Acest articol, pe care l-am realizat pentru numărul din octombrie 2015 al Revistei România Evanghelică, reprezintă un studiu de caz referitor la Gligor Cristea, un pionier al credinței baptiste din România. Prin intermediul acestuia am dorit să aduc în atenția celor interesați un aspect sensibil și puțin abordat în cercetările științifice, cel al persecuției creștinilor evanghelici în perioada interbelică. Deși din punct de vedere al organizării politice și evoluției politico-economice, per ansamblu, în perioada interbelică avem un progres, din punct de vedere al respectării drepturilor și libertatilor religioase ale creștinilor evanghelici, dar și a altor minorități religioase vorbim de perioade de libertate care alternează cu persecuții. Prin urmare, perioada de libertate libertate politică nu a coincis în cazul României interbelice și cu atât mai putin după aceea, cu una a libertății religioase. În fapt, perioada 1920-1940 a fost una în care perioadele de libertate au alternat cu cele de îngrădire ale acesteia. Faptele acestor înaintași ai credinței au rolul de a ne readuce în atenție pericolele pe care le-au avut de înfruntat pentru ca Evanghelia să fie vestită.