O pagină dintr-o carte: La est de libertate


Să sperăm că nu ne vom mai poziționa în viitor „La est de libertate”

Revista România Evanghelică

la-est-de-libertate

“Subiectul libertăţii era în gândurile multora din motive diferite. Unii vedeau bine câtă libertate e în ţară, alţii au auzit cum este cântărită cu adevărat libertatea în altă parte – de exemplu America. Tocmai de aceea, păstorul Iosif Snaider vorbi într-o duminică dimineață, în biserica sa din Capitală, de peste 500 de membri, despre Înțelesul biblic al libertății.

Așa cum se făcea pe atunci, mulți dintre credincioși își notau versetele din Biblie și din care se vorbea și gândurile principale ale predicii. Ema Voicu, una dintre verișoarele lui Octav, își notă și ea în carnețelul său, pe care îl avea totdeauna la biserică. Ordonată, Ema își scrise, cu liniuță de la capăt, din mesajul lui Iosif Snaider:

– Conceptul de libertate este invenția lui Dumnezeu, nu a noastră.

– Tot El a pus și în noi acest spirit de libertate.

– Conceptul de libertate din perspectiva Bibliei diferă de…

Vezi articolul original 561 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: