*

        Ajuns la vârsa de 88 ani, fratele pastor-profesor Ioan Bunaciu a dorit să lase încă ceva din preaplinul experienţei sale de umblare şi slujire creştină. Ajutat de Marius Silveşan, coautorul cărţii, fratele Bunaciu ne introduce în universul trăirilor proprii, dând dovadă de o memorie exactă şi o recunoştinţă adresată Domnului.

            Recent ieşit de la tipar, volumul de faţă este o completare a lucrării autobiografice Umblând pe ape printre stânci, apărută în 2009. Încă de la început Ioan Bunaciu ţine să prezinte activitatea sa pastorală şi profesorală din anii grei ai comunismului, când inevitabil a avut de-a face cu tracasările Securităţii. Scopul fratelui Bunaciu, în anii aceia, a fost predicarea Evangheliei, începând din anul 1950 când primeşte aprobarea de predicator baptist.

            Lecturând volumul – memorialistic, istoric şi document totodată – încercăm să ne transpunem în vremurile acelea pentru a înţelege trăirile autorului. Din interviul pe care Marius Silveşan l-a luat fratelui Bunaciu, reiese un om cu o credinţă puternică în Dumnezeu şi cu o pasiune pentru lucrarea Cuvântului. A scris 19 cărţi de doctrină şi istorie baptistă, dar nu numai. Articolele publicate şi intensa activitate academică  îşi spun cuvântul. Demnă de evidenţiat este opinia dânsului din finalul interviului: „Eu consider că toți păstorii noștri (baptişti, n.n.) au fost soldați pe front și fiecare a luptat cum a crezut el că este mai bine și că reușește și în final s-a reușit pentru că la sfârșitul comunismului noi am fost mai tari ca la începutul lui, și mai mulți și cu biserici mai mari. (p.159)”

            Destinul fratelui Ioan Bunaciu a fost acela de predicator al Evangheliei în vremuri tulburi, ca pelerin spre Patria Cerească. Citind ne dăm seama că a fost greu, dificil, tracasant, chiar periculos în acea vreme, fiind nevoie de curaj, îndrăzneală, pasiune, statornicie şi credinţă. Fratele Bunaciu şi-a îndeplinit mandatul în vremea şi timpul dânsului cu credinţa în Domnul care răsplăteşte orice osteneală. Ne bucurăm că şi-a făcut timp să aştearnă pe hârtie aceste gânduri şi amintiri, împărtăşindu-le şi cu noi, cititorii domniei sale, fiindu-ne de asemenea exemplu.

            În încheiere, ne dă şi un îndemn de luat aminte: „să ne ţinem de Cristos Domnul, care este speranţa noastră”. Domnul să fie slăvit!