Arhive etichetă: Cristian Bădiliță

Fotografii și scurte impresii de la lansarea în limba română a cărții „Excludere și îmbrățișare ” scrisă de Prof. Miroslav Volf


Joi, 12 iunie 2014 a avut loc la Biblioteca Națională a României lansarea cărții Excludere și îmbrățișare a Prof. Miroslav Volf. La acest eveniment au participat pe lângă autorul cărții, teologi și oameni de cultură. Dintre aceștia amintesc: Mihail Neamțu om de cultură, dar și om politic care a lansat o provocare Prof. Volf, dar și sălii: Ce se întâmplă atunci când refuzul îmbrățișării, adică excluderea, salvează viața unui om? Întrebarea are ca exemplu un caz real din România comunistă.
Alături de Mihail Neamțu la eveniment au mai participat profesorul universitar Corneliu Constantineanu, rectorul Institutului Teologic Penticostal din București care a adus în atenția audienței problematica cărții, a mulțumit Bibliotecii Naționale pentru deschiderea avută față de acest eveniment, fiind și moderatorul evenimentului.

Profesorul și teologul Silviu Tatu a fost traducătorul acestei întâlniri.

Am mai remarcat prezența lui Cristian Bădiliță, a profesorului Marcel Măcelaru, a traducătoarei, Mihaela Gingirov, a directorului Editurii Casa Cărții, Vasile Garbian, a editorilor Dragoș Ștefănică din partea Editurii Pleroma și a lui Teofil Stanciu din partea Editurii Casa Cărții.

La eveniment a fost prezent și Alin Cristea, jurnalist independent și editor al blogului România Evanghelică.

Cartea tratează problema iertării, a alterității, a culturii.

11 David Lavric, Predica de Crăciun: Celebrarea întrupării sau sărbătorirea înfruptării (25.12.2013)


Predică din seara de Crăciun 2013 la Biserica Baptistă „Nădejdea” din București

În cadrul mesajului său, David Lavric, a amintit și de un interviu recent acordat Revistei Academia Cațavencu de către teologul Cristian Bădiliță având ca temă simbolurile Crăciunului, porcul și bradul. Pornind de la acest fapt, David Lavric își construiește mesajul său centrat pe o întrebare Celebrăm întruparea sau sărbătorim înfrupatarea.

Vezi și

01 TINERII BCB NĂDEJDEA BUCUREȘTI, NOAPTE DE CRĂCIUN (25.12.2013)

02 DANIELA ALEXA&TINERII BCB NĂDEJDEA BUCURESTI, ÎNTR UN GRAJD, ÎNTR O IESLE (25.12.2013)

03 RUXI PANĂ&TIINERII BCB NĂDEJDEA BUCURESTI, SUNT O STEA STRĂLUCITOARE (25.12.2013)

04 TINERII BCB NĂDEJDEA, O, CINE ESTE ACEST COPIL (25.12.2013)

05 PREDICĂ DE CRĂCIUN. PASTOR VASILE TALPOȘ (25.12.2013)

06 TINERII BCB NĂDEJDEA BUCURESTI, LAUDĂ FIE ADUSĂ CELUI CE S-A NĂSCUT LA BETLEEM (25.12.2013)

08 TRAIAN DEJEU LA BCB NĂDEJDEA BUCURESTI (25.12.2013)

09 EMANUEL DEJEU LA BCB NĂDEJDEA BUCURESTI (25.12.2013)

10 CORUL BCB NĂDEJDEA BUCURESTI, SPUNE-MI ISTORIA LUI ISUS (25.12.2013)

Cristian Bădiliţă, teolog: „Apocalipsa e cartea speranţei, nu a sfârşitului lumii“


Cristian Bădiliţă este, probabil, la această oră cel mai cunoscut specialist român al creştinismului timpuriu. De numele său şi al echipei sale se leagă traducerea recentă a „Septuagintei”, adică a textelor Vechiului Testament stabilite de evreii din diaspora. (…)â

 „Apocalipsa lui Ioan”, (apărută la Editura Adevărul) e un volum bilingv, în care am inclus textul grecesc aşa cum a fost el stabilit conform criteriilor agreate de cei mai apreciaţi savanţi occidentali în domeniu, care au luat în calcul cele mai bune manuscrise care au ajuns până la noi. Nu trebuie uitat că Biblia nu s-a tipărit direct într-o tiparniţă, la sfârşitul primului veac de creştinism, aşa cum suntem noi obişnuiţi astăzi. (…)

Sensurile „Apocalipsei”

Ca să înţelegem conţinutul ultimei cărţi din Noul Testament trebuie să ne întoarcem în primul rând asupra sensului termenului care-i dă chiar titlul. Apocalipsa e pe toate buzele, e folosită în varii împrejurări, cu sensuri diferite. Sensul cel mai frecvent e acela de lucru teribil care se va întâmpla la sfârşitul lumii. Or, termenul grecesc înseamnă dezvăluire. Nu înseamnă dezastru, nu înseamnă sfârşitul lumii, nu înseamnă război atomic, nu înseamnă catastrofă cosmică. La origine, termenul de apocalipsă înseamnă dezvăluire, deschidere, adică revelaţie. Apocalipsa este, în esenţă, un text prin care Dumnezeu face revelaţii cu totul şi cu totul ieşite din comun unui grup de credincioşi, prin gura unui profet sau a unui vizionar. Viziunile sau revelaţiile pot fi şi despre sfârşitul lumii, dar nu trebuie uitat că este vorba de o viziune despre lumea divinităţii, cealaltă lume, una la care noi, muritorii, nu avem acces. Lumea transcendenţei scapă simţurilor comune. (…)

Cum ar trebui citită Apocalipsa? Există o reţetă anume?

Nu. Sau, dacă preferaţi, da. Primul pas e să deschizi cartea. Nu întâmplător Apocalipsa e ultimul text propus în canonul Noului Testament. E mesajul speranţei. Dacă ar fi să împărţim textele care alcătuiesc Noul Testament pe segmente, aş lua ca titlu pentru fiecare capitol câte una din cele trei virtuţi cardinale ale creştinilor. Astfel, evangheliile ar sta sub semnul iubirii, iubirea discipolilor faţă de Iisus, iubirea lui Iisus faţă de discipoli şi faţă de toţi cei care alcătuiesc Biserica, începând cu grupul celor 12 apostoli şi până la cei de azi. Ar urma Faptele Apostolilor şi scrisorile, care ar sta sub semnul credinţei, doctrina creştină fiind inclusă în acest corpus.

La final, sub semnul speranţei aş aşeza Apocalipsa. Speranţa în vremurile atroce! Să nu uităm că acest text a fost redactat, cel mai probabil, la finele primului secol de după moartea lui Hristos, sub domnia împăratului roman Domiţian, un persecutor al creştinilor. Perioadele de persecuţie s-au repetat de-a lungul istoriei creştinismului şi, din păcate, trăim şi azi sub semnul persecuţiilor, morale sau fizice sau chiar psihice. Există persecuţii psihologice sau de natură intelectuală în Occidentul ateizant, dar nu numai acolo. Există persecuţii în China sau în ţările musulmane împotriva creştinilor. Ei bine, în tot acest context, Apocalipsa e o carte care alimentează speranţa, care o ţine trează.  (…)

Există nenumărate simboluri legate de Apocalipsă. V-aş ruga să vorbim despre Antihrist şi numărul 666.

Apocalipsa e unul din textele fundamentale pe care s-a constituit credinţa în Antihrist, adică acel personaj care va veni la sfârşitul lumii, precedând a doua venire a lui Iisus Hristos, Parusia. Acest Antihrist îi va teroriza în primul rând pe credincioşi, dar, în cele din urmă, va fi biruit de Mântuitor. Pentru constituirea mitului Antihristului avem în primul rând Cartea lui Daniel, despre care am vorbit deja, în special capitolele 2 şi 7, cu apariţia acelei statui cu capul de aur şi picioarele fragile, din lut. Ea conţine o întreagă filosofie a istoriei fiindcă rezumă succesiunea imperiilor, avertizând că puterea terestră va trece, dar nu şi puterea lui Dumnezeu. Tot aici apar şi cele patru fiare care ies din mare şi care reprezintă succesiunea imperiilor antichităţii: de la asirieni la babilonieni şi de la greci la romani. Apocalipsa este cel de-al doilea text important pentru constituirea mitului Antihristului. În capitolul 11 apar cei doi martori care vor precede venirea Antihristului, dar care vor fi biruiţi, la rându-le, de Antihrist.

Ei vor da mărturie, jumătate de săptămână, vor reaminti creştinilor mesajul divin, dar în cele din urmă vor fi ucişi şi lăsaţi în piaţa marelui oraş, cel care simbolizează Puterea persecutoare, după care vor fi înviaţi şi se vor ridica la cer. Un al treilea text important pentru apariţia mitului Antihristului este a doua scrisoare către Tesaloniceni. E un text intrat în canonul creştin sub numele Sfântului Paul (n.r. – în ortodoxie, Sf. Pavel), dar autorul e diferit, fiind vorba despre o redactare în spiritul celui convertit pe drumul Damascului. Aici apare un alt personaj, care explică întârzierea venirii Antihristului şi, prin urmare, explică şi întârzierea Parusiei. În 2 Tesaloniceni, acest personaj, care  a suscitat nenumărate întrebări, chiar de la primele comentarii patristice la Apocalipsă, e numit Fiul nelegiuirii. Merită spus că numele de Antihrist nu apare nici în Apocalipsă, nici în 2 Tesaloniceni. Acest Fiu al nelegiuirii a fost identificat cu Imperiul roman, ce încarnează puterea rea prin esenţă, dar totuşi pozitivă în raport cu Antihristul, prin excelenţă răul absolut. Legat de numărul 666, cel dintâi care vorbeşte despre el este Irineu al Lyonului, un apreciat părinte al Bisericii care a trăit în secolul al II-lea după Hristos. Acesta atestă, atenţie, două variante ale cifrului: 666 şi 616, ultima fiind menţionată şi de alţi părinţi ai Bisericii sau de creştini de rând. Cum se explică aceste cifre? Literele limbilor vechi aveau şi valoare numerică. Cineva, transcriind textul Apocalipsei, a schimbat o literă şi asta a dus la un cifru diferit, 616 în loc de 666. În opinia lui Irineu al Lyonului, Antihristul recapitulează tot răul din lume, de la căderea lui Adam şi până la a doua venire a lui Iisus Hristos. El susţine autenticitatea cifrului 666 pentru că, altfel, nu s-ar valida teoria recapitulării. Cifra şase trebuie repetată pentru că acest număr reprezintă imperfecţiunea şi maleficul în gândirea lui simbolică. În schimb, 777 ar fi perfecţiunea, iar 888 ar simboliza Paradisul.

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Cristian_Badilita-teolog

Cristian Bădiliţă despre Septuaginta



Septuaginta

La zece ani de la întocmirea dosarului de lucru, într-o mansardă roueneză, traducerea românească a Septuagintei îşi încheie drumul.

În 1996 am publicat, în suplimentul Aldine al ziarului România liberă, primul text despre urgenţa traducerii Septuagintei în limba română. Motivele principale, reluate şi argumentate în diferite studii, articole şi interviuri (a se vedea grupajul Septuaginta de pe site-ul revistei http://www.oglindanet.ro), erau următoarele:

1. Biserica ortodoxă română, în special, şi cultura română, în general, nu dispun de o traducere corectă, coerentă, validă a Vechiului Testament în versiune greacă. Septuaginta este versiunea Vechiului Testament „canonizată” de ortodoxie. Cum poate „funcţiona” Biserica fără un temei scripturistic riguros şi adecvat?

2. Odată cu desprinderea creştinismului de iudaism (niciodată completă, fireşte) cele două religii surori şi-au demarcat „teritoriile” şi al nivel biblistic. Începând cu secolul al II-lea d.H., creştinismul a preluat versiunea Septuagintei (realizată de cărturari evrei între sec. III î.H. şi sec. II d.H.).

Această versiune (Vechiul Testament în greacă) a fost citită, comentată şi transmisă de Părinţii Bisericii ca fiind „versiunea normativă şi oficială”. Chiar dacă unii Părinţi au folosit şi textul erbaic (Text masoretic), reperul lor canonic a rămas tot timpul Septuaginta.

3. Între Septuaginta şi Textul masoretic există numeroase diferenţe, asupra cărora nu este cazul să mai insist (a se vedea grupajul citat mai sus). Aceste diferenţe nu anulează rădăcina comună a celor două tradiţii, dar justifică evoluţia lor istorică în direcţii diferite. Ele privesc nu doar ordinea cărţilor în canonul scripturistic, ci şi conţinutul propriu-zis. Există cărţi întregi proprii Septuagintei, aşa cum există multe pasaje, din canonul comun, specifice doar Textului masoretic.

4. Versiunile româneşti (mă refer în primul rând la cele ortodoxe, dar situaţia nu e mai strălucită nici în cadrul celorlalte culte) au amestecat cele două tradiţii, Septuaginta şi Textul masoretic, producând traduceri bizare, de nefolosit decât parţial, care, fapt extrem de grav, contrazic adesea tradiţia patristică.

Aşa cum am văzut, Părinţii citează şi comentează cu fidelitate versiunea Septuagintei. Aceasta era situaţia reală, confirmată şi de nebuloasa „diortosire” oferită, în anul 2000, de Î.P.S. Bartolomeu Anania. Or o asemenea situaţie nu putea continua.  Read more on this post ….

Informație preluată prin intermediul site-ului Suceava Evanghelică

Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Sâmbătă 4 iunie 2011


Sâmbătă 4 iunie
A treia secțiune de comunicări (9.00-13.30)
Moderator Cristian Bădiliță

Orele 9.00-9.30
Didier Rance
Persecuții împotriva creștinilor în lumea de azi

http://www.oglindanet.ro

Articole similare:

Martiriul creştin şi persecuţiile anticreştine în Antichitate şi în secolul XX: teme, dezbateri, personaje

Colocviul „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”.

Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Vineri 3 iunie 2011

Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Vineri 3 iunie 2011


http://www.oglindanet.ro

Articole similare:

Martiriul creştin şi persecuţiile anticreştine în Antichitate şi în secolul XX: teme, dezbateri, personaje

Colocviul „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”.

Colocviul „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”.


În perioada 2-5 iunie 2011, Fundaţia Academia Civică în colaborare cu Asociaţia Culturală Oglindanet şi cu sprijinul Institutului Cultural Român din Chişinău organizează colocviul „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Lucrările propriu-zise se vor desfăşura în Sala de conferinţe a Memorialului Sighet (pentru detalii: http://www.memorialsighet.ro/).
Colocviul îşi propune să precizeze noţiunea de „martiriu” în spaţiul şi istoria religiei creştine, în contextul persecuţiilor totalitare, traversând literatura primelor secole (Ciprian, Origen, Actele martirilor, etc.) şi recompunând o panoramă, cât se poate de amplă, a martiriului în secolul XX, cu accent pe totalitarismul comunist. Mai multe confesiuni/tradiţii creştine moderne vor face obiectul cercetărilor noastre (ortodoxă, catolică, greco-catolică, baptistă, penticostală). Invitat special va fi Didier Rance, director al institutului Aide à l’Eglise en Détresse şi autor al unui număr impresionant de volume dedicate martirilor creştini din secolul XX.

Organizatorii:
Ana Blandiana (Academia Civică)
Romulus Rusan (Academia Civică)
Cristian Bădiliţă (Oglindanet)

  http://www.oglindanet.ro

 

Articole similare:

Martiriul creştin şi persecuţiile anticreştine în Antichitate şi în secolul XX: teme, dezbateri, personaje

%d blogeri au apreciat: