – În cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Comunităților Baptiste Române, Constantin Adorian a fost reconfirmat în funcția de președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925)
1920 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Londra (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)
1921 – Se înființează Seminarul Teologic Baptist cu rolul de a pregăti pe cei care erau/ urmau să se implice în activitatea de vestire a Evangheliei. Acesta își va începe cursurile la Buteni, județul Arad, în toamna acelui an pentru ca după câteva luni să se mute la Arad, iar la scurt timp, în decembrie 1921 la București.
1921 – Ioan Socaciu este primul director al Seminarului Teologic Baptist, iar după mutarea la București funcția va fi preluată de Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii credinței baptiste din România.
1923 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Stockholm (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)
1925 – În localitatea Buteni, județul Arad se ține primul congres al tineretului baptist din România. Se înființează Uniunea Tineretului Creștin Baptist din România
1925 – Pastorul Popa Ioan devine președinte al Uniunii Baptiste (1925-1931).
1927 – va fi formulată prima Mărturisire de Credință a baptiștilor din țara noastră.
1927 februarie – J.H. Rushbrooke a avut întâlniri la București, pentru susținerea drepturilor confesionale, cu Mitilineu, ministrul de externe, Octavian Goga, ministrul de interne, Vasile Goldiș, ministrul Cultelor, generalul Alexandru Averescu, președintele Consiliului de Miniștri. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1928 februarie – J.H. Rushbrooke s-a întâlnit la București cu Nicolae Titulescu, ministru de externe, care l-a asigurat că va folosi toată influența sa în Consiliul de Miniștri pentru ca drepturile confesionale recunoscute baptiștilor în Transilvania să fie înscrise în Legea Cultelor. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1934 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Berlin (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian).
1940 – Constantin Adorian, directorul Seminarului Teologic Baptist de la București (1940-1942).
1944 octombrie – decret regal semnat de Regele Mihai I privind recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiștii din România.
1946 – Seminarul Teologic Baptist se redeschide la Buteni, iar apoi se mută la București.
1946 noiembrie – alegeri fraudate de Partidul comunist
1947 30 decembrie – abdicarea forțată a Regelui Mihai I
1947 30 decembrie – România devine republică populară după modelul democrațiilor populare din Europa de Est. România devine Republica Populară Română (30 decembrie 1947 – 1965)
1948 – o nouă Constituție. Se recunoșteau formal drepturi și libertăți religioase
1948 – Legea pentru regimul general al cultelor religioase (Decretul Nr. 177/4 august 1948)
1948 – Este desființată Biserica Greco Catolică
1951 – este publicat volumul Legea și statutele cultelor din Republica Populară Română în cadrul căruia erau publicate și statutele cultelor adventist, baptist, creștin după Evanghelie și adventist de ziua a – 7-a alături de cel al Federației Reprezentative a Cultelor Evanghelice din România. Statutele celor patru culte evanghelice sau neoprotestante cum mai sunt cunoscute alături de cel al Federației nu au mai fost publicate și în Monitorul Oficial ca în cazul celorlalte culte religioase.
1951 – Congresul Cultului Creștin Baptist din R.P.R.
1953 – Reglementări privitoare la formațiile artistice (fanfare)
1954 – Reglementarea serviciilor religioase. Erau permise doar două servicii religioase pe săptămână. Unul, duminica dimineața până în ora 14, iar cel de-al doilea sâmbătă seara după ora 18. Se mai puteau ține servicii religioase extraordinare și servicii religioase cu prilejul sărbătorilor religioase importante. (Pentru mai multe detalii vezi Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, pp. 151-152)
1955 – Congresul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. O nouă conducere: Vicaș Teodor – președinte, Constantin Bălgrădean – secretar general
1955/1956 Statistică privind situația numerică a elevilor și profesorilor la Seminarul Teologic Baptist din București în acest an școlar : 12 profesori, 96 elevi, 26 absolvenți
1957 – Ministerul Cultelor se transformă în Departamentul Cultelor, instituție care va fi reorganizată pe parcursul anilor.
1957 – Alexa Popovici devine directorul Seminarului Teologic Baptist din București până în luna martie 1965. Vezi mai multe detalii la anul 1965.
1958 – Sunt interzise „deplasările de credincioși din alte localități”
1958 – Este scos din Regulamentul Seminarului Teologic Baptist stagiul de practică pentru elevii acestei instituții pe care aveau obligativitatea să-l efectueze între anii III și IV de studii. În funcție de acest stagiu de practică elevii Seminarului erau admiși în anul IV
1958 – Ieșirea lui Iosif Țon din orice activitate desfășurată în cadrul Cultului Baptist
1959 Demiteri și retrogradări profesionale pe criterii religioase în regiunile Oradea și Timișoara
1959 Exmatricularea unor studenți de la Cluj pe motive religioase. Plenara Uniunii Asociațiilor Studenților din România (UASR) la Institutul Politehnic cu Victor Babeș (?)
1959 – Activități în folos obștesc efectuate de seminariștii (elevii) de la Seminarul Teologic Baptist din București
1959 – Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) consideră că Cultul Creștin Baptist ca fiind o sectă
1960 – Este modificat Codul Penal prin Decretul Lege Nr. 212 publicat în Buletinul Oficial Nr. 8 din 17 iunie 1960. Art. 1, pct. 44 prevedea faptul că urmau a fi pedepsiți penal cei care oficiau acte de cult fără aprobări legale.
1960 – Congresul III al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)
1961 – Ministerul Cultelor impune arondarea bisericilor prin adresa 813. Conform acestei prevederi bisericile mai mici urmau să se închidă, sau să fie arondate unor biserici mai mari. Această reglementare a afectat în principal bisericile baptiste din mediul rural și pe păstorii acestora. Afectați au fost și credincioșii care nu mai aveau dreptul la a avea o biserică în localitatea lor trebuiau să meargă mai mulți kilometrii (în unele cazuri zeci) până la cea mai apropiată biserică baptistă) (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1963 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste de la Beirut
1963 – Vizita reprezentanților Uniunii Baptiste din U.R.S.S. în România
1964 – Situația cultelor neoprotestante este analizată de B.O.R. care le consideră pe acestea secte.
1965 – Se manifestă curentul „de trezire” în cadrul Cultului Creștin Baptist
1965 – Statistică oficială a Uniunii Comunităților Creștine Baptiste
1965 – Alexa Popovici este demis din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București pe motiv că ar fi trimis o scrisoare de Crăciun fără aprobarea Departamentului Cultelor și a conducerii cultului.
1965 – Alexa Popovici este demis și din funcția de păstor oferindu-i-se ulterior postul de arhivar la Uniune.
1965 martie – Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Conducerea Partidului este preluată de Nicolae Ceaușescu.
1965 iulie – Congresul IV P.M.R. devine Congresul IX al P.C.R.
1965 – o nouă Constituție care prelua prevederile din cele anterioare (1948, 1952)
Art. 17. Cetățenii Republicii Socialiste Romania, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale.
Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu sunt îngăduite.
Orice manifestare având ca scop stabilirea unor asemenea îngrădiri, propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasa sau naționale, sunt pedepsite prin lege.
Art. 30. Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste Romania.
Oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare si funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege.
Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățământ decât școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.
În cadrul acestei constituții este menționat pentru prima dată în cadrul unui act legislativ constituțional faptul că școala este despărțită de biserică.
1965 – Congres al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, Cultul Creștin Baptist
1965 – R.P.R. devine R.S.R.
1965 – Richard Wurmbrand, pastor luteran, după paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.
Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand)
Anii 60 – Iosif Țon face studii la Regent’s Prak College, Oxford. În urma întâlnirii cu Wurmbrand acesta revalorizează credința creștină. Are loc o transformare în viața lui ce îl determină să se întoarcă în România și să se implice în acţiuni de rezistență. Cât timp era la Oxford a existat un schimb epistolar cu pastorul Ioan Bunaciu.
1969 – Absolvă Seminarul Teologic Baptist din București promoția Vasile Talpoș, Vasile Taloș care vor deveni figuri proeminente ale baptiștilor din România în anii următori.
1969 – Seminarul Teologic Baptist se închide timp de un an datorită neaprobării înscrierii de noi studenți.
1970 – Ioan Bunaciu devine director al Seminarului Teologic Baptist din București
1970 – Ioan Bunaciu are mai multe intervenții la Departamentul Cultelor și la Avram Bunaciu, Președintele Comisiei Constituționale a R.S.R. în vederea redeschiderii Seminarului.
1970 – este reorganizat Departamentul Cultelor
1970 – DECRET Nr. 153 din 24 martie 1970
pentru stabilirea si sanctionarea unor contraventii privind regulile de convietuire sociala, ordinea si linistea publica. ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 33 din 13 aprilie 1970.
Art. 1 litera d) iniţierea sau constituirea unor grupuri de persoane care, prin comportarea lor, exprimă o concepţie de viaţă parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socialistă, precum şi sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea. (http://lege5.ro/Gratuit/gu4tgojx/decretul-nr-153-1970-pentru-stabilirea-si-sanctionarea-unor-contraventii-privind-regulile-de-convietuire-sociala-ordinea-si-linistea-publica – dec 2016)
Prevederile decretului au fost folosite împotriva credincioșilor și pastorilor evanghelici; el pedepsea vagabondarea, parazitismul, etc…Multi frați au fost sancționați: deplasări de coruri, colinzi, etc.
Pastori nerecunoscuți….
1972 – Congresul XXVII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Cornel Mara este ales președinte al Cultului, iar avocatul Paul (Pavel) Bărbătei secretar general.
1973 – Memoriul celor 50 – inițiat de pastorul Vasile Taloș și semnat de 50 de pastori baptiști. Memoriul formula trei revendicări majore pentru bisericile baptiste. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1974 (?) Ioan Bunaciu obține doctoratul în teologie la Institutul Teologic Protestant din Cluj.
1975 – Helsinki. Conferința CSCE privind drepturile omului. Tratatul final este semnat și de România
1977 – Memoriul „Cultele neoprotestante și drepturile omului în România” – a fost semnat de 6 evanghelici: pastorii Iosif Țon și Pavel Nicolescu, învățătorul Radu Dumitrescu, inginerul Aurelian Popescu, de la baptiști, predicatorul penticostal Constantin Caraman și dr. Silviu Cioată de la creștini după Evanghelie. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1978 – Se înființează ALRC (Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință). Pastorul baptist Pavel Nicolescu devine purtătorul de cuvânt al acestei organizații.
1984 – Congresul XXVIII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Mihai Hușanu este ales în funcția de președinte, iar pastorul Vasile Talpoș în cea de secretar general pentru un mandat de patru ani (1984-1988)
1984 – Pastorul Vasile Talpoș este ales vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986)
1985 – Vizita evanghelistului american Billy Graham în România
1986 – Pastorul Vasile Talpoș este ales în funcția de Președinte al Federației Baptiste Europene.
1987 – Prin acțiunile pastorilor Vasile Talpoș și Mihai Hușanu baptiștii reușesc să primească acordul pentru a tipări la București Biblia, traducere Dumitru Cornilescu. Tipărirea se va realiza la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. (https://istorieevanghelica.ro/2012/08/03/fotografii-cu-biblia-baptista-de-la-bucuresti-1987/)
1988 – Congresul XXIX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Traian Grec este ales în funcția de președinte al Cultului, iar pastorul Ioan Rîncu în cea de secretar general.
1988 – Vasile Talpoș devine director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988-2011)
1988 – Încetează mandatul de președinte al Federației Baptiste Europene al pastorului Vasile Talpoș și devine Past President (1988-1990) funcție care se va desființa odată cu terminarea mandatului acestuia în anul 1990 conform mărturiei pastorului Talpoș.
1989 decembrie – memoriu de protest al delegaților la Congresul Cultului Creștin Baptist adresat președintelui R.S.R., domnul Nicolae Ceaușescu. Memoriul a fost inițiat de pastorul Vasile Taloș.
1989 – Revoluția din Decembrie 1989
1990 – Seminarul Teologic Baptist din București se transformă în institut teologic de grad universitar.
1990 – se înființează Alianța Evanghelică din România, iar pastorul Paul Negruț devine președintele acesteia. Conducerea este rotativă pentru un mandat de patru ani între cultele evanghelice (Baptist, Penticostal, Creștin după Evanghelie)
1991 – Congresul XXX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Vasile Taloș devine președinte al cultului baptist (1991-1995, 1995-1999), Nicolae Gheorghiță secretar general iar Iosif Ștefănuți secretar general adjunct.
1991 – Se înființează Facultatea de Teologie Baptistă (dublă specializare) în cadrul Universității din București
1991 – Se înființează la Oradea Institutul Biblic Emanuel transformat ulterior în Universitatea Emanuel
1995 – Congresul XXXI al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Vasile Taloș obține cel de-al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.
1999 – Congresul XXXII al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Paul Negruț devine președinte al cultului baptist (1999-2003, 2003-2007)
2003 – Congresul XXXIII al Cultului Creștin Baptist din România
2007 – Congresul XXXIV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Ioan Bunaciu devine președinte al cultului baptist (2007-2011, 2011-2015)
2011 – Congresul XXXV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Bunaciu obține al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.
2011 – Daniel Mariș devine rector al Institutului Teologic Baptist din București (2011-2015, 2015-2019)
2015 – Congresul XXXVI al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Viorel Iuga devine președinte al cultului baptist (2015-2019) și președintele Alianței Evanghelice din România (2015-2019) (http://revistacrestinulazi.ro/2015/05/congresul-cultului-crestin-baptist-din-romania-28-mai/)
Baptiștii nu sunt nici sectari și nici rătăciți. „’Rătăcirea’ în materie de crez nu vine din distanțarea față de o anumită Biserică, ci din distanțarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de practica primelor comunități creștine, așa cum o prezintă Scriptura”
Pastorul Vasile Bel a publicat pe blogul Istorie Baptistă un articol despre modul în care este văzut de ceilalți datorită credinței baptiste, despre alteritate și diferențele de percepție în materie de credință și practică religioasă. O incursiune în perpetuarea unor clișee lingvistice precum cel de „sectar”, „rătăcit” și altele similare.
Plecând de la un fapt contemporan autorul se întoarce în istorie pentru a arăta, demonstra, că acest limbaj nu este unul nou, ci îl întâlnim atât la clericii ortodocși din perioada interbelică, precum și cea a anilor 40, cât și la autoritățile statului sau în diferite documente oficiale. În cadrul articolului menționat sunt prezentate și opiniile unor oameni de cultură față de baptiști, de cele mai multe ori defavorabile și partizane unui anumit mod de înțelegere a vremurilor și oamenilor. Remarc în acest context și menționarea la Gala Galaction a termenului neoprotestant.
În 1939 marele prelat și cărturar Gala Galaction la traducerea Bibliei nu se poate abține să nu-și arate ura față de alți creștini care nu cred ca dumnealui și în prefață scrie: „Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-le în două biserici, a trăit mai departe o viață bisericească nebântuită de tulburări iscate din pricina credinței, cinstind aceeași Sfântă Scriptură, și nemolipsit de propaganda sectelor protestante și neoprotestante” (subl. M.S.)
Articolul poate fi citit accesând link-ul de mai jos.
http://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2016/11/sunt-baptist-sectar-imi-zice.html
În completare la ceea ce scrie pastorul Vasile Bel aș dori să redau câteva pasaje dintr-un răspuns al Comunității Creștine Baptiste din Banat, datat cel mai probabil la începutul anului 2001 ca răspuns la o adresă din ianuarie 2001 a Episcopului Caransebeșului, Dr. Laurențiu Streza.
La afirmația că baptiștii sunt „sectari” se precizează: „ (…) nu suntem „sectari” și nici nu ne socotim credința „rătăcită” (…).
Nu ne considerăm „sectari” din moment ce acceptăm și accentuăm ca bază doctrinară întreaga învățătură a Sfintei Scripturi. Dacă credința noastră e una „rătăcită”, atunci ne rămâne consolarea că în lume mai sunt 40 de milioane de „rătăciți”, ca și noi, adică practicanți ai credinței baptiste.
Baptiștii nu sunt o apariție postrevoluționară în peisajul religios românesc. Avem o istorie întinsă pe parcursul a unui secol și jumătate de existență. Ne este dragă această istorie, dar validitatea credinței baptiste nu o dă crezul nostru biblic și practica Bisericii strămoșești (adică a strămoșilor noștri creștini).
Practicarea crezului Primei Biserici Creștine adică : „învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii și rugăciunea”, (Fapte 2:42) este și practica întâlnită în toarte Bisericile Baptiste. „Rătăcirea” în materie de crez nu vine din distanțarea față de o anumită Biserică, ci din distanțarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de practica primelor comunități creștine, așa cum o prezintă Scriptura.”
Este clar că avem o construcție a alterității dat fiind faptul că cel de lângă noi este diferit, dar avem obligația de a vedea și înțelege înainte de a judeca. Prin urmare, este un exercițiu util ca înainte de a pune etichete celor din jur să ne asigurăm că îi cunoaștem și că știm despre ce este vorba.
20 noiembrie 2016 : 160 de ani de mărturie baptistă în România
Anul acesta se împlinesc 160 de ani de mărturie baptistă în România. Momentul acesta ne îndeamnă larecunoștință la adresa lui Dumnezeu, la reflecție asupra identității noastre confesionale și la înnoirearesponsabilităţii de a duce mai departe mărturia credinței biblice.
Baptiștii sunt prima confesiune evanghelică care și-a făcut simțită prezența în spațiul geografic românesc. Mărturia baptistă modernă a fost precedată de cea a anabaptiștilor din secolele anterioare. Prigoniți și hăituiți în țările lor de baștină, anabaptiștii germani și moravieni au poposit pe plaiurile noastre şi au format comunități înfloritoare. În urma dictatelor imperiale și a politicilor represive, au plecat spre Ucraina sau sudul Rusiei în căutarea unui loc mai propice exercitării credinței lor. Dumnezeu a binecuvântat mărturia lor, plătită adesea cu sânge, cu o sămânță de urmași care să le ducă solia mai departe.
În urmă cu 160 de ani, doi germani baptiști – Carol și soția sa Augusta Scharschmidt, s-au stabilit în București. În vremea aceea, ținuturile române erau un magnet pentru meșteșugarii veniți din alte părți ale bătrânului continent în căutarea unui loc de muncă. Din acest motiv, în București exista o comunitate germană destul de semnificativă. Carol și Augusta erau membri ai Bisericii Baptiste Germane din Budapesta. Ei fuseseră botezați, unul de vestitul predicator Johann Oncken, iar celălalt de pastorul Georg Lehman din Berlin. Pe lângă uneltele specifice meseriei lor (Carol era dulgher), soții Scharschmidt au adus cu ei focul sacru al vestirii Evangheliei lui Cristos. Dumnezeu le-a deschis uși, ca și cuplului misionar de altădată – Aquila și Priscila, și în curând s-a înfiinţat prima biserică baptistă germană în București (1859). Această biserică şi-a extins mărturia și în mijlocul românilor prin convertirea lui Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii lucrării baptiste din București și România antebelică.
Articolul integral poate fi citit aici:
http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania
Ilie Pop, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București
Această lucrare prezintă istoria Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București pe parcursul unui secol (1912-2012) fiind realizată de cel mai vechi și longeviv membru al Bisericii Golgota, domnul inginer Ilie Pop.
Această lucrare este pusă la dispoziția celor interesați prin amabilitatea și cu permisiunea autorului.
31 octombrie – Ziua Reformei
Martin Luther. Image via Wikipedia
Ziua Reformei este o sărbătoare religioasă a zilei de 31 Octombrie în amintirea Reformei, sărbătoare ținută în mod particular de Lutherani și de cîteva comunități de Biserici Reformate. Este o sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sînt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.
Biserica Lutherană
În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.
Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei
Citește și
Ziua Reformei – 31 octombrie 2014
Martin Luther by Lucas Cranach the Elder, paint via wikipedia
Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther în anul 1517.
31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.
În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.
Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei
În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)
Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.
Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”
Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.
Citește și
Ziua Reformei la București (2011)
Richard Wurmbrand – Cu Dumnezeu în subterană (Cartea Audio – episoadele 21-29 final)
*
*
*
*
*
*
*
*
3 mituri despre calvinism
Mitul #1 „Dogma centrală a calvinismului este predestinarea.”
Mitul #2 „Dacă crezi în predestinare atunci ești calvinist.”
Mitul #3 „Eu sunt calvinist, eu cred x, așadar x este o idee calvinistă.”
9 THINGS YOU SHOULD KNOW ABOUT JOHN CALVIN
JOE CARTER for The Gospel Coalition.org
27 may 2014 marked the 450th anniversary of the death of John Calvin. Here are nine things you should know about the French theologian and Reformer.
1. From an early age, Calvin was a precocious student who excelled at Latin and philosophy. He was prepared to go to study of theology in Paris, when his father decided he should become a lawyer. Calvin spend half a decade at the University of Orleans studying law, a subject he did not love.
2. Calvin wrote his magnum opus, The Institutes of the Christian Religion, at the age of 27 (though he updated the work and published new editions throughout his life). The work was intended as an elementary manual for those who wanted to know something about the evangelical faith—”the whole sum of godliness and whatever it is necessary to know about saving doctrine.”
3. Calvin initially had no interest in being a pastor. While headed to Strasbourg he made a detour in Geneva where he met the local church leader William Farel. Calvin said he was only staying one night, but Farel argued that it was God’s will he remain in the city and become a pastor. When Calvin protested that he was a scholar, not a preacher, Farel swore a great oath that God would curse all Calvin’s studies unless he stayed in Geneva. Calvin later said, „”I felt as if God from heaven had laid his mighty hand upon me to stop me in my course—and I was so terror stricken that I did not continue my journey.”
4. Calvin was a stepfather (he married a widow, Idelette, who had two children) but had no surviving children himself. His only son, Jacques, was born prematurely and survived only briefly. When his wife died he wrote to his friend, Viret:
I have been bereaved of the best friend of my life, of one who, if it has been so ordained, would willingly have shared not only my poverty but also my death. During her life she was the faithful helper of my ministry. From her I never experienced the slightest hindrance.
5. During his ministry in Geneva, Calvin preached over two thousand sermons. He preached twice on Sunday and almost every weekday. His sermons lasted more than an hour and he did not use notes.
6. Around 1553, Calvin began an epistolary relationship with Michael Servetus, a Spanish theologian and physician. Servetus wrote several works with anti-trinitarian views so Calvin sent him a copy of his Institutes as a reply. Servetus promptly returned it, thoroughly annotated with critical observations. Calvin wrote to Servetus, „I neither hate you nor despise you; nor do I wish to persecute you; but I would be as hard as iron when I behold you insulting sound doctrine with so great audacity.” In time their correspondence grew more heated until Calvin ended it.
7. In the 1500s, denying the Trinity was a blasphemy that was considered worthy of death throughout Europe. Because he had written books denying the Trinity and denouncing paedobaptism, Servetus was condemned to death by the French Catholic Inquisition. Servetus escaped from prison in Vienne and fled to Italy, but stopped on the way in Geneva. After he attended a sermon by Calvin, Servetus was arrested by the city authorities. French Inquisitors asked that he be extradited to them for execution, but the officials in Geneva refused and brought him before their own heresy trial. Although Calvin believed Servetus deserving of death on account of what he termed as his „execrable blasphemies”, he wanted the Spaniard to be executed by decapitation as a traitor rather than by fire as a heretic. The Geneva council refused his request and burned Servetus at the stake with what was believed to be the last copy of his book chained to his leg.
8. Within Geneva, Calvin’s main concern was the creation of a collège, an institute for the education of children. Although the school was a single institution, it was divided into two parts: a grammar school called the collège and an advanced school called the académie. Within five years there were 1,200 students in the grammar school and 300 in the advanced school. The collège eventually became the Collège Calvin, one of the college preparatory schools of Geneva, while the académie became the University of Geneva.
9. Calvin worked himself nearly to death. As Christian History notes, when he could not walk the couple of hundred yards to church, he was carried in a chair to preach. When the doctor forbade him to go out in the winter air to the lecture room, he crowded the audience into his bedroom and gave lectures there. To those who would urge him to rest, he asked, „What? Would you have the Lord find me idle when he comes?”
Care este scopul principal al vieții umane?
Învățătorul: Care este scopul principal al vieții umane?
Elevul: Este sa-L cunosc pe Dumnezeu.
Învățătorul: De ce spui acest lucru?
Elevul: Deoarece El ne-a creat și ne-a așezat pe pământ
pentru a fi glorificat în noi. Și este cu siguranță un
lucru drept sa ne dedicăm viețile gloriei Sale, de
vreme ce El este începutul ei.
Catehismul de la Geneva, 1541
Sursa: Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Institutului Biblic „Emanuel” din Oradea, 1998, p. 191
9 Things You Should Know About the Council of Trent
Yesterday (4 December) marked the 450th anniversary of the closing of the Council of Trent (1545-1563), one of the most significant series of meetings in Christian history. Here are nine things evangelicals should know about the Council and the decrees that it issued:
1. The Council of Trent was the most important movement of the Catholic Counter-Reformation, the Catholic Church’s first significant reply to the growing Protestants Reformation. The primary purpose of the council was tocondemn and refute the beliefs of the Protestants, such as Martin Luther and John Calvin, and also to make the set of beliefs in Catholicism even clearer.Approximately forty clergymen, mainly Catholic bishops, were in attendance during the twenty-five times over the next eighteen years that the Council convened.
2. Protestants endorse justification by faith alone (sola fide) apart from anything (including good works), a position the Catholic Church condemned as heresy. During the the sixth session, the Council issued a decree saying that, „If any one saith, that the justice received is not preserved and also increased before God through good works; but that the said works are merely the fruits and signs of Justification obtained, but not a cause of the increase thereof; let him be anathema.”
3. The Protestant Reformers rejected the Apocrypha as part of the biblical canon. (The term Apocrypha (Gr., hidden) is a collection of ancient Jewish writings and is the title given to these books, which were written between 300 and 30 B.C., in the era between the Old and New Testaments.) During the the fourth session, the Council issued a decreedamning anyone who rejected these books:
. . . if any one receive not, as sacred and canonical, the said books entire with all their parts, as they have been used to be read in the Catholic Church, and as they are contained in the old Latin vulgate edition; and knowingly and deliberately contemn the traditions aforesaid; let him be anathema.
Many doctrines unique to Catholicism, such as the teachings of purgatory, prayers for the dead, and salvation by works, are found in these books.
4. During the Protestant Reformation, the doctrine of transubstantiation was heavily criticized as an Aristotelian „pseudophilosophy.” The 13th session reaffirmed and defined transubstantiation as „that wonderful and singular conversion of the whole substance of the bread into the Body, and of the whole substance of the wine into the Blood – the species only of the bread and wine remaining – which conversion indeed the Catholic Church most aptly calls Transubstantiation.”
5. Protestants claimed that the only source and norm for the Christian faith was Holy Scripture (the canonical Bible without the Apocrypha). The doctrine of Sola Scripturawas rejected at Trent. The Council affirmed two sources of special revelation: Holy Scripture (e.g., all the books included in the Latin Vulgate version) and traditions of the church (including the „unwritten traditions”).
6. In Catholic theology, an indulgence is a remission of temporal punishment due to sin, the guilt of which has been forgiven. Under Catholic teaching, every sin must be purifiedeither here on earth or after death in a state called purgatory. The selling of indulgences was not part of official Catholic teaching, though in Martin Luther’s era, the practice had become common. (Luther was appalled by the sermon of an indulgence vendor named John Tetzel who said, „As soon as the coin in the coffer rings, the soul from purgatory springs.”) The Council called for the reform of the practice, yet damned those who „say that indulgences are useless or that the Church does not have the power to grant them.”
7. In Catholic theology, purgatory is a place or condition of temporal punishment for those who denied yet were not free from „venial” sins (a lesser sin that does not result in a complete separation from God and eternal damnation in hell). The council affirmed the doctrine of purgatory and damned anyone who claimed „that after the grace of justification has been received the guilt is so remitted and the debt of eternal punishment so blotted out for any repentant sinner, that no debt of temporal punishment remains to be paid.”
8. In the 24 session, the council issued decrees on marriage which affirmed the excellence of celibacy, condemned concubinage, and made the validity of marriage dependent upon the wedding taking place before a priest and two witnesses. In the case of a divorce, the right of the innocent party to marry again was denied so long as the other party was alive, even if the other party had committed adultery.
9. At the request of Pope Gregory XIII, the Council approved a plan to correct the errors to the Julian calendar that would allow for a more consistent and accurate scheduling of the feast of Easter. The reform included reducing the number of leap years in four centuries from 100 to 97. Although Protestant countries in Europe initially refused to adopt the „Gregorian calendar” (also known as the Western or Christian calendar), it eventually became the most widely accepted and used civil calendar in the world.
(Note: The declarations and anathemas of the Council of Trent have never been revoked. The decrees of the Council of Trent are confirmed by both the Second Vatican Council (1962-1965) and the official „Catechism of the Catholic Church” (1992).)
Gaudeamus (2013) Ben-Oni Ardelean la lansarea cărții Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante
Ben-Oni Ardelean este conferențiar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București și în Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București
Articole pe aceeași temă
Gaudeamus (2013) Alexandru Florian la lansarea cărții Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante
În data de 20 noiembrie 2013 a avut loc la Târgul de carte Gaudeamus lansarea cărții Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente editată de Viorel Achim, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.
Dat fiind faptul că cercetarea s-a realizat în baza unui grant primit de la Institutul „Elie Wiesel”, la lansarea oficială a volumului de documente publicat de către Editura Polirom din Iași a vorbit și domnul Alexandru Florian, director al acestui Institut. Domnul Viorel Achim urmează să publice separat un studiu privindu-i pe neoprotestanți. Acesta este parte integrantă a cercetării dânsului numai că din două volume cât urmau să fie publicate din motive financiare s-a publicat doar un volum mai mare din care au fost scoase unele materiale, inclusiv studiul amintit care urmează a fi publicat separat.
Prima parte este înregistrată de către Alin Cristea
Am înregistrat și eu un fragment din prelegerea domnului Florian și aproape integral următoarele.
Lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.
Duminică, 17 noiembrie 2013, într-o seară cu aspect tomnatic am participat la un eveniment în Mangalia prilejuit de lansarea cărții pastorului Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia 1891-2013. O minune a lui Dumnezeu la malul mării, Editura Cetatea Deva, 2013, 238 p.
La acest eveniment au participat: pastorul Constantin Nita, pastorul Ghiță Marian, conferențiarul Cătălin Dupu, istoricul Marius Silveșan, pastorul Nelu Rosu, viceprimarul municipiului Mangalia, directorul Muzeului de Istorie Mangalia – istoric, prof. Dorian Negoi, Tony David și jurnalistul Alin Cristea, alături de credincioșii adunării și coriștii care au înălțat imnuri de slavă la adresa lui Dumnezeu.
Credit foto: Biserica Baptistă Mangalia
Pastorul Constantin Mitu, autorul cărții, a prezentat modul în care s-a ajuns de la idee la proiect, care sunt problemele abordate în această lucrare, precum și necesitatea elaborării acesteia.
Invitații au făcut remarci referitoare la activitatea misionară și culturală în Dobrogea, la istoria acestei zone și la rolul etnicilor baptiști germani în lucrarea misionară din această zonă și implicit la formarea în anul 1891 a Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.
În cadrul alocuțiunii mele m-am referit la importanța unor astfel de lucrări pentru cunoașterea istoriei bisericilor baptiste de pe teritoriul României din perioada secolelor XIX-XX și a persecuțiilor credincioșilor baptiști. De asemenea, am remarcat rolul avut de comunitatea baptistă germană în activitatea misionară, educativă și socială din Dobrogea, cu o referire aparte la Mangalia.
Foto Alin Cristea
Cu prilejul acestui eveniment, Martin Dermann din Germania, fiul pastorului care a construit clădirea bisericii din Mangalia, a trimis un mesaj de susținere și apreciere pentru acest demers editorial. Din Canada, Sonya Smith a trimis de asemenea un mesaj de apreciere deoarece părintii dânsei au fost membrii în biserica germană din Mangalia.
Este de apreciat și în acest caz, ca și în cazul altor biserici baptiste care și-au scris recent istoria, faptul că inițiativa a aparținut unor persoane din bisericile respective care s-au ocupat de partea de documentare, scriere și editare a monografiilor respective. Importanța acestor monografii constă și în faptul ca ele se pot constitui în surse documentare pentru cei interesați în elaborarea unor lucrări științifice privitoare la istoria baptiștilor. Ca și istoric atrag atenția că pentru elaborarea unei lucrări științifice este imperios necesar apelul la documente și confruntarea unor surse diverse.
Pe lângă informațiile personale în realizarea acestui material s-au folosit și datele oferite de următoarele articole:
Eveniment Cultural Religios la Biserica Baptista Mangalia (Biserica Baptistă Mangalia)
Lansare de carte la Mangalia (Revista Artă și Credință)
Lansare de carte la Mangalia (Eveniment Creștin)
Celor interesați de istoria baptiștilor din România le recomand
Alexa Popovici, Istoria anabaptiștilor
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România
Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965
Andreea Lupşor, Luther și reforma protestantă (Rev. Historia)
Articol preluat din Revista Historia
Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei protestante, a influențat radical – prin învățăturile sale – nu doar istoria Europei, ci și Biserica Catolică, ce a trebuit ea însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva autoritatea. În plus, mișcarea protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul limbii latine ca limbă de cult în țările europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.
Cele 95 de teze:
1. Când Stăpânul şi Învăţătorul nostru Isus Hristos a spus „Pocăiţi-vă!” a vrut ca toată viaţa credincioşilor să fie o căinţă.
2. Acest cuvânt [„căinţă”] nu poate fi înţeles ca referindu-se la taina penitenţei, şi anume ca mărturisire şi iertare, aşa cum este ea administrată de preoţi.”
3. Totuşi, ea nu înseamnă doar căinţă interioară; o asemenea căinţă este fără valoare dacă nu duce la mortificări exterioare ale cărnii.
4. Pedeapsa păcatului durează tot atât ura de sine (adică adevărata căinţă interioară), anume, până la intrarea în regatul cerului.
5. Papa nici nu doreşte, nici nu poate ierta vreo pedeapsă, cu excepţia celor impuse prin propria-i autoritate sau prin
aceea a canoanelor.
6. Papa nu poate ierta nici o vină, decât dacă spune şi arată că ea a fost iertată de Dumnezeu; sau, mai sigur, prin iertarea culpei [doar] în cazurile rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul său de a acorda iertare în aceste cazuri ar fi nesocotit, vina ar rămâne, cu siguranţă, neiertată.
7. Dumnezeu nu iartă nimănui vina decât dacă, în acelaşi timp, îl smereşte în toate lucrurile şi îl face supus vicarului, preotului. […]
20. Prin urmare, papa, atunci când foloseşte cuvintele „deplina iertare a tuturor pedepselor” nu iartă cu adevărat „toate pedepsele,” ci doar pe cele impuse de el […]
21. Predicatorii indulgenţelor se înşeală când spun că prin indulgenţele papilor omul e dezlegat de orice pedeapsă şi izbăvit.
27. Ei [preoţii] predică numai învăţături lumeşti, spunând, de îndată ce banii cad în cutie, că sufletul zboară [din Purgatoriu] […]
32. Cei care se consideră siguri de mântuirea lor pentru că au scrisori de iertare vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor.
36. Fiecare creştin adevărat care se căieşte are dreptul la deplina iertare a pedepsei şi a vinovăţiei, chiar şi fără scrisori de iertare.
38. Totuşi, iertarea şi binecuvântarea papală nu trebuie cu nici un chiar[ ignorate, căci ele reprezintă, după cum am spus, o proclamare a iertării divine […]
50. Creştinii trebuie învăţaţi că, dacă papa ar avea cunoştinţă de jaful făcut de cei care predică indulgenţele, el ar prefera, mai curând, ca biserica Sfântului Petru să fie arsă din temelii, decât să fie ridicată cu pielea, carnea şi oasele turmei sale […]
62. Adevărata bogăţie a Bisericii este preasfânta Evanghelie a slavei şi graţiei lui Dumnezeu […]
75. A socoti că iertările papale sunt atât de mari, încât să poată mântui un om, chiar dacă el, prin absurd, ar fi siluit-o până şi pe Maica Domnului, este o nebunie.
82. Papa este prea crud dacă având într-adevăr puterea de a elibera toate sufletele din Purgatoriu, nu acordă gratis sufletelor în suferinţă ceea ce dă pe bani sufletelor privilegiate.Cele 95 de teze
De la Cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes., Ed. Alexandru-Florin Platon si Laurenţiu Rădvan. Iaşi: Ed. Polirom, 2005, p.463-464.
Refuzul lui Luther de a abjura la Dieta de la Worms
Dar dacă Maiestatea Voastră Imperială şi Luminăţiile Voastre doriţi un răspuns direct atunci răspunsul meu lipsit de întorsături este următorul: Să fiu biruit prin mărturii ale Scripturii sau prin argumente pertinente – căci eu nu dau crezare numai papei sau conciliile, fiind limpede că adeseori aceştia s-au înşelat sau s-au contrazis –şi atunci, fiind eu biruit prin scrierile sfinte ce-mi sunt prezentate, conştiinţa mea este prinsă de cuvântul Domnului. Fără de aceasta nici nu pot şi nici nu vreau să abjur nimic, fiind anevoios, dăunător şi periculos să acţionezi contrar conştiinţei . Eu nu pot să fac altfel. Aici stau. Să-mi ajute Dumnezeu! Amin
Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 140
Idei de bază ale doctrinei luterane – predică rostită de Luther la Erfurt (1521)
[…] Adevărata pietate constă în două feluri de fapte: acelea făcute pentru alţii, care sunt cele corecte, şi cele făcute pentru noi înşine, care sunt neimportante […] Cineva construieşte biserici, altcineva merge în pelerinaj la Sfântul Iacob, un al treilea posteşte sau se roagă, poartă o rasă, merge în picioarele goale sau face altceva de felul acesta. Asemenea fapte nu înseamnă totuşi nimic şi trebuie cu totul desfiinţate. Reţineţi aceste cuvinte: nici una din faptele noastre nu are vreo putere. […]
Păcatele noastre îşi au obârşia în Adam, şi deoarece Adam a mâncat mărul, noi am moştenit păcatul de la el. Dar Hristos a nimici moartea de dragul nostru, pentru ca noi să putem fi mântuiţi prin faptele sale, care sunt străine nouă, şi nu prin ale noastre.
Dar stăpânirea papei ne-a tratat pe toţi împreună cu totul altfel. A făcut reguli despre postit, rugăciune şi mâncatului untului, astfel încât, cine ţine poruncile papei va fi mântuit şi cine nu va fi al diavolului. Acesta a fermecat poporul cu închipuirea că bunătatea şi mântuirea stau în propriile noastre fapte. Dar eu vă spun că nimeni dintre sfinţi, oricât de sfinţi ar fi fost, nu şi-ar fi găsit mântuirea prin propriile fapte […] De aceea, ascultaţi-mă bine: aceasta este pricina pentru care mântuirea nu stă în propriile noastre fapte, de orice ar fi ele, şi nu poate fi atinsă fără credinţă. [….]
