Memoriul de protest al Bisericii din Iaşi către Uniunea Baptistă din R.S.R.


Sub titlul Amintiri din lagărul comunist – 3, Danuţ Mănăstireanu ne prezintă un exemplu de denigrare şi descurajare a creştinilor de către Securitate în perioada comunistă. Cazul prezentat se referă „la unul dintre momentele dificile  din viața Bisericii baptiste din Iaşi în perioada dictaturii comuniste”. Autorul prezintă în acest articol cazul unei intelectuale baptiste din Iaşul anilor ’70, Genovieva Sfatcu, care „fusese exmatriculată cu câtva timp în urmă din Facultatea de engleză a Universității ieșene din pricina relațiilor ei cu străinii – un ‘păcat de moarte’ în vremea dictaturii comuniste. Tot în acea perioadă, Genovieva începuse lucrul cu renumitul cor de fete ‘Sion’. Excursiile întreprinse de acest cor în diverse biserici din țară constituiau un nou motiv de îngrijorare pentru securitate”. Consecinţa acţiunilor Genovievei a fost iniţierea unei campanii de discreditare a acesteia de către poliţia secretă în care,  remarcă cu tristeţe autorul, „alături de agenţi angajaţi ai securităţii, au fost implicaţi şi membri ai bisericii, ca şi lideri ai cultului baptist, care faceau în vremea aceea servicii autorităţilor comuniste”. Ca o contrapondere la acţiunile securităţii şi la îndemnul unui misionar care călătorea des în România, Dănuţ Mănăstireanu elaborează un memoriu de protest în numele comitetului Bisericii din Iaşi, pe care îl trimite Uniunii Baptiste din R.S.R în august 1978. Evoluţia situaţiei şi memoriul Bisericii Baptiste din Iaşi pot fi văzute aici.

Un răspuns

  1. […] Memoriul de protest al Bisericii din Iaşi către Uniunea Baptistă din R.S.R. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: