Denisa Bodeanu: Ce înseamnă cuvântul “pocăit”?

Dragomir Bojan: E un cuvânt creat în spaţiul românesc. În Biblie nu există cuvântul pocăit. Scrie “să vă pocăiţi” ca verb. Dar ca adjectiv nu l-am întâlnit niciodată… Cuvântul ăsta s-a creat, practic, în spaţiul nostru românesc şi desemnează un om care s-a întors la Dumnezeu, un om care s-a căit de viaţă, lui i-a părut rău. Şi s-a căit mult că “pocăianie” vine din limba slavonă. În greacă este metanoia, schimbarea minţii, însă în slavonă e cuvântul “pocăianie”. Deci mă căiesc mult. Îmi pare rău, îmi pare foarte rău de viaţa mea… şi nu numa că-mi pare rău că dacă-mi pare rău numa’ cad în depresie. Îmi pare rău şi doresc să mi-o schimb, să am altă viaţă. Asta este pocăinţa. Sigur, cuvântul ăsta a luat naştere în special în bisericile mici de la ţară: Ăla-i pocăit!. Ca să se distingă de dreptul credincios care era ortodox.

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente -, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 106

Articol preluat de pe site-ul ClujulEvanghelic.ro