De curand, atentia mi-a fost captata, in mod special, de versetul 6 din Maleahi, capitolul 4: „El va intoarce inima parintilor spre copii si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, sa lovesc tara cu blestem.”

         In primul rand, as remarca ideea ca versetul citat mai sus este, intr-un fel, relevant pentru fiecare din noi, stiind ca nu exista nici macar o singura persoana  pe intregul pamant care sa nu se identifice cel putin cu una din ipostaze: fie cea parinte, fie cea de copil. Deci, cand citim versetul din Maleahi, parca ne inunda o  mireasma cosmica, universala si aflam ca indiferent de diferentele dintre noi, ne tragem din acelasi butuc ancestral, fiind intesati in complexitatea relatiei parinte-copil.

       Pe langa multele ingrediente care asezoneaza relatia de tip parinte-copil (precum iubirea, increderea, respectul etc.),mai exista o trasatura unica, si anume, succesiunea generationala; o generatie vine dupa o alta generatie, asa cum valul cheama alt val, asigurandu-se in acest mod voiosia tarmului ce se scalda in „jocul: oceanului.

      Desi pot fi avansate multe interpretari, mi-ar placea sa retin aceasta nuanta macro-umana a versetului din ultima carte a Vechiului Testament, si cred ca trebuie sa ne intoarcem de la noi insine spre ceilalti participanti la umanitate, indiferent de nationalitate, statut social, convingeri politice, ori mai stiu eu ce alte criterii… Sa ne intoarcem inima si de la o generatie spre alta, stiind ca doar asa vom avea parte de binecuvantare peste tara. Cand inimile sunt intoarse spre noi insine, in izolare si egoism, binevenim blestemul, dar cand Domnul ne redirectioneaza pozitia inimii spre El si spre semeni, putem spera la un viitor mai bun.

      Inima ta, ce pozitie are?