Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din București la 90 de ani (1932-2022) – (video)
Un scurt montaj video despre principalele momente din istoria de 90 de ani a bisericii via Alin Cristea în Monografia Cultului Baptist din România. 100 de chestiuni (10-12)
Biserica și-a început lucrarea în anul 1932 cu 11 membri, iar 5 ani mai târziu, în 1937 ajunge la 200 membri, pastor fiind fratele Gheorghe Pop.
În anul 1938 biserica se mută într-un alt spațiu, iar adunarea a fost frecventată și de Richard Wurmbrand până la arestarea sa.
În anul 1956, când în Polonia și Ungaria au loc revolte anticomuniste, biserica se mută într-un nou lăcaș de închinare amenajat în clădirea achiziționată în strada (în prezent Șoseaua) Mihai Bravu, Nr. 106 unde va rămâne până în anul 1983.
În perioada cât biserica s-a întâlnit în lăcașul din Șoseaua Mihai Bravu, aceasta a avut aproximativ 400 membri, un număr important nu numai pentru perioada comunistă, cât și pentru cea postcomunistă. În istoric se menționează faptul că în această perioadă, posibil 1974, s-a organizat prima evanghelizare liberă din țară în urma căreia se pocăiesc 163 de persoane și are loc primul botez liber din țară. Ca și istoric cred că se impun niște clarificări aici. În primul rând cred că cei care au furnizat datele se referă la perioada comunistă, pentru că altfel avem o dilemă foarte mare. Nu a existat o evanghelizare liberă organizată de baptiști de la 1856-1974? Ce înseamnă evanghelizare liberă știut fiind faptul că anul 1974 este un moment în care regimul virează din ce în ce mai mult către național comunism, o accentuare a ideologizării și exacerbare a cultului personalității conducătorului, respectiv Nicolae Ceaușescu. Aceleași observații se aplică și afirmației că în anul 1974 a avut loc primul botez liber din țară. Care sunt caracteristicile unui botez liber? Ce îl diferențiază de unul controlat? Departamentul Cultelor nu a mai fost informat de ținerea unui botez nou testamental? Nu s-a mai cerut liste cu candidații? Discuția este mai complexă aici și trebuie luate în considerare acțiunile de contestare și răspuns, un rol important avându-l Iosif Țon, dar și acțiunile Uniunii Baptiste, aspecte despre care am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România : între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, precum și în Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă 1975 scrisă împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț.
Pastor principal al bisericii este Vasile Alexandru Taloș care rămâne pastor până în anii ‘90 când plecă și pune bazele Bisericii Baptiste Buna Vestire din București.
În anul 1980 predică în Biserica din Mihai Bravu, cum era cunoscută Biserica Baptistă Sfânta Treime în epocă, evanghelistul Samuel Kemaleson de la World Vision International.
În anul 1983 în contextul sistematizării urbane impusă de Ceaușescu și a demolărilor din zonă pentru lărgirea străzii Mihai Bravu, clădirea Bisericii Baptiste Sfânta Treime este demolată. Tot în același an, 1983, după mai multe intervenții la Departamentul Cultelor, la Guvern și alte autorități, intervenții menționate de pastorul de arunci al bisericii, Vasile Taloș, se obține un imobil pe strada Profesor Iuliu Valaori, Nr. 20.
În anul 1984 se încep lucrările de amenajare a clădirii din strada Iuliu Valaori, care a fost proprietatea unui grec, confiscată de regimul comunist. La momentul respectiv biserica avea 770 membri.
Sfârșitul anilor ‘80 a dus la prăbușirea regimului comunist, la schimbări în societate și în cultul baptist, mai mici decât în primul caz. Biserica a trecut prin perioade de glorie și de frământări. În prezent se pregătește de centenarul pe care îl va celebra în anul 2032.
Soli Deo Gloria!
Partajează asta:
Interviu cu pastorul Pavel Nicolescu (2007), unul dintre liderii ALRC
Interviu cu pastorul Pavel realizat în anul 2007 de Ioan Panican pentru Forumul Civic Creștin
Pavel Nicolescu este unul dintre liderii ALRC (ComiteComitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).
În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc și personal, vorbește despre perioada comunistă și relația Bisericii cu Statul.
Deși în unele aspecte văd lucrurile puțin diferit aspectele prezentate aici, în fapt ideile pentru că nu prezintă date istorice, sunt interesante și valoroase pentru modul în care este abordată problema.
Partajează asta:
1982-2022: 40 de ani de la eliberarea din închisoare a fraților Silviu Cioată, Mircea Cioată, Nelu Toader, Petre Furnea și Constantin Georgescu
Acum 40 de ani, prin Decretul Prezidenţial 200/27 iulie 1982, au fost eliberaţi din închisoare fraţii Silviu Cioată (1931-1997), Mircea Cioată (n.1933), Nelu Toader (1940-2012), Petre Furnea (n.1933) şi Constantin Georgescu (n.1939). Fraţii au stat în arest timp de nouă luni, primele trei luni la Securitate şi următoarele şase luni la Penitenciarul din Caragiale, jud. Dâmboviţa, fiind condamnaţi pentru transportul ilegal de Biblii, în ceea ce Securitatea a numit lotul “Canal 81” Acuzaţi de „complicitate la contrabandă” şi „difuzarea fără autorizaţie a unor imprimate grafice şi fonice” au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 368/6 martie 1982 astfel: Constantin Georgescu şase ani închisoare, Petru Furnea cu Ioan Holzmann şi Silviu Cioată la cinci ani şi şase luni, Horst Feder, Mircea Cioată şi Ioan Toader la cinci ani şi trei luni.
Text și imagine Bogdan Emanuel Răduț preluate prim intermediul paginii de Facebook a fratelui Virgil Achihai
https://www.facebook.com/100002428963291/posts/5291759574248289/?d=n
În completarea celor de mai sus scrise de istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Eugenia Rosian a menționat următoarele:
Interesant. Decretul este semnat pe 27 iulie, ei au fost eliberati pe 30 iulie cu exceptia fratelui Costel Georgescu, care a fost eliberat o zi mai tarziu, pe 31iulie. A fost luat la un interogatoriu sever, chiar in ultima zi, cand de fapt figura drept eliberat.
Liviu Giorgescu, fiul lui Costel Georgescu, aduce clarificări suplimentare:
Tatal meu a fost strigat in dimineata zilei de 30 cu ëliberatul Georgescu” A fost scos din celula, imbracat in civil, a luat toate hainele (era imbracat gros de iarna, cu cizme) si a fost dus la penitenciarul Rahova, lasat im masina la soare mai bine de o ora, apoi incarcerat din nou, imbracat in zeghe, hainele civile aruncate in fundul depozitului. Despre eliberare nimic. A fost dus in celula, acolo l-a intalnit pe Nicu Litoiu, pusese o bomba artizanala la primaria din Ploiesti, dar se pocaise stand in celula cu Klaus Wagner. El i-a fost sprijin tatalui meu in acea noapte, l-a incurajat. Nimeni nu mai spunea ceva de eliberare. A doua zi dimineata a fost elberat. Ancheta a fost din data de 20 iunie pentru el si Klaus, cand au fost transferati la securitatea de pe Rahovei. Generalul care l-a anchetat pe tatal meu ii spunea ca se vor intalni in acea vara la plaja la mare, lucru pe care tatal meu nu il putea crede. Cu generalul nu ne-am intalnit, dar in luna august eram la mare impreuna cu o buna parte din cei care au fost închiși.
Post Scriptum
Din câte știu istoricul Gheorghe Modoran studia documentele referitoare la operațiunea „Canal 81”. Nu știu dacă a și publicat ceva referitor la acest subiect. De asemenea, de acest subiect era interesat și istoricul Bogdan Emanuel Răduț, autorul textului de mai sus, cel care în prezent scrie o teză de doctorat pe istoria Creștinilor după Evanghelie din România.
Partajează asta:
Întâlnire cu Iosif Țon p I + p II – Centrul Creștin Caleb
Partea I este cea în care Iosif Țon și Elisabeta Țon vorbesc despre viața lor.
Elementul de noutate este mărturia Elisabetei Țon
Partea a II reprezintă sesiunea de întrebări și răspunsuri
Partajează asta:
Evenimentul zilei – Persecutarea creștinilor. Document din arhivele serviciilor. Istoria secretă
Articolul “Persecutarea creștinilor. Document din arhivele serviciilor. Istoria secretă” se referă la următoarele cazuri concrete:
1. Pastorul Richard Wurmbrand, numit ”fugarul” de ofițer este una dintre figurile emblematice ale luptei anticomuniste. Convins, în tinerețe, de doctrina comunistă, el o abandonează repede și devine pastor.
Pe 29 februarie 1948 este arestat. La un moment stă în celulă cu Lucrețiu Pătrășcanu.
” După paisprezece ani de detenție (executați între 1948–1956 și, respectiv,1959–1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.
2. Alecu Iacob, violinist la Filarmonica din Sibiu și autor al multor imnuri care încă se cântă în bisericile penticostale, a stat un an în închisoare, fiind condamnat, în 1971, la 8 ani de detenție, sub acuzația de ”propaganda împotriva orânduirii socialiste”.
3. Către, Bisericile creștine din toată lumea (Iunie 1972)
Apelul“ a fost semnat de un grup de nouă credincioși evanghelici (neoprotestanți) și a fost trimis în străinătate (Marea Britanie) astfel că documentul și semnatarii acestuia au ajuns în atenția Securității.
Documentul semnalează lipsa de libertăți religioase, prigoana și persecuțiile la care au fost supuși credincioșii din unele părți ale țării, menționându-se județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Bacău, Gorj, Galați și partea de nord a Moldovei. Se arată că au fost închise lăcașurile cultelor baptist, creștin după evanghelie și penticostali, au fost arestați și condamnați: compozitorul de muzică religioasă Iacob Alecu din Sibiu, pastorii Caraman Constantin, Răscol Victor, Mihai Cornel, Răscol Emanoil, frații Tarnavskietc. (…)
În material se arată, de asemenea, că autoritățile române ar fi dispus dărâmarea unor lăcașuri de cult în orașele Dej și Lugoj și ar fi concediat diferiți predicatori, declanșându-se „o vastă campanie de reprimare a religiei și activităților de cult“.
“Apelul“ a fost difuzat congregațiilor religioase din Marea Britanie fiind semnat de un grup de nouă cetățeni din România, în numele „Comitetului de ajutorare a celor persecutați și de informare a opiniei publice mondiale“.
https://evz.ro/persecutarea-crestinilor-document-din-arhivele-serviciilor-istoria-secreta.html
Partajează asta:
Cărți gratuite de la Misiunea Creștină Richard Wurmbrand
Misiunea Creștină Richard Wurmbrand condusă de Mihai Wurmbrand, singurul fiu al pastorului Richard Wurmbrand, autorul cărții Torturat pentru Hristos informează pe cei interesați de posibilitatea de a obține în mod gratuit următoarele 5 cărți gratuite avându-l ca autor pe Richard Wurmbrand:
„Drumul spre Culmi” (meditații creștine pentru fiecare zi din an)
„Torturat pentru Hristos”;
„Cu Dumnezeu în Subterană;”;
„A Fost Karl Marx un Adept Satanist?”;
„Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand.
Cărțile pot fi obținute numai completând formularul de cerere de pe pagina de internet: https://misiuneacrestinarichardwurmbrand.ro
Cei care doresc aceste cărți gratuite, vor trebui sa plătească numai cheltuielile minime de expediere a întregului pachet indicate în formularul de cerere.
Pastorul Richard Wurmbrand a suferit 14 ani în închisorile comuniste, iar soția acestuia, Sabina Wurmbrand a suferit pentru mărturia creștină aproape 3 ani în lagărul de la Canal și în alte închisori comuniste.
Partajează asta:
Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române (1925-prezent)
Pe pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica am găsit această prezentare imagistică cu toți patriarhii BOR. Plecând de la acest fapt este de remarcat că în timpul primilor doi patriarhi, Miron Cristea și Nicodim Munteanu, cu precădere în timpul lui Miron Cristea, baptiștii, dar și ceilalți creștini evanghelici din România, au avut de înfruntat multe persecuții din partea clerului Bisericii Ortodoxe Române. O dovedesc cu prisosință documentele de arhivă, lucrările științifice (vezi aici și aici ca exemplu), dar și cele memorialistice. Este un lucru trist, dar real. După 1948 situația se schimbă pentru că avem alte raporturi între stat și culte, dar și între diferitele culte religioase din România comunistă, cu mențiunea că au fost aprobate să funcționeze doar 14 culte.
Partajează asta:
Institutul Teologic Baptist din București – 100 de ani de învățământ teologic baptist în România (1921-2021)
O scurtă incursiune în istoria Seminarului Teologic Baptist, a Institutului Teologic Baptist din București și a Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București la 100 de ani de la începuturile educației teologice baptiste în România
Partajează asta:
5 martie în istorie
La 5 martie 1953, tocmai când pregătea un plan de deportare a evreilor din Moscova, moare Iosif Visarionovici Stalin, dictatorul Uniunii Sovietice (URSS).
Acesta s-a născut la data de 18 decembrie 1878, anul în care România își obținea independența și a fost secretar general al Partidului Comunist din Rusia Sovietică (1922-1953) și conducătorul URSS în perioada 1924-1953. De la moartea lui Vladimir Ilici Lenin până la moartea sa.
Stalin este responsabil de multe crime și atrocități, multe dintre acestea îndreptate împotriva propriului popor. Cu toate acestea în Rusia există un cult al lui Stalin, existând persoane cu o anumită nostalgie față de persoana acestuia și modul autoritar, totalitar, de conducere.
Vezi un material despre rolul nefast al acestuia în istoria Rusiei aici:
Partajează asta:
18 ianuarie în istoria României
La 18 ianuarie 1941, în Transilvania de Nord-Est ocupată de Ungaria în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.
Partajează asta:
14 ianuarie în istoria României
În data de 14 ianuarie 1950 a fost emis Decretul 6 privind înființarea lagărelor de muncă forțată în România numite oficial „unități de muncă” destinate celor ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară”.
Partajează asta:
Petru Lascău despre experimentul comunist al redistribuirii averilor (colectivizare)
Ideea redistribuirii averilor, a folosirii bunurilor în comun nu este una nouă. O regăsim sub o formă sau alta încă din Antichitate.
În ceea ce privește secolul XX este cunoscut, mai mult sau mai puțin, experimentul comunist cu privire la redistribuirea bunurilor. O sintagmă comunistă formulată de Karl Marx în Critica Programului Gotha statua că societatea comunistă își va înscrie pe frontispiciu: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”, concept care a ajuns să fie uneori transpus în practică aliteram. Pentru a înțelege mai bine cum a pus în practică regimul comunist din România ideea redistribuirii averilor am selectat un pasaj memorialistic din postarea pastorului Petru Lascău.
“Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum evea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.
„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Cumnismul, zicea ea, își are puterea în coadă”.
Pentru a vedea discuția în context citiți postarea AICI
Partajează asta:
News.ro: Un şofer din Norwich a fost suspendat de la locul de muncă pentru că a refuzat să conducă un autobuz cu număr în culorile curcubeului, simbolul comunităţii gay
Conform unei informații preluate de la The Guardian, un şofer din Norwich care nu a vrut să conducă un autobuz cu numărul decorat în culorile curcubeului, simbolul minorităţii gay, a fost suspendat de la locul de muncă.
Motivul a fost acela că în localitatea respectivă a avut loc săptămâna Pride. La această acțiune s-a alăturat și compania de transport, iar autobuzele Konectbus au afișat numerele în culorile curcubeului. Acesta este contextul în care șoferul a spus călătorilor că că „acest autobuz promovează homosexualitatea şi a refuzat să-l conducă”.
Relevant pentru înțelegerea atitudinii companiei este și comunicatul acesteia:
„Compania noastră nu permite niciun fel de comportament din partea şoferilor care nu susţin un astfel de punct de vedere. Şoferul implicat în incident a fost suspendat şi o anchetă este în derulare”.
Partajează asta:
Introducere – Rolul lui James Henry Rushbrooke
Pentru cei interesați prezint mai jos introducerea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Introducere
James Henry Rushbrooke (1870-1947), lider baptist englez, a fost cel de-al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându-se la conducerea acestei instituții între anii 1939-1947.
Suportul său s-a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit a celor din România pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, ca și creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Este cunoscut faptul că baptiști din România au beneficiat de prezența lui James Henry Rushbrooke care a fost capabil să înțeleagă corect problemele acestora și nu s-a lăsat intimidat de presiunea și criticile venite pe de-o parte din partea presei românești din acea vreme, iar pe de alta din partea Bisericii
Ortodoxe Române. Prin prezența sa a stârnit multe valuri și agitație pentru că era atât un intelectual de marcă, un poliglot, dar și un temerar, un om care știa să lupte pentru drepturile celor pe care îi reprezenta.
Datorită funcțiilor deținute și a cunoașterii situației politice, sociale și religioase de pe continentul european acesta s-a implicat activ în obținerea și respectarea libertății religioase pentru baptiștii din România. A venit ca reprezentat al baptiștilor din întreaga lume, aproape în fiecare an, uneori chiar și de două ori într-un an ca să stea de vorbă cu frații, să fie alături de suferințele ce le îndurau, să-i încurajeze. De asemenea, acesta a fost în audiență la Rege, prim-ministru și unii miniștrii, parlamentari, ambasadori și oameni de stat pentru a le explica că baptiștii din România sunt loiali statului și că nu vor să dezmoștenească pe nimeni, ci doar să fie credincioși lui Dumnezeu.
Despre J. H. Rushbrooke s-a scris în România, cu precădere în presa vremii, iar la moartea lui, frații au publicat în revista cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, cuvinte din cele mai mari. Dintre acestea amintim: „Am pierdut pe cel mai mare frate al nostru!”; „A căzut un cedru din Liban”; „Un mare luptător pentru libertatea religioasă”. Profesorul Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, care s-a preocupat și de istoria baptiștilor din România, a evocat la rândul său figura Dr. James HenryRushbrooke evidențiind faptul că acesta a fost conducător al Alianței Baptiste Mondiale, mare diplomat „și a avut un rol important în apărarea drepturilor baptiștilor din România în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial”.
Plecând de la aspectele menționate, prin intermediul acestei cărți publicăm pentru prima dată o lucrare în limba română despre activitatea lui James Henry Rushbrooke în sprijinul apărării libertății religioase a baptiștilor din țara noastră. Acest demers l-am considerat cu atât mai necesar, cu cât anul acesta (2017) se împlinesc 70 de ani de la moartea omului lui Dumnezeu, James Henry Rushbrooke.
Prin parcurgerea acestei lucrări veți putea aprecia dragostea, curajul, dăruirea de sine, pasiunea Dr. James Henry Rushbrooke pentru Dumnezeu, dar și pentru credincioșii baptiști din întreaga lume. Această carte este una de aducere aminte și are rolul de a face cunoscut ce a realizat J. H. Rushbrooke pentru poporul baptist din România, integrând cuvântări, intervenții și documente identificate în presa românească, străină sau în arhive.
Cartea se deschide cu o prefață semnată de domnul conferențiar universitar Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București în cadrul căreia evocă importanța libertății religioase pentru baptiști. Urmează o introducere în cadrul căreia sunt prezentate informații despre omul și liderul James Henry Rushbrooke, alături de elementele care fac din această lucrare una inedită. Se continuă apoi cu un studiu al profesorului universitar Otniel Ioan Bunaciu, fost președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, secretar general și președinte al Federației Baptiste Europene. Domnia sa scrie despre Alianța Mondială Baptistă și lupta pentruobținerea libertății religioase a baptiștilor din România.
Urmează o biografie a Dr. J. H. Rushbrooke completată de un studiu privind vizitele acestuia în România și necesitatea implicării sale în asigurarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din țara noastră. În cadrul acestei secțiuni sunt prezentate succint informații privind situația comunității baptiste din România în prima parte a secolului XX, împreună cu motivele care au făcut necesară intervenția Dr. J. H. Rushbrooke. Se regăsesc aici date despre fiecare vizită în parte împreună cu un tabel în care sunt prezentate doar informațiile cronologice ale misiunilor sale în România pe parcursul perioadei menționate. Informațiile enunțate mai sus sunt completate de un tabel cronologic care are rolul de a-l familiariza pe cititor cu cele mai importante evenimente din viața și activitatea lui J. H. Rushbrooke și aspectele legislative care au conturat situația drepturilor și libertăților baptiștilor din România pe parcursul perioadei analizate.
Partea cea mai consistentă a lucrării este reprezentată de secțiunea Documente. În cadrul acesteia prezentăm cronologic acțiuni, luări de poziție, audiențe, legislație, dar și mesaje de încurajare adresate credincioșilor baptiști din România care treceau prin persecuții pe baza informațiilor furnizate de presa românească și străină.
Postfața acestei lucrări, scrisă de Dr. Constantin Ghioancă, se apleacă asupra discuției despre libertatea negativă vs. libertate pozitivă cu scopul de a înțelege mai bine personalitatea lui Rushbrooke, erudiția sa, formarea intelectuală și ideologică într-un climat cât se poate de fertil în ce privește discuțiile despre libertate, în general, și despre libertatea religioasă, în particular.
În finalul acestei introduceri dorim să evidențiem faptul că scopul nostru nu a fost acela de a-l lăuda pe Dr. J. H. Rushbrooke și activitatea sa, ci pe Dumnezeu care ridică oameni cu scopul de a duce la îndeplinire planul Său.
Autorii
Partajează asta:
Rolul lui J. H. Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 – carte în curs de apariție
Sunt bucuros să anunț faptul că după o muncă susținută, desfășurată împreună cu pastorul Vasile Bel, urmează să apară la Editura Risoprint din Cluj Napoca lucrarea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.
James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, a fost cel de‐al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându‐se la conducerea acestei instituții între anii 1939‐1947.
Susținerea sa s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice realizate de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu și Lect. Univ. Dr. Teodor Colda. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă.
În ceea ce privește grafica și realizarea coperții, suntem mulțumitori sprijinului primit din partea lui Ruben Ologeanu.
Pe parcursul cărții sunt prezentate informații biografice despre J. H. Rushbrooke, vizitele sale în România. De asemenea sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare.
Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la autori.
Voi reveni și cu alte detalii.
Partajează asta:
Apel la contribuții privind constituirea unei baze de date cu memorialistică evanghelică referitoare la România
Este cunoscut faptul că nu numai din punct de vedere politic am intrat într-o nouă etapă odată cu celebrarea celor 100 de ani de la realizarea unirii din 1918 și a 160 de ani de la Unirea Principalelor Române, ci și din punct de vedere religios. Fiecare an nou aduce cu sine noi provocări, încercări și binecuvântări cărora comunitățile evanghelice trebuie să le facă față. Dacă tot am amintit de istoricul constituirii României ca stat modern, este de menționat faptul că unele dintre comunitățile evanghelice, cum este cazul baptiștilor, au o prezenta mai mare de un secol și jumătate în acest spațiu. De aceea, consider că demersul inițiat de Dănuț Mănastireanu, de creare a unei arhive electronice care să cuprindă memorialistica evanghelică, este bine venit.
Iată anunțul său:
„Un mesaj pentru prietenii mei evanghelici de pe această listă, mai ales pentru cei care au preocupări istorice.
Deoarece titlurile din categoria memorialistică evanghelica sunt foarte greu de găsit, multe dintre ala apărând la edituri obscure sau fiind epuizate, am decis sa adun o bază de date digitală cu aceste texte, pentru a le pune, la cerere, la dispoziția cercetătorilor interesați de istoria evanghelica. Prietenul Dorin Dobrincu a adunat o lista în acest sens, pe care o găsiți și în finalul volumului Omul evanghelic, alături de alte câteva categorii de texte. Am creat de acolo o listă separată, doar pentru memorialistica, marcând cu albastru titlurile pe care le am deja în format digital (dacă vreți, o puteți descărca de la linkul de mai jos).
evanghelicii-din-romania-memorialistica-2019.01.24
Am doua rugăminți la voi:
1. dacă știți și alte titluri, sa mi le comunicați în privat, dacă se poate cu datele bibliografice complete, pentru a completa lista;
2. dacă aveți vreuna dintre cartile de pe lista, mai ales cele epuizate, și puteți sa scanați și sa-mi trimiteți, tot în privat, prin Messenger sau email, o copie în PDF, ar fi colosal.”
Dat fiind faptul că acest demers este unul laborios, Dănuț vine cu precizări suplimentare
„O precizare importantă. Nu sugerez nicidecum ca cei care au materiale de memorialistica, din lista, sau suplimentare, sa le scaneze ei înșiși. Nici eu nu fac asta. Este ceva laborios și consumator de timp. Exista însă astăzi peste tot oficii de multiplicări, care de obicei fac și scanări. Sunt gata să acopăr costul scanării, dacă acesta nu este exorbitant și primesc IBAN-ul unui cont bancar în care pot transfera banii.
Mulțumesc!”
Danuț Mănăstireanu
Email – danutm@gmail.com
Blog – danutm.wordpress.com
Twitter – @PersonaDM
Academic – danutmanastireanu.academia.edu
Partajează asta:
Newsweek – Mărturiile românilor despre atrocitățile comise de soldații sovietici
Peste 2.000 de români au reacționat la postarea Ambasadei Rusiei, care susținea că soldații sovietici n-au comis atrocități pe teritoriul României. Ei au povestit cum soldații ruși le-au umilit bunicii, cum femeile din satele lor au fost violate și cum li s-au furat animalele.
Partajează asta:
„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ – Ordinul care a declanșat Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu
Expresia din titlu face referire la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572. Un moment teribil din istoria Franței, dar și a Europei cu consecințe incalculabile pe termen lung. Atunci au fost masacrați protestanții din Franța care purtau numele de hughenoți. Nu toți, dar într-un număr considerabil.
Protestantismul a câştigat mult teren, încurajat de nişte circumstanţe culturale şi istorice care organizează lumea nouă a timpurilor moderne: „Abuzurile Bisericii romane, învăţământul mecanic al teologilor trăind rupţi de realitate, inventarea tiparului, eliberarea ideilor, o intoleranţă mutuală, ravagiile provocate de războaie şi de nenumărate invazii, o pace realizată prea în grabă, o criză economică şi o fiscalitate ruinătoare, greşelile şi slăbiciunile unui suveran care îşi încredinţează sceptrul câtorva favoriţi, învrăjbind noile feudalităţi unele împotriva altora, a fost nevoie de toate acestea pentru a ajunge într-o situaţie de neconceput odinioară în regatul cel mai centralizat din Occident“.
„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ au fost cuvintele regelui Franței, Carol al IX – lea, care la îndemnul mamei sale Caterina de Medici, „Doamna Satan” a dat ordinul care va duce la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). Masacru care s-a declanșat prin asasinarea amiralului Coligny, liderul partidului protestant (hughenot) și a dus în final la moartea a aproape 3000 de protestanți. Din Paris masacrul s-a extins și în alte zone ale Franței acelui an fatidic al confrunatării dintre catolici și protestanți.
Este de menționat faptul că au fost uciși și cei care nu erau protestanți, dar aveau o state materială care trezea invidii. De asemenea, Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu și zilele următoare a constituit un bun prilej pentru rezolvarea unor probleme personale. Sub acuzația de apartenență la protestantism au căzut multe capete numai din vina că aveau un alt set de valori sau bogății care stârneau invidia celor din jur.
Pe străzi izbucnesc strigăte: „La arme! Ucideţi! Ucideţi!“, „Trăiască Dumnezeu, trăiască regele!“ Brassard umblă cu o banderolă albă pe braţ şi o cruce pe pălărie, partizanii familiei Guise scotocesc Parisul, vânându-l până şi pe cel mai neînsemnat protestant. Crimă, masacru, măcel, toate se vor a fi metodice, „sângele şi moartea străbat străzile“.
Soldaţii se înverşunează asupra femeilor însărcinate. Jaf, tâlhãrii, reglări de conturi, toate se multiplică. Locuinţele negustorilor hughenoţi sunt pustiite de bogăţiile lor. Bijutierii şi şlefuitorii de pietre preţioase de pe Podul Notre-Dame, consideraţi eretici, sunt jefuiţi. Alţi comercianţi şi servitorii lor sunt aruncaţi pe fereastră sau în Sena. Doamna de Popincourt, soţia neguţătorului de pene al regelui, este aruncată în apă şi ucisă cu lovituri de pietre, trupul ei rămânând patru zile cu părul agăţat de pilonul unui pod.
Trecătorii se îngrămădesc pe cheiuri, insultând morţii. Cadavrele sunt dezbrăcate, iar casele prădate. Într-o cavalcadă nebună, o sută de reformaţi reuşesc de bine, de rău să fugă din Paris, urmăriţi zadarnic de partizanii familiei Guise. Dar aproape trei mii de protestanţi vor fi ucişi în acea tragică noapte de 24 august 1572.
Situația de mai sus descrie destul de elocvent ce s-a întâmplat în Franța secolului al XVI -lea la 55 de ani de la decalnșarea Reformei protestante la 31 octombrie 1517 la Wittenberg în Imperiul Romano-German. Jean Calvin reușise să plece din Franța după înrăutățirea situației religioase și declanșarea persecutării și executării protestanților.
Ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, dar nu avem nicio certitudine că evenimente similare nu vor avea loc în Europa sau în alt colț al acestei planete numită Pământ.
Michel Faucheux, O istorie a răului, Bucureşti, Ed. Lider, 2007
Partajează asta:
Video: Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală
O discuție despre Marea Unire din 1918 și rolul baptiștilor în realizarea acestui ideal național alături de pastorul Vasile Bel, coautor al cărții Baptiștii și Marea Unire din 1918 : adevăruri și fapte, Dr. Marius Silveșan, istoric, Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.”
Moderatorul serii a fost Dr. Ștefan Cornu, pastorul bisericii gazdă, Biserica Adonai.
Partajează asta:
Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală – Adonai București, 18 noiembrie 2018
În Primul război mondial existau doar câteva facțiuni protestante în România. Printre acestea se numără și baptiștii.
Care a fost rolul acestora în marea unire? Au fost ei dizidenți, împotrivitori unirii, așa cum presupun unii? Cum au străbătut ei vremuri așa de frumoase pentru această națiune, dar așa de complicate, cu niște convingeri ferm ancorate în Scripturi?
Formatul întâlnirii va fi unul antrenant, de tipul întrebări și răspunsuri, împreună cu invitații noștri speciali.
În compania pastorului Vasile Bel, autor al cărții „Baptiștii și marea unire din 1918” și a istoricului Dr. Marius Silveșan vom analiza aspectele istorice ale relației baptiștilor cu Marea unire.
De asemenea, vom analiza și latura teologică a baptiștilor împreună cu Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” În ce mod teologia și practica baptiștilor le-au influențat convingerile politice și cetățenești.
De asemenea Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, ne va ajuta să înțelegem mai bine lumea de la începutul veacului trecut, abordând aspectele socio-culturale ale României acelor vremuri.
Moderatorul serii va fi Dr. Ștefan Cornu, pastor al bisericii gazdă, biserica Adonai.
Va fi un timp de reflecție asupra trecutului și asupra unor oameni care nu s-au sfiit să creadă și să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi în vremuri în care ar fi putut fi înțeleși total greșit.
https://www.facebook.com/events/305829010017795
Partajează asta:
Deportarea credincioșilor baptiști din Basarabia în lagăr – un material de Vasile Filat
La 22 iunie 1941 era pus in aplicare planul Barbarosa care prevedea atacarea Uniunii Sovietice de către Germania și aliații săi. România era aliata Germaniei din toamna anului 1940 după ce a pierdut teritorii însemnate către URSS, Ungaria și Bulgaria.
Basarabia fusese încorporată în Imperiul Țarist în anul 1812 la sfârșitul războiului ruso-turc (1806-1812), iar stăpânirea Rusiei asupra acestui teritoriu fusese confirmată de Marile Puteri Europene (Anglia, Austria, Prusia) prin Actul final al Congresului de la Viena semnat la 9 iunie 1815.
În 1918 se formează România Mare, iar Basarabia se unește cu România (Vechiul Regat) alături de Bucovina și Transilvania. România Mare va avea o existență scurtă, respectiv din decembrie 1918 până în iunie 1940 când a trebuit să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia către URSS. Se punea astfel în aplicarea prevederile secrete ale Pactului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop – Molotov) semnat la 23 august 1939. A urmat Nord Vestul Transilvaniei cedat Ungariei (30 august 1940) și Cadrilaterul cedat Bulgariei (Tratatul de la Craiova din septembrie 1940). Dintre teritoriile cedate în 1940 vom recupera după război doar Transilvania.
Am prezentat pe scurt cadrul istoric pentru a înțelege situația prezentată de Vasile Filat.
La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică. Înainte de a se retrage, autoritățile sovietice au declanșat o mare teroare.
Peste patru zile de la începutul războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste: Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel, Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].
La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.
Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.
Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.
Grigorie Pșenicinii la 4 ani de detenție în lagăr.
Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagăr[3].
Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost condusă de M. Belousov.
[1] Arhiva personală, DIB-001, p.1
[2] Arhiva personală, DIB-001, p. 3
[3] Arhiva personală, MP-005, p. 2
Surse:
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/vasile-filat-viitor-doctor-in-istorie.html
https://moldovacrestina.md/9-mai-1945-baptistii-moldova/
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/busila-boris-1894-deportat.html
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html
Partajează asta:
Oliver Jens Schmitt : Observăm tensiuni mari în sânul populației românești – între BOR și Biserica Greco-Catolică, între BOR și români neoprotestanți, între BOR și un milion de stiliști
În presa românească a apărut recent un interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și puterea politică, din care am selectat câteva aspecte care se referă la relația cu românii neoprotestanți.
Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.
In acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca „biserica dominanta”.
BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti – intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.
BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.
Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. […]
BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta – in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii – pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.
Partajează asta:
În curs de apariție : Marius Silveșan, “Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară” în vol. Studii de istorie eclesiastică
Sunt bucuros să anunț aici apariția unui studiu inedit privind situația baptiștilor din România în perioada 1930-1947. Grație eforturilor editoriale depuse de Marius Oanță, va apărea curând un volum de studii consistent intitulat Studii de istorie eclesiastică, Editura Sitech, Craiova, 2018.
În cadrul acestui volum (pp. 137-170) se regăsește și studiul „Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară”. Acesta oferă o analiză documentată și argumentată a situației baptiștilor din România pe parcursul dictaturii regale al lui Carol al II-lea (1930-1940), in timpul regimului Antonescu (1940-1944) și în perioada de trecere (1944-1947) către regimul comunist, care se considera unul de democrație populară.
Partajează asta:
AP News: Trump imposes sanctions over Turkey’s detaining of minister
President Donald Trump warned last week that he might impose sanctions against Turkey, a key NATO ally, for its treatment of Andrew Craig Brunson in a case that has strained U.S.-Turkish relations. Turkish President Recep Tayyip Erdogan has said his government won’t back down and was willing to „go its own way” if the U.S. imposes sanctions.
White House spokeswoman Sarah Huckabee Sanders said the sanctions would target Turkey’s justice and interior ministers, whose agencies she said were responsible for the pastor’s arrest and detention.
„We’ve seen no evidence that Pastor Brunson has done anything wrong, and we believe he is a victim of unfair and unjust attention by the government of Turkey,” Sanders said.
Secretary of State Mike Pompeo said the Turkish government refused to release Brunson „after numerous conversations between President Trump and President Erdogan,” along with his conversations with Turkish Foreign Minister Mevlut Cavosuglo. „President Trump concluded that these sanctions are the appropriate action,” Pompeo said.
Partajează asta:
Mărturie Liviu Beriș despre Holocaustul din România și deportările din Transnistria – partea a II
Liviu Beriș este unul dintre supraviețuitorii deportării evreilor în Transnistria de către administrația românească a Basarabiei și Bucovinei de N. Originar din Herța, a scăpat de prima fază a deportării realizată de autoritățile sovietice care i-au ocupat localitatea natală între 1940-1941, dar a fost deportat în 1941 când s-au reîntors autoritățile românești.
Domnul Liviu Beriș a fost prezent la Școala de vară “Holocaustul din România între memorie și istorie”, care s-a desfășuarat la Surduc între 16-19 iulie 2018, unde și-a prezentat mărturia.
Partajează asta:
Mărturie Liviu Beriș – supraviețuitor al Holocaustului din Transnistria
Liviu Beriș, 90 de ani, este unul dintre puținii supraviețuitori ai deportărilor din Transnistria care mai trăiesc. A fost prezent la Școala de vară “Holocaustul din România între memorie și istorie”, care s-a desfășuarat la Surduc între 16-19 iulie 2018, unde și-a prezentat mărturia.
Partajează asta:
Larisa Grenaderov – Amintiri
În luna iunie 2018, împreună cu pastorul Vasile Bel am avut ocazia deosebită de a o cunoaște și a sta de vorbă cu doamna Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov. Urmărind aceste materiale video veți descoperi multe lucruri interesante despre cele două familii amintite, despre copilăria, adolescența și viața în perioada comunistă a doamnei Larisa Grenaderov. De asemena, amintirile dumneaei despre bunicul, tatăl și mama dânsei reconstituie o epocă istorică. Totodată aduce lămuriri referitoare la viața comunității baptiste din Tulcea și împrejurimi în anii 40 ai secolului XX.
Amintiri I
Amintiri II
Partajează asta:
Deportarea Lidiei Căldăraru și a pastorului baptist Eugeniu Jurenco
Perioada anilor ’40 este una în care am avut și acțiuni extreme precum deportările unor minorități, inclusiv religioase.
În primul caz vorbim de deportarea unor credincioși baptiști rămași în Basarabia cedată URSS-ului în vara anului 1940 la ordinul NKVD.
Trist este faptul că după recuperarea Basarabiei de către români în vara anului 1941 credincioșii baptiști au continuat să fie persecutați.
Iată mai jos link ul unde este prezentat acest caz de deportare al unei credincioase baptiste în baza unei documentări realizate de Vasile Bel care a fooosit informații regăsite în Revista Farul Creștin.
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html?m=1
Un caz similar de deportare a minorităților religioase, inclusiv din Basarabia a avut loc în luna mai a anului 1942. Atunci Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat un ordin secret care prevedea ca toți sectanții să fie deportați in organizațiile de muncă de pe Bug, în Transnistria. Ordinul a fost anulat la scurt timp și nu au fost deportați mulți credincioși baptiști, însă printre aceștia a fost si pastorul Eugeniu Jurenco din orașul Bălți care a fost închis în lagărul Golta din Transnistria. (Vezi AICI un portret al lui Eugeniu Jurenco realizat de Buni Cocar)
Problemele din perioada lui Antonescu le-am tratat în cadrul studiului „Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul Regimului Antonescu” publicat în Jurnalullibertății de credință, 2015, pp. 271-290.
Din prezentarea succintă acelor două cazuri putem observa faptul că acțiunile de deportare au vizat credincioșii baptiști în timpul unor regimuri totalitare sau autoritare pe parcursul anilor 40 ai secolului XX, un secol al extremelor după cum îl portretizează și Eric Hobsbawm.
Partajează asta:
Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică
În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.
Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel, regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.
Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.
Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.
Unul dintre acestea este cel legislativ
Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între altele: Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.
Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.
În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.
Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.
Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.
Partajează asta:
Situația baptiștilor din România la sfârșitul anilor 30 și în anii 40 ai secolului XX
Articolul de față dorește să ofere un răspuns la situația baptiștilor din România în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.
Referindu-mă strict la situația din 1938 se poate menționa pe bază de documente că nu toate bisericile baptiste au fost închise.
Dar iată ce informații avem de la Alexa Popovici, contemporan cu acele vremuri:
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii dintre aceștia au fost arestați și aruncați în închisori […].” (p. 617)
…prigoană care a durat de la 14 decembrie 1938 până la 31 martie 1939, adică 3 luni şi 17 zile. Anularea în fapt a deciziei se datorează lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor, și lui Armand Călineacu, prim-ministru.” (p. 619-620)
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.
https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/22/1938-noua-decizie-ministeriala/
Față de cele prezentate de Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România se impun câteva precizări succinte.
Nu toate bisericile baptiste au fost închise. Este adevărat că au fost închise multe și unele s-au închis singure, dar nu toate. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia privitoare la obligativitatea ca o biserica sa fie formată din 100 de bărbați, capi de familie de etnie română, a fost schimbată cu puțin timp inainte de a expira termenul până la care bisericile baptiste trebuiau să se conformeze pentru a putea funcționa. Numărul capilor de familie necesari pentru a primii aprobarea funcționarii unei biserici a fost redus de la 100 la 50, dar și așa era mult. Anul 1939 va aduce cu sine alte prevederi la fel de restrictive ca cele anterioare.
Alexa Popovici, documentele vechi din Arhiva UBR, revistele baptiste sunt utile, dar insuficiente pentru o înțelegere obiectivă și complexă a istoriei baptiștilor din România. Un cercetător care se limitează la ele va avea o imagine parțiala a ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelica si a celui de-al doilea război mondial și nu va putea fi obiectiv în ceea ce prezintă sau scrie. În București sunt mai multe instituții care au documente, arhive în cadrul cărora se regăsesc informații referitoare la situația religioasa din România in perioada menționată și implicit la baptiști. De asemenea, sunt disponibile și în limba română articole/ studii care tratează subiectul în discuție. Citind un astfel de studiu, despre perioada guvernării Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939), am fost surprins sa constat ca informatii se găsesc si la Foreign Office în Londra. În limba engleză, de asemenea, sunt disponibile pentru cercetare studii șibarticole științifice, cărți, biografii, articole din revistele vremii care tratează specific anumite aspecte referitoare la situația baptiștilor din România în perioada interbelică, ce a celui de-al doilea război mondial sau perioada comunistă.
De asemenea, o idee pe care mi-am format-o trecand prin mai multe documente este aceea ca eliberarea nu a venit ca un dar din partea autorităților, ci a fost datorată unor acțiuni complexe. Vorbim de solicitări, memorii din partea conducătorilor comunităților baptiste, a Uniunii Baptiste din România, dar și din afara țării. Este de menționat activitatea, efortul, dăruirea și abnegația în asigurarea, obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România depuse de J. H. Rushbrooke.
Una din persoanele cărora baptiștii români ar trebui sa le fie mulțumitori este J. H. Rushbrooke, Comisar (comisioner) din partea Alianței Mondiale Baptiste pentru Europa, Secretar general și apoi Președinte al Alianței Baptiste Mondiale (1939-1947). Până în anul 1940 când România a declarat război Marii Britanii și i s-a interzis accesul în țara noastră, acesta ne-a vizitat de mai mult de 15 ori având întâlniri cu factori de decizie aflați în diferite poziții în cadrul administrației centrale în țară sau în afară (Anglia și SUA). Pentru ușurarea și reglementarea, clarificarea situației baptiștilor acesta a fost primit inclusiv de regele Carol al II-lea.
Se observă astfel faptul că istoria baptiștilor este frumoasă, tumultoasă și totodată complexă
În final doresc să menționez că perioada anilor 30 – 40 din istoria baptiștilor din România este analizată pe baza de documente în cadrul unui articol care sper să apară în această vară. O secvență din acest studiu amplu este cea care se referă la legislația religioasă privitoare la baptiști în timpul guvernării antinesciene. Dat fiind importanța acesteia am considerat oportun să o public și separat în cadrul unui articol apărut în Jurnalul libertății de conștiință eduția din anul 2015.
Istorie Evanghelica 