Zilele trecute am dat peste un pasaj cutremurător din Analele istoricului Tacitus (60-120 d.Hr). El descrie persecuția pe care Împăratul Nero a dezlănțuit-o împotriva creștinilor în anul 64, pe vremea când apostolii Domnului Isus erau încă în viață. Redau textul:

 „Dar toate strădaniile oamenilor, toată generozitatea împăratului și toate jertfele zeilor nu au fost îndeajuns să domolească scandalul sau să înlăture părerea că focul (incediul din Roma în anul 64 d.Hr., n.a) a fost la ordin. Și astfel, pentru a scăpa de aceste zvonuri, Nero a înscenat ca vinovați, pedepsind cu cea mai rafinată cruzime, o clasă de oameni urâți pentru abominațiile lor (erau acuzați de pruncucidere, incest, canibalism etc., n.a), care sunt de obicei numiți creștini. Hristos, de unde derivă și numele lor, a fost executat la ordinul guvernatorului Pilat din Pont sub domnia lui Tiberiu. […] Pe lângă faptul că au fost condamnați la moarte au fost rânduiți să slujească ca obiecte de distracție; erau îmbrăcați în piei de animale și sfâșiați până la moarte de câini; alții erau crucificați; altora li se dădea foc pentru a sluji ca lumini în noapte când trecea lumina zilei. […] Toate acestea duceau la sentimente de părere de rău chiar și față de cei a căror vină merita cea mai exemplară pedapsă; căci se simțea că erau distruși nu pentru binele public ci pentru a satisface cruzimea unui individ.” Tacitus, Annales, XV. 44

Oricât ar părea de crud, într-adevăr, trupurile creștinilor erau folosite de Nero ca surse de lumină în bezna nopții. Ce mare a fost harul Domnului față de acești creștini! Ei și-au îndeplinit mandatul de a fi „lumini în lume” dincolo de de mărturisirea prin cuvânt. Au fost lumini cu orice preț. Deviza lor a fost: „Vom fi lumini chiar dacă trebuie să ardem de vii.”

Chemarea de a fi lumini este valabilă și pentru noi. Apostolul Pavel scria: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat în care străluciți ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:14,15) Interesantă perspectivă! Aceste versete ne arată că există două mari blocaje pentru lumină: cârtirea şi şovăiala. Oare nu cumva este biserica încolţită de aceste două ciumi şi astăzi? Creştinii care ardeau de vii în grădinile nici nu cârteau nici nu şovăiau. În zilele noastre „creştinii” cârtesc şi şovăiesc aproape la fiecare pas. Sunt mereu nemulţumiţi, supărăcioşi, ultra-sensibili la fiecare vorbă, gest….sau orice lucru care nu este pe placul lor. Acesta este motivul pentru care credincioşii de astăzi luminează aşa de puţin! Este oare nevoie de Nero pentru ca poporul Domnului să se trezească? Eu îndrăznesc să spun NU! Cred că cercetarea Duhului lui Dumnezeu încă mai are putere. Ascultă chiar acum şoapta Sa…

Doamne, vrem să ardem pentru tine! Nu vrem să ne aprindă Nero trupurile, vrem să ne aprinzi Tu inimile!

Pastor, Costel GHIOANCĂ