Iosif Ton – 54. Schimbarea gandirii noastre


Cei care ați citit cu atenție articolele de până acum ați putut vedea că eu lucrez cu întreaga Biblie. Fac lucrul acesta deoarece ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).

Este momentul să formulez aici mai sistematic modul meu de abordare a Scripturii. Punctul meu de plecare este învățătura Domnului Isus din cele patru Evanghelii. Domnul Isus îmi dă cadrul general al concepției mele despre lume și viață. Domnul Isus este atât Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, care S-a întrupat și ne-a adus învățătura direct de la Dumnezeu Tatăl, cât și Omul Isus din Nazaret care și-a format  gândirea totalmente din cărțile lui Moise (Legea), din prooroci și din Psalmi.  Acesta este miracolul Celui care este în același timp Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, cât și Om adevărat din Om adevărat.

Apostolii Pavel, Iacov, Petru, și Ioan au înțeles perfect învățătura Domnului Isus și au continuat-o și au explicat-o pentru primii creștini și pentru toată lumea de atunci încoace. Nu există contradicție între Vechiul Testament și Noul Testament și nu există contradicție între Evanghelii și epistole.

Citeste mai departe…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: