Maxima zilei – 4 aprilie 2017
Iadul este atât de înfiorător încât nici diavolul nu vrea să ajungă acolo.
Daniel Lavric
Maxima zilei – 2 aprilie 2017
Într-un sens toți suntem „martiri” ai lui Cristos fiindcă, în greacă, martorul și martirul sunt același cuvânt.
Când ești martor ești și martir, fiindcă cele două se suprapun [prin faptul că fiecare dintre noi, cei care suntem credincioși, plătim un preț pentru mărturia noastră].
Maxima zilei – 31 martie 2017
Dumnezeu nu pierde nici calitativ și nici cantitativ atunci când vorbim despre mântuire
Maxima zilei – 30 martie 2017

Maxima zilei – 29 martie 2017
Aprinde focul ospitalității în sala de primire și focul dărniciei și al dăruirii în inimă.
Washington Irving (scriitor american)
Maxima zilei – 28 martie 2017
Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri.
Evrei 13:2
Maxima zilei – 27 martie 2017
Un musafir nu uită niciodată gazda care l-a tratat cu amabilitate.
E. V. Rien
Maxima zilei – 26 martie 2017
Timpul limpezește multe.
Theophraste (Teofrast) – naturalist și filosof grec











