10 calităţi ale unui lider înţelept


Un articol interesant care sintetizează 10 calități ale unui lider înțelept desprinse din viața și activitatea lui Iosua.

Guarding the Gospel - Bebe Ciausu


Dacă acţiunile tale îi inspiră pe alţii să viseze mai mult, să înveţe mai mult şi să facă mai mult, atunci eşti un lider – John Quincy Adams, cel de-al şaselea preşedinte al SUA.

De obicei, când mă gândesc la un lider înţelept, vrednic de a fi urmat, mă gândesc la Iosua. Istoria antică a Vechiului şi Noului Testament a avut parte de lideri buni, dar Iosua a fost special. Şi-a început viaţa ca sclav în Egipt, dar avea să se remarce ca unul dintre cei mai extraordinari lideri ai antichităţii. Vă propun să facem o scurtă incursiune în viaţa acestui om deosebit pentru a vedea câteva caracteristici ale unui lider înţelept.

1. Liderul înţelept este pasionat de dezvoltarea personală. Iosua nu a ajuns generalul armatei israeliene peste noapte, ci în urma unui proces lung şi anevoios de dezvoltare personală alături de unul dintre cei mai mari lideri ai lumii…

Vezi articol original 1.196 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: