Cuvintele sunt de prisos atunci când trebuie să vorbim despre importanța comunicării cu Dumnezeu. Avem nevoie mereu și mereu de o viziune proaspătă de la Domnul deoarece, așa cum citim în cartea Proverbelor 29:18, „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește Legea!”
Adesea, viziunea (sau „descoperirea”) din partea Domnului este, cred eu, confundată cu formulări de tipul misiunii și viziunii ONG-urilor pe când, versetul din Proverbe, citat mai sus, indică în paralelismul său că „descoperirile” rezidă în abilitatea poporului de a „păzi Legea”. Viziunea (sau vorbirea, dacă vreți) din partea Domnului ar trebui să o percepem în termenii unei relații dinamice cu Dumnezeu, a unei părtășii zilnice cu El. Concret, cred că avem nevoie de viziune de la Domnul nu doar în a formula trei propoziții pe care să le scriem pe un perete ci în a ne trăi viața de credință: să știm ce și cum să vorbim, cum să gândim, cum să acționăm, ce decizii să luăm, cum să ne înfrânăm, cum să ne răstignim firea, cum să iubim, cum să iertăm, cum să dăruim etc.
Nu este de mirare atunci că Samuel, unul din cei care au auzit vorbirea Domnului pe când „vedeniile nu erau dese”, era „culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.” (1 Sam. 3:3b). Sigur, făcând o paralelă care are limitele ei, ar trebui să conștientizăm încă odată provocarea de a locui în prezența Domnului. Hristos este în noi și noi în El dar relația trebuie îngrijită și crescută prin sfinițire continuă, lepădare de sine, post și rugăciune, citirea Cuvântului, implicare în slujire și alte aspecte care țin de viața de credință.
În lumea agitată în care trăim este imperios necesar să ne „facem timp” pentru Domnul, să stăm acolo unde este chivotul. Doar așa Dumnezeu ne vorbește, îl simțim aproape chiar și în deciziile mărunte, trăim fără frică, ieșim din labirintul confuziei și știm încotro să mergem: atât la nivel individual cât și la nivel comunitar.
Provocările societății în care trăim sunt mari și determină ca bătăliile spirituale să fie pierdute, adesea, nu la nivelul declarațiilor sau acțiunilor corporative ci la nivelul micro-cosmosului uman, la nivel personal. Dumnezeu nu vorbește și oamenii nu știu ce au de făcut din cauză că mulți credincioși sunt mai preocupați de „politicile comunitare” decât de „cercetarea de sine”. Suntem ispitiți să judecăm și să evaluăm pe alții mai repede decât să privim în propriile noastre inimi.
Cert este că avem nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească și cred că o va face cu atât mai repede cu cât avem curajul să punem în lumina reflectoarelor însăși propria noastră ființă.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro