(Huidu)ielile unei nații superstițioase


Săptămâna aceasta aproape toată lumea a fost „cu Huidu-n gură”. Huidu-n sus, Huidu-n jos pe fiecare post și „postuleț” de televiziune, în ziare –electronice sau nu-, reviste, gazete, tabloide, săli de universitate și cârciumi jegoase îmbâcsite de fum și manele și pe unde nu în altă parte…  Toți „experții” născuți în doar câteva ore, cu o putere de pătrundere aproape supra-omenească, precum zeii din mitologia greco-romană, s-au așezat confortabil în scaunele juriului pentru a delibera dacă, cum și cât a fost vinovat Huidu, vedeta de televiziune, pentru un accident rutier în care și-au pierdut viața trei persoane nevinovate.
Din nefericire eu nu fac parte din categoria acestor „eminențe”, așa că nu îmi voi da cu părerea asupra acestui caz ultra-mediatizat. Pe mine altceva mă interesează – că (Huidu)ielile din ultima săptămână nu au fost simple exerciții de gargară socială care oferă „satisfacție” și adrenalină unei nații și așa plictisite și resemnate în existența-i simplistă pe la periferia Europei, (Huidu)ielile, zic, sunt reflecția clasică a unui popor superstițios. De la mâța care ne taie calea, la ghinionul care-o urmărește pe vedeta noastră, atât pe pârtiile Austriei cât și pe șoselele dezlânate ale României. Să fie vreun blestem, o zi fatidică, o aură întunecată, ce o fi?
Și uite așa, platourile tele(viziunilor) au fost ticsite de o gașcă pestriță de astrologi, fenomenologi, psihologi, para-psihologi, psihiatri, polițiști, procurori, oameni politici, piloți, juriști și alți vorbăreți. Să vezi numai cum explică influența pe care aliniamentul planetelor a avut-o asupra lui Huidu, chestii complicate de numerologie, vrăjitorie și câte alte bazaconii!
Pe mine toată faza m-a dus cu gândul la o altă scenă și o altă nație: Babilonul profetului Daniel. Când împăratul Nebucadnețar a avut niște visuri nu tocmai cu iarbă verde și mielușei care zburdă pe câmpii, a concovat și el o gașcă izbitor de asemănătoare cu gașca noastră:„Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe haldei ca să-i spună visele. Ei au venit şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.” (Daniel 2:2). Se pare că „Babilonul” nu este chiar atât de departe de noi și nici trăirea „babilonică”. Chiar și unii dintre așa-zișii credincioși citesc cu nesaț horoscoapele și dacă predicțiile nu sunt bune nu ies din casă de frică să nu le pice ceva în cap, își pun serios problema blestemelor și a descântecelor și sunt atenți la toate celelalte ingrediente din meniul de cianuri al nației noastre superstițioase.
Care este concluzia? Să citim Scriptura, să cunoaștem Scriptura și să credem Scriptura și chiar dacă suntem în „Babilon” să hotărâm ca și Daniel și prietenii săi de odinioară, „să nu ne spurcăm”. Și ar mai fi ceva: să aducem o rază de lumină și de adevăr în această beznă superstițioasă – poate că așa vor dispărea încet, încet, găștile care filozofează astrologic și vor apărea tot mai multe grupuri care îl glorifică pe adevăratul Dumnezeu.
                                                                                                                                              Pastor,
Costel Ghioancă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: