Iosif Ton – 51. Mari sau mici in Imparatia cerurilor


În cursul predicii de pe munte, Domnul Isus spune despre poruncile Sale:
”Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa, va fi chemat mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească, va fi mare în Împărăția cerurilor” (Matei 5:19. Notă: Dacă Domnul Isus S-ar fi referit la poruncile din Legea lui Moise, ar fi zis ”acele porunci”. Încheierea predicii cu ”aceste cuvinte ale Mele” confirmă că Domnul Isus cerea ascultare de poruncile Sale, nu de cele din Legea lui Moise).

Ucenicii erau atenți la fiecare cuvânt al Învățătorului și, desigur, au înregistrat și această informație: unii vor fi mici și alții vor fi mari în Împărăția cerurilor. Mai târziu, ei vor discuta de multe ori subiectul acesta și Îl vor întreba despre aceasta pe Învățător. Trebuie să observăm că niciodată Domnul Isus nu-i mustră că discută această problemă, ca și când ar fi rău să dorești să fii mare în Împărăția cerurilor. Cum să-i mustre, când El Însuși le-a lansat această știre? El nu-i mustră, ci de fiecare dată când reapare subiectul acesta le răspunde dându-le criterii după care se va decide mărimea cuiva în viața de dincolo, sau, cu alte cuvinte, le va da rețete pentru a ști cum să devină mari în ceruri. Să ne uităm acum la aceste texte.

Citeste mai departe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: