„Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie  Dumnezeului lui Iacov!

Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din lăută!

Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!

Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov. El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva țării Egiptului…”

                       Psalmul 81:1-5

Ceea ce mă uimește, câteodată, nu este faptul că avem necazuri ci bucurii și sărbători… Dincolo de spinii încercărilor care înțeapă talpa peregrinului prin colbul planetei noastre, Dumnezeu ne face parte și de veselie și desfătare. Serbăm Crăciunul, Paștele, Rusaliile, zile de naștere, cununii, binecuvântări, botezuri, absolviri și tot felul de alte reușite! Lumea se îmbracă în straie de sărbătoare, zâmbetele oamenilor întregesc coloritul decorurilor somptuoase, delicatesele de pe mese răpesc privirile și celor mai bravi „cavaleri de război” care spun că ei nu poftesc… Mirosul de cozonaci făcuți cu drag de mâinile duioase ale mamei și îmbrățișarea fermă a tatălui îți spun că viața merită trăită.

Deși acestea par banalități, ele sunt adevărate minuni contemporane. Nimic nu ar fi posibil fără biruința divină. Să nu uităm în ce lume trăim. O lume care a căzut din climatul edenic. O lume care „zace în cel rău”. Trăim pe un pământ care este blestemat să dea „spini și pălămidă”.  Și totuși, sărbătoarea, ca realitate, sfidează gravitația acestei lumi decăzute. În loc să ne lase să ne afundăm în tenebrele prăpăstioase ale unei lumi strivite de hidoșenia păcatului, sărbătoarea ne de aripi să ne înălțăm în seninul păcii dumnezeiești. Sărbătoarea ne ajută să zburdăm în libertate așa cum o fac mielușeii pe pământul aburind al unei zile de primăvară. Ce vreau să spune este că trebuie să învățăm să privim sărbătoarea ca pe o biruință! O biruință a Dumnezeului Atotputernic în fața arsenalului celui rău. Psalmul 81 ne ajută să întrezărim această perspectivă. Sărbătorile, în iudaism, nu aveau în primul rând rolul să-i distreze sau să-i bine-dispună pe evrei ci acela  de a le aminti de biruința divină, de Dumnezeu. Cred că și noi trebuie să înțelegem că sărbătorile nu sunt meninte să ne facă să uităm de Domnul, ci, dimpotrivă, să ne amintim de El. Doi tineri care se căsătoresc în Domnul, într-o lume în care vrăjmașul este regele divorțurilor, devin protagoniștii unei minuni. Un copil care este adus la binecuvântare, într-o lume în care nimicitorul își desăvârșește blestemele, ne oferă spectacolul unei minuni copleșitoare. Sărbătorirea unui Hristos Înviat într-o lume care s-a plecat resemnată pe genunchi în fața morții este mai mult decât am fi putut spera vreodată! Da, sărbătoarea este o biruință! Să nu uităm asta. Așadar, când se ivește minunea unei sărbători, să fim vigilenți. Să nu ne umplem doar stomacul… Să ne umplem și inima!

                                                                            Pastor,   Costel Ghioancă