“ Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?”  Romani 2:4/b

Am stat adeseori și m-am întrebat în taina sufletului meu…

…Oare dacă Adam şi Eva şi-ar fi recunoscut păcatul săvârşit faţă de Dumnezeu şi s-ar fi pocăit în loc să arunce vina unul pe altul şi amândoi pe şarpe… oare Dumnezeu nu i-ar fi iertat ? Sau dacă împăratul David şi-ar fi recunoscut vina imediat în faţa lui Dumnezeu după ce a săvârşit păcatul fără să recurgă la minciună şi la crimă şi fără să mai aştepte venirea proorocului Domnului să-l atenţioneze, oare Dumnezeu nu l-ar fi iertat ? Sau dacă Iuda vânzătorul după ce s-a dus de la Templu unde a aruncat banii trădării s-ar fi dus direct la Domnul Isus să-şi mărturisească vina şi să-şi ceară iertare, oare Domnul Isus nu l-ar fi iertat ? Eu cred că da, cu siguranţă toţi aceştia ar fi găsit iertare la Dumnezeu pentru păcatele lor. Nu ştiu care ar fi fost în fiecare caz din cele de mai sus consecinţele păcatelor lor, chiar iertaţi fiind. Poate nu ar mai fi fost blestemat pământul din cauza neascultării protopărinţilor noștri, poate că David nu ar fi trebuit să plătească păcatul săvârşit prin moartea celor „patru miei” (2 Samuel 12:6 … copilul Bat-Şebei, Amnon, Absalom şi Adonia),  poate că Iuda nu s-ar mai fi spânzurat.  Poate că  …  nu ştiu, şi de aceea nici nu mă pot pronunţa. Ştiu sigur însă că noi toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23),  de asemenea ştiu că plata păcatului este moartea (Romani 6:23/a) şi mai aflăm din acest pasaj că darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 6:23/b). Iată dragii mei ce Dumnezeu Mare şi plin de Dragoste avem. Şi-a trimis aici la noi pe Fiul Său, pe Domnul Isus Hristos, să moară pe Golgota în locul nostru al păcătoşilor, luând astfel asupra Lui toată vina noastră şi plătind în locul nostru cu moartea Sa pe cruce păcatele noastre ca să ne dea în dar, fără plată, viaţa veşnică şi iertarea Lui (Isaia 53). Privind deci la Golgota putem înţelege cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi cei păcătoşi şi vinovaţi. Stai şi meditează la viaţă ta… ştii bine cine eşti, chiar dacă pe oameni îi poţi înşela dându-te drept altul sau alta, ştii bine ce ai făcut, chiar dacă oamenii nu te-au văzut… dar te-a văzut Dumnezeu… ştii bine ce te aşteaptă dacă nu te pocăieşti sincer… de aceea întrebarea din titlul acestui editorial rămâne încă valabilă pentru noi toţi : “ Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?”  Aşa dar „omule, oricine ai fi tu”, nu dispreţui „bogăţiile bunătății îngăduinței și îndelungii Lui răbdări” (Romani 2:4). Ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi este o pocăinţă sinceră, curată, adevărată, în urma căreia să putem primi prin Domnul Isus Hristos o viaţă nouă, putere asupra diavolului şi asupra păcatului, şi siguranţa vieţii veşnice. Azi încă mai este har. Dumnezeu în bunătatea Lui îi îndeamnă pe toţi oamenii să se pocăiască. Tu vezi şi înţelegi această bunătate a lui Dumnezeu ? Sunt într-adevăr foarte mulţi oameni în zilele noastre „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos” (2 Corinteni 4:4). „ Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile” (Evrei 4:7/b). Pocăiţi-vă ! Aşa a zis Dumnezeu, aşa au zis proorocii, aşa a zis Ioan Botezătorul, aşa a propovăduit Domnul Isus Hristos, aşa au predicat apostolii Domnului, aşa zice şi azi Duhul Sfânt. Pocăiţi-vă !  Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)

http://www.bisericanadejdea.ro

 “Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”

Exod 29:43

Am reluat cu ajutorul Domnului şi anul acesta citirea zilnică a Sfintelor Scripturi şi am ajuns zilele acestea sa recitesc pasajul biblic cu privire la facerea Cortului întâlnirii pentru poporul Israel care se găsea în călătorie prin pustie spre ţara promisa, Ţara Canaanului. Am rămas din nou uimit de mulţimea amănuntelor privitoare la construirea Cortului întâlnirii, primite de către Moise din partea lui Dumnezeu pe munte, şi rămâne clar pentru Moise porunca divină : „… să faci (totul) după chipul care ţi s-a arătat pe munte…” (Exod 25:9; 25:40; 26:30; 27:8; …) Era vorba despre un loc special unde Dumnezeu Creatorul, Domnul, hotărâse să se întâlnească cu poporul Său,  prin reprezentanţii acestuia: Moise, Aron, fiii acestuia, adică Marele Preot şi preoţii. Sunt uimitoare toate aceste amănunte privitoare la construirea locaşului sfânt. Dimensiuni precise, materiale speciale, haine alese, uleiul sfânt, tămâia frumos mirositoare, luminile aprinse permanent, jertfa necurmată… totul pare a fi perfect. Da, dar nu erau de ajuns toate acestea deoarece mai trebuia ceva, şi anume Slava Domnului. Oricât de maiestos ar fi construit un loc de adunare, oricât de frumos ar fi zugrăvit, oricât de bine ar fi structurat, oricât de multe slujbe ar fi făcute, oricât de bine ar fi organizat totul, oricât de buni ar fi cântăreţii, predicatorii, slujitorii altarelor sau ai amvoanelor, oricât de mulţi şi însemnaţi ar fi musafirii sau invitaţii, etc., totul ar fi în zadar dacă în locul acela nu ar fi prezentă Slava Domnului, adică prezenţa Domnului; …” şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”. Nu doresc să fiu interpretat greşit. Vrem din toată inima să avem totul perfect sau aproape de perfecţiune în adunarea noastră. Vrem toţi să fim la înălţimea chemării la slujire. Vrem să facem totul aşa de bine încât să nu poată fi nimeni care să critice sau să comenteze. Dar doresc din toată inima ca (de aici înainte) la fiecare adunare a noastră în Casa Domnului să fie prezentă Slava Domnului. De unde cunoaştem că Slava Domnului adică prezenţă Domnului este cu noi ? În vremea lui Moise slava Domnului se cobora şi se ridica în chip vizibil cu ochii aceştia, deasupra Cortului întâlnirii (Exod 40:34-38). Astăzi, noi, de unde putem cunoaşte că avem la adunările noastre parte de Slava Domnului ? Cred că este o întrebare care să ne preocupe în mod permanent, altfel pierdem vremea degeaba. Au fost vremuri triste în vechime în care poporul credea că are parte de Slava Domnului la adunările lor, dar se înşelau amarnic deoarece Biblia spune clar că din pricina nelegiuirilor lor,  Slava Domnului părăsise locul adunării (Ezechiel 9:1-11; 2 Cronici 24:17-21; Ieremia 7:3-15). Însuşi Domnul Isus când intră în Templul de la Ierusalim mustră aspru pe cei prezenţi şi responsabili, spunându-le că au făcut dinarea către Biserica din Laodicea că Domnul era afară din adunarea lor, era la uşă, bătea… poate, poate… cineva va auzi şi va deschide uşa să intre Slava (prezenţă) Domnului la ei. Cred din toată inima că noi astăzi avem privilegiul să purtăm în noi  Casa Tatălui Său „o peşteră de tâlhari”(Matei 21:13). Chiar în Cartea Apocalipsa 3:20 suntem avertizaţi în scrisoprezenţa Domnului prin Duhul Său cel Sfânt, şi aceasta nu numai duminica sau miercurea la adunare ci întotdeauna şi pretutindeni. Duhul Domnului se manifestă prin Roadă (Galateni 5:22-23) şi prin Daruri (1 Corinteni 12:4-11). Valoarea noastră şi valoarea întâlnirilor noastre este dată de Slava (prezenţa) Domnului prin Duhul Său Cel Sfânt. Doamne, Te rugăm să ne ierţi, şi dacă ai plecat de la noi să vii din nou cu Slava Ta. Vrem să trăim în prezenţa Slavei tale şi aici şi-n veşnicie !

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)

http://www.bisericanadejdea.ro

Matei 3:14 “ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine ?”

Minunată este lucrarea lui Dumnezeu desfăşurată între oameni pe pământ. A ales să pregătească şi să trimită un om, pe Ioan Botezătorul, înaintea Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat, să-I pregătească calea (Maleahi 3:1). Din relatările evangheliştilor înţelegem că cei doi, adică Ioan şi Isus erau rude (verişori – Luca 1:36). Nu ştim în ce măsură s-au cunoscut unul pe altul înainte de ziua botezului de la Iordan, dar cu siguranţă au cunoscut multe lucruri privitoare la naşterea lor miraculoasă şi alte evenimente specifice fiecăruia, din relatările părinţilor lor. Dacă Isus a crescut în Nazaretul Galileii (Luca 2:51-52), Ioan a crescut în pustia Iudeii (Luca 1:80) unde a rămas până în ziua arătării lui înaintea lui Israel, la Iordan. Acolo în pustie i-a vorbit Cuvântul Domnului (Luca 3:2). Foarte interesant că acest Cuvânt nu era rostit pentru Tiberiu Cezar, nu era pentru Pilat din Pont, nici pentru Irod, Filip, Lisania, nici măcar pentru marii preoţi Ana şi Caiafa, ci era rostit numai pentru Ioan, fiul preotului Zaharia, şi atenţie, este rostit de Dumnezeu în pustie. Sosise momentul potrivit, ales de Dumnezeu, pentru declanşarea lucrării mesianice a Domnului Isus. Ioan chema oamenii la pocăinţă şi îi boteza cu botezul pocăinţei (Matei 3:1-6). S-a auzit lucrul acesta şi la Nazaret. Isus lasă totul şi luându-şi la revedere, plecă însoţit probabil şi de alţii, spre Iordan, acolo unde mulţimi mari de oameni stăteau la rând să fie botezaţi de către Ioan. Evanghelistul Luca precizează că Isus a fost botezat după ce au fost botezaţi toţi cei prezenţi acolo (Luca 3:21). Acum este momentul culminant al nedumeririi lui Ioan. De ce Isus a stat la rând ca ceilalţi, dacă este Fiul lui Dumnezeu ? De ce Isus a rămas ultimul pentru botez dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ? De ce Isus acceptă botezul pocăinţei dacă este Fiul lui Dumnezeu, fără păcat ? De ce Isus care venise să aducă El un alt botez, acceptă să fie botezat de Ioan în apele Iordanului ? De ce această atitudine de umilinţă şi supunere în faţa lui Ioan ? Auzise Ioan mărturii ale păcatelor îngrozitoare ale celor sinceri, veniţi să fie botezaţi de el. Omul acesta însă avea ceva deosebit de toţi ceilalţi. Ioan a recunoscut în El o curăţie de caracter cum niciodatã nu întâlnise la vreun om. Însăşi atmosfera prezenţei Lui era sfântă si inspira foarte mult respect. Putea el oare, un păcătos, să boteze pe Cel fără nici un păcat ? Aceasta îl nedumereşte foarte tare şi îl determină să dea un pas înapoi zicând : “ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine ?” Isus a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Si Ioan, supunându-se, L-a condus la Iordan, unde L-a cufundat în apă. În clipa în care ieşea Isus din apă a văzut cum „s-a deschis cerul si Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel”  (Luca 3:21-22). Acum se dezleagă misterul şi toate nedumeririle lui Ioan cu privire la Isus dispar, cel puţin pentru o vreme (Luca 7:19). Evanghelistul Ioan în relatarea sa ne asigură de următoarele adevăruri: Ioan Botezătorul nu-l cunoscuse mai dinainte pe Domnul Isus “ Eu nu-L cunoşteam “ (Ioan 1:31-34). “…dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt,. Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”  Tu ce crezi şi ce mărturiseşti ?

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)
http://www.bisericanadejdea.ro

“ Femeie, de ce plângi ? ” (Ioan 20:15)

„ Plângând te-ai născut pe-acest pământ,  și cei ce te-au primit, te-au primit poate râzând. Trăiește-n asa fel ca atunci când te vei stinge, râzând să părăsești pe cei ce te vor plânge.” 

Cine se poate lăuda că n-a plâns niciodată ? Toți am plâns şi plângem chiar din clipa nașterii  până în clipa morţii. Nu este zi de la Dumnezeu să nu lăcrimeze ochii noștri  Pentru noi, pentru ale noastre, pentru ai noştri, pentru alţii, din pricina altora, în necaz, în durere, în bucurie… plângem. Plângem în singurătate, plângem în public, plângem şi n-am vrea să fim văzuți de nimeni pentru a nu fi considerați oameni slabi, plângem uneori şi nu ne mai pasă de nimeni şi de părerile lor, da, plângem. Plânsul este la fel pe toate meridianele pământului, ca şi râsul sau bucuria. Plâng albii, plâng negrii, plâng asiaticii, plâng nordicii, plâng săracii, plâng bogaţii, plâng… toţi oamenii. Plânsul cuiva ne sensibilizează, sau mai bine zis ar trebui să ne sensibilizeze.  Iată chiar Domnul Isus după învierea Sa din morţi este sensibil la plânsul Mariei Magdalena care plângea lângă mormântul gol al Domnului ei. Chiar şi îngerii veniţi din ceruri să rostogolească piatra de la gura mormântului dovedind astfel că Isus Domnul este viu şi nu mai poate fi găsit în mormânt, chiar şi ei devin sensibili la lacrimile Mariei. Ei, îngerii, pun Mariei aceiaşi întrebare ca şi Domnul Isus : “ Femeie, de ce plângi ? ”  Deoarece lacrimile cuiva trădează de cele mai multe ori suferinţa trupească sau sufletească ar trebui să ţinem cont de câteva sfaturi practice :

1. Nu determina pe nimeni să plângă, producându-i durere şi suferinţă. (2 Corinteni 2:4) „ V-am scris cu multă mâhnire, şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi…”  Purtarea necuviincioasă a unora dintre credincioşii din Biserica din Corint au determinat lacrimile de durere sufletească a apostolului Pavel.
2. Dacă stă în putinţa ta, opreşte plânsul celui de lângă tine, alină-i durerea. (Luca 7:13) „ Domnul, când a văzut-o (pe văduva din Nain al cărei singur fiu murise şi îl duceau la groapă), I s-a făcut milă de ea, şi i-a zis : Nu plânge !”
3. Dacă trebuie să plângi când semeni sămânţa Evangheliei, fă-o, pentru că merită. (Psalmul 126:5,6) „ Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii.”
4. Dacă poţi să plângi cu cel ce plânge, fă-o, este biblic. (Romani 12:15) „ Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.” Şi nu uita niciodată : „ Plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui” (Eclesistul 3:4)
5.  Nu uita niciodată, lacrimile sincere sunt cunoscute de Dumnezeu. (Psalmul 56:8) „ Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău; nu sunt ele scrise în cartea Ta ?” 
6. Când vom ajunge acasă la Domnul   „El va şterge orice lacrimă din ochii lor (ai noştri) Apocalipsa 21:4/a)

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)
http://www.bisericanadejdea.ro

“ Să vezi pe copiii copiilor tăi ! ” (Psalmul 128:6/a)

Prin harul Domnului în familia noastră s-a născut al patrulea nepoţel, Samuel Andreas Mocanu, fiul lui Andrei şi al Fibiei, alături de ceilalți trei, Naomi, Ruben şi Natanael ai lui Daniel şi ai Martei. Ne dăm astfel seama încă o dată de marea noastră responsabilitate ce o avem în calitate de bunici. Şi cum în Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” avem o mulţime de bunici permiteți-mi să dau câteva sfaturi biblice valabile pentru bunici, adică pentru cei ce şi-au văzut nepoții.

1.      Să fii bunic şi bunică este un har de la Domnul.

Sunt unii oameni care nu au avut harul acesta de a trăi să-şi poată vedea şi ţine în braţe pe copiii copiilor lor. Noi şi voi, bunicii din Biserică, suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a lungit firul vieţii să ne putem vedea nepoţeii. Psalmistul urează în psalmul citat mai sus celui ce se teme de Domnul urarea aceasta : “ Să vezi pe copiii copiilor tăi ! ” Să ne temem deci mai departe de Domnul, pentru ca harul Lui să nu înceteze faţă de noi.

2.      Să fii bunic şi bunică implică o mare responsabilitate.

În Cartea Proverbe 17:6 citim astfel : „ Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor” adică nepoţii sunt cununa bunicilor. Ce este o cunună ? Cununa este o împletitură specială de diferite flori frumoase, o coroană care se aşează pe capul câştigătorilor, a învingătorilor, a premianţilor. Iată ce înţeleg eu, bunicii sunt mai întâi de toate responsabili de creşterea şi educarea copiilor lor, adică de aici şi de acum, în calitate de părinţi, începe pregătirea cununilor viitoare adică a nepoţilor lor. Cine doreşte să aibă cununi cât mai frumoase şi strălucitoare (nepoţi binecuvântaţi de Dumnezeu), trebuie să înceapă lucrarea mai întâi crescându-şi şi educându-şi copii în frica Domnului. Vine vremea când apar nepoţeii. Atunci trebuie să înceapă rugăciunea pentru ei şi pentru părinţii lor să-i poată creşte pentru slava Domnului, să devină cu adevărat cununi cu care să te poţi lăuda în Domnul. Atenţie ! Urarea de mai sus era “Să vezi pe copiii copiilor tăi ! ”. Fie că îi vezi zilnic, fie că îi vezi mai rar, foloseşte timpul petrecut cu ei „împletind cununa”, învăţându-i frica de Domnul. Dar atenţie, nu teorie ci exemplul personal contează. Deci dragi bunici, să fim conştienţi de marea noastră responsabilitate de a fi modele vrednice de urmat.

3.      Să fii bunic şi bunică este o mare împlinire sufletească.

La condamnarea Domnului Isus evreii de atunci au cerut să cadă asupra lor şi asupra copiilor lor, adică a urmaşilor lor, sângele Domnului Isus (Matei 27:25). Era un blestem. Nu-şi dădeau seama de ceea ce cereau. Azi noi putem cere acelaşi lucru, dar ca binecuvântare. Să ne aducem deci prin credinţă pe noi înşine, pe copiii şi nepoţeii noştri la adăpostul sângelui vărsat la Golgota de Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, pentru mântuirea noastră a tuturor. Poţi astfel lăsa copiilor şi nepoţilor tăi o frumoasă şi veşnică moştenire, mântuirea personală pe care o vor primi în urma pocăinţei şi a credenţei lor (Proverbe 22:6). Doamne ajută-ne la aceasta.  Amin !

  Pastor Elisei Pecheanu

Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)
http://www.bisericanadejdea.ro

Daniel 12:1 …” marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău…”

Luca 1:19 “ Eu sunt Gavril care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.”

Biblia vorbeşte foarte clar despre existenta mulţimilor de îngeri care nu poate fi numărată de către fiinţele pământeşti (Iov 3:23) dar cunoscută foarte bine de către Creatorul Dumnezeu şi coordonată în acelaşi timp spre binele celor mântuiţi de pe pământ (Evrei 1:13-14) şi spre slava Sa veşnică (Psalmul 142:2; Isaia 6:2-3). Cu siguranţă toţi aceştia au un nume, o slujbă, un loc, un anumit rang în ordinea cerească. Ei toţi sunt la dispoziţia lui Dumnezeu. Iată cunoaştem prin descoperire biblică numele a doi dintre aceşti mari slujitori cereşti ai lui Dumnezeu: Arhanghelii Mihail şi Gavril. Pentru cititorii Sfintelor Scripturi activitatea acestor arhangheli este deja cunoscută. Prin asociere în cadrul profeţiei biblice ne dăm seama de numele şi poziţia unui alt conducător îngeresc şi anume „Lucifer” care căzând din graţia lui Dumnezeu a devenit „Diavolul” (Isaia 14:12-15), trăgând după el în căderea sa o parte însemnată de îngeri din subordinea sa, aceştia devenind îngeri ai întunericului (Apocalipsa 12:4). Psalmistul David în Psalmul 34 la versetul 7 spune astfel : „ Îngerul Domnului tăbărăşte (îşi face tabără, locuinţă) în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” Domnul Isus vorbeşte despre îngerii care ne slujesc pe fiecare dintre noi în Matei 18:10 : „… căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.”  Apostolul Pavel care mărturiseşte că a fost răpit până la al treilea cer, în rai ( 2 Corinteni 12:1-4) cu siguranţă a văzut şi auzit ce nu se poate vorbi în limbaj omenesc. Iată că tot el, apostolul Pavel, spune corintenilor în prima sa epistolă la capitolul 11 versetul 10 : „ De aceea femeia (măritată), din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” Chiar la Domnul Isus când a fost pe pământ au fost trimişi din ceruri îngeri care să-I slujească (Matei 4:11).  Dragi fraţi şi surori în credinţa Domnului nostru Isus Hristos,

–          Suntem deci cunoscuţi de fiinţele cereşti, de îngeri;

–          Suntem încredinţaţi de către Dumnezeu în grija îngerilor;

–          Suntem însoţiţi permanent de îngerii lui Dumnezeu;

–          Suntem ocrotiţi, păziţi de aceste fiinţe cereşti;

–          Suntem slujiţi 24/24 ore de către ei, îngerii lui Dumnezeu;

–          Suntem datori să fim foarte atenţi la comportamentul nostru chiar şi atunci când nu ne vede nimeni dintre oameni, deoarece ne văd îngerii lui Dumnezeu;

–          Suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu dacă îngerul personal este bucuros sau întristat din pricina comportamentului nostru;

–          Vom fi în clipa morţii luaţi tot de îngerii lui Dumnezeu şi conduşi în rai (Luca 16:22) unde vom fi întâmpinaţi de către Domnul Isus (Fapte 7:55) şi mărturisiţi de către El înaintea Tatălui şi a sfinţilor Săi îngeri (Matei 10:32). Slăvit să fie Domnul Isus Hristos !

Pastor, Elisei Pecheanu

Filipeni 4:6,7 “ Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”

Este oare vreunul dintre cititorii acestui editorial care nu s-a îngrijorat niciodată ? Poate oare spune vre-un om că n-a cunoscut ce înseamnă îngrijorarea ? Această temă a îngrijorării este o temă de actualitate, mai ales în vremea pe care o traversăm astăzi împreună. În aceste vremuri tulburi în care nu mai există nici un fel de siguranţă, nici politică, nici socială, nici economică, nici religioasă chiar, nici a persoanei singure sau însoţită de cineva pe stradă… poţi fi atacat oricând… de oricine… da, în aceste vremuri de nesiguranţă, Cuvântul lui Dumnezeu este de actualitate şi ne oferă soluţia tuturor acestor îngrijorări cu care ne confruntăm zilnic. Este vorba de „ pacea lui Dumnezeu”. Acesta este darul lui Dumnezeu pentru fiecare om care se îngrijorează,  adică pentru noi toţi. Cum poţi primi şi cum poţi păstra pacea lui Dumnezeu în inimă ? Textul biblic mai sus menţionat ne oferă răspunsul. Iată-l :

1.      Stai de vorbă cu Dumnezeu.

Nu uita că El este Dumnezeul Atotputernic, Creatorul, Susţinătorul şi Ocrotitorul lumilor create de El, a tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute de fiinţa umană. El Şi-a trimis în lumea noastră pe Fiul Său, pe Domnul Isus Hristos, ca să moară pe cruce pentru păcatele noastre, să învie a treia zi, ca apoi după patruzeci de zile să se întoarcă în slava Tatălui, trimiţând pe Duhul Sfânt să locuiască în inimile credincioşilor. Cu un astfel de Dumnezeu suntem invitaţi să relaționăm  să stăm de vorbă. El rămâne în control asupra tuturor lucrurilor, chiar şi atunci când nu-L vedem acționând după mintea noastră. În ce relaţie eşti cu acest Dumnezeu ? Eşti copilul Lui ? Ai primit tu pacea lui Dumnezeu în inima ta prin iertarea pe care ţi-a oferit-o în dar ?

2.      Stai de vorbă cu Dumnezeul tău cu privire la fiecare lucru care te frământă.

Ce adevăr minunat ! Să ai acces la Dumnezeu în fiecare moment al vieţii. Orice lucru care te îngrijorează… mare sau mic, important sau mai puţin important, de valoare sau fără valoare… să îl poţi aduce la cunoştinţa Lui „ prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri”. Deci iată reţeta biblică pentru căpătarea păcii lui Dumnezeu. Roagă-te neîncetat, cere şi ţi se va da, crede şi vei primi, apoi nu uita să mulţumeşti. Nu încheia nici o rugăciune fără să-I mulţumeşti lui Dumnezeu.

3.      Încredinţează-I lui Dumnezeu inima şi gândurile tale.

În Hristos Isus avem oferită şi asigurată atât paza noastră cât şi pacea noastră. Numai în El. Apostolul Pavel spunea Filipenilor (4:13) : „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Vino şi tu alături de noi „în Hristos Isus”. Mai este încă loc la Golgota pentru oricine, grăbeşte-te ! „ Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Amin !

Pastor, Elisei Pecheanu