Cutremur de pământ sau vizită divină


 „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte ! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea de pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la  Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.”

Evrei 12:25,26

“Nu există nici o vizită divină, care ar putea avea o influentă atât de generală asupra păcătoşilor ca un cutremur de pământ.”

John Wesley

Memento mori !  Seminariştii Rusu Ioan şi Morocoş Nicolae ( decedaţi la 4 martie 1977)

A

stăzi se împlinesc 35 de ani de la cel mai puternic cutremur provocat in Romania. Patru Martie 1977, ora 21:22. Vineri seara. Se lăsase întunericul. Un vuiet puternic, ca vuietul unor ape mari a uimit omenirea care se pregătea încet, încet de culcare. Deodată totul în jur a început să se clatine. Casele, blocurile, copacii, şi chiar pământul se încovoia ca o spinare de animal sălbatic care încerca parcă să scape de povara de pe el scuturându-se în stânga, în dreapta, înainte, înapoi, şi chiar în spirală, ridicându-se şi apoi cu violenţă lăsându-se în jos. Era cutremur de pământ. Nu mai trecusem prin aşa ceva niciodată. Am aflat mai târziu faptul că seismul măsura 7,2 grade pe scara Richter, iar in Bucureşti a provocat cele mai mari pagube. În urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, alte 11.300 fiind rănite. Cei ce au trăit împreună cu mine acest „cutremurător” eveniment nu vor uita niciodată prin ce momente am trecut și mai ales  faptul că Dumnezeu în bunătatea Lui a îngăduit să mai rămânem în viaţă pe acest pământ. Eram în anul 3 la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În acest cutremur de pământ şi-au găsit sfârşitul vieţii pământeşti şi cei doi colegi ai mei de Seminar, Rusu Ioan şi Morocoş Nicolae. Eram toţi trei prieteni, fusesem o perioadă colegi de cameră în Seminar, iar cu Nicu Morocoş eram chiar şi coleg de bancă. Ei s-au dus, noi am rămas. De multe ori m-am gândit la cuvântul care zice : „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”(Exodul 9:16)  Atunci totul a fost pe neaşteptate. Am fost uluiţi de puterea Domnului. Biblia spune că tot aşa va fi şi la sfârşitul vremurilor. „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.” Aceasta este vestea care cu siguranţă va surprinde pe mulţi. Să ascultăm deci acum de glasul Domnului care ne vorbeşte din ceruri şi care are toată puterea în cer şi pe pământ. Dacă vom face aşa vom fi în siguranţă în mâna Celui Atotputernic, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Christos. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi !

pastor, Elisei Pecheanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: