Unde este Împărăția lui Dumnezeu?


Am auzit de mai multe cazuri de fugă peste graniță, unele în perioada regimului comunist, altele, după… Toți cei ce au avut curajul să se târâie pe burtă, prin șanțuri și nămol au fost mânați de același vis: o țară mai bună, trai mai bun, drepturi, demnitate și libertate. Chiar dacă cei ce au izbutit să părăsească dictatura au găsit o lume nouă, nu le-a trebuit mult să constate că și acolo sunt necazuri, boli, nedreptăți și alte ingrediente din meniul totalitar față de care stomacul călit al concetățenilor noștri a ajuns să nu mai manifeste nicio alergie. Prin urmare, „țara perfectă” pare să nu se lase așa ușor localizată pe harta planetei noastre din ce în ce mai puțin albastră. Acum e timpul pentru vestea bună: există o Împărăție a păcii, a dreptății, a iubirii și a deplinei împliniri sufletești: Împărăția lui Dumnezeu! Nu voi insista asupra descrierii acestei Împărății, mai degrabă aș pune întrebarea: unde se găsește ea?
Având deja format reflexul de „a trece granițele” suntem tentați, în căutarea noastră sinceră după Împărăția lui Dumnezeu, să vânăm cât mai multe programe, proiecte, personaje, popasuri muzicale, plimbări inter-bisericești sau inter-cultice și alele de acest gen, deoarece toate par a fi super-meseriașe în a oferi „spiritual excitement”. Și, așa cum era de așteptat, după ce trece „focul spiritual”, căutătorii se întorc în banalul vieții cotidiene, triști și resemnați că nu au găsit împlinirea sufletească specifică Împărăției lui Dumnezeu. Poate că greșim atunci când vrem să trecem granițele doar înspre exterior, poate trebuie să schimbăm direcția…
Domnul Isus spunea: „… Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17:21b). Problema nu e atât de mult ce găsim în exterior ci ceea ce este în interior, în inima noastră. Acolo trebuie să se manifeste în primul rând Împărăția lui Dumnezeu și apoi, se va vedea și în exterior. Mulți nu au curajul să treacă granița înspre interior… să verifice dacă viața lor este viața Împărăției și totuși călătoria spre interior este dureroasă dar necesară.
Găsim Împărăția lui Dumnezeu atunci când avem curajul să ne lăsăm inima cucerită de către Domnul Isus. E adevărat, trebuie să murim! Omul vechi, firea pământească cu poftele ei, dragostea față de păcat… toate trebuie să moară. Abia atunci începe să strălucească lumina Împărăției lui Dumnezeu. Schimbând direcția dinspre exterior spre interior, s-ar putea să ne regăsim în situația lui Iona din drama lui Marin Sorescu și să reușim să ieșim din ciclul neîntrerupt al neîmplinirilor sufletești doar atunci când întoarcem cuțitul invers: când nu vom mai înjunghia cu critici un context spiritual extern în favoarea altuia ci când vom da la moarte propria noastră fire (Gal. 2:20) fiind gata să plătim prețul uceniciei radicale. Pentru cei care ar vrea să mă critice chiar acum, le spun că doctrina creștină și acest material nu susțin în niciun caz sinuciderea. Folosesc ilustrația, cu limite clare, doar spre a sugera o schimbare de direcție a morții: dinspre exterior spre interior.
În concluzie, să căutăm Împărăția Domnului înăuntrul inimii noastre și să condamnăm la moarte  tot ceea ce nu corespunde acestei Împărății!
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCA  
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)

http://www.emanueldej.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: