Cel  mai probabil că dictonul „Spune-mi ce crezi ca să-ți spun cine ești” este unul adevărat. La baza tiparurilor comportamentale, a mentalităților, obiceiurilor, tradițiilor etc., se află un sistem de credințe, de convingeri. Ceea ce face un om cât trăiește pe pământ și ceea ce se întâmplă cu el dincolo de moarte depinde în mare măsură de nucleul credinței sale. De aici, și diversitatea amețitoare cu care ne confruntăm: unul stă turcește și se consideră o ridiche, altul crede că într-o viață anterioară a fost o bufniță, altul crede că piatra are suflet, altul crede că vaca-i sfântă ș.a.m.d.

Cine are dreptate? De aici se vede că există o legătură directă între credință și adevăr. Dar, în „cercul nostru strâmt” fiecare consideră că are adevărul și tocmai din acest motiv a fost necesar ca Cineva să intervină de sus și să ne descopere adevărul: pe Domnul Isus Hristos. Prin urmare, El devine arbitru în materie de credință și adevăr și Cuvântul Său devine reper pentru întreaga umanitate. Iată spre ce concluzii ne îndreptăm:

   1.  Credința bună este cea care descoperă adevărul.

Nu este important doar să credem ceva ci și ceea ce credem! Conținutul credinței noastre este important. Miza poate fi chiar veșnicia. Nu degeaba spune Pavel: „Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1:8). Da, când vorbim despre credința adevărată ne referim și la un set de învățături, de doctrine care au rolul de a descrie realitatea revelată în Domnul Isus (Ioan 14:6, Evrei 1:1,2). Cuvântul lui Dumnezeu arată ce mare responsabilitate au cei care dau învățături în materie de credință atunci când spune: „Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.” (Iacov 3:1).

 2.  Credința bună este cea care interiorizează adevărul.

O cunoaștere pur intelectuală a adevărului nu este suficientă pentru că și „dracii cred și se înfioară” (Iacov 2:19). Cineva poate cunoște toate învățăturile și doctrinele corecte dar nu este suficient. Nu trebuie doar să descoperim realitatea prezentată de Domnul Isus ci să ne-o și însușim, să o interiorizăm. În consecință, vedem și partea cealaltă a monedei: de la cunoașterea adevărurilor, la trăirea lor; de la descoperire, la interiorizare; de la credință, la încredere, de la ceva ce ține de minte la ceva ce ține de inimă. Concret, de la a ști că Isus a murit pentru tine, la a te încrede cu toată inima în jertfa Sa ca mijloc de salvare. Prima parte o poate realiza oricine prin forțele proprii însă cea de-a doua o realizează doar Duhul Sfânt prin regenerare spirituală sau „naștere din nou”. Deci, doar oamenii născuți din nou au credința bună.  Această credință te face să spui ca Toma, și cu mintea dar și cu inima: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Pastor, Costel Ghioancă