Septuaginta

La zece ani de la întocmirea dosarului de lucru, într-o mansardă roueneză, traducerea românească a Septuagintei îşi încheie drumul.

În 1996 am publicat, în suplimentul Aldine al ziarului România liberă, primul text despre urgenţa traducerii Septuagintei în limba română. Motivele principale, reluate şi argumentate în diferite studii, articole şi interviuri (a se vedea grupajul Septuaginta de pe site-ul revistei http://www.oglindanet.ro), erau următoarele:

1. Biserica ortodoxă română, în special, şi cultura română, în general, nu dispun de o traducere corectă, coerentă, validă a Vechiului Testament în versiune greacă. Septuaginta este versiunea Vechiului Testament „canonizată” de ortodoxie. Cum poate „funcţiona” Biserica fără un temei scripturistic riguros şi adecvat?

2. Odată cu desprinderea creştinismului de iudaism (niciodată completă, fireşte) cele două religii surori şi-au demarcat „teritoriile” şi al nivel biblistic. Începând cu secolul al II-lea d.H., creştinismul a preluat versiunea Septuagintei (realizată de cărturari evrei între sec. III î.H. şi sec. II d.H.).

Această versiune (Vechiul Testament în greacă) a fost citită, comentată şi transmisă de Părinţii Bisericii ca fiind „versiunea normativă şi oficială”. Chiar dacă unii Părinţi au folosit şi textul erbaic (Text masoretic), reperul lor canonic a rămas tot timpul Septuaginta.

3. Între Septuaginta şi Textul masoretic există numeroase diferenţe, asupra cărora nu este cazul să mai insist (a se vedea grupajul citat mai sus). Aceste diferenţe nu anulează rădăcina comună a celor două tradiţii, dar justifică evoluţia lor istorică în direcţii diferite. Ele privesc nu doar ordinea cărţilor în canonul scripturistic, ci şi conţinutul propriu-zis. Există cărţi întregi proprii Septuagintei, aşa cum există multe pasaje, din canonul comun, specifice doar Textului masoretic.

4. Versiunile româneşti (mă refer în primul rând la cele ortodoxe, dar situaţia nu e mai strălucită nici în cadrul celorlalte culte) au amestecat cele două tradiţii, Septuaginta şi Textul masoretic, producând traduceri bizare, de nefolosit decât parţial, care, fapt extrem de grav, contrazic adesea tradiţia patristică.

Aşa cum am văzut, Părinţii citează şi comentează cu fidelitate versiunea Septuagintei. Aceasta era situaţia reală, confirmată şi de nebuloasa „diortosire” oferită, în anul 2000, de Î.P.S. Bartolomeu Anania. Or o asemenea situaţie nu putea continua.  Read more on this post ….

Informație preluată prin intermediul site-ului Suceava Evanghelică