Arhive categorie: Persecuţie

PressOne: MODELE de CURAJ. Greti, îngerul închisorilor comuniste


PressOne prezintă în acest material biografia unei adolescente, Gertrud Bader, care în anul 1958 a comunicat timp de 8 luni cu deținuții de la Gherla și i-a ajutat să-și vadă iubitele. La momentul arestării, Gertrud Bader era o adolescentă care locuia lângă penitenciarul Gherla, iar pentru acțiunea ei avea să fie supranumită îngerul închisorilor comuniste:

La sfârșitul anilor ’50, ea a reușit să schimbe mesaje, timp de mai multe luni, cu câțiva deținuți ce primiseră pedepse grele pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.
Alfabetul Morse îl mijlocea pe cel al dreptății și al iubirii.
Greti nota adresele logodnicelor sau ale soțiilor celor închiși și apoi le trimitea ilustrate cu indicații exacte privind data și ora la care să se prezinte în cimitirul de lângă zidul închisorii.
Fiecare femeie trebuia să aibă un buchet imens de flori, albe sau roșii, pentru a fi recunoscută de iubitul său, aflat la una dintre ferestrele pușcăriei.
Greti își semna răvașele cu numele abatelui Faria, bătrânul închis de-o veșnicie din Contele de Monte Cristo. Le expedia când de la Dej, când de la Cluj sau de la Bistrița, într-o încercare de pierdere a urmelor.
A fost arestată la 8 august 1958. Avea 17 ani și a primit o condamnare de 7 ani de închisoare. A ispășit aproape doi ani, la Cluj, Miercurea Ciuc și, în final, chiar la Gherla, unde, deși grațiată, a stat câteva săptămâni pentru a-și lua ultima porție de umilință.
Invocarea lui Dumnezeu la proces a dus la înăsprirea sentinței

Procesul a fost dur. La 16 octombrie 1958, Greti a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Judecătorul i-a înăsprit pedeapsa după ce ea l-a invocat pe Dumnezeu.

Greti a avut curajul să spună că, pentru a i se proba vinovăția, la proces fuseseră aduși deținuți falși.

Cel care împărțea legea la Tribunalul Militar Cluj a căutat s-o provoace:

– Să știi că, dacă n-ai fi minoră, aici ți-ar putrezi oasele pentru ceea ce ai făcut. În loc să te alături societății comuniste moderne, te-ai alăturat bandiților și dușmanilor țării.

– În orice caz, m-am alăturat oamenilor care au vrut binele României și nu răul care este astăzi.

Obrăznicia era de neacceptat.

– Da? Nu-ți place?

– Nu-mi place, nu-mi place!

– Da? Atunci aici vei muri.

– Dacă există Dumnezeu, atunci Dumnezeu va decide dacă voi muri aici sau voi fi cândva liberă. Dar eu cred că voi fi liberă.

– Auzi, grefier? Te rog să treci imediat: a doua sentință o primește pentru că este creștină și crede în Dumnezeu. Asta se pedepsește. (subl M.S.)

Prezentarea unor astfel de modele este un lucru necesar pentru cunoașterea istoriei noastre. Astfel de biografii sunt relevante și pentru cei care nu au trăit în sistemul comunist fiindcă oferă asupra acelei lumi o altă imagine, creionează tabloul real și nu unul ideatic.

Credința în Dumnezeu și dorința de a le fi de ajutor celor aflați în nevoie ar fi două caracteristici care se desprind din biografia doamnei Gertrud Bader.

PressOne: Povestea lui Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc


Vă invit să citiți un material interesant despre un domn extraordinar, Nicolae Tomaziu în vârstă de 101 ani, cel mai vârstnic supraviețuitor al Gulagului Românesc. Sunt istorii trăite, povești de viață cu care nu te întâlnești la orice pas. Dincolo de aspectele menționate materialul este util datorită referirilor la istoria noastră, una pe care trebuie să o cunoaștem și poate, de ce nu, să învățăm ceva din ea. Este o „Istorie care nu se învață la școală”, dar care ar trebui să se învețe în familii. Deși a trecut prin al al doilea război mondial datorită faptului că s-a aflat printre tinerii care protestau în anul 1947 împotriva noului regim care se instaura în România după 1945, acesta a fost arestat, bătut, trimis la Canal, iar apoi, într-un final eliberat. Însă, după cum rememorează domnul Tomaziu, „închisoarea nu se terminase în ziua când a ieșit de la Canal mai mult mort decât viu, ci a continuat și în libertate, în fiecare zi din lunga și încercata lui viață. A trebuit să îndure asta.” După moartea soției ajunge într-o situație precară, „era singur în mijlocul atâtor oameni care îl priveau fără să-l vadă.” Cu toate acestea, credința l-a ajutat să meargă mai departe, fapt pe care îl veți descoperi citind povestea acestui om extraordinar.

Viorel Ilișoi spune pe Press One povestea celui mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc:

Nicolae Tomaziu s-a aflat printre tinerii care în 1947 protestau împotriva noului regim. Nu le era teamă. Vorba poetului Ion Caraion, erau tineri, aveau de unde muri. Și mulți chiar au murit pentru crezul lor, iar alții au murit pe dinăuntru, în pușcării, rămânând schilozi sufletește pe viață. (…)
L-au dus la Direcția Generală de Securitate a Poporului Pitești. L-au înghesuit cu bocancii, să încapă într-o cămăruță în care n-ar mai fi încăput niciun șoarece.
L-au bătut. Metodic, de sus până jos și de la cap la picioare, și pe-o parte, și pe alta. Cu bastonul de cauciuc la tălpi, cu ciomagul peste fluierele picioarelor, cu varga peste testicule, cu pumnii în ficat, cu palmele peste față, cu capul de perete.

Să spună cu cine a mai fost la demonstrații. Și, având origine nesănătoasă, adică fiu de preot, să spună cu ce elemente dușmănoase mai este în contact. (…)

S-a rugat la Dumnezeu tot timpul, să-i dea putere să reziste, să rămână om. N-a declarat nimic. N-a vrut nici să semneze ce i-au pus anchetatorii în față. Dar ăsta nu era un motiv să nu fie condamnat.

Iată și o înregistrare cu domnul Nicolae Tomaziu născut în 1916, cu doi ani înaintea României Mari care s-a realizat în anul 1918.

1983 – lucrări de extindere a clădirii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” București


Pornind de la o fotografie preluată de pe pagina de Facebook a pastorului Liviu Căprar, l-am rugat pe fratele Mircea Bulatov să mă ajute în descoperirea contextului și personajelor care apar în fotografie.
Produsul final îl vedeți mai jos.

bcb-nadejdea-bucuresti-1983a

Mircea Bulatov mi-a mai scris următoarele: „Printre ceilalți tineri par să fie (nu sunt sigur) cei de la biserica din Tamaș de lângă Buftea unde făcea lucrări de misionariat și evanghelizare fratele Buni Cocar”.

Pentru înțelegerea necesității realizării lucrărilor din anii 80 am să reiau unele informații publicate în cadrul articolului 30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update

„Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta,  este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4.  Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari. Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. Pe parcursul anilor biserica a cunoscut o creștere constantă, astfel că în anul 1961 când pastor era Constantin Bălgrădeanu, se ajunsese la un număr de 180 de membrii. Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat clădirea bisericii, iar credincioșii au reușit să facă doar niște reparații minore cu toate că o perioadă de timp s-au întâlnit în capela Seminarului Teologic Baptist din București situat pe strada Berzei Nr. 29. Directorul Seminarului în acea perioadă (1970-1988) era pastorul Ioan Bunaciu. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, iar numărul de credincioși a continuat să crească astfel că se impunea mărirea locașului. În lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România, Ioan Bunaciu menționează faptul că Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească”. (p. 126)

Pastorul bisericii din acea vreme, Buni Cocar, scrie următoarele în lucrarea autobiografică Și tata a plâns : „În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea,  fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.” (pp. 191-192)

Aceste modificări și construcții fără aprobarea autorităților, care oricum nu dădeau autorizații de construcție, a dus inevitabil la momentul demolării forțate de Rusalii 1985 despre care am scris AICI

Interviu cu pastorul Vasile Bel (II)


În cea de-a doua parte a interviului cu pastorul Vasile Bel continuăm aventura istoriei prin referiri la perioada comunistă, cea postcomunistă, la oameni și instituții.

Prima parte a interviului a fost publicată AICI

Concret discutăm despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de baptiști, despre Iosif Țon,  vizita lui Billy Graham în România (1985), Radio Europa Liberă, colaborarea cu reprezentanții bisericilor evanghelice din zona unde pastorul Vasile Bel slujește, despre relația cu conducerea Uniunii Baptiste din România în perioada comunistă, dar și despre personalități baptiste, oameni care i-au influențat viața interlocutorului nostru.

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică (update 20.01.2017)


Acest material este un update al schiței biografice a pastorului Leric Ioan pe care am publicat-o inițial AICI.

leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici.

Dat fiind faptul că la înmormântare am văzut că numele fratelui era Iuan, l-am rugat pe Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), să îmi spună cărui fapt datorăm diferența dintre Iuan și Ioan așa cum a fost evocat, dar și așa cum l-am găsit trecut în documentele de la Departamentul Cultelor. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost  la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

Ioan Leric a activat în Biserica Baptistă Speranța din Arad al cărei păstor era atunci Alexa Popovici, fiind  chiar și dirijorul corului. Conform informațiilor care mi-au fost oferite de fratele Handra Sima de la Arad, coleg și prieten cu Ioan Leric, botezul fratelui Leric a avut loc în anul 1945 și nu 1946. În anul 1946 cinci tineri din Biserica Baptistă Speranța Arad (Biserica Baptistă Română din Arad) au plecat la Seminarul Teologic Baptist care s-a redeschis prima dată după 1942. Datorită faptului că în București era foamete Comunitatea Baptistă de pe Valea Crișului Alb a oferit găzduire și mâncare seminariștilor și profesorilor, astfel că Seminarul Teologic Baptist își reia cursurile la Buteni, județul Arad. Acesta este contextul în care anul școlar 1946/1947 al Seminarului s-a desfășurat la Buteni. Au început anul I un număr de 65 de seminariști, dar au terminat anul doar 54. În toamna anului 1947 dintre cei 54 care au terminat anul I la Buteni, doar 38 au venit la București pentru anul II. Promoția 1946, în care era Leric Ioan, a făcut anul I, II și III (1946-1949), iar apoi a fost trimisă în practică datorită faptului că era nevoie de lucrători în contextul în care unii dintre aceștia au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial Uniunea Baptistă a vrut să-i trimită în practică la sfârșitul anului doi de studii, dar unii dintre seminariști, conform mărturiei fratelui Handra Sima, au spus că nu sunt pregătiți încă să meargă în lucrare astfel că au mai urmat încă un an de studii. După terminarea anului trei de studii aceștia au fost trimiși în lucrare timp de trei ani. În toamna anului 1953 Leric Ioan se întoarce la Seminarul Teologic Baptist din București pentru anul IV și finalizarea studiilor pastorale, fapt care se va realiza în 1954.  Un aspect interesant și inedit este acela că în anul școlar 1953/1954 a fost pentru prima dată de la redeschiderea Seminarului în anul 1946 când s-a făcut anul IV conform mărturiei fratelui Handra Sima.  Din documentele consultate în Arhiva Departamentului Cultelor reiese faptul că a existat o normă în cadrul Seminarului Teologic Baptist ca după terminarea anului III de studii seminariștii să fie trimiă un an în practică pastorală, iar apoi să revină pentru anul IV și finalizarea studiilor. Prietenul fratelui Leric, Handra Sima, va absolvi Seminarul Teologic Baptist trei ani mai târziu, în 1957, deoarece a fost trimis la muncă forțată în Dobrogea la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca fără aprobarea Ministerului Cultelor.

„În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor  divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor,  se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Pe baza unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

assc-1954-salarizarea-pastorului-leric-ioan-fara-forme-legale

În anul 1956  Leric Ioan s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare biserică baptistă la ora aceea. Emil Bartoș manționează că Ioan Leric a venit ca păstor la Tulca în toamna anului 1956 și a slujit acolo până în anul 1958, 1959 partea de început. Conform altor surse Ioan Leric a fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Tulca pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric, în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).”  Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954.

„Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393)

Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe.

În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393)

Fata fratelui Leric, Magdalena (Pușcaș), mi-a prezentat unele informații suplimentare despre perioada în care fratele Ioan a fost păstor la Tulca, perioadă ca fiind una de referință pentru activitatea sa de pastor misionar. La Tulca a avut loc o trezire spirituală astfel că au fost botezate mai multe persoane din comunitatea respectivă, dar și credincioși „de pe sate”. Veneau oamenii la pastorul Leric și îl rugau să îi boteze datorită faptului că în localitatea lor nu aveau biserică. Activitatea pastorului l-a adus în atenția Ministerului Cultelor și a Departamentului Cultelor (din 1957), dar acesta răspundea că el nu aparține de vreo biserică anume, de vreun cult. El face lucrarea la care Domnul l-a chemat. În vremea aceea Biserica Baptistă din Tulca avea trei balcoane care erau arhipline, astfel că un frate mai inventiv a pus proptele ca acestea să reziste.

Emil Bartoș menționează, în intervenția sa la înmormântarea fratelui Leric, că în perioada cât acesta a fost pastor la Tulca, biserica s-a dublat ca număr. Fratele Leric a botezat între 250-300 de oameni. datorită faptului că activitatea sa a deranjat i s-a înscenat un proces și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Daniela Manea, fata fratelui Leric, menționează că acesta nu a făcut decât trei luni de închisoare și apoi a venit grațierea. Ioan Bunaciu menționează două luni. În acest context i-a fost ridicat și carnetul de păstor, ceea ce însemna că nu mia putea profesa această activitate legal.

Ioan Bunaciu menționează că Leric Ioan s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, care i-a zis că el moare și că vrea să-i dea lui cel mai valoros lucru pe care îl avea. Ce putea să aibă valoros un om care murea în închisoare ? Din intervenția pastorului Bartoș aflăm faptul că acel lucru valoros pe care îl avea în închisoare poetul Traina Dorz era Evanghelia după Ioan pe care i-o oferă pastorului Leric Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)

Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu

Surse folosite în redactarea acestui material: 

Burtic Aurel  – comentariu pe Facebook.

Discurs Emil Bartoș la înmormântarea pastorului Leric Ioan.

Informații oferite de  Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș).

Informații oferite de fratele Handra Sima, prieten din tinerețe și coleg de seminar (1946-1949) cu fratele Leric Ioan.

Informații oferite de Magdalena Leric (Pușcaș), fata pastorului Ioan Leric.

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa  www.protulca.ro/istoric

Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul! 
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică


leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici. Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), a clarificat la rugămintea mea diferența dintre numele Iuan (așa cum apare în acte) și Ioan așa cum l-am cunoscut și a fost prezentat, evocat la înmormântare. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost  la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

În perioada 1946-1949, 1953-1954 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1954.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, unde în mod eronat este menționat Leric Ioan ca fiind absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1950, când de fapt el a absolvit în anul 1954. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în lucrarea menționată despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca, fără aprobarea Ministerului Cultelor. „În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor  divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor,  se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Conform unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

În anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptistă la ora aceea. La Biserica Creștină Baptistă din Tulca a fost păstor pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).”  Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954. „Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393) Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393) Ioan Bunaciu menționează că s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, cel care îi oferă cel mai de preț lucru pe care îl avea la el, Evanghelia după Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)

Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu

Surse folosite în redactarea acestui material:

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa  www.protulca.ro/istoric

Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul! 
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda

6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu


În cuvântul său pastorul Otniel Bunaciu a vorbit despre personalitatea pastorului Leric Ioan și de încurajarea pe care acesta i-a transmis-o de fiecare dată când sau întâlnit.
Momentul a fost unul emoționant pentru pastorul Otniel Bunaciu și datorită faptului că l-a cunoscut pe Ioan Leric de când era copil și de asemenea, datorită celui că Ioan Leric a fost prieten cu Ioan Bunaciu.
Cu acest prilej pastorul Ioan Bunaciu a transmis și u n mesaj din partea Uniunii Baptiste din România unde acesta slujește ca vicepreședinte.

2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș


Înregistrare realizată cu prilejul serviciului de înmormântare, din data de 15 ianuarie 2017, al pastorului Ioan Leric (martie 1927- ianuarie 2017).
Pastorul Emil Bartoș evocă momentul în care l-a cunoscut pe fratele Ioan Lavric și câteva aspecte din slujirea acestuia la Biserica din Tulca. În cei aproape doi ani cât a fost păstor la Biserica Baptistă din Tulca pastorul Ioan Lavric a botezat în jur de 250-300 de persoane. Acest fapt a deranjat autoritățile fapt pentru care i-au înscenat un proces și l-au condamnat la doi ani din care a executat doar șase luni pentru că a venit amnistia (probabil cea din 1964). În închisoare s-a întâlnit cu Traian Dorz care i-a dat cel mai mare dar al său, Evanghelia după Ioan.
Toate aceste detalii le găsiți în cadrul intervenției pastorului Emil Bartoș.

Poarta Albă (2014) – Un film despre Colonia de muncă de la Poarta Albă


Adrian și Ninel se numără printre deținuții înghesuiți în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnați alături de ei se găsesc profesori, avocați, poeți, filozofi, țărani, artiști, oameni de știință. Cu toții își dau seama treptat că munca forțată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre și Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinței organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminați. Filmul este inspirat din cartea Vărul Alexandru, de Adrian Oprescu.

Regia
Nicolae Margineanu
Cu
Cristian Bota, Sergiu Bucur, Mădălina Craiu

Sergiu Grossu despre  Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)


În virtutea Decretului 153, pro­mulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase pri­mite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Con­testaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protes­tanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comite­tul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţi­atorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pen­tru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuza­ţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refu­zau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea so­cialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de res­ponsabilitate.

În concluziei?

– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” repre­siunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece Româ­nia comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiri­tului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credin­cioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”

(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)

Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,

«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE»  Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm

30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update


Acest articol este un update al celui despre demolarea locașului de cult al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București în ziua de Rusalii 1985.

demolare

Anul acesta (2015) de Rusalii se împlinesc 30 de ani de la demolarea locașului de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București al cărui pastor la momentul respectiv era Buni Cocar.

Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta,  este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4.  Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 124). Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. (Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013 Nădejdea în Dumnezeu: 80 de ani de lumină creștină la margine de București, p. 20).  Pe parcursul anilor Biserica Baptistă din Giulești a cunoscut o oarecare dezvoltare, astfel că în anul 1961, după arondarea bisericilor – vezi detalii în Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – sub pastorația lui Constantin Bălgrădeanu biserica ajunsese la 180 de membrii (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit unele pagube materiale, iar credincioșii s-au întâlnit o vreme în Capela Seminarului Teologic Baptist de pe strada Berzei, Nr. 29. Între timp enoriașii au reușit să facă unele reparații minore și să se mute în locașul lor de închinare din strada Luduș. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București (1978). Ioan Bunaciu menționează că „acesta a folosit în închinare practici carismatice, iar rezultatul a fost că s-au atașat de biserică mulți credincioși  din alte biserici, mai ales din cele penticostale. Biserica a ajuns astfel să numere aproximativ 250 de membrii.” (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125).  Acesta este contextul pentru care era nevoie de extinderea locașului de cult. Referitor la necesitatea unui astfel de demers nu există puncte de vedere divergente, ci numai în ceea ce privește modul de realizare și obiectivele care au stat în spatele deciziei pastorului Buni Cocar.

O primă poziție este exprimată de pastorii Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș, ambii evidențiind faptul că ceea ce s-a realizat putea pune în pericol viețile oamenilor.

Iată ce spune Ioan Bunaciu:

Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească. În acel moment au intervenit în forță autoritățile, deși Uniunea Baptistă l-a apărat și a insistat ca biserica să fie mărită. S-a făcut atunci analiza tehnică a lucrărilor, a stâlpilor, mai ales, și concluzia a fost că aceștia nu erau în măsură să susțină greutatea acoperișului, astfel că imobilul era în pericol să se prăbușească. Dându-se ordinul de demolare, Cocar a întrevăzut dintr-o dată prilejul de a obține statutul de prigonit. (…) S- a adeverit curând că stâlpii s-ar fi putut prăbușii oricând.
După plecarea lui Buni Cocar în anul 1986 pastoratul bisericii a fost preluat de fratele Talpoș Vasile.”

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 126.

Vasile Talpoș menționează și el că stâlpii de susținere erau slabi

„Deși am pledat în fața celor șapte sau opt reprezentanți ai Primăriei timp de două ore să renunțe la planul demolării ei au venit cu contra argumente afirmând că acea clădire nu era construită după un plan și nici executată conform regulilor de construcții. (…) Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea realizării noii construcții, am constat că aveau dreptate.” Referire la anul 1993 când s-a început noua construcție.

Mărturie Vasile Talpoș  în Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013. Nădejdea în Dumnezeu, p. 122

Aspectele menționate mai sus amintesc, dincolo de aspectele tehnice, momentele de tensiune și persecuție prin care au trecut membrii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.

Iată și mărturia pastorului Buni Cocar despre necesitatea extinderii locașului de cult și împrejurările care au dus la demolarea locașului de cult.

„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea,  fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.”

Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 191-192

Prin acest scurt istoric și prezentare a evoluției Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea am ajuns și la momentul 1985.

Iată ce menționează Buni Cocar despre factorul declanșator a demolării Bisericii:

„Autoritățile statului au ”înghițit” aceste remodelări până la cea din 1985, când președintele Ceaușescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul București la Dunăre (vroia să aducă Dunărea la București și tocmai în Giulești Sârbi), a observat o clădire neobișnuită în zona Pieții Giulești. Necunoscând-o l-a întrebat pe primarul Capitalei, Gheorghe Pană: „Faci aici Piața Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoștință de cauză și a promis cercetări. A doua zi primarul Pană (…) și cu el zeci și zeci de oameni ai regimului, primari de sector, secretari de partid, securiști, polițiști și oameni de ordine au venit la biserică. (…)
Tovarășii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceaușescu, convinși că sunt îndreptățiți să acționeze  cum au făcut-o.”

Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 192-194

Înainte de a lăsa mărturia unui martor ocular să relateze cele ce s-au întâmplat în ziua de Rusalii a anului 1985 se cuvin făcute câteva precizării referitoare la mărturia pastorului Buni Cocar. Astfel, pot să confirm faptul că în anii 80 președintele Nicolae Ceaușescu a vizitat și zona Pieței Giulești, fiind copil nu am reținut anul când a avut loc această vizită, dar evident că era un eveniment pentru noi să fim vizitați de președintele țării. În ceea ce privește faptul că Ceaușescu dorea să realizeze un port în zona Bucureștiului informația este reală, Ceaușescu avea acest vis de a aduce Dunărea la București, dar cred că pastorul Buni Cocar este sarcastic atunci când afirmă că Ceaușescu dorea să realizeze acest lucru în zona Giulești Sârbi. Nu intru acum în detalii despre acest aspect, însă se știe că portul se dorea realizat pe râul Argeș. Ceea ce este relevant în acest caz are de-a face cu modul abuziv în care a fost dărâmat locașul de cult al unei bisericii recunoscută de către autorități. Mai sunt lucruri de spus și mărturii de adus referitoare la acest eveniment dramatic care a schimbat viața unora dintre credincioși, dar deocamdată la mărturia fratelui Mircea Bulatov, unul dintre martorii acelor evenimente, s-a relateze prin intermediul unui material comemorativ ce are la bază experiența, documente de arhivă, dar și a unele mărturii orale.

De Rusalii anul acesta se împlinesc 30 de ani
de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA, 
făcută de organele represive comuniste.
O demolare poate fi făcută cel puțin în două feluri.
Brutal și rapid prin dărâmare (cu mult zgomot) reușește să transmită  năucire și frică.
Calculat și lent prin desfacerea (compromitere) piesă cu piesă a elementelor unei construcții bine închegate.
Primul fel de demolare se practica în anii premergători lui ’89, celălalt a luat ființă după.
În cadrul unei discuții purtată cu domnul Mircea Bulatov în data de 31 decembrie 2016 acesta menționa modul în care cei din conducerea Uniunii Baptiste s-au relaționat față de situația Bisericii din Giulești. 
Pastorul Mihai Hușanu, președinte al Uniunii Baptiste din România (1984-1988) a venit în fața credincioșilor și le-a spus că  „a fost săltat de Securitate” și a trebuit să ia atitudine, să dea detalii, dar le-a recomandat credincioșilor să facă cum îi îndeamnă inima.
O a doua poziție a fost exprimată de către pastorul Vasile Talpoș, secretar general al Uniunii Baptiste din România (1984-1988) și vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986). Acesta a venit în fața credincioșilor și i-a îndemnat să dărâme iei construcția ca să nu fie obligați să plătească autorităților și banii pentru demolarea clădirii.
Pentru înțelegerea acelor vremi aveți mai jos câteva relatări a celor  ce le-au trăit.
Mircea Bulatov
 

Din atașament puteți descărca un scurt material, însoțit de imagini, cu descrierea acelor tulburătoare evenimente.

 

Pentru o înțelegere și mai profundă a grozăviilor de atunci urmăriți fragmente din mărturia lui COJOCĂRESCU ION subinginerul constructor și în același timp diacon al bisericii NĂDEJDEA în 1985, folosind următoarele linkuri:

 

 Partea 1 COJOCARESCU ION Întrebări și acuzații

[https://www.youtube.com/watch?v=p4DN8yQMu0A&feature=youtu.be[/embed]

Partea 2 COJOCARESCU ION Suferințe și torturi
[https://www.youtube.com/watch?v=zIpzTNLX-hU[/embed]

1000 de biserici baptiste închise


În cadrul unui articol din ziarul Times din 5 iulie 1962 (?), prilejuit de vizita Patriarhului Justinian la Londra și vizita acestuia la o reuniune a Bisericii Anglicane (Church Assembly),  se menționau câteva aspecte privind situația religioasă din România.  Este citat Mr. T.L.F, „Royle of Coventry, care a spus că mulți dintre noi (ei?) (many of them felt) credeam/crdeau că vizita Patriarhului BOR a fost viciată de timp (ill-timed) și din nefericire lumina cunoașterii că Patriarhul este o persoană (un om) cunoscut pentru simpatiile sale comuniste care a făcut multe ca să să se opună  (oppose) și să asuprească (oppress) creștinii în România.

(was ill-timed and unfortunate the light of the knowledge that the Patriarch was a man well known for his communist sympathies who had done much to oppose and oppress Christian people in Rumania.)

El i-a determinat pe mulți călugări și călugărițe să părăsească mânăstirile și casele (?). Biserica Greco Catolică care a avut 1800 de parohii a fost închisă, interzisă prin forță (abolished by force) și cei care au opuse rezistență, s-au împotrivit, au fost trimiși la închisoare.

He made all munks and nuns under to leave  their monasteries and houses, the Greek Catholic Church, wich had 1800 parishes, had been abolished by force and those who had been obstructive were sent to prison.

Domnul Royle a mai spus: „șase episcopi și mulți alți membrii ai Bisericii Greco Catolice au fost arestați.

În acest context se menționează și faptul că acum 10 ani, respectiv 1957, erau 1400 de biserici baptiste, iar acum (1967) au mai rămas doar 400. Rezultă că în decurs de 10 ani au fost închise 1000 de biserici baptiste.

Mr. Royle said. Six bishops and many other members of the church had been arested . Ten years ago where 1400 Baptist churches, now only 400 remained.

Persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică. Cazul creștinilor baptiști din Bocșa


Prin intermediul doamnei Mihaela Bucin am ajuns la textul de mai jos. Acesta prezintă persecuțiile suferite de credincioșii creștini baptiști din Banat în perioada interbelică. Documentele pe care le-am consultat cu prilejul documentării pentru diferite lucrări sau conferințe relevă că astfel de acțiuni nu au fost singulare, iar în anumite cazuri chiar de o intensitate mai mare decât cele din perioada comunistă. În perioada comunistă s-a acționat altfel. Au fost persecuții generale la începutul regimului comunist, iar apoi cazuri particulare. După consolidarea regimului s-a acționat în principal pe plan ideologic, dar cei care s-au acomodat cu regimul au putut să-și desfășoare în oarecare siguranță viața religioasă. Fac referire aici la evanghelici (neoprotestanți) și prin extensie la celelalte culte religioase recunoscute de regimul comunist.
Persecuțiile baptiștilor pe parcursul perioadei interbelice sunt documentate și de către Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România.
De asemenea, Revista Farul Mântuirii și Farul Creștin au articole în care prezintă cazuri de persecuție. Basarabia și Bucovina sunt cazuri particulare. Pentru perioada regimului Antonescu cazurile de persecuție sunt documentate riguros de către Viorel Achim în volumul de documente Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante.
Un neobosit luptător pentru drepturile creștinilor baptiști din România în perioada interbelică a fost J. H. Rushbrook.
Constantin Adorian s-a remarcat și el printre cei care au luptat pentru ca baptiștii să aibă și în practică drepturile recunoscute prin Constituție și alte acte normative. A se vedea în acest sens lucrarea despre Constantin Adorian realizată de Daniel Mariș și Teodor Colda.

Iată textul la care am făcut referire :

„Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin, a luat fiinţă în anul 1920. De la acest an, începe lucrarea evanghelică baptistă în oraşul Bocşa Vasiova.
image

ÎMPREJURĂRILE ISTORICE ÎN CARE A LUAT FIINŢĂ BISERICA
Împrejurările istorice au fost destul de grele şi tulburi. Încă din toamna anului 1919 în diferite zone ale ţării au început aspre persecuţii împotriva baptiştilor. După alipirea Transilvaniei şi Banatului la ţara MAMĂ, în 1 decembrie 1918, majoritatea funcţionarilor şi ofiţerilor, veniţi din Vechiul Regat, nu cunoştea pe baptişti şi au fost informaţi greşit şi tendenţios de către cei de către cei interesaţi, aţâţându-i contra baptiştilor. Aceste prigoane au avut diferite caractere: bătăi corporale de o barbarie groaznică, amenzi împovărătoare greu de plătit, confiscări ale Caselor de Rugăciune, închisoare aplicată unor credincioşi şi în special predicatorilor, ponegriri şi calomnii de tot felul, interdicţia de a se înmormânta în cimitirele existente trimiţându-i să-şi înmormânteze morţii în cimitirele animalelor. Iată cum este redată într-un Monitor Oficial din 1921, vorbirea în Senatul ţării a deputatului Grigorevici din acea vreme: „Arestări se fac zilnic, prin toate satele şi nu numai individual ci şi în bloc. Când se întâlnesc baptiştii duminica în câte o casă pentru rugăciune, în baza dreptului pe care conform ordonanţei dlui Goga cât şi al Constituţiei îl au, vine câte o bandă de jandarmi şi îi arestează şi îi leagă câte 30 de inşi cu funii, şi-i poartă prin sate, bătându-i mereu. Arestările şi bătăile baptiştilor sunt la ordinea zilei, în Bucovina şi în alte părţiale ţării. Am stat de vorbă, zicea senatorul, cu Mitropolitul Primat, căruia i-am spus aceste cazuri, întrucât unii preoţi au „aţâţat pe jandarmi contra baptiştilor” şi domnia sa, mi-a spus: „Eu cunosc pe baptiştii din Banat şi ştiu că sunt cei mai morali oameni, au viaţă frumoasă şi că sunt creştini. Ceeace se face împotriva lor este o greşeală, care nu este în interesul Statului şi ţării noastre”. Acest senator şi-a încheiat vorbirea în Senat zicând: „Aceşti creştini asupriţi şi terorizaţi, oameni simpli şi harnici, umblă cu ordonanţele de libertate date de domnii Goga şi Răşcanu – miniştri – în mâini, le arată prefecţilor şi celor ce-i asupresc, fără nici un rezultat”. Dar persecuţiile au continuat nu numai în Bucovina, ci şi în Ardeal şi Banat. Iată un caz petrecut la 1 oct. 1921 „noaptea un grup de credincioşi baptişti, au fost luaţi şi duşi la Sânmartin, unde au fost predaţi căpitanului Petrescu, care i-a încarcerat, apoi îi ducea pe câte unul într-un grajd unde erau bătuţi cu o funie de către jandarmi, care se tot schimbau fiind obosiţi de atâta bătaie, iar când cei bătuţi strigau de durere, li se umplea gura cu gunoi de grajd, ca să nu se mai audă strigătele lor de durere. În Banatul nostru la Voislova, au fost bătuţi crunt tot în acelaşi timp de către jandarmi, un grup de credincioşi, fraţi de-ai noştri. În comuna Firiteaz progoana a luat forma de împovărare economică, unde baptiştii au fost amendaţi cu câte 1000 lei şi 15 zile de închisoare, mai ales pe timpul lucrului de la câmp. La Răcăjdia – tot în Banat – le-a respins cererea de construire a Casei de Rugăciune. La Ciclova de asemenea au fost bătuţi în chip violent şi cu tortură corporală. Adevărată barbarie. Deşi s-a decretat „Libertate absolută” pentru credincioşii baptişti, ei continuau să fie prigoniţi, calomniaţi şi terorizaţi în multe feluri de autorităţile locale din acele timpuri. Predicatorii baptişti în mod special erau arestaţi şi bătuţi în mod groaznic, ca pe vremea Inchiziţiei. Casele de Rugăciune erau închise iar mulţi credincioşi amendaţi şi băgaţi la închisoare pe 10-15 zile, unde erau ameninţaţi şi chiar bătutţi. Ceeace este mai trist este faptul că în spatele acestei crunte prigoane se afla Episcopul Grigore Comşa al Aradului, care punea la cale cele mai groaznice fărădelegi. Aceasta este istoria cu faptele ei dureroase. Acesta este tabloul sumbru al împrejurărilor în care s-a născut Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa”.
https://m.facebook.com/bocsadeierideazi.demaine

Oradea, 29 noiembrie 2016 – lansarea cărții Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989)



https://www.facebook.com/librariascriptum

20 noiembrie 2016 : 160 de ani de mărturie baptistă în România


Anul acesta se împlinesc 160 de ani de mărturie baptistă în România. Momentul acesta ne îndeamnă larecunoștință la adresa lui Dumnezeu, la reflecție asupra identității noastre confesionale și la înnoirearesponsabilităţii de a duce mai departe mărturia credinței biblice.

Baptiștii sunt prima confesiune evanghelică care și-a făcut simțită prezența în spațiul geografic românesc. Mărturia baptistă modernă a fost precedată de cea a anabaptiștilor din secolele anterioare. Prigoniți și hăituiți în țările lor de baștină, anabaptiștii germani și moravieni au poposit pe plaiurile noastre şi au format comunități înfloritoare. În urma dictatelor imperiale și a politicilor represive, au plecat spre Ucraina sau sudul Rusiei în căutarea unui loc mai propice exercitării credinței lor. Dumnezeu a binecuvântat mărturia lor, plătită adesea cu sânge, cu o sămânță de urmași care să le ducă solia mai departe.

În urmă cu 160 de ani, doi germani baptiști – Carol și soția sa Augusta Scharschmidt, s-au stabilit în București. În vremea aceea, ținuturile române erau un magnet pentru meșteșugarii veniți din alte părți ale bătrânului continent în căutarea unui loc de muncă. Din acest motiv, în București exista o comunitate  germană destul de semnificativă. Carol și Augusta erau membri ai Bisericii Baptiste Germane din Budapesta. Ei fuseseră botezați, unul de vestitul predicator Johann Oncken, iar celălalt de pastorul Georg Lehman din Berlin. Pe lângă uneltele specifice meseriei lor (Carol era dulgher), soții Scharschmidt au adus cu ei focul sacru al vestirii Evangheliei lui Cristos. Dumnezeu le-a deschis uși, ca și cuplului misionar de altădată – Aquila și Priscila, și în curând s-a înfiinţat prima biserică baptistă germană în București (1859). Această biserică şi-a extins mărturia și în mijlocul românilor prin convertirea lui Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii lucrării baptiste din București și România antebelică.

Articolul integral poate fi citit aici:

http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania

Ilie Pop, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București


ilie-pop-un-secol-de-har-centenarul-bcb-golgota-bucuresti_001

 

Această lucrare prezintă istoria Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București pe parcursul unui secol (1912-2012) fiind realizată de cel mai vechi și longeviv membru al Bisericii Golgota, domnul inginer Ilie Pop.

Această lucrare este pusă la dispoziția celor interesați prin amabilitatea și cu permisiunea autorului.

Christianity Today – Virginia Prodan: I Found the Gospel in Communist Romania


I Found the Gospel in Communist Romania

Like most people, I was born with a hunger for truth and freedom. Unfortunately, I was born in Communist Romania under the brutal totalitarian regime of Nicolae Ceausescu. Ceausescu’s Romania was a land of lies, where simply questioning a government directive could lead to imprisonment, physical torture, and—in some cases—death.

Needless to say, we lived in a constant state of anxiety and mistrust. Anyone could arbitrarily denounce a neighbor, classmate, or family member for making “anti-government” statements. The government even had spies planted in the churches. The best way to avoid trouble was to remain silent, question nothing, and try to blend in.

For years, I watched my parents and relatives play the part of “good citizens” while privately whispering their contempt for the government. I wondered,Why do people always speak in whispers? Why are they so afraid to speak the truth? (…)

After all, the communist government was notoriously anti-church. Under Ceausescu’s rule, Christians were frequently arrested, beaten, and imprisoned. Church buildings were bulldozed, their land confiscated to make room for Ceausescu’s palace. Anyone who questioned his anti-God stance was either thrown in jail or “disappeared.” For all I knew, this could be a trick to test my loyalty. I paused briefly to consider my next move. Then I saw once again that look of peace and contentment. I wanted that—so much so that I decided it was worth the risk.

Read entire article on

http://www.christianitytoday.com/ct/2016/october/i-found-gospel-in-communist-romania.html?start=1

Virginia Prodan is an international human rights attorney, and an Allied Attorney with the Alliance Defending Freedom.

She is the author of Saving My Assassin (Tyndale).

look-inside
Virginia Prodan, Saving my assasin

Note: This article was reported first by https://roevanghelica.wordpress.com

Apariții editoriale (43) – Ciprian Bălăban, Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989): instituție și harisme


ciprian-balaban-istoria-bisericii-penticostale-din-romania

Semnalez la această rubrică o carte care se anunță interesantă ca titlu și structură, una realizată după norme științifice dovedind astfel că și istoria evanghelicilor, în cazul de față cea a penticostalilor, este una scrisă cu competență, una scrisă sine ira et studio (fără ură/ mânie și părtinire)  folosindu-ne în acest caz și de dictonul lui Tacitus. ,

Datele de identificare bibliografică sunt următoarele: Ciprian Bălăban, Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989): instituție și harisme, Editura Scriptum, Oradea, 2016, 330 p.

Pe site-ul Editurii Scriptum din Oradea se menționează următoarele informații biografice despre autor:

Ciprian Bălăban este cadru didactic al Institutului Teologic Penticostal din București. Este pasionat de istoria Bisericii, domeniu în care s-a specializat prin studii la nivel de licență, masterat și doctorat. A scris numeroase studii de teologie și istorie publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate. Locuiește în Oradea, este căsătorit cu Flori și au împreună trei copii: Iosua, David și Hadasha.

Cuvântul înainte al acestei lucrări este semnat de Pastor Dr. Ioan Brie, Rectorul Institutului Teologic Penticostal din București

Cartea de față este o analiză a istoriei Bisericii Penticostale din România – de la începuturile ei, până în anul 1989. Acest răstimp este unul în care Biserica Penticostală nu s-a bucurat de libertate. Prigoana a luat diferite forme în cele trei perioade analizate (interbelică, al Doilea Război Mondial și comunistă).
Este urmărita istoria instituțională, evitându-se, în general, detalii locale, acestea fiind folosite doar în măsura în care ajută la o mai buna înțelegere a parcursului instituțional.
Pentru aceeași perioada istorica este studiata și concepția penticostalilor din Romania despre darurile Duhului Sfânt, atât în exprimarea doctrinara, cât și în practica religioasa.
Înțelegând că istoria nu este absoluta, ci doar o reconstituire incompleta a evenimentelor și cu dorința de a prezenta cât mai corect faptele, autorul folosește o mulțime de izvoare istorice: manuscrise, documente de arhiva, interviuri, cărți, reviste, ziare.

Astăzi, când traiectoria evenimentelor este imprevizibilă, când societatea neagă orice absolut, când adevarul este batjocorit și minciuna își cere cu vehemență drepturile, cunoașterea istoriei recente ne ajuta mult să înțelegem prezentul. Avem nevoie de pregătire sufletească și duhovnicească pentru a sta în picioare în situații greu de intuit. Formarea discernământului spiritual se sprijină și pe exemplele de viata ale celor contemporani noua sau părinților noștri, pe succesele și eșecurile lor în a se conforma voii lui Dumnezeu.
Observam ca, deși trăiește în diferite contexte istorice, Biserica lui Dumnezeu le transcende. Cu toate că cei care aparțin Trupului lui Hristos se supun cezarului, ei sunt fiii Celui care hotărăște cui încredințează împărățiile. Când cei credincioși suferă în lumea în care sunt peregrini, durerea lor nu este o înfrângere, ci calea spre biruință.

Cuprinsul cărții este următorul:

Cuvant-inainte 11
Introducere 13

1. Miscarea penticostala din Romania in cautarea recunoasterii oficiale 15
Aparitia miscarii penticostale in Romania 15
Demersuri pentru obtinerea recunoasterii oficiale 23
Tensiuni in raporturile cu celelalte confesiuni 27
Baptistii 27
Crestinii dupa Evanghelie 31
Ortodocsii. Studiu de caz: Grigorie Comsa, episcopul Aradului 32
Persecutii si martiri 40
Controverse si schisme 51

2. Reconfigurarea identitatii institutionale versus clandestinitate
Perioada Baptista (1938–1945) 71
Inasprirea prigoanei 71
Intrarea in Asociatia Baptistilor Independenti 72
Intrarea in Cultul Baptist 75
Persecutia antonesciana 78

3. Perioada comunista (1945–1989) 81
Demersuri pentru recunoasterea oficiala 81
Recunoasterea provizorie din partea statului (1945–1949) 81
Centralizarea – conditie pentru recunoasterea definitiva 87
Unirea 87
Federalizarea 97
Amestecul statului comunist in problemele interne ale bisericii 101
Colaborarea cu Securitatea 101
Uniformizarea serviciilor religioase 112
Propaganda politica, influentare si dezinformare.
Studiu de caz: Politizarea Buletinului Cultului Penticostal 119
23 August 1944 120
30 Decembrie 1947 – Ziua Republicii 125
Sarbatorile Unirii 129
Munca, Independenta, Victorie (sarbatorile lunii mai) 131
Luna prieteniei romano-sovietice 135
Ziua de nastere a lui Nicolae Ceausescu 136
Libertate, pace si propaganda 137
Actiuni interne ale cultului determinate
de constrangerea comunista 142
Penticostalii din perspectiva Departamentului Cultelor 151
Persecutii directe 153
Rezistenta la institutionalizare – Biserica subterana 156
Gruparile disidente si adunarile clandestine 156
Studii biblice clandestine 168
Acte de cult clandestine 170
Traficul ilegal de literatura crestina 172
Proteste si rezistenta 176

4. Teologia harismatica a penticostalilor din Romania
in perioada 1922-1989 181
Definirea botezului cu Duhul Sfant 181
Darurile spirituale si rodul Duhului Sfant 183
Darurile spirituale si botezul in Duhul Sfant 184
Sunt darurile spirituale actuale? 185
Scopul darurilor spirituale 186
Cum se obtin darurile spirituale? 187
Greseli, abuzuri si falsificari 188
Darurile si slujbele spirituale 190
Reglementarea intrebuintarii darurilor spirituale 191
Interpretarea darurilor spirituale prezentate in 1 Corinteni 12:8-10,
in penticostalismul romanesc (1922-1989) 195
Darul vorbirii despre intelepciune 195
Darul vorbirii despre cunostinta 198
Darul deosebirii duhurilor 201
Darul credintei 203
Darul tamaduirilor 205
Darul de a face minuni 206
Darul proorociei 207
Darul feluritelor limbi 212
Darul talmacirii limbilor 215

Concluzii 217

Anexa 1: Documente 221
Anexa 2: Statistici privitoare la miscarea penticostala din Romania 245
Anexa 3: Cantari cenzurate din repertoriul penticostal 261
Anexa 4: Fotografii document 277

Bibliografie 293

Pentru cei interesați editura pune la dispoziție în format PDF un preview de 20 p al acestei cărți.

Informații preluate de pe site-ul editurii Scriptum Oradea

Alin Cristea a publicat pe blogul roevanghelica.wordpress.com mai multe citate din această carte

Istoria Bisericii Penticostale din România (1)

Istoria Bisericii Penticostale din România (2)

Istoria Bisericii Penticostale din România (3)

La mulți ani, Prof. dr. Iosif Țon (30 septembrie 2016)


Iosif Țon la Centenarul Ioanid&Carman - dec 2012

În data de 30 septembrie 2016, profesorul Iosif Țon a împlinit frumoasa vârstă de 82 de ani. Cu acest prilej îi urăm binecuvântări din partea Domnului.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Despre rolul său în promovarea libertății religioase în perioada comunistă am scris, atât eu cât și Bogdan Emanuel Răduţ în cărțile noastre, dar și în alte studii și articole științifice.

Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1

În anul 2015, profesorul Iosif Țon ne-a acordat un interviu, mie și colegului de slujire pe tărâmul istoriei, Emanuel Răduţ, în care a vorbit despre modul în care familia sa a cunoscut credința baptistă, dar și despre perioada interbelică și cea a celui de-al doilea război mondial.
În cadrul acestui interviu Prof. dr. Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
Todată anul acesta (2016) familia Țon Iosif și Elisabeta a împlinit 57 de ani de căsnicie.

Cu acest prilej am realizat și poza următoare, în care alături de Prof. dr. Iosif Țon sunt doi istorici : Bogdan Emanuel Răduţ și Marius Silveșan

12 Years a Slave – Movie


​”This is a story about Hope, Love, and Courage.”  Take a look behind the scenes of Steve McQueen’s epic historical drama 12 Years a Slave, nominated for 9 Academy Awards, including Best Picture.

http://12YearsASlave.com

12 Years a Slave – Official trailer

12 Years a Slave – Movie

TVR – Mari Români: Richard Wurmbrand


Suferinţa, binecuvântare pe calea lui Isus – Ferenc Visky despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă


Pastorul reformat Ferenc Visky vorbește în acest interviu, realizat de Forumul Civic Cteștin, despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă, o mișcare de trezire în cadrul Bisericii Reformate

Comemorare familia Wurmbrand la Ateneul Român – Bucureşti, 6 Decembrie 2015


MARTURII RICHARD WURMBRAND


Richard Wurmbrand – Film


Centenar Richard Wurmbrand 1909 – 2009


Prelegerea Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu la Simpozionul “Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu”


Simpozionul Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus: Opoziție și solidaritate în comunism. Ediția a XI – a, 1-4 Septembrie 2016


În perioada 1-4 septembrie 2016 la Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Simpozionului Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus. Din cele 11 ediții am participat la 7 (2009-2015) și particip la cea de-a opta (2016).

Simpozionul reuneşte cadre universitare, cercetători şi doctoranzi de la universităţi şi institute de cercetare din ţară şi străinătate şi se va desfăşura pe patru secţiuni:

1. Opoziţie şi solidaritate în comunism
2. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Culte religioase

3. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Identităţi etnice şi culturale
4. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Emigraţia şi exilul

http://www.iiccr.ro/xi-editie-simpozionului-de-la-fagaras-va-avea-loc-intre-1-4-septembrie

Vineri, 2 septembrie 2016, în cadrul secțiunii Culte religioase voi prezenta două comunicări :

16:40 – 17:00 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București, Bogdan Emanuel RĂDUȚ, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România:Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată

17:00 – 17:20 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București: Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România

Prin intermediul comunicării ”Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România” voi face referire la acțiuni de opoziție și solidaritate în comunism a credincioșilor baptiști, singuri sau în colaborare cu alți credincioși evanghelici. În cel de-al doilea caz mă refer la două acțiuni importante : Memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului din aprilie 1977 (Scrisoarea celor șase evanghelici) și acțiunile Comitetului Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) din aprilie 1978.

Materialul celei de-a doua comunicări ”Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată” este realizat împreună cu Bogdan Emanuel Răduţ, istoric în cadrul Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, si vizeaza relația dintre Iosif Țon și Silviu Cioată urmărind să evidențieze acțiunile individuale și colective în vederea apărării libertății religioase.

*

Lucrările simpozionului vor fi susținute în sălile Academiei „Brâncoveanu”  (Sâmbăta de Sus, jud. Brașov). La deschiderea oficială de vineri, 2 septembrie, ora 9.30, vor participa, alături de organizatori și oficialitățile locale, Radu Preda (președintele executiv IICCMER) și Octav Bjoza (președintele AFDPR). Intrarea este liberă.

Organizatorii evenimentului sunt: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste Făgăraş, Universitatea Transilvania din Braşov, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” şi Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus.

Esențe – Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un dialog cu istoricul Marius Silveșan


Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu despre Seminarul Teologic Baptist, Școala de diaconițe, Facultatea de Teologie Baptistă


%d blogeri au apreciat asta: