Basmul „creștinismului” postmodern


Basmele își au rolul lor bine definit: ne-au fermecat copilăria, ne-au purtat într-o lume în care totul este posibil și au stârnit în noi stări și emoții pe care, probabil, le vom ține minte toată viața. Ce legătură văd între basm și „creștinismul” postmodern? Din păcate, nu tocmai una fericită…
Aș aborda două elemente specifice vremurilor pe care le trăim: foamea după spiritualitate (atenție, nu după Dumnezeu!) și foamea după ceea ce este instant. Combinarea celor două, duce la o spiritualitate instantă care se poate găsi numai în basmul pe care eu nu aș vrea să-l trăiesc. Să clarificăm termenii:
–       Spiritualitatea postmodernă înseamnă o deschidere spre pluralism și toleranță. Toți au câte o parte de adevăr, a ține numai „o cale” înseamnă să fii îngust, și, poate cel mai important, este nevoie de o spiritualitate sentimentalistă cu accent pe trăiri intense, emoții și experiențe.
–       În privința instantului  nu e de spus prea mult: de la calculatoarele care se mișcă tot mai rapid până la mega-industria fast food-ului, învățăm să rostim la unison un singur cuvânt: „repede”! În zilele noastre, răbdarea devine o virtute tot mai rară și mai prețioasă decât multe comori.
         Iată, acum, basmul „creștinismului” postmodern: ne confruntăm cu „credincioși” giganți care „cresc într-un an cât alții în zece”. Ei se hrănesc pe apucate, cu hrană plină de „hormoni de creștere”: cărți „eliberatoare”, conferințe „de trezire”, predicatori „duhovnicești”, emisiuni „revelatoare”, lideri „carismatici”, muzică „de bucurie” și câte altele… Nu mai e nicio mirare că hrănindu-ne cu o hrană intoxicată cu „hormoni de creștere” – cei ce asigură spiritualitatea instantă – ajungem să trăim un basm, dar unul al cancerului, al putreziciunii pe interior și, în final, nu cu happy end, ci unul al morții.
                 Scurtătura propusă de basm este extrem de atractivă: fără prea multă rugăciune, fără post, fără citirea Scripturii, fără renunțarea zilnică la sine, fără iubirea vrăjmașilor, fără dărnicie, fără smerenie, fără lupta cu „păcatele mici” și fără mult din ce înseamnă drumul lung al sfințirii.
                 Singura alternativă posibilă rămâne încă răbdarea, calea îngustă și încrederea în harul lui Dumnezeu. Rămâne să ne hrănim cu „pâinea noastră cea de toate zilele”, trecând prin toate etapele creșterii spirituale, așa cum rânduiește Dumnezeu. Până și despre Domnul Isus se spune că „…creștea în înțelepciune, statură și har, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor…” (Luca 2:52). El, Fiu de Dumnezeu, a avut răbdare să crească, dând la o parte gunoaiele lumii și alegând ca hrană „orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Și nu doar că a crescut El Însuși, dar prin lucrarea de la Golgota poate să-i crească pe toți cei ce cred în El până când vor fi asemenea Lui. Veste bună: acesta nu e basm, e realitate!
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCA costel ghioancă
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)

http://www.emanueldej.ro

2 răspunsuri

  1. Când păstorul este plătit,el își așteaptă prețul,nu grija pentru turmă.Cu așa păstor,așa turmă!-de capre.

    Apreciază

  2. […] Basmul „creștinismului” postmodern […]

    Apreciază

Lasă un răspuns la Ion Burciu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: