Arhive categorie: Comunism

Deportarea credincioșilor baptiști din Basarabia în lagăr – un material de Vasile Filat


La 22 iunie 1941 era pus in aplicare planul Barbarosa care prevedea atacarea Uniunii Sovietice de către Germania și aliații săi. România era aliata Germaniei din toamna anului 1940 după ce a pierdut teritorii însemnate către URSS, Ungaria și Bulgaria.

Basarabia fusese încorporată în Imperiul Țarist în anul 1812 la sfârșitul războiului ruso-turc (1806-1812), iar stăpânirea Rusiei asupra acestui teritoriu fusese confirmată de Marile Puteri Europene (Anglia, Austria, Prusia) prin Actul final al Congresului de la Viena semnat la 9 iunie 1815.

În 1918 se formează România Mare, iar Basarabia se unește cu România (Vechiul Regat) alături de Bucovina și Transilvania. România Mare va avea o existență scurtă, respectiv din decembrie 1918 până în iunie 1940 când a trebuit să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia către URSS. Se punea astfel în aplicarea prevederile secrete ale Pactului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop – Molotov) semnat la 23 august 1939. A urmat Nord Vestul Transilvaniei cedat Ungariei (30 august 1940) și Cadrilaterul cedat Bulgariei (Tratatul de la Craiova din septembrie 1940). Dintre teritoriile cedate în 1940 vom recupera după război doar Transilvania.

Am prezentat pe scurt cadrul istoric pentru a înțelege situația prezentată de Vasile Filat.

La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică.  Înainte de a se retrage, autoritățile sovietice au declanșat o mare teroare.

Baptisti Uniunea SovieticÄa

Peste patru zile de la începutul războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste: Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel, Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].

La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.

Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.

Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.

Grigorie Pșenicinii la 4 ani de detenție în lagăr.

Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagăr[3].

Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost condusă de M. Belousov.

[1] Arhiva personală, DIB-001, p.1

[2] Arhiva personală, DIB-001, p. 3

[3] Arhiva personală, MP-005, p. 2

Surse:

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/vasile-filat-viitor-doctor-in-istorie.html

https://moldovacrestina.md/9-mai-1945-baptistii-moldova/

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/busila-boris-1894-deportat.html

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html

Reclame

Oliver Jens Schmitt : Observăm tensiuni mari în sânul populației românești – între BOR și Biserica Greco-Catolică, între BOR și români neoprotestanți, între BOR și un milion de stiliști


În presa românească a apărut recent un interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și puterea politică, din care am selectat câteva aspecte care se referă la relația cu românii neoprotestanți.

Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.

In acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca „biserica dominanta”.

BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti – intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.

BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.

Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. […]

BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta – in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii – pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.

http://ziare.com/stiri/istoricul-oliver-jens-schmitt-despre-relatia-dintre-biserica-ortodoxa-si-puterea-politica-intr-o-romanie-devenita-tinta-a-strategiei-de-destabilizare-a-rusiei

Stelian Tănase – Vin rușii pe tancuri!


Spaima bucureşteanului, în anul de pomină 1944, a fost că ruşii vor ocupa oraşul. De ce ţi-e frică, nu scapi. La sfîrşitul lunii august la barierele Colentina şi Pantelimon şi-au făcut apariţia cohortele Armatei Roşii. (am descris acea zi în “Moartea unui dansator de tango”, roman, ed.TREI 2011 ). Populaţia a fost mobilizată şi i-a întîmpinat pe ruşi ca pe nişte “eliberatori”, cu flori, scandări de slogane, fanfare şi discursuri. A fost prezentă aproape toată suflarea. Guvern, primărie, generali, oameni simpli aduşi de organizatori sau simpli curioşi. S-a încercat cîştigarea bunăvoinţei cuceritorului. Românii lor erau înfrînţi, după ce ajunseseră pînă în munţii Caucaz şi pe Volga, la Stalingrad. Din iarna 42/3 se retrăgeau continuu.

Circulau toate fantasmele. Motive de teamă, nenumărate. Bucureşteanul se temea de jafuri, violuri şi ucideri. De kolhozuri, confiscarea proprietăţilor (case, magazine, etc.). De Siberia, de poliţia secretă şi mai ales de Stalin, despotul de la Kremlin. Se ştia despre represiunea şi teroarea din anii 30, de metodele dure cu care cîştigase războiul. Aceleaşi metode urmau să fie aplicate şi într-o ţară ocupată cum era România. Puţini îşi făceau iluzii că va fi bine. Prudenţii, cei lucizi, realiştii, îşi făceau bagajele după ce îşi trimiseseră banii în Occident şi plecau şi ei. Cei fără avere sau naivi, sperau într-o minune. Ea nu a venit.

https://www.stelian-tanase.ro/vin-rusii-pe-tancuri/

Duminică dimineața pe ulițele prăfuite ale satului, credincioșii baptiști se îndreaptă către adunare


Lumea satului este portretizată destul de fidel în această relatare făcută cu scopul de a evidenția trăsăturile identitare ale baptiștilor din România. Autorul, intelectual baptist român născut în deceniul șapte al secolului XX, surprinde în aceste rânduri atmosfera vieții religioase într-o comunitate baptistă din România comunistă.

Oameni simpli, dar animați de un gând măreț, acela de a se închina lui Dumnezeu.


*

Otniel Ioan Bunaciu, Baptiștii : o identitate în devenire, Editura Universitară, București, 2011, pp. 50-51.

Larisa Grenaderov – Amintiri


În luna iunie 2018, împreună cu pastorul Vasile Bel am avut ocazia deosebită de a o cunoaște și a sta de vorbă cu doamna Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov. Urmărind aceste materiale video veți descoperi multe lucruri interesante despre cele două familii amintite, despre copilăria, adolescența și viața în perioada comunistă a doamnei Larisa Grenaderov. De asemena, amintirile dumneaei despre bunicul, tatăl și mama dânsei reconstituie o epocă istorică. Totodată aduce lămuriri referitoare la viața comunității baptiste din Tulcea și împrejurimi în anii 40 ai secolului XX.
Amintiri I

Amintiri II

Deportarea Lidiei Căldăraru și a pastorului baptist Eugeniu Jurenco


Perioada anilor ’40 este una în care am avut și acțiuni extreme precum deportările unor minorități, inclusiv religioase.

În primul caz vorbim de deportarea unor credincioși baptiști rămași în Basarabia cedată URSS-ului în vara anului 1940 la ordinul NKVD.

Trist este faptul că după recuperarea Basarabiei de către români în vara anului 1941 credincioșii baptiști au continuat să fie persecutați.

Iată mai jos link ul unde este prezentat acest caz de deportare al unei credincioase baptiste în baza unei documentări realizate de Vasile Bel care a fooosit informații regăsite în Revista Farul Creștin.

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html?m=1

Un caz similar de deportare a minorităților religioase, inclusiv din Basarabia a avut loc în luna mai a anului 1942. Atunci Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat un ordin secret care prevedea ca toți sectanții să fie deportați in organizațiile de muncă de pe Bug, în Transnistria. Ordinul a fost anulat la scurt timp și nu au fost deportați mulți credincioși baptiști, însă printre aceștia a fost si pastorul Eugeniu Jurenco din orașul Bălți care a fost închis în lagărul Golta din Transnistria. (Vezi AICI un portret al lui Eugeniu Jurenco realizat de Buni Cocar)

Problemele din perioada lui Antonescu le-am tratat în cadrul studiului „Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul Regimului Antonescu” publicat în Jurnalullibertății de credință, 2015, pp. 271-290.

Din prezentarea succintă acelor două cazuri putem observa faptul că acțiunile de deportare au vizat credincioșii baptiști în timpul unor regimuri totalitare sau autoritare pe parcursul anilor 40 ai secolului XX, un secol al extremelor după cum îl portretizează și Eric Hobsbawm.

Cătălin Dupu despre romanul La est de libertate


La Est de Libertate este o provocare pentru cititori deoarece autorul folosește conceptul de libertate atât pentru a arăta că în România comunistă nu exista libertate, cât și pentru a arăta că Europa de Est se afla la Est de Libertate reprezentată din punct de vedere geopolitic de către Occident.

Istorie baptistă: Herbei Damian 1932-1987


Herbei Damian (1932-1987) a absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1959 sub directoratul lui Alexa Popovici. Dintre colegi, așa cum se menționează și în materialul realizat de Vasile Bel, l-a avut pe Hușan Mihai, cel care va deveni peste timp președinte al Cultului Creștin Baptist din RSR (1984-1988). La momentul absolvirii secretara Seminarului era Otilia Bunaciu, soția pastorului și profesorului Ioan Bunaciu.

Într-o vreme în care ateismul era propovăduit în societate, la școală, prin artă, acest om a ales să-L proclame pe Cel care este deasupra vremurilor, pe Dumnezeu.

Pentru a citi biografia acestui om al credinței accesați link-ul de mai jos

https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2018/03/herbei-damian-1932-1987.html?m=1

RVE Timișoara – Iosif Țon despre vizita lui Billy Graham în România (1985)


Iosif Țon a fost invitatul lui Ioan Ciobotă la emisiunea La Ordinea zilei de la RVE Timișoara din 22 februarie 2018. Interviul s-a realizat prin telefon din Portland și a avut ca subiect personalitatea lui Billy Graham și vizita acestuia în România în toamna anului 1985.

În partea de început a acestui dialog/ interviu Iosif Țon face referire la unele aspecte istorice ale vizitei lui Billy Graham în România comunistă (1985) pe care doresc să le amintesc aici:

1. Prima vizită a lui Billy Graham în blocul comunist a avut loc în URSS, iar a doua în Ungaria

2. Vizitele nu au avut audiență deoarece conform înțelegerii cu Alexander Haraszty, consilierul lui Billy Graham, și acceptată de evanghelist și echipa lui, primeau acordul să vină și să predice, dar fără a se face publicitate în legătură cu vizita sa. Acest aspect pare susținut de realitate dacă avem in vedere înregistrarea de la vizita din Ungaria de la sfârșitul anilor 70.

3. Iosif Țon a aflat că Billy Graham urma să vină în România și prin intermediul unui prieten a facut rost de itinerariul vizitei pe care apoi l-a facut public la Radio Europa Liberă. Astfel, beneficiind de „publicitate” vizita în România a avut o audiență destul de mare.

Audiență este dovedită de fotografii (vezi și pe Istorie Evanghelică), dar și de filmulețul realizat după aceea.

4. Iosif Țon avea cunoștiințe în România pe care le suna pentru a-i relata informatii despre cum a decurs programul/ Evanghelizarea în localitațile unde predica Billy Graham. Pe baza acestor informații Iosif Țon realiza o sinteză către Radio Europa Liberă, iar Europa Liberă prezenta informații actualizate despre cruciada evanghelistică a lui Billy Graham din România în cadrul buletinului de știri de la ora 10.

Pentru mine personal aceste informatii sunt inedite. Nu-mi aduc aminte să fii găsit astfel de informatii la Secția Română a Radio Europa Liberă și nici în cartea Denisei Bodeanu, Afacerea „Evanghelistul” : vizita lui Billy Graham în România (1985).

5. În 1948, chiar înainte de cruciada evanghelistică din Los Angeles, Billy Graham s-ar fi confruntat cu o criză spirituală datorită teologiei liberale. Din această criză a ieșit întărit datorită îndurării lui Dumnezeu și a încrederii pe care a primit-o în Biblie. Ca urmare cruciada din Los Angeles a fost una reușită, iar Billy Graham a propus apoi unor teologi înființarea unor seminarii teologice de nivel academic care să contracareze teologia liberală.

Un aspect despre care nu s-a vorbit în emisiune este cel referitor la condițiile vizitei. Mă refer aici la faptul că Billy Graham trebuia să nu atace comunismul și să nu vorbească despre persecuția creștinilor din „lagărul comunist”. Dintr-un interviu pe care l-am luat unui pastor acum câțiva ani am reținut faptul că la terminarea serviciilor religioase Billy Graham pleca destul de repede pentru ca oamenii să nu îi transmită scrisori sau să-i comunice informații despre persecuția din România. De asemenea, erau mulți securiști care aveau grijă ca oamenii să nu transmită informații confidențiale în opinia autorităților.

Deși s-ar fi dorit ca evanghelizările să se țină în aer liber, în majoritatea cazurilor acestea au avut loc în spații închise cu excepția Mânăstirii Vorona, dacă nu greșesc.

P.S. Interviul mi-a fost semnalat de Alin Cristea.

Apriții editoriale (53) – Cătălin Dupu, Sfârșitul nu e totul


Rubrica apariții editoriale semnalează o nouă apariție editorială semnată Cătălin Dupu. Lucrarea, ieșită de sub tipar la Editura Cetate din Deva în anul 2018, este un roman.

În cadrul acestei lucrări se regăsește și un mic studiu,semnat de istoricul Marius Silveșan, intitulat Sens și verticalitate.

Revenind la opera literară în duscuție este de menționat faptul că avem de-a face cu o construcție literară frumoasă, ce are în centru o familie tânără formată din Stăncuț și Casiana. Vorbim de o familie care se respectă, are valori și formează un cuplu frumos, oarecum atipic pentru societatea modernă care pune accentul pe alte principii.

Cititorii se vor reîntâlni cu comisarul Gabriel Voinescu și a sa perspicacitate, dar și cu referiri la perioada comunistă. Referitor la comunismul autorul, Cătălin Dupu, abordează aspecte precum copiii credincioșilor baptiști/ evanghelici în sistemul de învățământ, rolul Partidului Comunist în societate, libertatea religioasă, dar și aspecte precum cele legate de poziția credincioșilor evanghelicii în societate, precum și șicanarea acestora la locul de muncă.

În finalul acestei scurte prezentări vă invit să reflectați la titlul romanului, Sfârșitul nu e totul.

Esențe, un dialog între scriitorul Cătălin Dupu și istoricul Marius Silveșan despre literatură și istorie


Un dialog între scriitorul Cătălin Dupu și istoricul Marius Silveșan despre relația dintre literatură și istorie.
Putem vorbi de o relație între literatură și istorie? Este importantă reflectarea istoriei în literatură?

Ce subiecte istorice a abordat scriitorul și omul de cultură Cătălin Dupu în scrierile sale? Întrebările de mai sus oferă câteva direcții referitoare la temele abordate în cadrul acestui dialog.

Citește, ascultă, share-uiește.

Profesor Dr IOAN BUNACIU 1925 – 2015


Un mic filmuleț realizat din fotografii cu scopul de a reflecta pe scurt viața și activitatea pastorului și profesorului universitar Ioan Bunaciu (n. 7 ianuarie 1925)

Montajul a fost realizat de către fratele Eugen Pavel din Biserica Creștină Baptistă „Providența” București și a fost prezentat, marți, 3 noiembrie 2015, cu prilejul serviciului de înmormântare al pastorului Ioan Bunaciu.

Stelian Tănase: O minoritate nu poate conduce democratic o societate


O minoritate nu poate conduce democratic o societate, ci numai prin dictatură.

http://www.stelian-tanase.ro/bolsevicii-si-secolul-xx-rus/

 

Teofil Stanciu – Creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic


Rămâne totuși un fapt că, cel puțin în cazul comunismului, religia a fost un factor coroziv permanent care a subminat constant discursul oficial*. Dacă nu sunt în stare de prea multe pentru a schimba prezentul, atât bisericile, cât și societatea ar putea privi mai des, mai atent și mai perspicace la propriul trecut și la propriii martiri.

Și din această privire în istorie putem vedea că, deoarece se ancorează într-o realitate transcendentă, creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic, care întotdeauna ascunde compromisuri, sau cea a radicalismului principiilor, care întotdeauna costă.

https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/

  • Baptiștii au fost dintre cei care au demonstrat în mai multe rânduri faptul că în comunism era o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase, iar din această perspectivă putem vorbi despre religie ca factor coroziv la adresa comunismului. În fapot comunismul însuși a fost și este ca ideologie o religie. A se vede în acest sens cartea lui Eric Voegelin, Religiile poliice. (Subl n. MS)

Teofil Stanciu – Despre Revoluție și religie


Relația dintre Revoluția din decembrie 1989 și religie face obiectul articolului lui Teofil Stanciu.

Apare și o întrebare, una pe care am întâlnit-o și eu: Biserica și credincioșii trebuie să privească doar înainte, la viitor sau pot, trebuie să privească și în urmă?

Se poate învăța ceva din trecut? Este acesta relevant?

Un posibil răspuns la întrebările de mai sus îl oferă și pastorul Erwin Lutzer în cartea Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi. Acesta consideră că o înțelegere mai bună a zilei de ieri, în consecință a istoriei, ne va ajuta să înțelegem mai bine pe ziua de azi. De asemenea, cunoașterea trecutului ne revelă modul în care a lucrat Dumnezeu în viețile noastre sau în societate.

Articolul lui Teofil Stanciu poate fi citit accesând link-ul de mai jos:

https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/

Samy Tuțac – Remember 22 decembrie 1989


O rememorare care merită atenția noastră.

Remember 22 Decembrie 1989…

În dimineața zilei de 22 Decembrie 1989, o zi de Vineri, coloanele de manifestanți veneau înspre Piața Operei. S-au adunat din nou peste 100.000 de oameni. Știam de la Europa Liberă de ceea ce se întâmpla în București. Eram încrezători în Dumnezeu și în victorie. Din balconul Operei se țineau scurte cuvântări mobilizatoare, apoi cântam:”Sfârșitul veacului trăim” și rosteam în genunchi rugăciunea Tatăl nostru.

Pe la ora 10.00 am plecat din piață, acasă la pastorul Petru Dugulescu. L-am găsit vorbind la telefon cu postul de știri BBC din Anglia. I-am spus că nu este nici un lider creștin în Piața Operei și că oamenii așteaptă un sprijin din partea Bisericii. Am plecat împreună spre Centru. Cristi Dugulescu era împreună cu noi. Am ajuns la Operă și am mers direct la intrarea laterală a Operei. Acolo erau doi prieteni care păzeau intrarea și ne-au dus înăuntru. A venit Beni Oprea să ne conducă sus unde se aflau liderii revoluționarilor. L-am lăsat pe pastorul Dugulescu acolo și am revenit în piață unde erau mai mulți credincioși de la Betel: Cornel Târziu, Gelu Paul și alții.

Cândva înainte de ora 12.00 în balcon, în aplauzele mulțimii, a apărut în uniformă militară, maiorul pe atunci, Viorel Oancea. Era primul ofițer care ne-a asigurat că Armata a trecut de partea noastră. La scurt timp s-a anunțat că Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central PCR, din București. Entuziasmul era maxim. Peste puțin timp pastorul Dugulescu a vorbit din balcon, iar oamenii strigau:”Există Dumnezeu!” Am cântat din nou Imnul revoluției și ne-am rugat în genunchi Tatăl Nostru.

După ora 16.00 am plecat acasă pe jos. Era nebunie în oraș. Toți șoferii claxonau și arătau semnul victoriei. Miliția dispăruse, eram liberi în sfârșit. Auzeam tot felul de vești despre cei care au fost duși la crematoriul din București și arși. Între acești martiri ai Timișoarei era și Marga Căceu, mătușa soției mele Simona. Am aflat apoi și despre a doua mătușă ce fusese împușcată, Mariana Căceu, că era moartă, iar înmormântarea a avut loc pe 25 Decembrie.

Spre seară eram pregătit împreună cu Simona să ne reîntoarcem în Piața Operei. Era la noi și cumnatul meu Edi Cociuba. Înainte de a pleca am scris pe o coală de hârtie mai multe revendicări, între care: să fie luminați de Crăciun toți brazii din Centru și să fie invitat de urgență în țară Majestatea sa Regele Mihai I al României. Am semnat în numele unui grup de revoluționari. Am ajuns în Piață și am dat revendicările noastre prietenilor mei de la intrarea în Operă, iar aceștia le-au dus sus la cei din balcon.

Peste o oră revendicările noastre au fost citite în aplauzele celor din Piață. Când a fost rostit numele Regelui, mulțimea a început să scandeze:”Regele Mihai!” Eram atât de încântat să aud numele Regelui după ani de zile, mai ales că în casa noastră eram monarhiști, cântam cu tata Imnul Regal și an de an ascultam discursul Regelui la Europa Liberă. Peste ani, la Săvârșin, am avut ocazia să-i povestesc Regelui Mihai episodul din 22 Decembrie 1989.

Am continuat să cântăm și să ne exprimăm bucuria libertății, dar candva după ora 22.00 a început din nou să se tragă. Nimeni nu știa ce se întâmplă. Ne-am culcat la pământ și ne-am retras din Piață pe strada Alba Iulia. Am prins un tramvai, dar nu am îndrăznit să coborâm acasă, în zona Consiliului Județean. Am plecat la familia unchiului meu Romulus Tuțac în zona Calea Lugojului. La televizor am aflat că sunt „teroriști”, dar în realitate erau lupte pentru preluarea puterii, coordonate de oamenii fideli lui Ion Iliescu.

Încet dar sigur Revoluția a fost deturnată, iar prin manipularea facută de Televiziunea națională oamenii au ajuns să accepte conducerea F.S.N. Unii, ce-i drept puțini, am înțeles încă din seara zilei de 22 Decembrie 1989 că ultimul de pe lista Frontului Salvării Naționale, „cu voia dumneavoastră Ion Iliescu”, era doar un comunist care ne furase Revoluția. Niciodată, însă, Timișoara n-a mai fost îngenuncheată și niciodată urmașii comuniștilor nu au reușit să se impună la Timișoara.

După 28 de ani de la Revoluție, într-un context tensionat în care generația copiilor mei se luptă cu aceiași comuniști, este bine să ne amintim sfatul înțelept al Regelui nostru Mihai I: „Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă! Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine…Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul…”

Samy Tuțac

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=863316450502448&id=100004723037132

Ultimul rege – Mihai I (Ep. 3)


ULTIMUL REGE este un serial documentar ( scenariu și regia STELIAN TANASE) – parte o unui proiect de mari dimensiuni DINASTIA – format din 22 de episoade care narează istoria celor patru regi ai noștri – Carol l, Ferdinand, Carol ll și Mihai l.
Episodul 2 este dedicat domniei ultimului rege pe care l-a avut România, Mihai I. Comentariul este citit de marele actor VICTOR REBENGIUC.

Textul este reprodus fidel în volumul DINASTIA publicat în 2017 de editura RAO sub semnăturile ELENEI VIJULIE și STELIAN TĂNASE. ( raobooks.com sau librariarao@rao.ro ).

http://www.stelian-tanase.ro/ultimul-rege-un-serial-documentar/

Episoadele anterioare pot fi urmărite aici:
Ultimul rege – Mihai I (Ep. 1)

Ultimul rege – Mihai I (Ep. 2)

 

Ultimul rege – Mihai I (Ep. 2)


ULTIMUL REGE este un serial documentar ( scenariu și regia STELIAN TANASE) – parte o unui proiect de mari dimensiuni DINASTIA – format din 22 de episoade care narează istoria celor patru regi ai noștri – Carol l, Ferdinand, Carol ll și Mihai l.
Episodul 2 este dedicat domniei ultimului rege pe care l-a avut România, Mihai I. Comentariul este citit de marele actor VICTOR REBENGIUC.

Textul este reprodus fidel în volumul DINASTIA publicat în 2017 de editura RAO sub semnăturile ELENEI VIJULIE și STELIAN TĂNASE. ( raobooks.com sau librariarao@rao.ro ).

http://www.stelian-tanase.ro/ultimul-rege-un-serial-documentar/

Episodul I poate fi urmărit aici:
Ultimul rege – Mihai I (Ep. 1)

Dragoș Pătraru – La revedere, Sire!


V-ați simțit vreodată foarte, dar foarte vinovați atunci când a murit cineva apropiat dar căruia ați simțit, în acel moment, că nu i-ați acordat nici timpul, nici dragostea și nici respectul pe care le merita?
Se întâmplă, de obicei, atunci când ne mor bunicii. Acei bunici care, eventual, ne-au crescut. Aceia care așteaptă de la noi măcar câte un telefon, din când în când. O vizită, cinci-zece minute, măcar, în care să se uite la noi și să vadă, cu ochii lor îngăduitori, ce am devenit.

Așa și-a început Dragoș Pătraru emisiunea Starea nației în care a evocat personalitatea Regelui Mihai I, dar a evidențiat totodată rolul monarhiei în făurirea României moderne, dar și faptul că după 1990 ne-am luat „rația de libertate” și nu libertatea deplină.

Serile Dialogos: Dorin Dobrincu -Traversarea deșertului. Bisericile evanghelice din România în perioada comunistă


Dorin Dobrincu, cercetător al istoriei comunismului și al istoriei Bisericii în comunism, a fost invitat în anul 2015 la Serile Dialogos să țină o prelegere despre bisericile evanghelice din România (baptiști, creștini după Evanghelie și penticostali) în perioada comunistă.
Prelegerea este una interesantă pentru că discută problema în ansamblu și comparativ.
M-am simțit onorat să văd că este amintită și lucrarea mea, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), ca una care tratează istoria baptiștilor din România sub comunism.
Pentru Biserica Creștină Baptistă sunt amintite nume precum: Pavel Nicolescu, Iosif Țon, Vasile Taloș.

Revista „Archiva Moldaviae” – volumul IX/2017


Volumul IX/2017 al revistei „Archiva Moldaviae” tocmai a ieșit de sub tipar. Cele 510 pagini conțin studii de istorie, documente, recenzii, note bibliografice și prezentări ale vieții științifice. Cei 22 de autori au atins subiecte variate: genealogia familiei Călmașu-Callimachi, situația Basarabiei în secolul XIX, tinerețea lui Constantin Stere, socialiștii români și relațiile lor cu socialiștii germani la începutul Primului Război Mondial, personalități academice în România interbelică (Oreste Tafrali) sau în cea comunistă (Leonida Boga, Neculai Zaharia), inclusiv urmărirea celor din urmă de către Securitate, antisemitismul în România celei de-a jumătăți a secolului XIX și în perioada interbelică, dar și negaționismul în postcomunism, o analiză istoriografică a istoriei evanghelicilor din România, refugiații polonezi în Câmpulung-Muscel în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rezistența armată anticomunistă – cazul grupului de pe versantul nordic al Munților Făgăraș, evenimentele din 1989 la Brașov, politici urbane și religioase în România comunistă, situația republicii Moldova în anii 1990. Volumul este disponibil în format PDF pe website-ul revistei (www.archivamoldaviae.ro).

http://www.archivamoldaviae.ro/announcement

În cadrul acestui număr se regăsește și un studiu despre Protestantismul din România în perspectivă istoriografică scris de Paul E. Michelson, The History of Romanian Evangelicals, 1918-1989. A Bibliographical Excursus.

Cu acest prilej menționez că îmi va apărea și mie un studiu similar de mai mici dimensiuni despre istoria baptiștilor din România în secolul XX.

Arhivele Olteniei: Bogdan Emanuel Răduț, Contribuția și perspectiva evanghelicilor români asupra Revoluției din decembrie 1989


Istoricul Bogdan Emanuel Răduț se apleacă în acest studiu asupra modului în care  evanghelicii români s-au implicat în Revoluția din decembrie 1989, dar și asupra modului în care aceasta s-a reflectat în presa cultelor evanghelice, precum și în istoriografia Evanghelică postdecembristă.

Revoluționari într-un camion al Armatei - decembrie 1989 (ro.wikipedia.org)

Evenimentele petrecute la finele anului 1989 au suscitat interesul dezbaterilor din ultimul sfert de veac. Asupra lor planează întrebarea, încă nelămurită, dacă a fost revoluţie populară sau lovitură de stat. Interesul arătat de conaţionalii noştri, faţă de cărţile care apar pe piaţă tratând acest subiect, ne arată setea de adevăr, dar şi dorinţa de cunoaştere şi înţelegere. Pentru generaţiile tinere, 1989 poate nu înseamnă nimic, dar pentru cei care au participat atunci poate înseamnă totul. Cercetările pentru acest subiect le-am început în 2014. O parte dintre ele le-am susţinut sub formă de comunicare ştiinţifică în cadrul unui simpozion şi apoi publicate. Dar am continuat şi dezvoltat subiectul, domeniul fiind încă generos. Prezint o nouă variantă, cu noi adăugiri la înţelegerea contribuţiei şi perspectivei pe care evanghelicii au oferit-o revoluţiei. Cel puţin pentru ei. Plecând întâi de la cunoaşterea identităţii istorice a acestora, vom aborda mai multe paliere. În primul rând, prezenţa evanghelicilor în revoluţie, prin câteva exemple, precum şi gradul lor de implicare în evenimentele ce au dus la prăbuşirea unui sistem bazat pe ateism şi materialism dialectic. Apoi, vom vedea cum au privit aceştia Revoluţia, cum au reflectat-o în presa internă a cultelor, ce a însemnat pentru ei şi ce impact a avut asupra comunităţilor religioase ale acestora. Nu mă îndoiesc de faptul că poate există şi alte opinii decât cele prezentate în acest studiu, de aceea nu emit nicio pretenţie de exhaustivitate. Cercetarea acestui subiect nu se bazează pe documente de arhivă, de altfel acestea fiind şi sumare sau chiar inexistente, ci pe memorialistică, conştient, totodată, de subiectivismul acesteia, precum şi pe corespondenţa privată cu persoane implicate activ în acele zile.

