Ce este mirarea? Este acea stare care însumează un mănunchi de trăiri intense precum nedumerire, admiraţie, surprindere şi altele ca acestea. Este unul din „ingredientele exotice” pe care Dumnezeu le-a pus în noi… Asta, ca să ne minunăm de El, să îl admirăm pentru măreţia Lui, să admirăm lucrarea mâinilor Lui, să ne surprindă frumosul, sublimul, culoarea, sunetul şi celelate sclipiri ale creaţiei divine care bat la poarta simţurilor noastre.

            Cu ceva zile în urmă m-a prins şi pe mine mirarea… Numai că, nu neapărat o mirare directă, mai mult o mirare colaterală. Să fiu un pic mai precis: m-am mirat de mirarea altcuiva! Ce s-a întâmplat?

            Mă aflam la ora de studiu biblic (pe grupe) a unei biserici din SUA, eram în jur de 10 persoane, sub îndrumarea unui lider care ne-a informat că urma să studiem din Genesa, despre istoria străveche a vieţii lui Iosif. Bun, super, m-am gândit eu! Şi a început lecţia….

            Toată lumea liniştită, o tânără, însă, îmi atrage atenţia.  Avea peste 20 de ani şi stătea lângă unul, probabil prietenul ei. Ea, plină de viaţă, el cu ochii foarte tulburi şi pe jumătate adormit. Din ce spunea ea, avusese de mai mulţi ani o relaţie cu creştinismul şi deci, familiarizată cu ce înseamnă acesta. Numai că, în momentul în care învăţătorul a început să spună despre viaţa lui Iosif, tânăra era mai mult decât uimită. Mai uimtă ca un copil de 3 ani. Parcă Iosif ar fi fost un personaj venit dintr-o lume extra-terestră, păşind pentru prima dată, în acea duminică dimineaţa,  pe solul planetei noastre. Mai ales când învăţătorul a spus că Iosif a fost vândut de fraţii lui, tânăra a exclamat: „Nu se poate!”. Ea se mira şi eu mă miram şi mai tare… de mirarea ei. În tot acest timp, prietenul ei stătea pe scaun, lăsat pe spate, cu mâinile încrucişate, cu ochii tulburi (l-am suspectat că ar fi fost băut sau drogat, dar poate mă înşel) şi mestecând gumă. Dintr-o dată, ea se opreşte din mirare şi spune: „Simt că prietenul meu este chemat să fie predicator…Ar fi unul foarte bun.” La care el, printre molfăieli şi cu o voce gravă spune: „Eu…simt că destinul meu este după Răpire!” Acum, deja, mă miram şi mai tare… Eram total nedumerit, dar am tras o concluzie…

            Trebuie să citim şi să credem Biblia! Este nevoie să o citim, acasă, în fiecare zi, nu doar la biserică. Trebuie să fim înrădăcinaţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne hrănim în fiecare zi din el. Dacă nu, cred că nu va trece mult până când vom ajunge să ne mirăm unii de alţii. Şi, în loc să trăim fiecare clipă pentru Domnul şi gloria Lui, vom fi contaminaţi de o veşnică…mirare!

Pastor, Costel Ghioancă