Destinul Majestăţii Sale Mihai I se confundă, în cei nouăzeci de ani de viaţă, cu încercările şi tragedia unei naţiuni al cărei şef de stat a fost. Semnificaţia personalităţii sale nu poate fi separată de anii de după 23 august 1944, atunci când, alături de conducătorii Partidelor democratice antitotalitare, Regele Mihai s-a opus dictatului stalinist şi comunizării naţiunii. Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 este proba legăturii simbolice dintre Suveran şi cauza apărării regimului constituţional şi pluralist în Regatul României.

Lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 a fost un act brutal al procesului de transformare totalitară. Detronarea marca, simbolic şi constituţional, finalul intervalului ce debutase odată cu edificarea monarhiei constituţionale, la 1866. În deceniile de până în decembrie 1989, Majestatea Sa a menţinut, în exil fiind, flacăra credinţei în libertate, vorbind şi acţionând, cu curaj şi demnitate, în favoarea valorilor democraţiei, pluralismului şi demnităţii naţionale. Conduita sa a fost reperul care a dat speranţă românilor care, ascultându-I mesajele radiodifuzate în noaptea de Anul Nou, participau la un moment de speranţă, având în minte imaginea unei Românii eliberate de tirania comunistă.

Omagierea Majestăţii Sale la 90 de ani devine, astfel, ocazia de a onora memoria celor care şi-au dedicat existenţa, în ţară sau în exilul democratic, proiectului de renaştere a unei Românii independente şi europene.

Conducerea IICCMER