Arhive categorie: libertate

Apariții editoriale (46) – Vasile Bel, Constantin Ghioancă, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990


 

Vasile Bel, Constantin Ghioancă, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017, 240 pagini. Postfață de Marius Silveșan

Istoria se poate reconstitui prin intermediul mai multor mijloace și metode, iar literatura, scrierile aparținând unui anumit grup etnic sau religios, folosite de o anumită comunitate, în cazul de față comunitatea baptistă de limbă română, este una dintre metodele aleasă de către cei doi autori ai volumului de față. Pastorii Vasile Bel și Constantin Ghioancă, cei care și-au propus să prezinte publicului larg ce literatură au realizat și utilizat credincioșii baptiști de limbă română din perioada 1895-1990. Lucrarea este una realizată după criterii științifice care acoperă un interval de timp amplu ce se întinde de la sfârșitul secolului XIX până la sfârșitul secolului XX. Avem o perioadă de aproape un secol de istorie baptistă reconstituită prin intermediul literaturii de limbă română. Intervalul 1895-1990 este relevantă prin faptul că în anul 1895 a fost identificată prima resursă din patrimoniul literar baptist din România, respectiv cartea de cântări, Cântările Sionului, iar anul 1990 marchează atât un nou început în ceea ce privește viața politică, cât și cea religioasă. Prin urmare, anul 1990 este semnificativ în acest context pentru că constituie momentul în care România și-a deschis granițele pentru un aflux de literatură religioasă sosită din străinătate.

Din punct de vedere tehnic cartea conține note de subsol, bibliografie și indice de nume. De asemenea, în această lucrare se regăsesc o multitudine de imagini cu coperțile resurselor (cărți, broșuri, reviste, calendare de studiu biblic) la care se face referire în carte.

Cartea este structurată pe cinci capitole astfel:

Capitolul 1 „Cărțile” prezintă lucrările de tip carte editate și tipărite de baptiști sau doar folosite de aceștia în cadrul serviciilor religioase sau în particular. Acest capitol fiind cel mai amplu în economia lucrării acordându-i-se de către autori peste 100 de pagini din cele 240 ale volumului.

Capitolul 2 „Revistele” prezintă 30 de titluri ale unor resurse periodice care circulau printre baptiștii români.

Capitolul 3 „Calendarele pentru școlile duminicale” prezintă 9 titluri de calendare folosite pentru lecțiile de școală biblică duminicală.

Capitolul 4 „Muzica bisericească” prezintă 16 titluri ale unor resurse muzicale (caiete pentru cor și fanfară, cărți de cântări) folosite de credincioșii baptiști.

Capitolul 5 „Alte titluri de cărți și reviste” prezintă 98 de titluri ale unor resurse care nu se încadrează în tematica capitolelor anterioare.

Lucrarea rezultată este una originală și totodată utilă atât pentru înțelegerea istoriei comunității baptiste de limbă română, cât și pentru evoluția literaturii baptiste de limba română, a limbii române și temelor teologice, sociale sau politice tratate în cadrul acestor scrieri pe parcursul secolelor XIX și XX.

Iată și cuprinsul cărții împreună cu argumentul lucrării.

PressOne: MODELE de CURAJ. Greti, îngerul închisorilor comuniste


PressOne prezintă în acest material biografia unei adolescente, Gertrud Bader, care în anul 1958 a comunicat timp de 8 luni cu deținuții de la Gherla și i-a ajutat să-și vadă iubitele. La momentul arestării, Gertrud Bader era o adolescentă care locuia lângă penitenciarul Gherla, iar pentru acțiunea ei avea să fie supranumită îngerul închisorilor comuniste:

La sfârșitul anilor ’50, ea a reușit să schimbe mesaje, timp de mai multe luni, cu câțiva deținuți ce primiseră pedepse grele pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.
Alfabetul Morse îl mijlocea pe cel al dreptății și al iubirii.
Greti nota adresele logodnicelor sau ale soțiilor celor închiși și apoi le trimitea ilustrate cu indicații exacte privind data și ora la care să se prezinte în cimitirul de lângă zidul închisorii.
Fiecare femeie trebuia să aibă un buchet imens de flori, albe sau roșii, pentru a fi recunoscută de iubitul său, aflat la una dintre ferestrele pușcăriei.
Greti își semna răvașele cu numele abatelui Faria, bătrânul închis de-o veșnicie din Contele de Monte Cristo. Le expedia când de la Dej, când de la Cluj sau de la Bistrița, într-o încercare de pierdere a urmelor.
A fost arestată la 8 august 1958. Avea 17 ani și a primit o condamnare de 7 ani de închisoare. A ispășit aproape doi ani, la Cluj, Miercurea Ciuc și, în final, chiar la Gherla, unde, deși grațiată, a stat câteva săptămâni pentru a-și lua ultima porție de umilință.
Invocarea lui Dumnezeu la proces a dus la înăsprirea sentinței

Procesul a fost dur. La 16 octombrie 1958, Greti a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Judecătorul i-a înăsprit pedeapsa după ce ea l-a invocat pe Dumnezeu.

Greti a avut curajul să spună că, pentru a i se proba vinovăția, la proces fuseseră aduși deținuți falși.

Cel care împărțea legea la Tribunalul Militar Cluj a căutat s-o provoace:

– Să știi că, dacă n-ai fi minoră, aici ți-ar putrezi oasele pentru ceea ce ai făcut. În loc să te alături societății comuniste moderne, te-ai alăturat bandiților și dușmanilor țării.

– În orice caz, m-am alăturat oamenilor care au vrut binele României și nu răul care este astăzi.

Obrăznicia era de neacceptat.

– Da? Nu-ți place?

– Nu-mi place, nu-mi place!

– Da? Atunci aici vei muri.

– Dacă există Dumnezeu, atunci Dumnezeu va decide dacă voi muri aici sau voi fi cândva liberă. Dar eu cred că voi fi liberă.

– Auzi, grefier? Te rog să treci imediat: a doua sentință o primește pentru că este creștină și crede în Dumnezeu. Asta se pedepsește. (subl M.S.)

Prezentarea unor astfel de modele este un lucru necesar pentru cunoașterea istoriei noastre. Astfel de biografii sunt relevante și pentru cei care nu au trăit în sistemul comunist fiindcă oferă asupra acelei lumi o altă imagine, creionează tabloul real și nu unul ideatic.

Credința în Dumnezeu și dorința de a le fi de ajutor celor aflați în nevoie ar fi două caracteristici care se desprind din biografia doamnei Gertrud Bader.

Nicu Rusu – Mărturie și cântare 


David Lavric, O altă Evanghelie nu este Evanghelia !


Maxima zilei – 13 aprilie 2017


Adevărul învinge indiferent de soarta celor care l-au servit.

Gheorghe I. Brătianu

Maxima zilei – 10 aprilie 2017 


Pe cei care nu-i poți face să cunoască adevărul, învață-i cel puțin să nu-l disprețuiască.

Monseniorul Vladimir Ghika

Iosif Ţon: Scrisoare deschisă adresată Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


http://iosifton.ro/blog/scrisoare-deschisa-adresata-preafericitului-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane_2017_04_05_blog

Reportaj RVE București de la lansarea cărţii „Bisericile Creştine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)”


Acum 4 ani (5 aprilie 2013) – Lansare de carte: Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)


Astăzi se împlinesc patru ani de la lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965. Evenimentul a fost găzduit de către Institutul Teologic Baptist din București. Între timp s-a dovedit faptul că lucrarea are la bază o cercetare serioasă constituindu-se într-un element de referință pe domeniul ei de analiză.

Cartea costă 42 de lei și poate fi comandată de la Editura Cetatea de Scaun sau de la autor.

Vezi cuprinsul cărții AICI

Cu prilejul lansării cărții m-am bucurat și simțit onorat de prezența unor distinși profesori, cercetători, jurnaliști, colegi și prieteni. O listă cu cei prezenți la eveniment, poate nu chiar completă, se găsește AICI

Mai jos o fotografie alături de doamna profesoară Ecaterina Lung împreună cu domnii profesori Daniel Mariș și Otniel Bunaciu înconjurați de tablourile unor înaintași baptiști.

 

POZE: Lansare de carte – București, 5 aprilie 2013

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2013/04/08/poze-lansare-de-carte-bucuresti-5-aprilie-2013

https://www.facebook.com/marius.silvesan/media_set?set=a.562404960458963.1073741825.100000683935664&type=3

PressOne: Povestea lui Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc


Vă invit să citiți un material interesant despre un domn extraordinar, Nicolae Tomaziu în vârstă de 101 ani, cel mai vârstnic supraviețuitor al Gulagului Românesc. Sunt istorii trăite, povești de viață cu care nu te întâlnești la orice pas. Dincolo de aspectele menționate materialul este util datorită referirilor la istoria noastră, una pe care trebuie să o cunoaștem și poate, de ce nu, să învățăm ceva din ea. Este o „Istorie care nu se învață la școală”, dar care ar trebui să se învețe în familii. Deși a trecut prin al al doilea război mondial datorită faptului că s-a aflat printre tinerii care protestau în anul 1947 împotriva noului regim care se instaura în România după 1945, acesta a fost arestat, bătut, trimis la Canal, iar apoi, într-un final eliberat. Însă, după cum rememorează domnul Tomaziu, „închisoarea nu se terminase în ziua când a ieșit de la Canal mai mult mort decât viu, ci a continuat și în libertate, în fiecare zi din lunga și încercata lui viață. A trebuit să îndure asta.” După moartea soției ajunge într-o situație precară, „era singur în mijlocul atâtor oameni care îl priveau fără să-l vadă.” Cu toate acestea, credința l-a ajutat să meargă mai departe, fapt pe care îl veți descoperi citind povestea acestui om extraordinar.

Viorel Ilișoi spune pe Press One povestea celui mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc:

Nicolae Tomaziu s-a aflat printre tinerii care în 1947 protestau împotriva noului regim. Nu le era teamă. Vorba poetului Ion Caraion, erau tineri, aveau de unde muri. Și mulți chiar au murit pentru crezul lor, iar alții au murit pe dinăuntru, în pușcării, rămânând schilozi sufletește pe viață. (…)
L-au dus la Direcția Generală de Securitate a Poporului Pitești. L-au înghesuit cu bocancii, să încapă într-o cămăruță în care n-ar mai fi încăput niciun șoarece.
L-au bătut. Metodic, de sus până jos și de la cap la picioare, și pe-o parte, și pe alta. Cu bastonul de cauciuc la tălpi, cu ciomagul peste fluierele picioarelor, cu varga peste testicule, cu pumnii în ficat, cu palmele peste față, cu capul de perete.

Să spună cu cine a mai fost la demonstrații. Și, având origine nesănătoasă, adică fiu de preot, să spună cu ce elemente dușmănoase mai este în contact. (…)

S-a rugat la Dumnezeu tot timpul, să-i dea putere să reziste, să rămână om. N-a declarat nimic. N-a vrut nici să semneze ce i-au pus anchetatorii în față. Dar ăsta nu era un motiv să nu fie condamnat.

Iată și o înregistrare cu domnul Nicolae Tomaziu născut în 1916, cu doi ani înaintea României Mari care s-a realizat în anul 1918.

Interviu cu Ing arh. Ilie Pop (86 de ani) realizat de Marius Silveșan


Domnul inginer arhitect Ilie Pop era la momentul interviului (noiembrie 2016) cel mai vârstnic membru în viață  al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București și unul dintre cei mai vârstnici credincioși baptiști din România.

*

Interviul a fost realizat în București la data de 8 noiembrie 2016 de către Marius Silveșan.

Câteva date biografice despre interlocutorul meu, fratele Ilie Pop.
Ilie Pop s-a născut la data de 16 iunie 1930 în comuna Ciceul Giurgești, județul Bistriţa-Năsăund și a murit în februarie 2017 în București.

Primul contact cu biserica baptistă Basarab, actuala Golgota, l-a avut la data de 22 decembrie 1937.  În data de 7 iunie 1959 s-a căsătorit în biserica din Basarab cu Elisabeta (Lizica) Ifrim. Serviciul de cununie religioasă a fost oficiat de Fr. Iochim Țunea, pastorul bisericii. Domnul a binecuvântat tânăra familie, la data de 15 mai 1963, cu un fiu, Octavian. În anul 1970, a fost cooptat în comitetul bisericii, în lucrarea de tineret şi responsabil cu activitatea corului și a cântat în corul bisericii peste 50 de ani.

• A scris articole despre istoria Bisericii Golgota în revista „Creştinul azi“ sau în revista „Golgota“;
• ATLAS-GHID (1999) Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din București. În calitate de coautor, a scris despre Biserica Golgota, bisericile baptiste, cele ale fraților Creştinii după Evanghelie-botezați şi biserici penticostale, proiectate de dânsul.
• Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti – bilingvă (2005), Bucureşti – cu destinaţie internaţională, unde a scris despre bisericile baptiste sau cele de la Creștinii după Evanghelie şi penticostali pe care dânsul le-a proiectatat.

În 2012 a creat pe Facebook un Cont pe care l-a administrat timp de doi ani: Biserica Creștină Baptistă „GOLGOTA”, iar în ajunul aniversării a 100 de ani 1912–2012 – prima biserică baptistă română din București – a lansat Cartea „Un secol de har” în 2012 (propusă de dânsul, și pe cheltuiala sa), scrisă împreună cu Silviu Jurjeu nepotul său.
Timp de 42 ani 1970–2012, a fost proiectantul bisericii din Basarab, și a urmărit lucrările în execuție, ca pentru Domnul, fără a încasa ceva pentru această activitate. A Lui să fie gloria, slava și mărirea în veci de veci!
A proiectat alte 45 de biserici evanghelice.

A trecut la Domnul în luna februarie 2017. Vezi anunțul aici:

Fratele Ilie Pop și-a sfârșit alergarea pământească la vârsta de 86 de ani

Informațiile bibliografice au fost luate din cartea

,

lucrare disponibilă online prin accesarea link-ului din titlul acesteia.

Interviu cu pastorul Vasile Bel (II)


În cea de-a doua parte a interviului cu pastorul Vasile Bel continuăm aventura istoriei prin referiri la perioada comunistă, cea postcomunistă, la oameni și instituții.

Prima parte a interviului a fost publicată AICI

Concret discutăm despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de baptiști, despre Iosif Țon,  vizita lui Billy Graham în România (1985), Radio Europa Liberă, colaborarea cu reprezentanții bisericilor evanghelice din zona unde pastorul Vasile Bel slujește, despre relația cu conducerea Uniunii Baptiste din România în perioada comunistă, dar și despre personalități baptiste, oameni care i-au influențat viața interlocutorului nostru.

Interviu cu pastorul Vasile Bel (I)


În această primă parte pastorul Vasile Bel vorbește despre copilărie, familie, slujire, precum și despre Iosif Țon și Liviu Olah. Este un interviu istoric în care veți avea oportunitatea să-l cunoașteți pe omul care se află în spatele blogului Istorie Baptistă.

Interviul a fost realizat de Marius Silveșan în București, 2015.

Sublimul imperfecțiunii – Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu


catalin-dupu-sublimul-imperfectiunii-coperta-1

„Sublimul imperfecțiunii” este un dialog interesant și incitant cu domnul Cătălin Dupu având ca bază cea mai recentă apariție editorială a dânsului, romanul Sublimul imperfecțiunii, pe care l-am anunțat la rubrica apariții editoriale AICI.
Vorbim în acest dialog despre motivația scrierii acestei cărți, despre subiectul și personajele acesteia, dar și despre temele pe care le regăsim în această lucrare. Amintesc aici dragostea, precum și istoria. Credința este un alt element care se regăsește în această carte, unul care este un liant și un fundament pentru personajele cărții. Este de amintit și comisarul Voinescu, un personaj care apare și în alte cărți ale autorului, aflat la Veneția unde îi este solicitat ajutorul în baza referințelor și competențelor profesionale.

Este un dialog care ne duce din Veneția dogilor în Moldova lui Ștefan cel Mare, iar apoi în Veneția anilor 2000 la România începutului de secol XXI, cu flashback-uri în epoca Ceaușescu și la persecuția creștinilor evanghelici. Restul aspectelor le veți descoperi urmărind acest dialog.

Apariții editoriale (44) – Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii


catalin-dupu-sublimul-imperfectiunii-coperta-1

Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii, Editura Cetate Deva, Deva, 2016, 187 pagini. Cartea include și un studiu de Marius Silveșan intitulat „Literatură și istorie”, pp. 144-171.

Rubrica Apariții editoriale a ajuns la numărul 44, ceea ce înseamnă tot atâtea cărți  pe care le-am semnalat. De data aceasta mă voi referi la cea mai recentă apariție editorială a domnului Cătălin Dupu, respectiv romanul Sublimul imperfecțiunii, o lucrare care încă de la primele pagini are mai multe elemente de noutate în comparație cu alte lucrări ale autorului. Astfel, pe pagina cu care se deschide cartea este menționat faptul că aceasta este un roman inspirat după fapte reale. Iată că scriitorul este ancorat în realitate și avertizează, informează cititorul, asupra acestui aspect încă de la început. Un alt element este cel legat de Cuvântul înainte care este mai bine conturat decât în alte cărți și conține la rândul său elemente de noutate și informații utile. Cuvântul înainte este publicat sub titlul „Înainte și după. Explicațiune”, iar în cadrul acestuia cititorul este avertizat că în fața lui „se deschide o călătorie neobișnuită” (p. 7) precum drumul printr-un orășel mic din Italia, un nou caz al comisarului Gabriel Voinescu, dar și din alte motive pe care cititorul le va descoperii pe parcursul lecturării romanului. Un alt element de noutate ar fi precizarea faptului că poeziile care apar în această carte, dar și în alte cărți ale autorului și nu au menționat un nume, sunt scrise de acesta. Scriitorul se simte încurajat de feedback-ul primit de la cititori și de dorința acestora de a citi, dar și de a vedea ecranizate unele din cărțile scriitorului. Această dorință am exprimat-o și eu (MS) cu referire la schițele, nuvelele, povestirile istorice și datorită faptului că imaginea are un impact destul de mare, iar ideile pot fi transmise către o audiență mai mare cu specificarea faptului că avem o diferență între cuvânt și imagine, iar cei care aleg imaginea în defavoarea cuvântului trebuie să fie conștienți de acest lucru. La urma urmei și cinematografia este o artă.

Cartea merge pe două paliere paralele și incitante. Primul este cel care se referă la Eliza, acțiunile și trăirile acesteia, iar al doilea este cel al comisarului Voinescu. Nu lipsesc nici referirile istorice care ne poartă de la Moldova lui Ștefan cel Mare până la perioada comunistă, persecuții și viața în democrație.

Pentru cei care doriți să cunoașteți mai multe vă invit să urmăriți un interviu cu domnul Cătălin Dupu despre această carte.

Maxima zilei – 8 februarie 2017


Imagini pentru ion rațiu

Cum înțelegea democrația Ion Rațiu democrația în 1990

„Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine”

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (Holocaust Remembrance Day)


Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este 27 ianuarie, data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Holocaustul a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ziua_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Comemorare_a_Victimelor_Holocaustului

Mircea Mihăieș: Comunismul e o religie a resentimentului, a urii și a exterminării fizice a celui care nu-ți împărtășește opiniile


Comunismul nu e cool deloc. E una din cele mai mări năpaste care a lovit omenirea. E o religie a resentimentului, a urii și a exterminării fizice a celui care nu-ți împărtășește opiniile. O ideologie primitivă, agresivă, bazată pe minciună, manipulare, cult al personalității liderului, incompetență, intoleranță, fraudă și violență.

http://www.lapunkt.ro/2017/01/23/interviu-mircea-mihaies-leonard-cohen-aleanul-credinta/

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică (update 20.01.2017)


Acest material este un update al schiței biografice a pastorului Leric Ioan pe care am publicat-o inițial AICI.

leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici.

Dat fiind faptul că la înmormântare am văzut că numele fratelui era Iuan, l-am rugat pe Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), să îmi spună cărui fapt datorăm diferența dintre Iuan și Ioan așa cum a fost evocat, dar și așa cum l-am găsit trecut în documentele de la Departamentul Cultelor. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost  la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

Ioan Leric a activat în Biserica Baptistă Speranța din Arad al cărei păstor era atunci Alexa Popovici, fiind  chiar și dirijorul corului. Conform informațiilor care mi-au fost oferite de fratele Handra Sima de la Arad, coleg și prieten cu Ioan Leric, botezul fratelui Leric a avut loc în anul 1945 și nu 1946. În anul 1946 cinci tineri din Biserica Baptistă Speranța Arad (Biserica Baptistă Română din Arad) au plecat la Seminarul Teologic Baptist care s-a redeschis prima dată după 1942. Datorită faptului că în București era foamete Comunitatea Baptistă de pe Valea Crișului Alb a oferit găzduire și mâncare seminariștilor și profesorilor, astfel că Seminarul Teologic Baptist își reia cursurile la Buteni, județul Arad. Acesta este contextul în care anul școlar 1946/1947 al Seminarului s-a desfășurat la Buteni. Au început anul I un număr de 65 de seminariști, dar au terminat anul doar 54. În toamna anului 1947 dintre cei 54 care au terminat anul I la Buteni, doar 38 au venit la București pentru anul II. Promoția 1946, în care era Leric Ioan, a făcut anul I, II și III (1946-1949), iar apoi a fost trimisă în practică datorită faptului că era nevoie de lucrători în contextul în care unii dintre aceștia au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial Uniunea Baptistă a vrut să-i trimită în practică la sfârșitul anului doi de studii, dar unii dintre seminariști, conform mărturiei fratelui Handra Sima, au spus că nu sunt pregătiți încă să meargă în lucrare astfel că au mai urmat încă un an de studii. După terminarea anului trei de studii aceștia au fost trimiși în lucrare timp de trei ani. În toamna anului 1953 Leric Ioan se întoarce la Seminarul Teologic Baptist din București pentru anul IV și finalizarea studiilor pastorale, fapt care se va realiza în 1954.  Un aspect interesant și inedit este acela că în anul școlar 1953/1954 a fost pentru prima dată de la redeschiderea Seminarului în anul 1946 când s-a făcut anul IV conform mărturiei fratelui Handra Sima.  Din documentele consultate în Arhiva Departamentului Cultelor reiese faptul că a existat o normă în cadrul Seminarului Teologic Baptist ca după terminarea anului III de studii seminariștii să fie trimiă un an în practică pastorală, iar apoi să revină pentru anul IV și finalizarea studiilor. Prietenul fratelui Leric, Handra Sima, va absolvi Seminarul Teologic Baptist trei ani mai târziu, în 1957, deoarece a fost trimis la muncă forțată în Dobrogea la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca fără aprobarea Ministerului Cultelor.

„În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor  divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor,  se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Pe baza unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

assc-1954-salarizarea-pastorului-leric-ioan-fara-forme-legale

În anul 1956  Leric Ioan s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare biserică baptistă la ora aceea. Emil Bartoș manționează că Ioan Leric a venit ca păstor la Tulca în toamna anului 1956 și a slujit acolo până în anul 1958, 1959 partea de început. Conform altor surse Ioan Leric a fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Tulca pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric, în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).”  Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954.

„Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393)

Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe.

În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393)

Fata fratelui Leric, Magdalena (Pușcaș), mi-a prezentat unele informații suplimentare despre perioada în care fratele Ioan a fost păstor la Tulca, perioadă ca fiind una de referință pentru activitatea sa de pastor misionar. La Tulca a avut loc o trezire spirituală astfel că au fost botezate mai multe persoane din comunitatea respectivă, dar și credincioși „de pe sate”. Veneau oamenii la pastorul Leric și îl rugau să îi boteze datorită faptului că în localitatea lor nu aveau biserică. Activitatea pastorului l-a adus în atenția Ministerului Cultelor și a Departamentului Cultelor (din 1957), dar acesta răspundea că el nu aparține de vreo biserică anume, de vreun cult. El face lucrarea la care Domnul l-a chemat. În vremea aceea Biserica Baptistă din Tulca avea trei balcoane care erau arhipline, astfel că un frate mai inventiv a pus proptele ca acestea să reziste.

Emil Bartoș menționează, în intervenția sa la înmormântarea fratelui Leric, că în perioada cât acesta a fost pastor la Tulca, biserica s-a dublat ca număr. Fratele Leric a botezat între 250-300 de oameni. datorită faptului că activitatea sa a deranjat i s-a înscenat un proces și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Daniela Manea, fata fratelui Leric, menționează că acesta nu a făcut decât trei luni de închisoare și apoi a venit grațierea. Ioan Bunaciu menționează două luni. În acest context i-a fost ridicat și carnetul de păstor, ceea ce însemna că nu mia putea profesa această activitate legal.

Ioan Bunaciu menționează că Leric Ioan s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, care i-a zis că el moare și că vrea să-i dea lui cel mai valoros lucru pe care îl avea. Ce putea să aibă valoros un om care murea în închisoare ? Din intervenția pastorului Bartoș aflăm faptul că acel lucru valoros pe care îl avea în închisoare poetul Traina Dorz era Evanghelia după Ioan pe care i-o oferă pastorului Leric Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)

Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu

Surse folosite în redactarea acestui material: 

Burtic Aurel  – comentariu pe Facebook.

Discurs Emil Bartoș la înmormântarea pastorului Leric Ioan.

Informații oferite de  Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș).

Informații oferite de fratele Handra Sima, prieten din tinerețe și coleg de seminar (1946-1949) cu fratele Leric Ioan.

Informații oferite de Magdalena Leric (Pușcaș), fata pastorului Ioan Leric.

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa  www.protulca.ro/istoric

Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul! 
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică


leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici. Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), a clarificat la rugămintea mea diferența dintre numele Iuan (așa cum apare în acte) și Ioan așa cum l-am cunoscut și a fost prezentat, evocat la înmormântare. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost  la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

În perioada 1946-1949, 1953-1954 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1954.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, unde în mod eronat este menționat Leric Ioan ca fiind absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1950, când de fapt el a absolvit în anul 1954. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în lucrarea menționată despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca, fără aprobarea Ministerului Cultelor. „În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor  divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor,  se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Conform unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

În anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptistă la ora aceea. La Biserica Creștină Baptistă din Tulca a fost păstor pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).”  Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954. „Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393) Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393) Ioan Bunaciu menționează că s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, cel care îi oferă cel mai de preț lucru pe care îl avea la el, Evanghelia după Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)

Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu

Surse folosite în redactarea acestui material:

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa  www.protulca.ro/istoric

Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul! 
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda

6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu


În cuvântul său pastorul Otniel Bunaciu a vorbit despre personalitatea pastorului Leric Ioan și de încurajarea pe care acesta i-a transmis-o de fiecare dată când sau întâlnit.
Momentul a fost unul emoționant pentru pastorul Otniel Bunaciu și datorită faptului că l-a cunoscut pe Ioan Leric de când era copil și de asemenea, datorită celui că Ioan Leric a fost prieten cu Ioan Bunaciu.
Cu acest prilej pastorul Ioan Bunaciu a transmis și u n mesaj din partea Uniunii Baptiste din România unde acesta slujește ca vicepreședinte.

2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș


Înregistrare realizată cu prilejul serviciului de înmormântare, din data de 15 ianuarie 2017, al pastorului Ioan Leric (martie 1927- ianuarie 2017).
Pastorul Emil Bartoș evocă momentul în care l-a cunoscut pe fratele Ioan Lavric și câteva aspecte din slujirea acestuia la Biserica din Tulca. În cei aproape doi ani cât a fost păstor la Biserica Baptistă din Tulca pastorul Ioan Lavric a botezat în jur de 250-300 de persoane. Acest fapt a deranjat autoritățile fapt pentru care i-au înscenat un proces și l-au condamnat la doi ani din care a executat doar șase luni pentru că a venit amnistia (probabil cea din 1964). În închisoare s-a întâlnit cu Traian Dorz care i-a dat cel mai mare dar al său, Evanghelia după Ioan.
Toate aceste detalii le găsiți în cadrul intervenției pastorului Emil Bartoș.

Poarta Albă (2014) – Un film despre Colonia de muncă de la Poarta Albă


Adrian și Ninel se numără printre deținuții înghesuiți în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnați alături de ei se găsesc profesori, avocați, poeți, filozofi, țărani, artiști, oameni de știință. Cu toții își dau seama treptat că munca forțată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre și Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinței organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminați. Filmul este inspirat din cartea Vărul Alexandru, de Adrian Oprescu.

Regia
Nicolae Margineanu
Cu
Cristian Bota, Sergiu Bucur, Mădălina Craiu

Ioan Chişmorie Măderătanul (1904-1973) – Biografie


Ioan Chismorie (Facebook Ioan Chismorie)

Am descoperit recent o pagină de Facebook despre Ioan Chişmorie Măderătanul, credincios baptist, compozitor și interpret, autor a peste 400 de cântări.

Iată mai jos o biografie a lui Ioan Chișmorie, preluată cu permisiunea autorului, disponibilă pe pagina de Facebook Ioan Chismorie

Satul românesc a dat în cursul secolelor valori culturale înmagazinate în folclorul care a scos la iveală geniul şi imaginaţia unui popor care n-a avut decât arareori ocazia de a se exprima în forme de cult.

În Transilvania, se naşte Ioan Chişmorie Măderătanul, a cărui operă muzicală este foarte bine cunoscută în bisericile neoprotestante (baptiste, penticostale, creştini după evanghelie, adventiste). El a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a compune cântări spre slava Lui, dar pe care l-a folosit, astfel cântările lui au fost şi sunt o capodoperă a muzicii religioase române.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1904, pe când sufla vântul în ferestre acoperindu-le cu zăpadă, în răsăritul zorilor se duse vestea în sat că în familia Chişmorie, la George şi Ana, se născuse cel mult aşteptat. Era „Onică”, în urma celor 4 surori. S-au bucurat mult părinţii că s-a născut cel ce avea să le fie nădejdea lor la bătrâneţe.

Cu părul ondulat şi ochii albaştri „Onică” îşi petrece copilăria în satul său natal alături de familie şi de oameni simplii din podgoria munţilor Zărandului, învăţând să lucreze la vie, câmp şi pădure. Aşa o cerea timpul pentru un băiat născut la ţară. Îndrăgeşte atât de mult satul şi locurile încât ani mai târziu, atunci când îşi semna compoziţiile, nu ezită pe lângă numele lui să mai adauge şi „Măderătanul” .

Nu se da înapoi de la muncile agricole. Conducând carul cu boi, lucrează viţa de vie din dealul mare, ajută la strânsul fânului, la tăiatul lemnelor din pădurea de pe dealul Cioaca, în faţa peisajelor înfăşurate ziua în razele de soare iar noaptea în cele ale lunii, în mijlocul pădurilor, a luncilor, a izvoarelor line, în cântecul privighetorilor cu ciripitul lor ceresc, a cerului albastru, toate au fost cadrul care mai târziu au inspirat pe compozitor în cele aproximativ 300 de cântări (text şi muzică).

A terminat şase clase primare la şcoala din Măderat, pe vremea ocupaţiei Austro-Ungară Harul artistic s-a manifestat de timpuriu, la vârsta de 13 ani a devenit membrul Bisericii Baptiste din Măderat, fiind botezat la Arăneag. Participă la toate evenimentele ce aveau loc în acea vreme, se implică în tot ce ţinea de activitatea de biserică, citind versete, recitând poezii, cântă în corul bisericii. La 14 ani participă în comuna Şiria la un curs de învăţare a notelor muzicale.

Acolo îl întâlneşte pe Ioan Slavici cu care leagă o aşa zisă prietenie, deşi diferenţa de vârstă era mare. După terminarea cursului de muzică, de la o zi la alta se afirmă tot mai mult ca un bun pianist, trompetist şi un excelent baterist şi dirijor.

În 1922 se înscrie la Conservatorul Municipal din Timişoara pe care în anul al doilea îl abandonează din cauza neînţelegerii cu conducerea. El îşi dorea să facă cei patru ani de studiu în doi, dar pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere, părăseşte şcoala.

Adunările şi botezurile în aer liber, însoţite de partea muzicală, l-au consacrat ca cel mai bun organizator din acea vreme. Deşi pregătirea muzicală a fost limitată, ea a fost suplinită de talentul de excepţie pe care l-a perceput ca fiind Harul lui Dumnezeu, revărsat asupra sa.

Participă la toate serbările şi congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni în 1925 îl întâlneşte pe Gill Everett*, cel ce din anul 1933 până în 1938 avea să fie directorul Seminarului Baptist din Bucureşti. „Un American curajos care a luptat mult pentru drepturile religioase de la noi din ţară” povestea tatăl meu. În 1928, la Congresul de la Curtici, leagă relaţii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai târziu a ajuns preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o dată pe lângă autorităţile din România pentru drepturile religioase.

A fost mult implicat în viaţa cotidiană, cunoscând tot ce se întâmpla în lumea întreagă. A fost foarte pasionat de tehnică şi mecanică, apreciind mult inestimabilele descoperiri ale vremii. A avut o mare admiraţie pentru Thomas Edison, la moartea lui în 18 octombrie 1931, Ioan Chişmorie trimite o scrisoare de condoleanţe doamnei Edison, la West Orange în New Jersey, iar doamna Edison îi răspunde. Printr-o altă scrisoare de mulţumire şi apreciere, că este alături de ei la marea lor pierdere. În 1932 dedică un marş domnului Loyd George (fost prim ministru al Angliei), de la care a primit cuvinte de apreciere. Printre scrisorile primite, mai avem de la Nicolae Iorga pe care a avut plăcerea de a-l cunoaşte la Arad. Lui Octavian Goga, îi compune o melodie pe versurile poeziei „Rugăciune”, care se află înrămată la castelul de la Ciucea. Veturia Goga, soţia poetului şi ministrului, purtând corespondenţa cu compozitorul, păstrează scrisoarea prin care îi mulţumeşte şi îl asigură că acea donaţie a compozitorului va rămâne în muzeu, în salonul de donaţii.

La 33 de ani, în 1937, publică prima carte de cântări „Cântările Armoniei” cu 64 de cântări. Continuă să compună cântări tot mai complexe, în ideea de a publica volumul II al „Cântărilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc în acea vreme s-au dovedit a fi mai vitrege decât dorinţa autorului.
A doua conflagraţie mondială l-a aruncat în vâltoarea sa şi pe Ioan Chişmorie, care fiind comandant de grupă, a participat cu unitatea sa la bătăliile de pe frontul de est, la asediul Odesei şi Sevastopolului. Fiind pe front la 12 octombrie 1941 trimite o scrisoare familiei. Fiind cenzurată, a fost reprodusă şi publicată în gazeta „Timpul Transilvaniei”, atât pentru calităţile literare, cât şi pentru patriotism. A fost rănit în timpul războiului iar statul român l-a onorat cu decoraţia „Bărbăţie şi Credinţă”. Suferinţele şi viaţa grea de pe front îl inspiră pe Ioan Chişmorie la noi compoziţii. Odată cu capitularea Germaniei este lăsat la vatră în 1944.

În 1950 se căsătoreşte cu Maria Chirla din Tulca şi împreună au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saintclaire, Eleonora. Continuă şi după aceea să călătorească prin toată ţara, vizitând aproape toate bisericile neoprotestante, organizează cursuri de 20-25 de zile de cor, de fanfară şi orchestre, făcea cursuri de dirijori, învăţând pe toţi care îsi doreau să exceleze în organizarea de coruri. În afară de compoziţii mai scrie piese religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugăciuni şi un oratoriu „Iosif în Egipt”.

La Sinaia, la castelul Peleş, îi oferă regelui Mihai valsul „Flori de la Sinaia” iar „Imnul Regal”, deşi compus în anul 1930, este înmânat personal regelui de către unul din fiii lui, Stelian, abia în anul 1996 la palatul Elisabeta, după aproape 70 de ani.

România, deşi condusă de autorităţi comuniste în acea perioadă, menţine o vie prietenie prin corespondenţă cu toţi colaboratorii lui care mai devreme sau mai târziu au părăsit ţara. În Franţa îl avea pe Ieremia Hodoroabă, pe Lado Joseph în Suedia, în SUA îi avea pe A. Lucaciu, T. Talpeş, P. Truţa, A. Popovici, P. Popovici, în Australia pe E. Wostok.

Bătea drumuri de noapte, cu viscol şi ploi, în sate pe care nici astăzi nu le găsim pe harta ţării, ca să poposească, după nopţi nedormite şi drumuri de noroaie la câte o biserică şi să aibă puterea să aducă un mesaj sau o cântare, să facă din acea clipă cu cei ce-l ascultau un moment de sărbătoare. Apoi urma drumul de revenire spre casă, poate tot aşa de anevoios, la fel de lung şi obositor. Vă imaginaţi ce greu era drumul de întoarcere, de cele mai multe ori pe jos, cum arăta el după atâtea calătorii (şi au fost numai cu sutele), cum apărea un om în pragul casei, plin de noroi, plouat uneori, înfrigurat, flămând sau însetat, şi care spunea plin de voioşie: „Slavă Domnului! am bucuria să trăiesc încă o clipă de fericire pentru ceea ce am făcut şi de data aceasta, spre Slava Domnului! ”

Majoritatea melodiilor compuse nu au fost compuse în stări de bucurie. Totuşi avea puterea să cânte de fiecare dată când îl vizita cineva. Cânta cu atâta zel, cu atâta bucurie şi dragoste: „Eu niciodată nu am plâns”. Privea clapele pianului iar la cuvintele „…Spune-I Lui durerea ce o ai… privea o clipă departe, apoi închidea ochii…” Asemenea, la „Oile mele” sau la… „În fiecare seară” (cântare ce a fost compusă în carul cu boi, seara când se întorcea de la adunatul fânului) şi la „Ai fost tu să-L vezi…” Se transpunea în cel vinovat de ceea ce s-a întâmplat cu Domnul Isus, în implorarea supremă din „Cobori, cobori la noi…”, în groaza apocaliptică a căderii în păcat cu pedeapsa din „Va fi o zi când arde cerul…”, în mijlocul bucuriei renaşterii primăverii întru slava Creatorului în „Aud un cor de mii de păsărele”, (cântare ce a fost compusă într-o seară pe dealul Măgura de la marginea Coşteiului de Sus, fiind împreună cu prietenul lui fr. Laurenţiu Tuţac) sau în singurătatea şi blândeţea din „Am întâlnit un trist Păstor” sau în speranţa nemuririi şi în triumful vieţii veşnice în „O ţara mea”. În cântarile sale compozitorul se face părtaş la suferinţele Mântuitorului însoţindu-L la Golgota, la Cana Galileii, în Gheţimani, la fântâna din Samaria, la botez, la pogorârea Duhului Sfânt, la intrarea în Ierusalim…. În majoritatea cântărilor descria cerul cu splendoarea sa, cu îngerii şi cu marea sărbătoare care ne este pregătită.

Prigoana şi hărţuirile securităţii din acea vreme s-au accentuat tot mai mult în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. După avertizări multiple şi ameninţări, i s-a interzis să mai organizeze cursuri de orchestre, fanfare sau coruri cu tinerii din bisericile neoprotestante. A fost acuzat de mobilizare în masă a tineretului şi nu de puţine ori şi-a petrecut nopţile pe la posturile de miliţie.

Ioan Chișmorie impreuna cu fratele Ieremia Hodoroaba si nepotul lui, prof. universitar Gheorghe Fratila in curtea Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti (aprox 1971)

În toamna lui 1972 este chemat în Maramureş să facă o orchestră. Pleacă cu acelaşi avânt care l-a însoţit întotdeuna când făcea vre-o lucrare de laudă a Tatălui Ceresc. La două săptămâni de la sosirea lui acolo, este silit să renunţe la ceea ce şi-a propus, căci apar ca din senin mari probleme de sănătate. El, care nu a fost bolnav niciodată, este sfătuit să se interneze în spital la Cluj. După evaluări medicale efectuate la Arad şi apoi la Timişoara, neputândui-se da un diagnostic precis, a fost adus acasă, la Măderat, în satul pe care l-a iubit atât de mult, în locul în care a adus multă cinste consătenilor lui. Acolo, la Maderat, în casa părintească, a aşteptat măreaţa şi glorioasa zi a plecării.

Era primavară… perii din curtea casei părinteşti înfloriseră din nou; parcă mai frumoşi ca niciodată, printre ramuri se auzea un cor de mii de păsărele… Perii plantaţi şi altoiţi de Ioan Chişmorie înfloreau pentru ultima dată pentru el… Era dimineaţa zilei de 25 aprilie 1973 când Dumnezeu a hotărât să îşi cheme acasă robul care i-a fost bun şi credincios până la capăt.

Astăzi, în urma celor 4 copii, Ioan Chişmorie este reprezentat de 10 nepoţi. În România de 6 (Cristian, Simona, şi Amadeus Chişmorie), (Lawrence, David, şi Matei Chişmorie) iar in Chicago de 4 (Raul Caraba), (Anna, John şi Sarah Chişmorie).

La Măderat, pe 2 septembrie 2012, Domnul a chemat acasă pe Maria Chişmorie, cea care a fost pentru Ioan Chişmorie un ajutor şi un sprijin nelipsit, şi impreună sunt înmormăntaţi în cimitirul de la marginea satului.

Ioan Chişmorie a fost şi va rămâne un exemplu de slujitor al Domnului, un om cu o credinţa profundă în Domnul, care a lăsat creştinismului evanghelic o bogată zestre, inestimabile lucrări care trebuie să le transmitem mai departe celor care vor veni după noi şi care vor continua să-L preamărească pe Dumnezeu.

Saintclaire Chişmorie chismorie@yahoo.com

Observații:

* Everett Gill a fost director onorific cf. Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989

* Sunt interesante relațiile lui Ioan Chișmoaie cu Nicolae Iorga și Octavian Goga, personalități marcante ale culturii române. am citit că Iorga nu agrea confesiunile evanghelice, deși a recunoscut impactul pozitiv al baptiștilor.

1000 de biserici baptiste închise


În cadrul unui articol din ziarul Times din 5 iulie 1962 (?), prilejuit de vizita Patriarhului Justinian la Londra și vizita acestuia la o reuniune a Bisericii Anglicane (Church Assembly),  se menționau câteva aspecte privind situația religioasă din România.  Este citat Mr. T.L.F, „Royle of Coventry, care a spus că mulți dintre noi (ei?) (many of them felt) credeam/crdeau că vizita Patriarhului BOR a fost viciată de timp (ill-timed) și din nefericire lumina cunoașterii că Patriarhul este o persoană (un om) cunoscut pentru simpatiile sale comuniste care a făcut multe ca să să se opună  (oppose) și să asuprească (oppress) creștinii în România.

(was ill-timed and unfortunate the light of the knowledge that the Patriarch was a man well known for his communist sympathies who had done much to oppose and oppress Christian people in Rumania.)

El i-a determinat pe mulți călugări și călugărițe să părăsească mânăstirile și casele (?). Biserica Greco Catolică care a avut 1800 de parohii a fost închisă, interzisă prin forță (abolished by force) și cei care au opuse rezistență, s-au împotrivit, au fost trimiși la închisoare.

He made all munks and nuns under to leave  their monasteries and houses, the Greek Catholic Church, wich had 1800 parishes, had been abolished by force and those who had been obstructive were sent to prison.

Domnul Royle a mai spus: „șase episcopi și mulți alți membrii ai Bisericii Greco Catolice au fost arestați.

În acest context se menționează și faptul că acum 10 ani, respectiv 1957, erau 1400 de biserici baptiste, iar acum (1967) au mai rămas doar 400. Rezultă că în decurs de 10 ani au fost închise 1000 de biserici baptiste.

Mr. Royle said. Six bishops and many other members of the church had been arested . Ten years ago where 1400 Baptist churches, now only 400 remained.

Maxima zilei – 8 decembrie 2016


Imagini pentru papa ioan paul ii in romania

(Sursa)

E timpul să nu mai invocăm trecutul pentru a ne simți justificați de ura pe care o răspândim în prezent. Voința de a lovi în celălalt.

Papa Ioan Paul al II-lea
în timpul vizitei sale în România citat în Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 29.

O istorie cronologică a baptiștilor din România (1856-2015)


Prin intermediul acestei cronologii doresc să realizez o incursiune în istoria baptiștilor din România.

Materialul este în curs de actualizare, astfel încât orice sugestii sunt binevenite.

1856 – prima biserică baptistă recunoscută de autorități este Biserica Baptistă germană din București (Popa Rusu)

1875 – la Salonta se înființează prima biserică baptistă din Transilvania

1877-1878 – Războiul ruso-turc cunoscut în România sub numele de Războiul de independență.

1878 – Prin Tratatul de la Berlin sunt prevăzute și libertăți religioase

1910 – Miron Cristea, la momentul respectiv Episcop de Caransebeș, face o plângere împotriva pastorului baptist Ignea Istvan din Lalasint pentru prozelitism și botezarea unor credincioși ortodocși și catolici fără respectarea legislației în vigoare”

1912 – Formarea primei biserici baptiste românești în București pe strada Apele Minerale Nr. 14-16 (Cf. Aurel Mateescu, „Prima biserică baptistă română în București: origine și dezvoltare)

1914 – Se declanșează Primul Război Mondial (1914-1918)

1916 – România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei (Rusia, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia)

1918 – la sfârșitul Primului Război Mondial se formează România mare, fapt care îi aduce împreună pe credincioșii baptiști din Vechiul Regat (Țara Românească și Moldova), Bucovina, Basarabia, Transilvania)

1919 – se înființează Uniunea Comunităților Creștine Baptiste Române  ca organ reprezentativ pentru baptiștii din toate teritoriile românești. Hotărârea înființării a fost luată în cadrul unei adunări ad-hoc care s-a ținut la Buteni, județul Arad între 8-10 iunie 1919. (Marius Silveșan, Bisericile creștine Baptiste din România 1948-1965, pp. 94-95 http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania/)

1919 decembrie   – Apare Farul Mântuirii, revista Uniunii Comunităților Baptiste din România. Își încetează apariția în martie 1932 (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1920 –  primul congres al Uniunii Comunităților Baptiste Române a avut loc în localitatea Buteni, județul Arad. În cadrul acestui Congres s-a adoptat Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare, care avea 14 capitole și 63 de articole. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România, vol. II). În statutul de organizare al Uniunii apare prevederea, care se păstrează și astăzi conform căreia copii membrii ai bisericilor baptiste erau numiți aparținători.

1920 – În cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Comunităților Baptiste Române, Constantin Adorian a fost reconfirmat în funcția de președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925)

1920 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Londra (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)

1921 – Se înființează Seminarul Teologic Baptist cu rolul de a pregăti pe cei care erau/ urmau să se implice în activitatea de vestire a Evangheliei. Acesta își va începe cursurile la Buteni, județul Arad, în toamna acelui an pentru ca după câteva luni să se mute la Arad, iar la scurt timp, în decembrie 1921 la București.

1921 – Ioan Socaciu este primul director al Seminarului Teologic Baptist, iar după mutarea la București funcția va fi preluată de Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii credinței baptiste din România.

1923 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Stockholm (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)

1925 – În localitatea Buteni, județul Arad se ține primul congres al tineretului baptist din România. Se înființează Uniunea Tineretului Creștin Baptist din România

1925 – Pastorul Popa Ioan devine președinte al Uniunii Baptiste (1925-1931).

1927 – va fi formulată prima Mărturisire de Credință a baptiștilor din țara noastră.

1927 februarie – J.H. Rushbrooke a avut întâlniri la București, pentru susținerea drepturilor confesionale, cu Mitilineu, ministrul de externe, Octavian Goga, ministrul de interne, Vasile Goldiș, ministrul Cultelor, generalul Alexandru Averescu, președintele Consiliului de Miniștri. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1928 februarie – J.H. Rushbrooke s-a întâlnit la București cu Nicolae Titulescu, ministru de externe, care l-a asigurat că va folosi toată influența sa în Consiliul de Miniștri pentru ca drepturile confesionale recunoscute baptiștilor în Transilvania să fie înscrise în Legea Cultelor. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1934 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Berlin (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian).

1940 – Constantin Adorian, directorul Seminarului Teologic Baptist de la București (1940-1942).

1944 octombrie – decret regal semnat de Regele Mihai I privind recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiștii din România.

1946 – Seminarul Teologic Baptist se redeschide la Buteni, iar apoi se mută la București.

1946 noiembrie – alegeri fraudate de Partidul comunist

1947 30 decembrie – abdicarea forțată a Regelui Mihai I

1947 30 decembrie – România devine republică populară după modelul democrațiilor populare din Europa de Est. România devine Republica Populară Română (30 decembrie 1947 – 1965)

1948 – o nouă Constituție. Se recunoșteau formal drepturi și libertăți religioase

1948 – Legea pentru regimul general al cultelor religioase (Decretul Nr. 177/4 august 1948)

1948 – Este desființată Biserica Greco Catolică

1951 – este publicat volumul Legea și statutele cultelor din Republica Populară Română în cadrul căruia erau publicate și statutele cultelor adventist, baptist, creștin după Evanghelie și adventist de ziua a – 7-a alături de cel al Federației Reprezentative a Cultelor Evanghelice din România. Statutele celor patru culte evanghelice sau neoprotestante cum mai sunt cunoscute alături de cel al Federației nu au mai fost publicate și în Monitorul Oficial ca în cazul celorlalte culte religioase.

1951 – Congresul Cultului Creștin Baptist din R.P.R.

1953 – Reglementări privitoare la formațiile artistice (fanfare)

1954 – Reglementarea serviciilor religioase. Erau permise doar două servicii religioase pe săptămână. Unul, duminica dimineața până în ora 14, iar cel de-al doilea sâmbătă seara după ora 18. Se mai puteau ține servicii religioase extraordinare și servicii religioase cu prilejul sărbătorilor religioase importante. (Pentru mai multe detalii vezi Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, pp. 151-152)

1955 – Congresul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. O nouă conducere: Vicaș Teodor – președinte, Constantin Bălgrădean – secretar general

1955/1956 Statistică privind situația numerică a elevilor și profesorilor la Seminarul Teologic Baptist din București în acest an școlar : 12 profesori, 96 elevi, 26 absolvenți

1957 – Ministerul Cultelor se transformă în Departamentul Cultelor, instituție care va fi reorganizată pe parcursul anilor.

1957 – Alexa Popovici devine directorul Seminarului Teologic Baptist din București până în luna martie 1965. Vezi mai multe detalii la anul 1965.

1958 – Sunt interzise „deplasările de credincioși din alte localități”

1958 – Este scos din Regulamentul Seminarului Teologic Baptist stagiul de practică pentru elevii acestei instituții pe care aveau obligativitatea să-l efectueze între anii III și IV de studii. În funcție de acest stagiu de practică elevii Seminarului erau admiși în anul IV

1958 – Ieșirea lui Iosif Țon din orice activitate desfășurată în cadrul Cultului Baptist

1959 Demiteri și retrogradări profesionale pe criterii religioase în regiunile Oradea și Timișoara

1959 Exmatricularea unor studenți de la Cluj pe motive religioase. Plenara Uniunii Asociațiilor Studenților din România (UASR) la Institutul Politehnic cu Victor Babeș (?)

1959 – Activități în folos obștesc efectuate de seminariștii (elevii) de la Seminarul Teologic Baptist din București

1959 – Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) consideră că Cultul Creștin Baptist ca fiind o sectă

1960 – Este modificat Codul Penal prin Decretul Lege Nr. 212 publicat în Buletinul Oficial Nr. 8 din 17 iunie 1960. Art. 1, pct. 44 prevedea faptul că urmau a fi pedepsiți penal cei care oficiau acte de cult fără aprobări legale.

1960 – Congresul III al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)

1961 – Ministerul Cultelor impune arondarea bisericilor prin adresa 813. Conform acestei prevederi bisericile mai mici urmau să se închidă, sau să fie arondate unor biserici mai mari. Această reglementare a afectat în principal bisericile baptiste din mediul rural și pe păstorii acestora. Afectați au fost și credincioșii care nu mai aveau dreptul la a avea o biserică în localitatea lor trebuiau să meargă mai mulți kilometrii (în unele cazuri zeci) până la cea mai apropiată biserică baptistă) (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1963 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste de la Beirut

1963 – Vizita reprezentanților Uniunii Baptiste din U.R.S.S. în România

1964 – Situația cultelor neoprotestante este analizată de B.O.R. care le consideră pe acestea secte.

1965 – Se manifestă curentul „de trezire” în cadrul Cultului Creștin Baptist

1965 – Statistică oficială a Uniunii Comunităților Creștine Baptiste

1965 – Alexa Popovici este demis din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București pe motiv că ar fi trimis o scrisoare de Crăciun fără aprobarea Departamentului Cultelor și a conducerii cultului.

1965 – Alexa Popovici este demis și din funcția de păstor oferindu-i-se ulterior postul de arhivar la Uniune.

1965 martie – Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Conducerea Partidului este preluată de Nicolae Ceaușescu.

1965 iulie – Congresul IV P.M.R. devine Congresul IX al P.C.R.

1965 – o nouă Constituție care prelua prevederile din cele anterioare (1948, 1952)

Art. 17. Cetățenii Republicii Socialiste Romania, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale.

Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu sunt îngăduite.

Orice manifestare având ca scop stabilirea unor asemenea îngrădiri, propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasa sau naționale, sunt pedepsite prin lege.

Art. 30. Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste Romania.

Oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare si funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege.

Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățământ decât școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.

În cadrul acestei constituții este menționat pentru prima dată în cadrul unui act legislativ constituțional faptul că școala este despărțită de biserică.

1965 – Congres al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, Cultul Creștin Baptist

1965 – R.P.R. devine R.S.R.

1965 – Richard Wurmbrand, pastor luteran, după paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand)

Anii 60 – Iosif Țon face studii la Regent’s Prak College, Oxford. În urma întâlnirii cu Wurmbrand acesta revalorizează credința creștină. Are loc o transformare în viața lui ce îl determină să se întoarcă în România și să se implice în acţiuni de rezistență. Cât timp era la Oxford a existat un schimb epistolar cu pastorul Ioan Bunaciu.

1969 – Absolvă Seminarul Teologic Baptist din București promoția Vasile Talpoș, Vasile Taloș care vor deveni figuri proeminente ale baptiștilor din România în anii următori.

1969 – Seminarul Teologic Baptist se închide timp de un an datorită neaprobării înscrierii de noi studenți.

1970 – Ioan Bunaciu devine director al Seminarului Teologic Baptist din București

1970 – Ioan Bunaciu are mai multe intervenții la Departamentul Cultelor și la Avram Bunaciu, Președintele Comisiei Constituționale a R.S.R. în vederea redeschiderii Seminarului.

1970 – este reorganizat Departamentul Cultelor

1970 – DECRET Nr. 153 din 24 martie 1970
pentru stabilirea si sanctionarea unor contraventii privind regulile de convietuire sociala, ordinea si linistea publica. ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 33 din 13 aprilie 1970.

Art. 1 litera d) iniţierea sau constituirea unor grupuri de persoane care, prin comportarea lor, exprimă o concepţie de viaţă parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socialistă, precum şi sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea. (http://lege5.ro/Gratuit/gu4tgojx/decretul-nr-153-1970-pentru-stabilirea-si-sanctionarea-unor-contraventii-privind-regulile-de-convietuire-sociala-ordinea-si-linistea-publica – dec 2016)

Prevederile decretului au fost folosite împotriva credincioșilor și pastorilor evanghelici; el pedepsea vagabondarea, parazitismul, etc…Multi frați au fost sancționați: deplasări de coruri, colinzi, etc.

Pastori nerecunoscuți….

1972 – Congresul XXVII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Cornel Mara este ales președinte al Cultului, iar avocatul Paul (Pavel) Bărbătei secretar general.

1973 – Memoriul celor 50 – inițiat de pastorul Vasile Taloș și semnat de 50 de pastori baptiști. Memoriul formula trei revendicări majore pentru bisericile baptiste. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1974 (?) Ioan Bunaciu obține doctoratul în teologie la Institutul Teologic Protestant din Cluj.

1975 – Helsinki. Conferința CSCE privind drepturile omului. Tratatul final este semnat și de România

1977 – Memoriul „Cultele neoprotestante și drepturile omului în România” – a fost semnat de 6 evanghelici: pastorii Iosif Țon și Pavel Nicolescu, învățătorul Radu Dumitrescu, inginerul Aurelian Popescu, de la baptiști, predicatorul penticostal Constantin Caraman și dr. Silviu Cioată de la creștini după Evanghelie. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1978 – Se înființează ALRC (Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință). Pastorul baptist Pavel Nicolescu devine purtătorul de cuvânt al acestei organizații.

1984 – Congresul XXVIII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Mihai Hușanu este ales în funcția de președinte, iar pastorul Vasile Talpoș în cea de secretar general pentru un mandat de patru ani (1984-1988)

1984 – Pastorul Vasile Talpoș este ales vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986)

1985 – Vizita evanghelistului american Billy Graham în România

1986 – Pastorul Vasile Talpoș este ales în funcția de Președinte al Federației Baptiste Europene.

1987 – Prin acțiunile pastorilor Vasile Talpoș și Mihai Hușanu baptiștii reușesc să primească acordul pentru a tipări la București Biblia, traducere Dumitru Cornilescu. Tipărirea se va realiza la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. (https://istorieevanghelica.ro/2012/08/03/fotografii-cu-biblia-baptista-de-la-bucuresti-1987/)

1988 – Congresul XXIX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Traian Grec este ales în funcția de președinte al Cultului, iar pastorul Ioan Rîncu în cea de secretar general.

1988 – Vasile Talpoș devine director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988-2011)

1988 – Încetează mandatul de președinte al Federației Baptiste Europene al pastorului Vasile Talpoș și devine Past President (1988-1990) funcție care se va desființa odată cu terminarea mandatului acestuia în anul 1990 conform mărturiei pastorului Talpoș.

1989 decembrie – memoriu de protest al delegaților la Congresul Cultului Creștin Baptist adresat președintelui R.S.R., domnul Nicolae Ceaușescu. Memoriul a fost inițiat de pastorul Vasile Taloș.

1989 – Revoluția din Decembrie 1989

1990 – Seminarul Teologic Baptist din București se transformă în institut teologic de grad universitar.

1990 – se înființează Alianța Evanghelică din România, iar pastorul Paul Negruț devine președintele acesteia. Conducerea este rotativă pentru un mandat de patru ani între cultele evanghelice (Baptist, Penticostal, Creștin după Evanghelie)

1991 – Congresul XXX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Vasile Taloș devine președinte al cultului baptist (1991-1995, 1995-1999), Nicolae Gheorghiță secretar general iar Iosif Ștefănuți secretar general adjunct.

1991 – Se înființează Facultatea de Teologie Baptistă (dublă specializare) în cadrul Universității din București

1991 – Se înființează la Oradea Institutul Biblic Emanuel transformat ulterior în Universitatea Emanuel

1995 – Congresul XXXI al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Vasile Taloș obține cel de-al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.

1999 – Congresul XXXII al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Paul Negruț devine președinte al cultului baptist (1999-2003, 2003-2007)

2003 – Congresul XXXIII al Cultului Creștin Baptist din România

2007 – Congresul XXXIV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Ioan Bunaciu devine președinte al cultului baptist (2007-2011, 2011-2015)

2011 – Congresul XXXV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Bunaciu obține al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.

2011 – Daniel Mariș devine rector al Institutului Teologic Baptist din București (2011-2015, 2015-2019)

2015 – Congresul XXXVI al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Viorel Iuga devine președinte al cultului baptist (2015-2019) și președintele Alianței Evanghelice din România (2015-2019) (http://revistacrestinulazi.ro/2015/05/congresul-cultului-crestin-baptist-din-romania-28-mai/)

 

 

Stelian Tănase: România pare când privește spre trecut un azil psihiatric cu 20 milioane de pacienți


Am văzut recent un film documentar despre crimele comunismului. Era vorba despre URSS; stalinism, gulag, crime împotriva umanității ordonate de Lenin, Stalin și ucenicii lor. Schimbînd pe alt canal am văzut un program despre comunismul românesc, despre anii Ceaușescu. Nu mi-a venit să cred. Nu s-a spus nimic despre dezastrul economic și politic, despre suferințele pe care le-a produs, depsre frig, foame, frică.
Ei bine, România pare cind priveste spre trecut un azil psihiatric cu 20 milioane de pacienți. Pe ecran era o veselie de nedescris. Am asistat la un chef strașnic pe seama epocii Ceaușescu. Două realități paralele în cele două programe. Mi-am zis că ne merităm soarta, suntem niște paseiști incurabili. Am întors spatele prezentului. Preferăm să fim nostalgici, să ne refugiem în trecut. Pentru că suntem nemultumiți de prezent depănăm amintiri. Mai mult decît atît, inventăm un trecut care nu a existat și pe care la vremea lui l-am detestat. Pentru că tot ce vedem despre Ceaușești zilele astea pe micile ecrane (și ce circ va fi in ianuarie!) și ce citim în gazete sunt pure fictiuni, minciuni, povești. Naivii care se uită la așa ceva nu au minte. Unii o fac din masochism – cei de vîrsta mea. Alții din curiozitate –  cei tineri. Cu toții suntem nebuni de legat.

http://www.stelian-tanase.ro

Christianity Today: After 160 years of suppression, Egypt make room for new churches


After 160 years of suppression, Egypt makes room for new churches.
http://www.christianitytoday.com/ct/2016/november/let-my-people-build-egypt-church-building-law

Oradea, 29 noiembrie 2016 – lansarea cărții Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989)



https://www.facebook.com/librariascriptum

%d blogeri au apreciat asta: