Evenimentele care au năvălit peste noi m-au determinat ca astăzi să vorbesc despre răspundere.Obligată de împrejurări, am citit de curând piesa de teatru a scriitorului englez J.B.Priestley „En Inspector Calls” tradusă la noi şi publicată în 1947 „Inspectorul de poliţie”.

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Am să redau din aceasta un fragment: replica ultimă a inspectorului Goole:

„Dar măcar nu uitaţi: o Eva Smith s-a dus, dar sunt milioane de Eve Smith şi de Johni Smith, care rămân printre noi, cu vieţile lor, cu speranţele lor, cu suferinţele şi șansa lor la fericire – cu toţii legaţi de vieţile noastre, de ceea ce noi gândim, spunem şi făptuim. Suntem membrele aceluiaşi trup. Răspundem unii de alţii. Şi vă previn că repede va veni timpul când – dacă oamenii nu vor învăţa lecţia aceasta – ei o vor învăţa în foc, în sânge şi în chinuri.”

Acţiunea piesei se desfăşoară în anu 1912, cu doi ani înaintea izbucnirii Primului Război Mondial şi are ca temă răspunderea pe care fiecare dintre noi o are şi implicaţiile gesturilor, vorbelor, acţiunilor noastre asupra destinului cuiva.

Nu putem sta deoparte cu conştiinţa împăcată că eu nu mă bag, nu mă priveşte pe mine, alţii să rezolve, alţii sunt de vină.

Şi mai vorbeşte piesa aceasta şi despre responsabilitatea conducerii: a propriei vieţi sau a celorlalţi. Şi despre conştiinţă.

Literatura FACE BINE LA LIMBĂ! Şi la suflet!

Gabriela Moraru