
Foto: Agerpres
Ziarul Adevărul, precum și alte publicații centrale sau locale anunțau ieri, 7 august 2012, faptul că profesorul universitar și politologul Daniel Barbu a fost numit consilier prezidențial de către președintele interimar Crin Antonescu, urmând să preia departamentul pentru Analiză Politică.
Conform informațiilor publicate pe pagina ziarului Gândul, profesorul Daniel Barbu s-a născut pe 21 mai 1957, are experienţă în domeniul politicii, fiind publicist, eseist, jurnalist şi profesor la Facultatea de Şiinţe Politice, din cadrul Universităţii București.
Conform ziuaveche.ro, Daniel Barbu este doctor în istorie și filosofie. În trecut, acesta a deținut funcția de decan al Facultății de Științe Politice şi pe cea de director al Institutului de Cercetări Politice al Universității din București (1999-2011). Daniel Barbu a mai lucrat în Administraţia Prezidenţială, în perioada 1997-1998, când a fost consilier de stat, pe vremea preşedintelui Emil Constantinescu. În 2000, a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României, pentru activitatea în domeniul învățământului superior.