Dacă vrem să avem credinţă, trebuie să credem Evanghelia, pe Pavel, etc. şi nu scrisorile de autoritate ale papei sau decretalele, ci mai degrabă să ne ferim de ele ca de foc. Pentru că orice vine de la papă strigă: daţi, daţi şi dacă refuzaţi, atunci sunteţi ai diavolului […]
Pricina pentru care lumea este atât de stricată şi în greşeală este că de multă vreme n-au mai fost adevăraţi predicatori. Sunt probabil trei mii de preoţi, printre care nu se pot găsi patru buni – Dumnezeu să aibă milă de noi în această ruşine strigătoare la cer! Si atunci când găseşti un predicator bun, el trece prin Evanghelie cu uşurinţă, şi o continuă cu o povestire, […] sau amestecă în ea ceva din dascălii păgâni, Aristotel. Platon, Socrate şi alţii, care sunt toţi împotriva Evangheliei şi de asemenea împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu au avut cunoştinţă de lumina pe care o avem noi. […]
Astfel încât copii cresc în rătăcire; ei merg la biserică gândind că mântuirea înseamnă rugăciune, post şi ascultarea slujbei. Aceasta este greşeala predicatorilor. […]
Cineva ar putea să vină şi să întrebe: Nu trebuie să mai ţinem deloc legile făcute de oameni? Sau nu putem să postim şi să ne rugăm, şi aşa mai departe, atâta timp cât ţinem drumul drept? Răspunsul meu este că acolo unde se găsesc adevărata iubire creştină şi credinţa, orice ar face omul este meritoriu; şi fiecare poate face ceea ce doreşte, atâta vreme cât nu caută fapte, care nu-l pot mântui.
Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 141-142
Scrisoarea despre tălmăcirea Bibiliei
Ştiu foarte bine, şi papistaşii o ştiu mai puţin decât dobitocul morarului, de cât meşteşug, de câtă sârguinţă, înţelepciune şi minte e nevoie ca să tălmăceşti bine; căci ei nici n-au încercat. Proverbul spune: cine clădeşte la marginea drumului, găseşte mulţi sfătuitori. Aşa îmi merge şi mie. Aceia care niciodată n-au putut vorbi cumsecade, cu atât mai puţin să tălmăcească, sunt cu toţii sfătuitorii mei, iar eu trebuie să fiu învăţăcelul tuturor. Şi dacă i-aş fi întrebat cum s-ar tălmăci în nemţeşte primele două cuvinte din Mat. 1 liber generationis, nici unul n-ar fi ştiut să spună nici pâs; şi viclenii de ei, judecă chiar cartea în întregime. Aşa a păţit şi Sfântul Ieronim.
Şi ca să mă întorc la subiect, dacă papistaşul vostru vrea să pălăvrăgească de pomană, spuneţi-i pe scurt aşa: Doctorul Martin Luther vrea să fie aşa, şi spune: Sic volo, sic jubeo, sit pro ratione voluntas! Căci nu vrem să fim nici elevii, nici discipolii papistaşilor, ci stăpânii şi judecătorii lor, vrem să ne grozăvim şi noi o dată; şi după cum Pavel se laudă faţă de sfinţii lui turbaţi, vreau şi eu să mă laud faţă de aceştia. Sunt ei doctori? Eu de asemenea. Sunt învăţaţi? Şi eu. Sunt predicatori? Şi eu. Sunt teologi? Şi eu. Sunt disputatores? Şi eu. Sunt filozofi? Şi eu. Sunt dialecticieni? Şi eu. Scriu cărţi? Şi eu.
Şi eu am să mă laud mai departe „Eu pot să interpretez psalmii şi profeţii. Ei nu pot. Eu pot tălmăci, ei nu pot. Pot citi Biblia, ei asta nu pot; eu pot să mă rog, ei nu pot. Şi ca să intru în amănunte: Eu cunosc dialectica şi filozofia lor mai bine decât ei toţi laolaltă. Şi ştiu cu adevărat că nici unul dintre ei nu-l înţelege pe Aristotel. Şi de s-ar găsi unul dintre ei toţi, care să înţeleagă un cuvânt înainte sau un capitol din Aristotel, îmi dau capul. Eu nu spun decât adevărul: căci am fost crescut din tinereţe în învăţătura lor şi ştiu prea bine cât de adâncă şi cuprinzătoare este. Şi ei ştiu de asemenea, tot atât de bine, că eu stăpânesc tot ceea ce ei cunosc; şi totuşi ei se poartă cu mine ca şi cum aş fi un oaspete în arta lor, un oaspete, care s-ar fi pripăşit într-o bună zi la casalor, şi care n-ar fi auzit nici ce învaţă ei pe alţii, nici n-ar fi văzut ce ştiu eu. Atât de grozav se laudă cu meşteşugul lor şi mă învaţă lucruri pe care eu le-am învăţat acum douăzeci de ani, când mi-am tocit tălpile ducându-mă la învăţătură încât aş putea să le răspund la toate plângerile şi ţipetele lor cu cântecul acelei târfe: de şapte ani ştiu că cuiele din potcoavă sunt de fier.
Acesta e răspunsul la prima voastră întrebare, şi vă rog să nu răspundeţi, ferească Dumnezeu, la plângerile zadarnici ale acestor măgari decât atât: aşa vrea Luther, şi el zice că e un doctor, mai presus decât toţidoctores din toate locurile unde stăpâneşte papa. Şi aşa să rămână. De-acum înainte am să-i dispreţuiesc cum i-am şi dispreţuit, atâta vreme cât se vor purta cum se poartă.
Mi-am dat osteneala să tălmăcesc cât mai bine, curat şi lămurit în nemţeşte. Şi ni s-a întâmplat adesea să căutăm un singur cuvânt 14 zile, chiar trei, patru săptămâni şi câteodată tot nu l-am găsit. La Iov am lucrat, M. Philipp, Aurogallus şi eu, astfel încât uneori în patru zile n-am putut termina decât trei rânduri. Mai bine aşa, căci acum e gata şi e tălmăcit, îl poate citi şi pricepe oricine, poate trece cu privirea peste trei, patru pagini, fără măcar să se împiedice de vreo greutate. Dar nici nu-şi dă seama ce pietroaie şi ce buturugi au fost aici, pe când acum treci peste ele ca pe o scândură dată la rindea. A trebuit să asudăm şi să ne căznim mult pentru a înlătura din drum astfel de pietroaie şi de buturugi, încât acum mergi uşor pe acel drum. E uşor să ari, după ce ogorul a fost curăţat. Dar să smulgă copacii şi beţele din pământ şi să pregătească ogorul ,asta nu vrea nimeni. De altfel, să nu te aştepţi la vreo mulţumire. Doar însuşi Dumnezeu, cu soarele lui, cu cerul şi pământul, ba chiar cu jertfirea fiului său, n-a primit nici o mulţumire; aşa e şi aşa rămâne lumea, naiba s-o ia, că de schimbat nu vrea să se schimbe.
Am vrut să vorbesc nemţeşte, nu latineşte, nici greceşte, pentru că mi-am pus în cap să tălmăcesc în nemţeşte. Nu trebuie să întrebi literele din limba latină cum să vorbeşti nemţeşte, ci întreabă despre asta pe mama de acasă, pe copiii de pe stradă, pe omul obişnuit din piaţă, uită-te la gura lor cum vorbesc ei şi ia-te după dânşii ca să ştii cum să tălmăceşti, şi atunci au să vadă că le vobreşti nemţeşte.
Chiar Christos spune: ex abundentia cordis os loquitur, dacă m-aş lua după măgari, m-aş ţine de litere şi aş tălmăci: din abundenţa inimii vorbeşte gura. Spune-mi, oare asta e nemţeşte? Care german înţelege aşa ceva? Ce înseamnă pentru un german abundenţa inimii? Aşa nu vorbeşte nici un german, fie că vrea să spună că cineva are o inimă prea largă, fie că are prea multă inimă. Dar chiar şi aşa şi tot n-ar fi bine tălmăcit. Căci abundenţa inimii nu e nemţeşte, e tot atât de puţin cât şi abundenţa casei, abundenţei sobei, abundenţa băncii: ci mama din casă şi omul obişnuit zic: cui îi e inima plină gura îi vorbeşte. Asta înseamnă o germană bine vorbită; aşa m-am căznit eu să tălmăcesc, şi, din păcate, n-am nimerit-o totdeauna.
Căci literele latineşti împiedică peste măsură să vorbeşti bine nemţeşte […]
Şi ce să mai lungesc vorba despre tălmăcire! Dacă ar fi să spun toate pricinile şi gândurile mele despre fiece cuvânt, desigur aş avea de scris un an. Am aflat eu acum cât meşteşug, câtă osteneală şi trudă cere tălmăcirea, de aceea nu rabd drept judecător şi dojenitor vreun măgar sau vreun catâr papistaş care n-a încercat să tălmăcească nicicând. Cui nu-i place tălmăcirea mea, n-are decât s-o lase în plata Domnului; naiba să-i mulţumească cui nu-i e pe plac şi care o schimbă fără ştirea şi voia mea. Dacă trebui e schimbată, am s-o schimb eu însumi.
Ed. Cornelia Comorovski, Literatura Umanismului şi Renaşterii, vol. 2, p. 64-67.
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1521 către Spalatin)
Pentru numele lui Dumnezeu, cei din Wittenberg vor da soţii până şi călugărilor! Mie, cel puţin, niciodată!
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1524 către Spalatin)
În dispoziţia în care m-am aflat până acum şi-n care mă aflu încă, nu-mi voi lua o soţie. Nu pentru că nu mi-ar cere-o trupul şi sexul; nu sunt nici de lemn, nici de piatră; spiritul meu însă nu este îndreptat spre căsătorie atâta timp cât zilnic aştept moartea şi supliciul destinat ereticilor.
Mă aflu în mâna lui Dumnezeu ca orice creatură căreia îi poate schimba şi reschimba pornirile inimii, pe care o poate ucide sau o poate menţine în viaţă în orice oră şi-n orice minut […] Nu te mira că nu mă însor, eu, îndrăgostitul pe care-l denigrează toţi!”
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1526 către Schuldorp)
Şi eu m-am căsătorit, şi chiar cu o călugăriţă. Aş fi putut să mă abţin, căci nu aveam motive speciale ca să mă hotărăsc. Am făcut-o ca să-l sfidez pe Diavol cu toţi solzii de pe el, pe cei care-mi făceau dificultăţi, pe principii şi episcopii care-s destul de nebuni pentru a interzice clericilor să se căsătorească. Şi aş fi foarte dispus să provoc un scandal şi mai mare dacă aş găsi ceva care să-i placă foarte mult lui Dumnezeu, iar pe ei să-i scoată din sărite!
[…]
Luther despre principi (scrisoarea din 1521 către Spalatin)
Mai întâi, nu voi suporta ceea ce-mi spui, că principele [electorul Frederic] nu mai vrea să se scrie contra celui din Mainz [Albrecht de Brandenburg] şi să fie tulburată pacea politică. Mai bine să vă pierd pe toţi, pe tine, chiar pe Principe şi pe toată lumea! Am rezistat în faţa papei care l-a creat pe cel din Mainz, şi acum să cedez în faţa creaturii sale? Vorbeşti despre aur: nu trebuie tulburată pacea publică; dar suporţi ca el să tulbure pacea eternă a lui Dumnezeu prin faptele sale nelegiuite şi sacrilegiile care duc la pierzanie? Încă o dată nu, Spalatin, încă o dată nu, Principe. În interesul turmei lui Hristos şi pentru a servi de exemplu şi altora, să ne opunem din toate puterile acestui lup devorator.
Discuţie dintre Luther şi Melanchton consemnată de jurnalul lui Anton Lauterbach (iunie 1538)
Lauterbach: Oare câţi dascăli vor fi urmaţi în secolul următor?
Luther: Confuzia va ajunge la culme. Nimeni nu va voi să se lase guvernat de opinia sau autoritatea altcuiva. Fiecare va dori să fie propriul său rabin – vedeţi-i deja pe Osiander, Agricola…câte scandaluri vor urma, câtă risipire! Cel mai bine ar fi ca principii, printr-un conciliu, să prevină o asemenea nenorocire; dar papiştii n-ar fi de acord; se tem foarte tare de lumină!
Melanchton: Oh, să dea Domnul ca principii şi statele să se înţeleagă asupra unui conciliu şi a unei formule de împăcare în privinţa doctrinei şi ceremonialului, interzicând fiecăruia să se îndepărteze de ele fără o bază anume, scandalizându-l pe celălalt! Da, e de trei ori lamentabilă faţa Bisericii noastre, mascată cu un asemenea strat de slăbiciuni şi scandaluri!
Fragmentele sunt preluate din Lucien Febvre, Martin Luther, un destin
BIBLIOGRAFIE
- Andrei Oţetea. Renaşterea şi Reforma. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1968. Capitolul VIII. Reforma(p. 249-282)
- Lucien Febvre. Martin Luther, un destin. Bucureşti: Ed. Corint, 2001. Capitolul 3. Retragerea în sine (p. 161-216)
- Erik. H. Erikson. Psihanaliză şi istorie. Tânărul Luther.Editura Trei, 2001. Capitolele VII şi VIII Credinţă şi mânie şi Epilog 212-254.
- Keit Randell. Luther şi Reforma în Germania. Bucureşti: Ed. All, 2002.