Articolul poate fi citit accesând link-ul următor: http://arhiveleolteniei.ro/

Apariții editoriale (51) – Mihai Ciucă, Baptiștii din Brăila. Un veac de mărturie 1918-2018


Semnalez aici apariția unei lucrări interesante, bine realizate din punct de vedere științific‭.

Mihai Ciucă, Baptiștii din Brăila. Un veac de mărturie 1918-2018, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017.

Viața bisericii baptiste din Brăila în evoluția sa pe parcursul mai multor regimuri politice, de-o vârstă cu România Mare (n. 1918), este prezentată de către Mihai Ciucă cu competență și aplecare către detalii. Parcurgând această carte veți tetrăi momentele de glorie, dar și de restriște ale acestei biserici.

Pentru cei interesați prezint mai jos cuprinsul cărții.

*

Pe coperta patru puteți citi un text al doamnei Conf. univ. dr. Mihaela Bucin despre această carte.

Adevarul.ro: Destinul cutremurător al românului Richard Wurmbrand, unul dintre cei mai influenţi creştini ai omenirii: a schimbat pe veci gândirea SUA despre comunişti


Ziarul Adevărul prezintă o biografie succintă și bine scrisă a pastorului luteran Richard Wurmbrand.

Pastorul Richard Wurmbrand este considerat unul dintre cei mai influenţi creştini din toate timpurile. Cărţile sale, despre religie şi chinurile îndurate în închisorile comuniste din România, au fost publicate în peste 80 de limbi. În urma sa a rămas şi o operă caritabilă uriaşă.

Unul dintre cei mai apreciaţi istorici ai Creştinismului, britanicul Geoffrey Hanks, l-a inclus pe Richard Wurmbrand în lucrarea sa, „70 Great Christians”, în care a analizat influenţa a diverşi lideri religioşi în cele 20 de secole de Creştinism.

Publicaţia „Times” l-a numit „un român gigantic”, iar alt prestigios cotidian britanic, „The Guardian”, apreciază că, în anii ’60, în plină teroare roşie în estul Europei, Richard Wurmbrand a reuşit să schimbe pentru totdeauna percepţia Occidentului asupra comunismului.

Cum înţelegea Vestul ce se întâmplă în lumea comunistă i s-a revelat lui Richard Wurmbrand în Norvegia, în 1964, stat căruia regimul roşu din România îl vânduse pe pastorul luteran contra sumei de 10.000 de dolari. Liderul religios tocmai terminase „un stagiu” prelungit de 14 ani în închisorile comuniste. Chemat să vorbească în faţa mai multor militari americani staţionaţi în Norvegia, Wurmbrand a fost întrebat de către un colonel cum ar putea Vestul să încerce să coexiste cu regimul totalitar din Est.

Drept răspuns, pastorul român, cunoscut pentru dramatismului comportamentului său, s-a îndreptat înspre ofiţerul american şi i-a smuls portofelul din buzunar. Apoi i-a spus: „Ţi-am luat banii! Banii tăi sunt în buzunarul meu. Să coexistăm!”.

Ulterior, ofiţerul american l-a convins pe Richard Wurmbrand să plece în Statele Unite ale Americii pentru a pleda cauza anticomunismului cu replica:

„Domnilor, să-l trimitem pe acest om în America să le smulgă portofelele tuturor stângiştilor şi să le deschidă ochii!”.

Citește continuarea aici: http://adevarul.ro/locale/iasi/destinul-cutremurator-romanului-richard-wurmbrand-unul-cei-mai-influenti-crestini-omenirii-schimbat-veci-gandirea-sua-despre-comunisti-1_551bffb4448e03c0fd1e74dd/index.html

LaPunkt.ro: INTERVIU ALEXANDRU CĂLINESCU: Pierderea criteriilor morale duce la confuzia și răsturnarea valorilor.


Un dialog între Cristian Pătrășconiu și Alexandru Călinescu despre literatură, educație și societatea românească contemporană. 

http://www.lapunkt.ro/2017/10/10/interviu-alexandru-calinescu-pierderea-criteriilor-morale-duce-la-confuzia-si-rasturnarea-valorilor/

Foto: Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1988


Seminarul Teologic Baptist a fost înființat în anul 1921 și a funcționat câteva luni la Buteni, județul Arad, localitatea în care a fost înființat, s-a mutat apoi la Arad, iar în decembrie 1921 la București. Mutarea Seminarului la București s-a datorat în primul rând lui Constantin Adorian, un lider vizionar, care va deveni și primul director al instituției după mutarea în Capitala României. 
Ulterior (anii ‘20-‘30) au fost construite cele două corpuri de clădire pe strada Berzei, Nr. 29 care au fost afectate de cutremurul din 4 martie 1977.  Abia în anii ‘80, după amânări și tergiversări din partea autorităților, Ioan Bunaciu, directorul Seminarului între anii 1970-1988, a reușit obținerea aprobărilor de la Departamentul Cultelor și Primăria Capitalei pentru refacerea construcțiilor afectate de cutremur. 

Cristi Țepeș – evocare acțiuni de rezistență în comunism. Anul 1977


Pastorul Richard Wurmbrand, şef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” a înfiinţat şi organizat în anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Braşov


Secolul XX a oferit multiple ocazii de colaborare între cultele religioase din România. Un astfel de exemplu îl reprezintă și activitatea Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” și al pastorului Richard Wurmbrand.

Informația a fost regăsită de către doamna Mihaela Mihăilescu, fiind publicată în anul 2013 în cadrul unui articol despre Biserica Ortodoxă Română în timpul comunismului pe istorieculturala.ro.

Este scrisă astfel o altă filă din istoria Bisericii din România pe parcursul perioadei comuniste.

Un document [din Arhiva CNSAS (?)] referitor la vicarul patriarhal Antim Nica arată următoarele: pastorul Richard Wurmbrand, şef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” a înfiinţat şi organizat în anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Braşov. La ceste reuniuni participau şi preoţii Gâldău Florian (ulterior plecat în Anglia unde a ţinut conferinţe la Radio Londra), Gagiu Ion, Drăgulescu Toma şi episcopul Antim Nica (aflat în anul 1947 în fruntea eparhiei Dunării de Jos, în calitate de locotenent).

Durata acestor întruniri era de două săptămâni zi la zi consecutiv şi au avut loc două asemenea serii. Mai lămuritoare sunt notele făcute de ofiţeri de Securitate în „planul de acţiune informativă Antim Nica”, „ceea ce este mai important din activitatea lui, după 23 august 1944, este faptul că s-a stabilit informativ că Antim Nica a făcut parte din grupul de clerici ortodocşi români care erau în legătură cu organizaţia religioasă <<Mişcarea ecumenică internaţională>> demascată ca oficină de spionaj a serviciului secret american. Antim Nica era unul dintre conducătorii clericilor români care era în legătură cu această mişcare. De asemenea, s-a mai stabilit că Antim Nica era în foarte bune relaţii cu Magne Solheim, pastor evanghelic luteran norvegian, care iniţiase şi la noi în ţară, după 23 august 1944, o organizaţie de ajutorare a clericilor de toate confesiunile. Astfel Antim Nica în anul 1947 a mijlocit un mare ajutor ce s-a dat clericilor ortodocşi de către această organizaţie a lui Solheim. Şi această organizaţie a fost demascată ca oficină de spionaj a anglo – americanilor. Important[ă] este participarea lui Antim Nica în fruntea clericilor ortodocşi ce erau în legătură cu Mişcarea ecumenică internaţională precum şi faptul că nu întâmplător era în bune relaţii cu Solheim, demascat ca agent al spionajului american”.

Securitatea se arăta foarte interesată de activitatea mişcării ecumenice internaţionale şi de activitatea misiunii norvegiene, încercând blocarea colaborării Bisericii Ortodoxe Române cu aceste instituţii considerate agenturi imperialiste. De altfel, Biserica Ortodoxă Română a fost obligată să părăsească mişcarea ecumenică internaţională în anul 1948. Deoarece Securitatea considera colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu respectiva instituţie o cale de evaziune, care împiedica controlul strict al statului comunist asupra instituţiei eclesiastice în discuţie. La fel colaborarea cu alte culte cum este cazul Bisericii norvegiene a fost şi el interzis.

https://istorieevanghelica.ro/2016/12/31/biserica-ortodoxa-in-timpul-comunismului/

Vladimir Tismăneanu : Una dintre cele mai grave consecințe ale comunismului este tocmai această aiuritoare gimnastică a valorilor în care dispar distincțiile dintre onoare și dezonoare


Una dintre cele mai grave consecințe ale comunismului este tocmai această aiuritoare gimnastică a valorilor în care dispar distincțiile dintre onoare și dezonoare. Un univers plumburiu unde totul este o apă și-un pămant, vorba Monicăi Lovinescu, așadar unul în care totul se transformă în noroi…

Vladimir Tismăneanu

Ana Blandiana : Cea mai mare victorie a comunismului a fost crearea omului fără memorie 


„Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism” – Ana Blandiana

http://epochtimes-romania.com/news/memorialul-victimelor-comunismului-de-la-sighet-aniversarea-unui-miracol–262244

%d blogeri au apreciat asta: