Arhive etichetă: Nelu Brie

La mulți ani, Otniel Bunaciu (01.12.2016)


Otniel Bunaciu la BCB Filadelfia București (15.09.2013)Otniel Bunaciu este decanul Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Universității București, profesor universitar în cadrul Universității din București, Institutul Teologic Baptist din București, dar și în cadrul altor instituții de învățământ superior din străinătate. Din anul 1991 este pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Providența” din București. Între anii 2007–2015 a fost președintele Cultului Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, iar în prezent este vicepreședinte cu misiunea. În perioada 2013-2015 a fost președintele Federației Baptiste Europene, mandat pe care l-a preluat la sfârșitul lunii septembrie 2013 în cadrul Consiliului Federației Baptiste Europene ținut la Bratislava și l-a predat în septembrie 2015 către Asatur Nahapetyan din Armenia. O transpunere istorică a implicării profesorului și pastorului Otniel Bunaciu în mediul academic și religios ar fi „sine ira et studio”.

Otniel Bunaciu, Nelu Brie, Daniel Mariș (octb 2016)

Otniel Bunaciu, Nelu Brie, Daniel Mariș (octb 2016)

Pentru mai multe detalii despre alegerea în funcția de președinte al Federației Baptiste Europene a pastorului Otniel Bunaciu și o comparație cu alegerea pastorului Vasile Talpoș în aceeași funcție în anul 1987 a se vedea articolul PASTORUL OTNIEL BUNACIU VA PRELUA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL FEDERAȚIEI BAPTISTE EUROPENE.

Fotografie din timpul lucrărilor Consiliului Federației Baptiste Europene desfășurat în septembrie 2013 la Bratislava, preluată de pe site-ul Revistei Creștinul Azi

Otniel Bunaciu este căsătorit cu Camelia Bunaciu și au împreună un băiat, David.

*

Prelegerea Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu la Simpozionul “Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu”

La amvonul Biserici Creștine Baptiste Providența

În aprilie 2013, cu prilejul lansării cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965 alături de  Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung, Dr. Marius Silveșan.

Daniel Mariș, Ecaterina Lung, Otniel Bunaciu, Marius Silveșan

 

Maxima zilei – 16 mai 2013


Cine nu vrea să ia aminte la lecția istoriei, este condamnat să o repete.

Nelu Brie

Maxima de mai sus este o parafrazare a celebrei afirmații a filozofului spaniol

George Santayana

„Cine uită trecutul e condamnat să-l repete”

Această sentință se află inscripționată la intrarea muzeului Memorial din Sighet, cum se vede în poza atașată.

Mulțumesc doamnei profesoare Mihaela Bucin pentru semnalare

%d blogeri au apreciat: