Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare


Dănuț Mănastireanu povestește cu farmec aventurile lui din armată (1973) și modul în care era privită credință. Sunt interesante și referirile la Radio Europa Liberă și Vocea Americii pe care le veți descoperi citindu-i „memoriile”

Persona

Danut militarDanutM, soldat, Vanju Mare, 1973

Urmărind în ziua de Crăciun transmisiunea de la Vatican a mesajului papal urbi et orbi din ziua Crăciunului 2017, care este întotdeauna emoționantă pentru mine (ce să facem, vor spune unii, „un ecumenist va fi întotdeauna un ecumenist!”; la care eu răspund: „amin!”), mi-am adus aminte de un alt Crăciun, de acum exact 44 de ani.

În decembrie 1973 mă aflam într-o unitate militară la Vânju Mare, în Mehedinți, unde făceam armata la termen redus, la intendență, înainte de începerea studiilor universitare economice. Tocmai împlinisem 19 ani. Cele opt luni petrecute acolo au reprezentat una dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

Când am ajuns în unitate, purtam deja asupra mea eticheta unui proscris. Pe dosarul meu scria „baptist”, ceea ce, în limbajul militar comunist se traducea prin „sectant”, „retrograd”, „dușman al patriei”, și altele asemenea. Am fost preluat imediat sub observație de ofițerul…

Vezi articolul original 992 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: