Areopagus – SEMINAR BIBLIC: “HRISTOS CEL ÎNVIAT ŞI ÎNCHINAREA BISERICII


Învierea Mântuitorului Hristos îmbracă întreaga creştinătate în haina de sărbătoare a laudelor şi a închinării credincioşilor de pretutindeni pentru victoria lui Dumnezeu asupra păcatului şi a morţii.

Vă invităm la trei seri de seminar biblic şi dialog pe tema centralităţii învierii lui Hristos pentru închinarea Bisericii – centralitate privită sub trei aspecte:

– Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu despre Hristos şi primatul Scripturii în închinarea Bisericii
– Rolul cântecelor în închinarea Bisericii, avându-l pe Hristosul înviat ca lider al închinării Bisericii
– Hristos cel înviat, închinarea biblică şi realitatea culturală: principii şi practici în închinarea Bisericii

Seminarul va fi susţinut de Dr. Ronald E. Man, directorul organizaţiei Worship Resources International, pastor al departamentului de închinare în cadrul First Evangelical Church din Memphis, Tennessee, SUA. Moderator şi organizator al acestui eveniment este Cristian Cazacu.

În cadrul seminarului va avea loc şi prezentarea cărţii semnate de Dr. Ronald E. Man, Proclamation and Praise: Hebrews 2:12 and the Christology of Worship, disponibilă în limba engleză.

Seminarul se adresează tuturor credincioşilor, fiind o resursă valoroasă pentru toţi cei implicaţi în organizarea şi exprimarea vieţii de închinare a diferitelor biserici creştine (pastori, lideri de închinare, muzicieni, compozitori, instrumentişti, artişti, ş.a.m.d.). Totodată, această serie de întâlniri se doreşte a fi un exerciţiu de reflecţie, dialog şi practică în spaţiul închinării creştine interconfesionale din România.

Vă aşteptăm cu mult interes la sediul Centrului Areopagus din Timişoara, Calea Martirilor 104.

Vă rugăm să confirmaţi intenţia de a participa la cel puţin una dintre întâlnirile acestui seminar printr-un simplu „răspuns” la acest mesaj. Acestă confirmare a intenţiei de participare are doar rolul de a ne ajuta la o mai bună organizare a întâlnirilor.

http://areopagus.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: